În comparație cu manuscrisele, tipăriturile, broderiile și veșmintele care alcătuiesc tezaurul unei mănăstiri, obiectele din metal au avut dintotdeauna o soartă mai vitregă. Pe de o parte, pentru că materialul scump din care erau confecționate a atras lăcomia hoților și a jefuitorilor, care le-au furat, le-au tăiat pentru a le împărți între ei, le-au ciocănit pentru a le vârî mai ușor în desagi, le-au despuiat de perle și pietre scumpe.

Pe de altă parte, pentru că piesele deteriorate după o îndelungă folosire au fost topite chiar de posesorii lor și transformate în alte vase de cult. Și într-un caz și în celălalt, obiectele originale, cu decorurile lor unice și cu vechile inscripții de danie, au fost pierdute.

Într-o viețuire de peste o jumătate de mileniu, nici Putna nu a fost scutită de asemenea încercări; este, deci, cu atât mai uimitor să constați câte candele și cădelnițe, câte potire, câte discuri și sfeșnice au rămas până astăzi în locul închinării lor, unduindu-și în lumină apele argintului.

Cea mai veche piesă de orfevrărie din zestrea Putnei, care a supraviețuit marelui incendiu din 1484 și mai apoi tuturor pârjolurilor și prădăciunilor care au urmat, este o cădelniță dăruită de Ștefan cel Mare. Lucrată cu măiestrie din argint aurit, de un meșter din afara hotarelor Moldovei, ea cântărește peste 2,5 kg.

Are aspectul unei construcții cu trei etaje suprapuse, formate din portaluri în arc frânt și ferestre despărțite prin contraforturi. În interiorul unora dintre arcuri apar personaje aureolate. Ornamentele mici și complicate sunt de fapt reduceri la scară ale unor elemente de arhitectură gotică. Acoperișul este surmontat de o cruce cu reprezentarea Mântuitorului.

Data închinării (corespunzătoare zilei în care se împlineau 13 ani de la dobândirea tronului de către Ștefan cel Mare) și forma piesei (întruchipare a Ierusalimului Ceresc) trădează calitatea de obiect comemorativ a cădelniței și-i vădesc valoarea în ansamblul gândirii simbolice a domnului Moldovei.

La 1 mai 1488, pe când în apropierea Sucevei se punea piatra de temelie a bisericii Sfântul Ilie, Ștefan cel Mare dăruia Putnei o cunună din argint aurit pentru capul Sfântului Ghenadie.

De la Ștefan cel Mare se păstrează și o ripidă din argint aurit, ieșită poate din același atelier cu altele două, trimise în 1488 Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos și care se păstrează astăzi la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din insula Patmos. Pe bulbul mânerului, inscripția gravată cu slove frumoase are acest conținut: „Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a făcut această ripidă în mănăstirea de la Putna, unde este hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 7005 <1497>, ianuarie 14”.

Ștefan vodă a dăruit ctitoriei sale și alte piese de orfevrărie. Stă mărturie un vas pentru agheasmă, din argint aurit, care cântărește mai bine de 2,5 kg. Larg la gură și prevăzut cu două toarte, el este relativ simplu în privința ornamentelor. S-ar putea zice chiar că decorul lui îl formează slovele elegant conturate ale inscripției de pe marginea exterioară: „Această cristelniță a înnoit-o domnul Io Alexandru voievod și doamna lui, Roxanda, dintr-o cristelniță veche, care a fost făcută de bătrânul Ștefan voievod, și a dat-o în Mănăstirea Putna, în anul 7075 <1567> iunie 18”.

Vechea cristelniță de la Ștefan cel Mare a împărtășit aceeași soartă cu ferecătura Tetraevanghelului din 1489, refăcută tot de doamna Ruxandra, soția lui Alexandru Lăpușneanu, din „vechiul argint de la bătrânul Ștefan voievod”.

Perechii domnești i se datorează și refacerea unui colivar de peste 4 kg de argint aurit, pe a cărui margine lată, între două șiruri concentrice de decoruri vegetale, este dispusă o inscripție slavă: „Acest blid l-a făcut domnul Io Alexandru voievod și doamna lui, Roxanda, și copiii lor, Bogdan și Petru și Constantin, și l-au dat în Mănăstirea Putna ca să fie la colivă, în anul 7075 <1567>, iunie 11”.

