Evenimente - 2021

Aniversarea de 70 de ani a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

Părintele Damaschin Grigoriatul – întâlnire cu obștea Mănăstirii Putna

Arhiepiscopul Victorin Ursache – parastas la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice

Programul sărbătorii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Deschiderea manifestărilor aniversare „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”

Duminica Ortodoxiei

Semnarea contractului pentru construcția Casei Sociale „Sfântul Nicolae”

Dăruiți 3,5% din impozit!

Pomenirea lui Mihai Eminescu la 171 de ani de la naștere

Aniversarea de 70 de ani a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

„Întru mulți ani, Preafericite Părinte Patriarh!”

Cu smerenie și dragoste de fii, la aniversarea celor 70 de ani de viață și a peste 31 de ani de slujire arhierească ai Preafericirii Voastre, soborul Sfintei Mănăstiri Putna, precum și noi personal, Vă mulțumim atât pentru dragostea, pentru binele duhovnicesc și pentru lucrarea de zidire a monahismului și a Bisericii noastre, cât și pentru binele românilor din Țară, din Basarabia, nordul Bucovinei și din diaspora.

Alături de credincioșii români de pretutindeni, ne rugăm Părintelui Ceresc să Vă lumineze pentru a conduce turma încredințată pe calea cea strâmtă a mântuirii.

Arhimandrit Melchisedec Velnic
cu toată obștea


Sus

Părintele Damaschin Grigoriatul – întâlnire cu obștea Mănăstirii Putna

În ziua de 21 iulie 2021, Părintele Damaschin Grigoriatul, cunoscut poliglot, traducător a peste 40 de cărți din română în greacă și râvnitor misionar în Africa, a vizitat Mănăstirea Putna în cadrul unui pelerinaj în România. După ce a participat la slujba de seară, a vizitat muzeul și s-a închinat la moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Spre seară, Părintele Damaschin a fost invitat să adreseze un cuvânt de folos duhovnicesc în cadrul unei sinaxe cu obștea mănăstirii.



Întâi de toate, ne-a vorbit despre cum a ajuns să învețe limba română. În anul 1977, pe când era secretar la Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos, a primit Patericul românesc alcătuit de Părintele Ioanichie Bălan. Atunci a auzit prima dată despre sfinții români și de faptul că există sfinți și în afara spațiului grecesc. Până atunci crezuse că toți sfinții sunt greci. Din acea clipă i s-a aprins râvna de a-i cunoaște pe sfinții români și de a-i face cunoscuți și în Grecia. A învățat singur limba română, cu binecuvântarea starețului său, și a tradus Patericul românesc. A tradus apoi multe cărți ale Părinților Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan, Paisie Olaru, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac și ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.

Ne-a povestit apoi cum a fost trimis ca misionar în Africa, în Burundi, Rwanda și Madagascar, începând cu anul 1990. Acolo a văzut și a auzit multe minuni lucrate de Dumnezeu, în special prin Părintele Cosma Grigoriatul, primul misionar ortodox în acele regiuni, și prin Părintele Lazăr, un băștinaș care a primit darul preoției și al facerii de minuni datorită ascultării și smereniei sale desăvârșite. Despre Părintele Lazăr, care a fost căsătorit și a avut zece copii, dintre care doar patru mai trăiesc, și care a trecut de curând la Domnul, spunea că a simțit bună mireasmă ieșind din trupul său încă din timpul vieții. Tot el, după ce a fost botezat, i-a mărturisit Părintelui Damaschin că în timpul Botezului a simțit cum îi cade un rând de piele grea de pe el, cum a văzut câte un porumbel șezând pe capetele tuturor celor 350 de persoane care s-au botezat în acel timp și cum a fost învăluit de o mare pace, libertate și bucurie.

În Africa a învățat limba swahili, vorbită de populația băștinașă, și a tradus mai multe cărți de slujbă și de folos duhovnicesc în această limbă. A catehizat și a botezat pe localnici și a întemeiat peste 300 de parohii.

Redăm mai jos câteva dintre cuvintele pe care le-a adresat obștii.

***

Cele mai multe ispite din viața omului vin din cauza lipsei de rugăciune. Avem nevoie să ne rugăm mai mult timp. Nu trebuie să citim mult, trebuie să ne rugăm mult. Noi suntem obișnuiți să ne rugăm numai cu slujbele și cu acatiste sau paraclise. Adică numai citire. Dar Părintele Cleopa spune că „O rugăciune cu citire sau cu auzire este ca laptele pentru prunci”. Nu trebuie să stăm în această primă treaptă, pentru că nu luăm mult har. Trebuie să urcăm la rugăciunea cu mintea și cu inima.

Ca să nu avem grija zilei de mâine trebuie să ne rugăm mai mult la chiliile noastre. Nu trebuie să ieșim afară din chilie fără să simțim că suntem uniți cu harul lui Dumnezeu. Altfel, vom avea ispite. Rugăciunea este bucuroasă, adică simțim o îndrăgostire de Hristos. Să nu ieșim afară fără să simțim această îndrăgostire de Hristos. Dar ca să simțim atât de mare dragoste pentru Hristos, trebuie să lucrăm cu rugăciunea o oră, două, ca să vină mult har. Și așa spunea Părintele Paisie [Aghioritul], pe care și eu l-am cunoscut în anul 1976, când l-am vizitat prima dată la chilia lui cu părintele stareț Gheorghe. Prima întrebare a părintelui stareț a fost: „Părinte Paisie, cum ne vom putea mântui?” Și el i-a spus: „Cheia pentru mântuire este credința ortodoxă”. „Dar cum putem ști că avem această credință ortodoxă?” Și Părintele Paisie ne-a spus: „După Botez, Dumnezeu ne dă ca semințe toate darurile Duhului Sfânt și este în voința omului ca să lucreze și să scoată roade”. Apoi părintele Gheorghe a spus: „Putem pierde harul, credința?” Ne-a răspuns: „Da, din cauza nepocăinței”. Nu ne-a spus „din cauza păcatului”, pentru că toți suntem păcătoși, ci „din cauza nepocăinței”. Trebuie, adică, să ne pocăim pentru fiecare păcat pe care îl facem. „Și după aceea vine har din nou”, ne-a spus Părintele Paisie. Fiindcă noi suntem botezați, pleacă harul din cauza păcatului: un gând, un cuget rău, din mândrie, din curvie sau altceva. Dar dacă noi ne pocăim și facem multă rugăciune, vine din nou harul. Și acest har este cel mai mare dar de la Dumnezeu și prin acest har noi ne unim cu Cerul și cu Sfânta Treime. Adică Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, ne iubește prin acest har pe care ni-l dă ca o prezență, ca o arătare a Lui, și El este aproape de noi.

