Muzeul Mănăstirii Putna adăpostește una dintre cele mai importante colecții de broderii bizantine din întreaga lume. Vechile manuscrise, țesăturile lucrate în fir de aur, argint și mătase, obiectele din metale prețioase ne dau o imagine vie a ceea ce a însemnat de-a lungul timpului puterea creației întemeiate pe viețuirea întru Hristos.
În stadiul actual al informației nu cunoaștem exact anul constituirii primei colecții muzeale din Mănăstirea Putna. La început, odoarele se păstrau în biserică și în Turnul tezaur.
Cronologic, primele semne despre organizarea colecției muzeale apar în anul 1900. În acel an, între 22 noiembrie și 23 decembrie, o comisie a verificat existența și condițiile de păstrare a odoarelor.
În anul 1911 este construită prima clădire cu destinația specială de a deveni muzeu. Tematica primului muzeu acoperea atât epoca lui Ștefan cel Mare, cât și perioadele următoare: broderii, brocarturi, argintării, manuscrise, icoane ferecate, documente, cruci, cârje arhierești.
Colecția se va reorganiza în anul 1922, după Marea Unire. În această perioadă, Putna participă la o expoziție de artă medievală, în București, la închiderea căreia primește – împreună cu odoarele împrumutate – pupitrele și vitrinele folosite în expunere. La 28 aprilie 1922, Episcopul-vicar Ipolit Vorobchievici și preotul Dimitrie Dan invitau pe egumenul Grigore Volcinschi să așeze mobilierul „într-o odaie potrivită”, împreună cu odoarele.
Un moment important al istoriei muzeului Mănăstirii Putna îl reprezintă anii 1933–1934 când, cu osârdia egumenului Atanasie Prelipceanu și cu sprijinul financiar al regelui Carol al II-lea, muzeul a fost reparat și reamenajat „după modelul marilor muzee din străinătate”. Este introdus acum curentul electric, sunt alocate încă două camere pe lângă celelalte două, deja existente.
Unul dintre ghizii mănăstirii prezintă vizitatorilor Acoperământul de mormânt al Doamnei Maria de Mangop.
Începând cu anul 1940, odoarele mănăstirii încep să fie evacuate la Râmnicu Vâlcea. Nu cunoaștem când s-au întors obiectele de la Râmnicu Vâlcea. Știm doar că în anul 1952, muzeul Mănăstirii Putna era din nou în funcțiune, cu șase săli principale de expoziție și un număr de 253 de exponate.
Cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la întronizarea lui Ștefan cel Mare, colecția a fost din nou reorganizată sub coordonarea istoricului de artă Teodora Voinescu. Lucrările au fost efectuate necorespunzător, cu tencuieli făcute în foarte mare grabă, cu folosirea unui material lemnos umed, cu realizarea unor vitrine din lemn, lipite direct pe zidurile proaspăt făcute. La 20 februarie 1962, Mănăstirea Putna înștiința Mitropolia Moldovei despre apariția unei ciuperci în muzeul mănăstirii; laboratorul de fitopatologie din București o identifica, la 26 aprilie, ca fiind Merulius lacrimans.
La 1 iunie 1962 muzeul se închide și este evacuat în întregime. La 29 septembrie 1962, Mitropolia încuviința – la cererea mănăstirii – „amenajarea celor două camere din Turnul tezaurului, unde să se depoziteze provizoriu, până la restaurarea clădirii muzeului, obiectele de patrimoniu”. Muzeul a rămas închis tot anul 1963.
O parte din expoziția permanentă, dedicată Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna.
La 5 mai 1964, pentru că lucrările de restaurare a clădirii afectate nici măcar nu începuseră, mănăstirea s-a adresat Mitropoliei cu rugămintea de „a dispune ca parte din exponate să fie expuse, în mod provizoriu, în încăperea de la etaj a Turnului de intrare” (Turnul Eminescu).
În același an, cândva între 1 iunie și 4 august, muzeul se redeschide într-o formă nouă, cu mobilier nou și șase săli de expoziție.
De-a lungul anilor, piese din patrimoniul mănăstirii au fost împrumutate pentru diferite expoziții din România și din străinătate.
La 21 aprilie 1970, Departamentul Cultelor și Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă împrumutau de la Putna cădelnița dăruită de Ștefan cel Mare mănăstirii la 12 aprilie 1470, în vederea participării ei la expoziția pariziană „Tezaure vechi din România” (mai, 1970). La 8 aprilie 1971, după ce expoziția a fost reiterată la Stockholm, Göteborg și Londra, cădelnița s-a întors în țară. Deși beneficiarul împrumutului se obliga „că va lua toate măsurile privind păstrarea, securitatea și restituirea acestui obiect de cult inestimabil”, la 12 noiembrie 1971, C.S.C.A. înștiința Mănăstirea Putna că „expoziția, în totalitatea ei, a fost predată Muzeului de Istorie Națională a României”. În locul cădelniței originale, Muzeul de Istorie a confecționat o copie pe care a trimis-o Mănăstirii Putna, cândva în jurul datei de 2 octombrie 1975.
Aceeași soartă au avut-o și alte obiecte din zestrea Putnei care au fost împrumutate.
Ghidaj în fața clădirii muzeului mănăstirii.
Între anii 1975 și 1976 a fost clădit un imobil nou pentru sediul muzeului. Clădirea – dată în folosință la 6 iunie 1976 – a fost proiectată special pentru a îndeplini toate normele privind conservarea și valorificarea patrimoniului religios. Numărul exponatelor a crescut iarăși, colecția îmbogățindu-se cu valoroase piese de ceramică (secolele XIII–XVI) descoperite în șantierele arheologice organizate la Putna în deceniile 6–9 ale veacului trecut.
Ultima reorganizare a colecției muzeale a Mănăstirii Putna a avut loc între anii 2003 și 2004, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ștefan cel Mare. Acum a fost restaurată și o foarte valoroasă piesă de broderie, Acoperământul de mormânt al doamnei Maria Asanina Paleologhina, de către o echipă de restauratori de la M.N.A.R. București, condusă de Mihai Lupu și Ileana Crețu. Tot ei s-au ostenit la restaurarea altor piese din muzeu, printre care trei epitrahile.
Un alt eveniment major din anul 2004 a fost recuperarea obiectelor înstrăinate în anii 1970–1971. Cu o parte dintre acestea a fost îmbogățită colecția muzeală, adăugându-i-se un plus de specificitate. În același an s-au restituit mănăstirii opt icoane reprezentând pe Sfinții Apostoli, pictate în Rusia spre sfârșitul secolului al XV-lea.
Clădirea care adăpostește astăzi colecția muzeală a Mănăstirii Putna a fost construită între 1975 și 1976.