După cum se întrevede din vechile înscrisuri, în veacul al XVI-lea și mai cu seamă în cel de-al XVII-lea, Mănăstirea Putna nu a primit piese de orfevrărie în număr mare. Răstimpului acestuia îi aparțin mai degrabă ferecăturile grele de la icoane, de la cărți și de la cruci.

În veacul al XVIII-lea, Putna a primit bogate și consistente danii în piese de orfevrărie. Din ceea ce se știe în acest moment, se pare că cele dintâi au venit din partea mitropolitului Antonie, monah cu metania la Putna.

În deceniile care au urmat, tezaurul Putnei s-a îmbogățit cu o candelă pentru marea icoană a Maicii Domnului, cu două sfeșnice făcute de monahul Rafail și dăruite în 1768 de „Iacov, proin mitropolit Moldaviei”, cu 13 linguri de argint, date de călugărul Sila în 1780, cu un litier făcut din argintul mănăstirii (în jur de 3 kg), început în vremea egumenului Antonie și isprăvit sub egumenia lui Pahomie, la anul 1772, cu un chivot lucrat din argintul mănăstirii în egumenia lui Ioasaf, la 1779 și cu o pereche de paftale, dăruite de o călugăriță pe nume Alexandra, în 1793.

La toate acestea se adaugă ferecăturile la icoane și la cruci. Dintre ferecăturile la icoane, cea mai reprezentativă pentru secolul al XVIII-lea este, fără doar și poate, aceea făcută din argintul mănăstirii (circa 8 kg) de către Mitropolitul Iacov, în 1755, pentru icoana Maicii Domnului cu Pruncul. La 1758, capetele sfinte au primit două coroane lucrate de meșterul Rafail din metalul scump, pietrele și perlele scoase dintr-un mormânt domnesc de la Putna, deschis chiar în acel an.

Cum aceste coroane se puneau doar la marile praznice, pentru uzul curent au fost confecționate altele două, ceva mai simple, dar tot din argint poleit cu aur.

În 7276 <1767–1768>, Mitropolitul Iacov a mai închinat o icoană ferecată în argint, reprezentând-o pe Maica Domnului în atitudine de rugă și pe Mântuitorul Iisus Hristos răstignit.

Studiindu-se obiectele din metal prețios, se constată, ca și în cazul Tetraevanghelelor, că monahii putneni nu s-au mărginit doar la a păstra odoarele închinate mănăstirii lor, ci și-au asumat și sarcina de a le salva pe acelea sortite pieirii când lăcașurile cărora le aparțineau au fost închise. Cele mai multe provin de la Sihăstria Putnei și datează din secolul al XVIII-lea. Un disc făcut de Iordache Cantacuzino Pașcanu și soția sa, Catrina, și o candelă dăruită de Ștefăniță Iamandi, ambele din 7253 <1744–1745> sunt cele mai vechi piese de orfevrărie cunoscute astăzi din zestrea Sihăstriei Putnei.

Lor le-a urmat altă serie de odoare: un potir dăruit de primul stareț al schitului, Dosithei, dimpreună cu ieromonahul Sila, în 7256 <1747–1748>, o candelă din văleatul 7265 <1756–1757>, un potir aurit în interior din 1755, un potir de argint aurit – piesă remarcabilă, cu motive de factură barocă și smalțuri colorate, lucrată de meșterul Rafail în 7265 <1756–1757> –, un disc ieșit din mâinile aceluiași meșter în același văleat, o steluță pentru disc, nedatată, dar confecționată tot de Rafail, și, în fine, o pereche de paftale. Toate aceste obiecte menționează, în inscripțiile lor, numele starețului Sila. Prin analogie cu acestea, se poate presupune că și piesele lipsite de texte dedicatorii au fost făcute în vremea aceluiași stareț: o steluță, o copie, două lingurițe și o a doua pereche de paftale.

În afara obiectelor pe care călugării de la Sihăstria Putnei le-au luat cu ei când au trebuit să-și părăsească vatra, la Putna și-au aflat adăpost și altele, ajunse aici după „dezridicarea” mănăstirilor din Bucovina austriacă.

Astfel, de la Moldovița provin trei piese: un panaghiar, o cădelniță (făcută de arhimandritul Venedict în 1778) și o candelă (în a cărei inscripție este menționat același donator, dar nici un an).

Panaghiarul este lucrat în sidef și înfățișează, pe o față, Sfânta Treime sub forma Filoxeniei lui Avraam, iar pe cealaltă față pe Maica Domnului în tipul iconografic Platytera.