*

Dacă noi ne străduim în casa noastră sau în chilia noastră să facem multă rugăciune, ieșim afară și avem pe capul nostru o umbrelă, un acoperiș. Această umbrelă ne dă multă bucurie, multă dragoste, și suntem foarte atenți să nu supărăm vreun om nici măcar cu ochii, pentru că nu vrem să pierdem așa har. Putem pierde harul din cauza criticii, mâniei, nerăbdării, apăsării, invidiei și multor altora. Dar dacă noi ne rugăm mult timp, ieșim afară fără teamă. Simțim harul lui Dumnezeu ca o umbrelă. După aceea, viața noastră este fericită, plină de har.

*

Trăim într-o perioadă tragică, dar noi nu trebuie să ne gândim dacă astăzi sau mâine va veni sfârșitul lumii. Noi trebuie să gândim așa: dacă acum voi muri, voi merge în rai sau nu? Adică trebuie să gândim cum vom putea trăi cu Hristos și, prin aceasta, în unitate cu Duhul Sfânt și cu harul lui Dumnezeu. Acesta este scopul nostru în fiecare zi. Mântuirea este o problemă personală. Grija noastră trebuie să fie cum ne putem mântui, iar alte probleme le vom lăsa în mâinile lui Iisus Hristos Care este Creator, Mântuitor și Atotputernic. Dacă vin probleme și ispite multe, ele sunt din cauza păcatelor noastre. Așa cum a spus și Părintele Paisie [Aghioritul]: „Trebuie să plângem pentru că nu suntem sfinți. Oamenii trăiesc cu păcate din cauza mea, pentru că eu nu sunt sfânt ca să îi ajut.” Va veni foarte repede smerenia dacă este tăiere a voii și ascultare, care sunt aur pentru noi. Bucuria noastră este ascultarea, din care vin foarte repede smerenia și rugăciunea, fără să ne străduim prea mult, fără să obosim.

*

Cum putem câștiga lacrimile de pocăință? Trebuie să ne gândim că suntem oamenii cei mai păcătoși, cei mai urâți înaintea tuturor celorlalți oameni. Dacă gândim așa, vin lacrimile. Iar lacrimile sunt prezența Duhului Sfânt, așa spun sfinții. Dacă plângem în fiecare zi, vine și curăția lăuntrică. Și fără să ne dăm seama, după ani, încet, vin harul și curăția patimilor. Mintea omului are nevoie doar de rugăciune ca să simțim în fiecare zi harul lui Dumnezeu ca o lumină duhovnicească. După aceea, nu mai putem păcătui. Nici cu gândurile, nici cu alte păcate. Dacă mintea și inima vor fi pecetluite cu harul lui Dumnezeu, El nu ne lasă a păcătui. Când Iisus Hristos intră cu harul Lui în inimă și aceasta se umple de har, noi nu mai putem să facem ceva rău, ci avem dragoste pentru toți oamenii. Dacă vedem pe cineva într-un păcat, spunem: el este mai bun decât mine. Eu trebuie să mă îngrijesc de păcatele mele, de viața mea, nu de a altuia. Aceasta este roada smereniei, să gândim că toți oamenii sunt sfinți și numai eu sunt păcătos.”


Sus

Arhiepiscopul Victorin Ursache – parastas la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice

Sâmbătă, 17 iulie, la Mănăstirea Putna a avut loc slujba Parastasului pentru Înaltpreasfințitul Victorin Ursache, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a celui care a fost arhiepiscop pentru românii din America de Nord între anii 1966 și 2001. În prezența membrilor familiei, au slujit Părintele Stareț și clerici ai mănăstirii.

Înaltpreasfințitul Victorin s-a născut în 1912, în Mănăstioara, Siret, în Bucovina. A fost călugăr la Mănăstirea Neamț, în Țara Sfântă și în Statele Unite, unde a fost hirotonit arhiereu. A trecut la cele veșnice în 16 iulie 2001 și, în urma voinței sale testamentare, a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.

Redăm în continuare biografia pe scurt și cuvinte de folos ale Înaltpreasfințitului Părinte Victorin din volumul „De veghe în casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna”, p. 366–375.

Date biografice

Om cu viață sfântă, care a trăit pe trei continente și pentru care Putna era cel mai sfânt loc al românilor, locul sfânt de venire acasă, unde a și dorit să fie înmormântat. Încă din timpul vieții oamenii l-au văzut înconjurat de o lumină cerească, iar spre sfârșit monahii care l-au văzut în Lumină au căzut cu fața la pământ neputând suporta intensitatea Ei, asemenea Apostolilor pe Muntele Tabor. Acesta a fost Arhiepiscopul Victorin, adevărat apostol al zilelor noastre, model de iubire jertfelnică pentru semeni.

Victor Ursache s-a născut în satul Mănăstioara, județul Suceava, la 24 iulie 1912, intr-o familie de buni creștini, Dumitru și Natalia. A fost întâiul dintre cei cinci frați și patru surori. Mama lui a fost o femeie cu o mare evlavie și cu o profundă credință, virtuți pe care le-a sădit în inima fiului ei încă din fragedă copilărie. Așa cum acesta scria mai târziu: „[mama] cu mâinile împreunate lângă copilașul său, seara și dimineața, înalță rugăciuni fierbinți către cer. Inima ei duioasă lucrează tainic asupra inimii copilului. Acesta, deși nu știe către cine se roagă mama lui, știe totuși că este cineva mai puternic care stăpânește toate”.

În cuvântul rostit după hirotonirea sa întru arhiereu, peste mări și țări fiind, a ținut să mulțumească părinților care „m-au învățat să mă încred în Tatăl nostru, mi-au deschis ușa către Biserica Ortodoxă și s-au jertfit ca să-mi pot continua studiile”, despre mama sa spunând că „probabil chiar în această clipă se gândește la mine și se roagă pentru mine, așa cum a făcut totdeauna”.

După ce a terminat școala primară în satul natal, a intrat primul la Liceul de Stat din Siret. A absolvit apoi, în anul 1937, Facultatea de Teologie din Cernăuți. În timpul studenției a fost membru activ, apoi chiar președinte, al societății studenților teologi „Academia Ortodoxă”. Printre activitățile acestei asociații se numărau și așa-numitele „descinderi misionare”, când, în duminici și sărbători membrii ei cutreierau Bucovina semănând prin orașe și sate deviza Societății: Uniți să fim în cugete, uniți să fim în cântece, uniți în Dumnezeu!

Mitropolitul Visarion Puiu i-a înlesnit prima ședere la Mănăstirea Neamț pentru o lună de zile, fapt care s-a dovedit providențial pentru tânărul student. A fost impresionat profund de sfintele slujbe, îndeosebi de rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

Gândul de a îmbrățișa viața monahală îi încolțise în minte încă din timpul liceului, iar după susținerea examenului de bacalaureat devenise o hotărâre nestrămutată. De aceea, imediat după susținerea examenului

de licență, în luna mai, s-a închinoviat în această mănăstire. La tunderea în monahism, Patriarhul Nicodim i-a spus starețului, arhimandritul Melchisedec Dumitriu: „Pune-i numele de Victorin, căci s-a dovedit că știe să rabde ca un mucenic și va ști să se poarte ca un ierarh”. În scurt timp a fost hirotonit diacon și preot, apoi a fost profesor de teologie la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, pe care l-a și condus o vreme.

La 9 decembrie 1940, în vremuri tulburi, a fost ales stareț al Mănăstirilor Neamț și Secu, împotriva candidatului preferat de clasa politică, și ridicat la rangul de protosinghel. Aceasta s-a realizat printr-o rânduială dumnezeiască, încât părintele Vasile Vasilachi, colaboratorul său apropiat de mai târziu, cel care în calitate de Secretar al Patriarhului Nicodim a organizat alegerile de stareț și i-a făcut instalarea, l-a întrebat dacă nu cumva avusese un semn ceresc. Starețul Victorin i-a răspuns: „În noaptea înspre alegerea ca Stareț, o bombă de lumină a făcut explozie lângă patul în care dormeam”.

Ca stareț, căuta pe orice cale să evite ura între viețuitori și să îndemne pe fiecare să fie blând și corect față de oricine. Călugării în majoritatea lor îl iubeau pentru că avea o viață curată și vorbea frumos cu oricine. La biserică urma regulat în fiecare noapte, iar în chilia lui de la stăreție erau în permanent multe cărți din bibliotecă pe care le citea în timpul liber.

A stărețit în vremuri foarte tulburi, care i-au afectat grav sănătatea pentru restul vieții. Îndeosebi primăvara anului 1944 a fost cea mai grea, din cauza apropierii Armatei Roșii, dar și din cauza ravagiilor pe care le făceau bandiții lui Baltă în zona Neamț. Obștea și arhiva mănăstirii au fost evacuate în sudul țării. Starețul Victorin a rămas în prima fază pe loc, dar apoi „când rușii înaintau”, împreună cu starețul de la Secu și părintele Cleopa de la Sihăstria s-au refugiat la Sihla. Aici au fost înconjurați de banda lui Baltă și au sărit pe fereastra de la altarul bisericii, pentru a scăpa. Toată noaptea au luat drumul spre Agapia, de unde au plecat spre București. În acest timp și-a accidentat mâna intr-un ciot și fiind numai în cămașă și ismană, a mers noaptea la Agapia, unde maicile i-au dat haine și s-a îmbrăcat, iar după aceasta a plecat la București”.

În luna august i s-a aprobat cererea de eliberare din ascultarea de stareț pe motiv de boală și a fost numit reprezentant al Misiunii Ortodoxe Române din Ierusalim, fiind așezat de Patriarhul Nicodim sub jurisdicția Patriarhului Ierusalimului. La Ierusalim a ajuns abia în aprilie 1947.

În calitatea aceasta, în același an, l-a îndemnat pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, pe atunci viețuitor în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Ierusalim, să primească ascultarea de egumen al schitului românesc cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, de la Iordan, și să fie hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah în biserica Sfântului Mormânt.

În timpul războiului israeliano-arab a rămas în Ierusalimul Vechi (Iordania), având chilia lângă Biserica Sfântului Mormânt, iar Patriarhia Ierusalimului i-a încredințat sarcina de referent pentru problemele călugărilor români de la Locurile Sfinte. În această calitate, și-a luat îndatorirea ca toată viața să ajute material călugării și călugărițele românce din Țara Sfântă, fiind printre ctitorii așezământului românesc de la Ierihon.

A fost o perioadă de mari lipsuri materiale – „E greu și rău și aici, din orice punct de vedere al vieții”, mărturisea intr-o scrisoare. Dar existau și multe binecuvântări duhovnicești. Spunea că în perioada cât a slujit la Biserica Sfântului Mormânt a fost martor la multe minuni săvârșite de Sfânta Cruce asupra acelora care se apropiau de cinstitul lemn cu credință, motiv pentru care, contrar rânduielilor obișnuite, pomenea Sfânta Cruce la sfârșitul fiecărei Liturghii.

La jumătatea anilor ’50 a primit invitații, din partea fiecărei „fracțiuni”, de a merge în Nordul Americii și a ajuta situația ortodoxiei românești de acolo, dezbinată în trei jurisdicții. La îndemnul Mitropolitului Visarion Puiu a acceptat să meargă, pe cheltuiala și sprijinul unor prieteni arabi și greci. A plecat și cu gândul de a putea ajuta, prin strângerea de fonduri, pe monahii români de la Sfintele Locuri. Ajuns în SUA în august 1956, s-a ținut departe de „luptele” fratricide, ceea ce a atras suspiciuni și atacuri din toate părțile implicate în „luptă”. În fața acestei prigoane a pus în aplicare un vechi sfat părintesc de când mergea iarna, uneori singur, la școală: „Când vezi că te-nconjoară prea mulți, așază-te jos și nu face nicio mișcare, c-apoi încetu cu-ncetu te lasă și se-ndepărtează unul câte unul – toți, și după aceea urmează-ți drumul”.

Au urmat poate cei mai grei 10 ani din viața sa: singurătate, atacuri și calomnii, lipsuri de tot felul, boli, grija pentru întreținerea materială a Mitropolitului Visarion Puiu și a monahilor români din Țara Sfântă – pentru care micul ajutor astfel primit a fost providențial.

Grija și dragostea filială a arhimandritului Victorin față de Mitropolitul Visarion a dat naștere din partea acestuia la cuvinte de o rară frumusețe și încărcătură sentimentală: „ Pentru puținii oameni, care își fac un sacru obicei după Evanghelia creștină, ajutând (adesea din prea puținul lor) pe săraci, cuvintele de admirare și de laudă ale celorlalți oameni sunt prea slabe; de aceea, creștinii le trec, înălțându-le fapta, ca să fie răsplătită mai bine de Dumnezeu. Îngăduie-mi să spun că dintre câți călugări am cunoscut la noi ești printre cei cu asemenea îndeletnicire creștinească deosebită. Știu cât ajuți pe frații de la Ierusalim și pe mine”.

Pentru a-și păstra rânduiala călugărească, în vara lui 1958 s-a retras la mănăstirea rusească „Sfântul Tihon” din South Canaan, statul Pennsylvania. Aici, în toamna lui 1962 a intrat în corpul profesoral al Seminarului mănăstirii.

Încet, încet, a început să fie din nou primit pentru a suplini parohiile vacante de sub jurisdicția Patriarhiei Române. S-a pus trup și suflet în slujba comunității românești, cu o jertfelnicie și energie care nu au mai ținut cont de multele sale neputințe. Arhidiaconul Bartolomeu Anania i-a făcut următoarea caracterizare intr-o scrisoare din ianuarie 1966 către Patriarhul Iustinian Marina: „Părintele Victorin Ursache e un om foarte blând, duhovnicesc, postitor, jertfelnic. Din păcate, nu a fost suficient cultivat, ci întrebuințat numai la umplutură, ca suplinitor prin parohiile vacante. Sfinția sa a mers peste tot, parcurgând săptămânal depărtări imense, plătit sau neplătit, a slujit, a predicat, a catehizat. Nu cere niciodată nimic și e gata să răspundă la orice întrebuințare, dovedind prin aceasta că stă în serviciul comunităților noastre. Lipsa unei întrebuințări permanente și sigure, ca și dorința de a-și purta uniforma călugărească, l-au făcut să intre intr-o mănăstire rusească din South-Canaan, Pennsylvania și să devină profesor la Seminarul de acolo. De acolo pleacă sâmbăta și se întoarce lunea, împlinind lipsurile”.

A reușit ca și în tărâmul american arid să aducă roadă duhovnicească autentică. „Viața preoțească de aici e de neexprimat de grea; adevărată jertfă misionară în cel mai deplin înțeles al cuvântului. Cu o voință puternică și ajutorul Harului Divin se poate dobândi și aici mulțămirea sufletească și fericirea întru Hristos.” – mărturisea el intr-o scrisoare.

La 23 aprilie 1966 a fost ales episcop al Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române, fiind hirotonit arhiereu și instalat în luna august.

A fost respectat și cinstit atât de ierarhii celorlalte biserici ortodoxe surori, cât și de reprezentanții politici, fiind făcut cetățean de onoare al orașelor Winnipeg – capitala statului canadian Manitoba – și Edmonton – capitala statului canadian Alberta – și invitat la înscăunarea președinților americani, precum și la alte evenimente și conferințe de la Casa Albă.

Un ierarh care a impus respect, care nu s-a lăsat târât în noroiul polemicilor sterpe, un om care a știut să-și slujească turma ca un bun păstor, cu o jertfelnicie extraordinară. „A fost misionarul prin excelență, străbătând continentul în lung și-n lat prin mii și zeci și sute de mii de kilometri cu bus-ul celebrei companii de transporturi în comun Greyhound (Ogarul Cenușiu). Pentru a ajunge la o parohie din vestul Canadei trebuia să călătorească, zi și noapte, o săptămână. Hrană putea găsi la orice popas, singura sa grijă fiind aceea de a-și avea alături geamantanul din care, la orele știute, își scotea cărțile pentru obișnuita pravilă călugărească”.

Pe lângă cea a misionarului ortodox pe tărâm american, crucea arhieriei i-a fost alcătuită din hotărârea de a menține cu orice preț legătura canonică cu Biserica Mamă, care se afla intr-o țară guvernată de un regim comunist-ateu. Din această cauză, în America era calomniat pentru că ar fi fost agent sau colaborator comunist, iar din țară, tocmai pentru că dorea să păstreze autonomia Eparhiei sale față de imixtiunile politice, i s-a intentat de către serviciile de securitate o întreagă campanie de intimidare, de amenințări și presiuni, de subminare a autorității sale și de urmărire, campanie menită să ducă la destabilizarea Eparhiei sale și la destituirea păstorului ei.

Arhiepiscopul Victorin a predicat, a sfătuit, a mângâiat. Și-a păstorit turma în principal prin puterea exemplului personal. Era un om modest, simplu, fără orgolii. Prezența sa emana liniște și pace sufletească.

Îi simțeai prezența ca pe o adevărată binecuvântare.

Era un om al rugăciunii, ascultător și smerit. Când ședea pe scaunul arhieresc din Sfântul Altar, aveai impresia că doarme, dar mâna dreaptă cu cele două degete erau îndreptate spre inimă și, în momentul când trebuia să-și zică partea sa ca arhiereu, de la sine se scula fără să fie atenționat de cineva, de parcă un înger îl ajuta să fie cât mai prezent la Sfânta Liturghie, dar și la rugăciunea neîntreruptă a inimii. Părintele Teofilact Ciobîcă de la Putna, spunea: „Nu am văzut un om în care să vibreze rugăciunea precum în Înaltpreasfințitul Victorin”.

A adormit frumos întru Domnul la 16 iulie 2001. Potrivit dorinței sale, sicriul a fost transportat în țară spre a fi îngropat la Mănăstirea Putna, unde a ajuns în seara de 21 iulie. Contrar normelor internaționale, sicriul a fost desigilat (trecuseră aproape 7 zile de iulie!) și depus în biserica mănăstirii pentru prohodire. Nu numai că nu se prezentau semne de degradare, dar s-a înregistrat și vorba unei bătrâne evlavioase din partea locului: „E atât de frumos! Îl mai dați în groapă?”

Încă de cu seară și până în momentul punerii sicriului în mormânt, a doua zi, părea că natura participa – aici întunecându-se, vărsând torente de apă și tunând și fulgerând din înaltul cerului, aici înseninându-se – la prohodirea celui care o viață întreagă a fost străin, pribeag și călător, a celui care a întrupat blândețea, smerenia și simplitatea și care, plecând, a lăsat în urma sa un mare gol.

Cuvinte de folos

Călugărul trebuie să fie ca un pompier, oricând gata de acțiune.

*

Cinstim Sfânta Cruce ca fiind fața lui Dumnezeu îndreptată către oameni.

*

Copiilor le vorbea ca unor adulți mai mici. Tot timpul avea pregătite pungulițe cu bomboane pentru copii. Spunea nu numai că ei sunt la fel de importanți ca adulții, ci și că adulții au tot atât de mult de învățat de la copii pe cât au copiii de învățat de la adulți.

*

În toate împrejurările, ființa omenească de orice vârstă este o icoană vie, un exemplu de viață pentru semenii lui. Asemenea sfinților amintiți în calendarul bisericesc, și toți credincioșii Bisericii lui Hristos au chemarea sfântă de a fi cu adevărat Lumina lumii în viața lor și de a propovădui Evanghelia lui Hristos prin cuvânt și faptă, în familii, în mijlocul parohiilor din satele și orașele în care trăiesc, în școli și biserici, prin tot ce vorbesc, prin tot ce înfăptuiesc, în fiecare zi și în toate zilele vieții lor. Indiferent de chemarea vieții lui, fiecare om e înzestrat de Dumnezeu cu un mare dar al cunoașterii binelui și răului prin conștiința sa… glasul conștiinței îi strigă fiecăruia că nu e bine să furi, să lovești, să ucizi, să spui neadevărul, să săvârșești fapte ale necurăției trupești… cei care săvârșesc asemenea fapte rele se ascund, fug, se înfricoșează de răspundere și urmările faptelor lor rele. Indiferent de chemarea ce o au, ierarhi, preoți, profesori, părinți ai familiei și în toate ocupațiile lor, orice vorbire se poate asemăna cu o adevărată predică din fața Sfântului Altar.

*

Dumnezeu a voit ca în anii mei de studii teologice, intr-o iarnă, să vizitez Mănăstirea Neamț și să iau parte la slujbele religioase din prima săptămână a Postului Mare. Rânduielile slujbelor de peste zi, și mai ales cele din miezul nopții, cântările, imnele și mai cu seamă Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, au pătruns adânc în sufletul meu și au avut darul de a-mi trasa întregul drum al vieții mele.

*

Ce minunat lucru este să-ți împodobești viața cu duhul curăției sufletești, cu o conștiință curată adică, mereu trează asupra tuturor gândurilor și faptelor, în tot timpul vieții! Nu este oare aceasta dobândirea celei mai sfinte libertăți în Domnul? În acest caz, orice vorbire de rău sau de bine, orice osândă sau laudă, orice suferință sau înălțare din partea oamenilor nu pot avea nicio influență asupra conștiinței libere, curate înaintea lui Dumnezeu.

*

Curăția sufletului poate împodobi viața omului și cu altă aleasă virtute, aceea a smereniei. Cel curat la suflet nu-și pleacă urechea către nimeni în jurul său, nici către laudele oamenilor, nici către osândirile venite din partea lor. Cel curat la suflet știe că el nu-i decât o slugă credincioasă a lui Dumnezeu – Domnul și Stăpânul vieții lui, împlinindu-și cu osârdie îndatoririle chemării.

*

Nu poate fi smerit cel lipsit de conștiință curată. Mândria, aroganța, trădează mai întotdeauna încercarea de a ascunde slăbiciuni, patimi și nelegiuiri.

*

Sunt mulți ani de când rugăciunea aceasta, a Sfântului Efrem Sirul, mi-a fost de mare folos în alegerea căii spre mântuire, în adevărata rostuire a vieții mele. An de an, în vremea Postului celui Mare, aceleași cuvinte au bătut la ușa sufletului meu, și în Mănăstirea Neamț, și în mănăstirea Sfântului Sava, din Palestina, și în fața Sfântului Altar de pe Golgota, în Ierusalim, și în mănăstirea din South Canaan, Pennsylvania, și în aceste zile ale răspunderii mele de a vă îndruma părintește pe calea mântuirii. Și nu numai în vremea Postului Mare, dar în tot timpul anului mă folosesc sufletește de această adâncă și cuprinzătoare rugăciune.

Pătrundeți mai adânc înțelesul cuvintelor ei! Rostiți-o cu mai mare atenție, cu mai multă căldură sufletească, cu mai sinceră dorință ca Domnul Dumnezeu să îndepărteze din sufletele voastre duhul trândăviei de orice fel și mai ales lenevirea în căutarea mântuirii, să alunge duhul grijii de cele multe și nefolositoare, duhul iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert.

Îmbrăcați-vă în virtuțile curăției sufletești, smereniei, răbdării și dragostei de Dumnezeu și de aproapele! De veți fi treji asupra greșelilor voastre personale, veți simți o viață nouă, o viață cu adevărat liberă și fericită, intr-o lume pe care o veți vedea mai bună și mai bogată în darurile lui Dumnezeu.


Sus

Programul sărbătorii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

la împlinirea a 517 ani de la trecerea la lăcașurile de veci
Mănăstirea Putna, 1–2 iulie 2021

Joi, 1 iulie

• 18:00 – 22:00 Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Va sluji Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Vineri, 2 iulie

• 07:00 – 09:00 Slujba Acatistului Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
  
  
• 08:20 – 08:30 Întâmpinarea la poarta mănăstirii a gospodarilor din vetrele folclorice ale județului Suceava, care vor veni pe jos din centrul comunei Putna spre mănăstire, interpretând cântări religioase și patriotice.
  
  
• 09:00 – 12:00 Sfânta Liturghie Arhierească
  Vor sluji Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
  În timpul împărtășirii clericilor va cânta corul de eleve „Ascensio” de la Liceul Teoretic cu profil de arte „Grigore Grigoriu” de la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus, Căușeni, Republica Moldova.
  
  
• 12:00 – 12:20 Recital al Grupul Vocal-Tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus
  
  
• 12:20 – 12:40 Ceremonia militară, cu depunere de coroane și defilarea trupelor militare din partea Structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Suceava și a delegației Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
  În timpul ceremoniei militare, muzica este asigurată de Orchestra Model a Inspectoratului General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
  
  
• 12:50 – 13:00 Prezentarea unor publicații despre Serbarea de la Putna, 1871, tipărite cu sprijinul Consiliului Județean Suceava.

Evenimentul va fi transmis video pe paginile de Facebook și YouTube ale Mănăstirii Putna.

Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare din acest an se înscrie în calendarul de manifestări Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal.

Manifestările Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal sunt organizate sub patronajul Academiei Române și al Patriarhiei Române și sunt dedicate aniversării a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și de la Primul Congres al Studenților Români, care au avut loc la Mănăstirea Putna, în 15–16 august 1871. Cele două evenimente din 1871 au fost organizate de către studenții români de la Viena, reuniți în asociația „România Jună”, cu sprijinul studenților români din alte centre universitare și al multor români cu râvnă pentru unitatea neamului. Un rol deosebit de important în organizare l-a avut Mihai Eminescu.

Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare este cuprinsă în Acordul de asociere între Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Centrul Cultural „Bucovina”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Comuna Putna prin Consiliul local al comunei Putna și Mănăstirea Putna din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru organizarea și desfășurarea activităților de aniversare a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna”.


Sus

Deschiderea manifestărilor aniversare „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”

Marți, 15 iunie 2021, la Mănăstirea Putna a avut loc deschiderea manifestărilor aniversare Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal.

Evenimentul este organizat sub patronajul Academiei Române și al Patriarhiei Române și este dedicat aniversării a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și de la Primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, care au avut loc la Mănăstirea Putna, în 15-16 august 1871. Cele două evenimente din 1871 au fost organizate de către studenții români de la Viena, reuniți în Asociația „România Jună”, cu sprijinul studenților români din alte centre universitare și al multor români cu râvnă pentru unitatea neamului. Un rol deosebit de important în organizare l-a avut Mihai Eminescu.

Activitatea de astăzi a debutat cu slujba de pomenire a poetului Mihai Eminescu în biserica Mănăstirii Putna, slujbă oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.



După ce au fost depuse jerbe de flori la statuia marelui poet din incinta așezământului monahal, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, domnul Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, și Elena Kuji Buteică, cea care a câștigat, în 2011, concursul de discursuri studențești la aniversarea a 140 de ani de la Serbarea din 1871, au vorbit despre Responsabilitatea față de un ideal continuu – unitatea națională.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a arătat că nu dificultățile exterioare sunt problema noastră, ci cele dinlăuntru: „A fost oare ușor în 1871, sub stăpânire străină, când țara era împărțită? N-au fost atunci încercări de intimidare și de stopare a inițiativei și a elanului? Ne pare că este mai greu acum decât în 1966, în plin regim comunist? Ce ne împiedică în a cultiva și a ne promova idealul de unitate? Din afară, mai nimic. Și oricum, în epoca «libertăților» și a «drepturilor», mici pietre de poticnire exterioare ar putea fi ușor depășite. Dinlăuntru, însă, nu puține. O unitate națională nu se decretează, ci se cultivă și se constată, apoi, într-un firesc al lucrurilor. Nu se impune de sus, ci se construiește de jos și între olaltă. Nu se proclamă festiv, demagogic și politicianist, ci se zidește cu sinceritate, jertfă de sine, curaj și credință. Le avem pe acestea din urmă? Atunci suntem pe drum bun. Ne lipsesc ori de abia pâlpâie în noi credința, curajul, altruismul și sinceritatea? Atunci mai avem de lucrat în duhul și inima de unde purcede lucrarea unității. Căci la ce unitate la scară largă mai pot visa dacă dezbinarea e aici, lângă mine: între vecini, între rude?”.

Domnul Niculai Barbă, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, a arătat că nu împrejurările sunt relevante pentru a împlini un lucru bun, ci importantă este țintirea binelui pe termen lung: „Sunt evenimente la care trebuie să contribuim și față de care avem o mare obligație. Am auzit întrebarea «Cine să facă?», dar mai ales «Cine ar putea?» Eu cred că este obligația noastră: cei care trebuie și cei care pot să o facă suntem noi toți – cei care a dat Dumnezeu să trăim în aceste vremuri și pe aceste locuri.”

Domnul vicepreședinte a prezentat exemple de dificultăți pe care le-au întâmpinat organizatorii din 1871, între ele faptul că nu s-a putut ține serbarea la data prevăzută inițial, din cauza războiului franco-prusac, și a fost amânată cu un an. Dar dificultățile au fost depășite și acesta este un exemplu pentru cei de azi: „În această perioadă, omenirea întreagă trece prin perioade grele. Dar, prin credință, prin încredere, prin ceea ce facem fiecare dintre noi putem să îndeplinim năzuința acelor vrednici bărbați ai istoriei: Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu. Erau doi tineri – unul împlinise 20 de ani, celălalt nu trecuse de 18 ani, dar care, prin mesajul lor, au rămas în istorie. Noi astăzi suntem obligați să ducem năzuința lor mai departe, năzuința de unitate a neamului, dorința de dezvoltare. Eu cred că ceea ce facem pentru a marca acest eveniment nu este până pe 15 august sau până la anul, ci trebuie să fie în veci.”

Părintele stareț al Mănăstirii Putna, arhim. Melchisedec Velnic, a subliniat ce înseamnă recunoștința unui popor care își cinstește înaintașii: „Un popor care are recunoștință față de înaintași face dovada unui suflet tare, iar neamul care are un astfel de suflet nu are a se teme niciodată pentru existența sa. De aceea astăzi, ca și oricând, ba și mai mult încă, am vrut și vrem să ținem aprinsă flacăra credinței atâtor tineri care acum 150 de ani, mânați de acest ideal al păstrării sufletului neamului românesc viu și puternic, s-au adunat aici, la mormântul marelui român și apărător al creștinătății, Sfântul Voievod Ștefan. Atunci, în această incintă, a răsunat apelul lor: «Trecutul nostru nu este decât înfricoșatul coif de aramă al creștinătății, al civilizațiunii. Christos a învins cu litera de aur a adevărului și a iubirii, Ștefan cu spada cea de flacără a dreptului. Unul a fost Libertatea, celălalt apărătorul Evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ștefan, pe mormântul creștinului pios, al Românului Mare». (Apel, Viena, 4 martie 1870, semnat de Președintele Comitetului Central, Conte E. Logothetty, și de secretar, Mihai Eminescu).

Prezența unui ideal în inimile tinerilor acestui popor este mărturia nobleței și garanția perenității, arvuna sfințeniei. Dorim ca acest ideal să continue și, așa cum sufletele românilor au vibrat la unison cu sufletul unui tânăr pe numele lui Mihai, sau Ioan, sau Ciprian, așa dorim să vibreze și sufletele noastre astăzi.

Vrem să li se facă iarăși auzite glasul, dorința și idealul, de aceea am găsit de cuviință să punem început acestor manifestări cu înseși cuvintele lor: «Serbarea de la Putna trebuie să fie un act produs de o națiune întreagă; Serbarea de la Putna are să fie întrunirea națiunei române în suvenirile trecutului, în însuflețirea prezentului și speranțele viitorului! În trecutul neguros al națiunii române sunt multe puncte strălucitoare, unul dintre acestea, cel mai strălucitor, este acela în care apare umbra măreață a lui Ștefan cel Mare, pe lângă această suvenire să ne adunăm la mormântul acestui bărbat să ne dăm mâna, aici să o zicem în fața lumii, cum că am avut un trecut și voim a avea un viitor! Iată ideea sărbătorii!» – este un fragment din Apelul Comitetului Central pentru Serbarea întru memoria lui Ștefan cel Mare, 15 iunie 1871”.

Elena Kuji Buteică a vorbit despre importanța faptelor fiecăruia în materializarea idealurilor naționale. „Astăzi este un moment în care Ștefan cel Mare, mie și dumneavoastră, ne dă șansa să ne întâlnim, ne ocrotește și ne binecuvântează și ne ajută să conștientizăm că faptele fiecăruia dintre noi sunt cele care construiesc România de astăzi și – mai ales – cea de mâine. Iar dacă ne uităm la România de ieri, la România poetului Mihai Eminescu, a lui Ciprian Porumbescu, a lui A.D. Xenopol, a lui Ioan Slavici, avem o datorie frumoasă pe care nu trebuie să o vedem ca pe o povară, ci ca pe o șansă de a construi pe mai departe împreună, într-o unitate a idealurilor și simțirilor noastre, astfel încât peste 150 de ani să fim, poate, și noi amintiți, măcar ca o fărâmă din ceea ce noi amintim pentru ei. Este datoria noastră față de țară, față de sufletele noastre, și vreau să cred că așa simțim cu toții, – roșu, galben și albastru –, și este cea mai frumoasă șansă de a conștientiza că viața nu trebuie să treacă în fiecare zi pe lângă noi fără însemnătate. Dacă în fiecare zi facem o faptă bună pentru aproapele nostru, pentru țara noastră, ne facem un bine nouă și mai ales facem un bine României, pentru un viitor frumos, așa cum merită.”

În continuare au fost premiați câștigătorii Concursului de recitare a liricii eminesciene „La Putna”, ediția a VII-a.

A urmat un impresionant moment artistic, recitalul susținut de Grupul Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” Putna, condus de profesor Mircea Aanei.

Cei prezenți s-au îndreptat spre clădirea Centrului Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” pentru vernisajul expoziției „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”.

Aici, un moment deosebit l-a constituit recitalul de vioară și pian susținut de Diana Păstru și Johannes Raimund Onesciuc și de Recitalul Coralei „Ciprian Porumbescu”, dirijată de părintele Lucian Tablan.

Profesorul Adrian Alui Gheorghe a fost cel care a prezentat expoziția.

Pentru început, a pus în context Serbarea din 1871 și consecințele ei: „Descifrând istoria ulterioară a românilor și a României, privind cu detașarea și luciditatea unui veac și jumătate de la acele evenimente, putem avea astăzi dimensiunea visului, a speranței, a disperării, chiar a ceea ce au însemnat cele două momente ale acelei acțiuni colective. Serbarea de la Putna și congresul studențimii române, care i-a urmat, au fost consecința unui complex de factori, dar și a unei dorințe de secole, amânată, dar niciodată uitată, și care a căpătat forma unei sărbători; o serbare națională/o sărbătoare națională nu poate fi decât expresia conștiinței că aparții unei națiuni. Există o bucurie a sărbătorii și a serbării de fapt în toate actele și etapele evenimentului. În memoria acelor vremuri și a acelor evenimente este deschisă astăzi această expoziție, de la Mănăstirea Putna, care marchează începutul unei importante serii de acțiuni comemorative și de celebrare a unor momente și a unor personalități providențiale pentru rezistența și persistența noastră în istorie”.

Un capitol central în prezentarea sa a vizat Urna, principalul obiect adus în dar de către studenți în 1871:

„Piesa centrală a expoziției o reprezintă urna antică de argint, depusă ca «un semn de pietate și de amintire» pe mormântul voievodului Ștefan cel Mare; inscripția este edificatoare: «Eroului, învingătorului, apărătorului existenței române, scutului creștinătății, lui Ștefan cel Mare, Junimea Română Academică»; ne putem imagina emulația stârnită în timp în jurul acestui obiect care s-a încărcat cu semnificație odată cu trecerea timpului; unii au gândit urna, și-au imaginat-o, alții au realizat-o, alții, mulți, au susținut-o material, prin subscripție publică, pentru a fi realizată; alții au purtat urna pe brațe, au depus-o pe mormântul lui Ștefan cel Mare, pe unii i-a emoționat, unii au plâns, alții s-au cutremurat; mesajul pe care urna îl transmitea nu era, de fapt, pentru generația prezentă, ci pentru generațiile viitoare; idealul era o proiecție pentru viitorime; apoi, vreme de 150 de ani, urna aceasta a fost păstrată ca un odor de preț în lada de zestre a neamului; a fost martoră la Războiul de Independență, la actul Marii Uniri de la 1918, a trecut prin două conflagrații mondiale, a sângerat când au fost rupte bucăți din pământul românesc, ale căror semințe erau laolaltă cu celelalte în urna integratoare, a fost ascunsă în fața barbarizării sovietice, a supraviețuit epocii comuniste; simbol al unui ideal, urna aceasta a ajuns, iată, să fie un răspuns sau o sumă de răspunsuri, din nou, întrebărilor noastre: Cine suntem? Spre ce ne îndreptăm? Cât mai atârnă în inima noastră sentimentul că aparținem unei patrii? Cât ne mai doare rana văzută sau nevăzută a patriei? Dacă mai avem nevoie de o patrie? Dacă ne merităm patria?”

Referindu-se la titlul manifestărilor, a explicat că acesta se impune în mod firesc: „Un cuvânt poate sintetiza tot ceea ce incumbă aceste documente materiale sau scrise: idealul. Mai departe, acest ideal are un nume mult mai concret: unirea. Unirea este un deziderat mai vechi al populațiilor românești din toate provinciile situate deoparte și de alta a Munților Carpați; unirea tuturor românilor a însuflețit, a încălzit, a dinamizat, i-a pus în stare de vis pe toți cei care au văzut în definirea și rostuirea patriei o predestinare pentru care merită să lupte, un altar pe care soarta devine destin.”

În expoziție sunt prezente și câteva lucrări de artă dăruite mănăstirii cu acest prilej. Criticul de artă Doina Mândru a dăruit un bust al lui Mihai Eminescu lucrat de Lucian Murnu (1952). Domnul Constantin Flondor a dăruit lucrarea „Serbarea de la Putna 1871”. Pictorul Horia Paștina a îmbogățit expoziția cu trei lucrări: „Argint e pe ape și aur în aer”, „Lumina vine de la Răsăritul cel de sus” și „Potir și Biserică”. La rândului lui, Dacian Andoni a dăruit portretele lui Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu.

Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna a încheiat cuvântările, adresând mulțumiri celor care au sprijinit expoziția și care sprijină programul de manifestări aniversare: „Mulțumesc în mod deosebit celor patru doamne restauratoare, care au dat viață unora dintre obiectele de la 1871.

Principalul sprijin în aceste manifestări vine de la Consiliul Județean Suceava. Mulțumim domnului președinte Gheorghe Flutur, care a îmbrățișat deplin gândul că este datoria celor de azi și este în beneficiul nostru să îi sărbătorim cum se cuvine pe Eminescu și generația 1871.

Mulțumim domnului Niculai Barbă, care are direct în răspundere, din partea Consiliului Județean, aceste manifestări, și doamnei Irina Vasilciuc – și ea din această echipă care pune umărul la bunul mers al activităților aniversare. Pentru recitalurile de astăzi, mulțumim interpreților și Centrului Cultural Bucovina – domnului director general Sorin Filip și colegilor domniei sale, aflați astăzi aici. Mulțumim domnului Constantin Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, domnului Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii „I. Ghe. Sbiera”, și doamnei Alis Niculică de la Bibliotecă – vom colabora, căci și noi dorim să îmbunătățim expoziția de aici, și Muzeul și Biblioteca vor organiza o expoziție dedicată momentului Putna 1871.”

Din delegația autorităților locale a făcut parte și domnul Claudiu Brădățan, șeful Centrului de Informare turistică Suceava.

Amintind că manifestările aniversare sunt puse sub patronajul Academiei Române și al Patriarhiei Române, părintele stareț a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care a dat binecuvântare pentru desfășurarea programului aniversar și a binecuvântat ca Sectorul Media al Arhiepiscopiei să transmită în direct deschiderea manifestărilor din această zi. De asemenea, a mulțumit Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul pentru prezență.

În finalul cuvântului, părintele stareț a făcut un apel la cei care au documente ori reprezentări grafice ale Serbării din 1871 să ia legătura cu mănăstirea, pentru a le publica. Vorbind despre descoperirea în arhiva Bibliotecii Academiei Române a unei litografii făcute de pictorul Petru Verussi cu darurile așezate pe mormântul Sfântului Ștefan cel Mare în 1871, a arătat că nu se știe unde sunt celelalte schițe făcute de acesta la Serbare. O litografie de la Serbare aparținând lui Carol Popp de Szatmari este, de asemenea, căutată. Un colecționar privat are o serie de documente privitoare la Serbare din 1871, care sunt inedite. „Repet rugămintea de a ne sprijini cu reprezentări grafice și documente legate de 1871 – nu doar o țară, ci un popor întreg a fost atunci mișcat și în multe orașe se găsesc mărturii scrise despre activitățile de sprijinire locală a Serbării de la Putna sau însemnări ale stării sufletești în timpul Serbării, trăită și de cei care nu au fost aici prin intermediul reportajelor”.

În cadrul expoziției au fost prezentate obiecte și documente originale și fotografii de la Serbările de la Putna, în special de la cea din 1871. Au fost executate lucrări de conservare la două epitafe din 1871, iar patru flamuri din 1871 și laurii metalici de la Serbările din 1904 și 1926 au fost restaurați, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava.

Evenimentul de deschidere face parte din seria manifestărilor aniversare cuprinse în Acordul de asociere între Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Centrul Cultural „Bucovina”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Comuna Putna prin Consiliul Local al comunei Putna și Mănăstirea Putna din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru organizarea și desfășurarea activităților de aniversare a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna”.

***

Text: Protos. Dosoftei Dijmărescu, Irina Ursachi
Foto: Mănăstirea Putna, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Imagini dronă: Drone Master - Marius Cârneală



Sus

Duminica Ortodoxiei

Ortodoxia este firea omului

Descărcați pliantul în format pdf

Doamne Iisuse Hristoase, cu inimile smerite și capetele la pământ, Te rugăm ca frumusețea și veșnicia aceasta ortodoxă să fie înțeleasă fără părtinire, desăvârșindu-se marea Ta biruință, că Tu ești „Calea, Adevărul și Viața”. (Arhimandrit Arsenie Papacioc)

Cel mai firesc mod de viețuire
Cine cunoaște și trăiește Ortodoxia își dă seama că acest mod de viețuire este firescul omului, este viața așa cum i-a dat-o Dumnezeu dintru început, ca fiu și chip al Său, ca un stăpân înțelept peste toată zidirea, inclusiv peste sine însuși, ca un ascultător față de Părintele și Ziditorul tuturor, cu inimă blândă, milostivă, curajoasă, răbdătoare și iubitoare față de toți. De aceea creștinul ortodox trăiește frumos și în bucurie, în credință tare și în nădejde, considerând necazurile vieții de aici nevrednice de bucuriile din Împărăția cerurilor.

Prin Ortodoxie ne cunoaștem pe noi înșine: adevărata natură a omului se descoperă prin participarea la lumina lui Dumnezeu, la harul Său, care atinge inima omului atunci când acesta stă cu atenție, cu smerenie, cu responsabilitate înaintea Părintelui ceresc. Iar Sfintele Taine, rugăciunea și împlinirea poruncilor lui Hristos ne învață cum să ne așezăm înaintea Lui, cum să dobândim starea de prezență neîncetată înaintea lui Hristos și încrederea în purtarea Lui de grijă.

Ortodoxia ne arată cum să viețuim și în momentele dificile ale vieții. Dacă simțim că Dumnezeu a încuiat ușa milostivirii, este pentru că, deși Îl vrem pe El, nu vrem să ne dezlipim de cele pământești. Domnul ne cere să ne dezlipim inima de cele pământești și să o lipim de El și să-i slujim aproapelui. Am căzut – ne cheamă să ne ridicăm și ne cheamă să Îl cunoaștem mai profund decât înainte de cădere. Astfel, prin pocăință și smerenie omul dobândește cunoașterea lui Dumnezeu.

Prin trăirea ortodoxă cunoaștem rostul vieții și avem încredere în lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră. Când ne încredem în Dumnezeu, toate le putem face. Așa simțim că Dumnezeu ne poartă de grijă. Tot prin credință ne înțelegem lungimea vieții pământești: nimeni nu pleacă nici mai devreme, nici mai târziu din viață, decât atunci când va rândui Preabunul Dumnezeu.

Prin viețuirea firească, ne pregătim de darul pe care Domnul îl dă ca rod omului care își trăiește viața cu El. Hristos Domnul ne cere să trăim prezența Lui ca să fim cu El în Împărăția pe care ne-a pregătit-o de la întemeierea lumii. Și pe care o cunoaștem încă de aici, pentru că Hristos este în noi și ne oferă pregustarea ei.

De ce iubim Ortodoxia
Iubim Ortodoxia pentru tinerețea și prospețimea vieții în ea. A viețui ortodox este permanent o provocare și o țintă niciodată atinsă în întregime. Hristos este neajuns și, totuși, prezent întreg în inimile celor care Îl doresc, Îl caută și ajung să-L iubească.

O iubim pentru că este corabia mântuirii, care ne conduce în brațele Părintelui ceresc din care am ieșit, prin învățături stabilite nu de oameni, ci prin descoperire de Sus, în Duhul Sfânt. În ea simțim că avem o inimă de mamă lângă Părintele ceresc, pe Fecioara Maria, o mamă dintre noi, oamenii, care suspină pentru îndreptarea și mântuirea fiecăruia. Ea ne mângâie inima îndurerată, ne așază înaintea lui Hristos, Fiul său și Dumnezeu, ne învață să iubim, răbdând și mulțumind pentru toate.

Iubim Biserica Ortodoxă pentru că în ea avem șansa autenticei apropieri de Dumnezeu și de oameni. Aici învățăm virtutea cea mai importantă care ne conduce la iubire: smerita cugetare. Adică nimeni să nu se socotească pe sine mai presus decât alții, ci mereu să spună în sinea sa: nimeni nu păcătuiește cum am păcătuit eu. Exemplu de smerită cugetare desăvârșită este Domnul nostru Iisus Hristos, Care a luat asupra Sa păcatul nostru. Să iei asupra ta păcatul altuia este exemplul cel mai înalt de smerită cugetare.

Iubim Ortodoxia pentru că în ea se găsește bucuria mântuirii, ce se dobândește prin smerenia lui Hristos.

Să ne apropiem de Dumnezeu
Din nefericire, lumea nu vrea să înțeleagă că păcatul îl urâțește pe om. În Biserica Ortodoxă învățăm să iubim pe om și să urâm păcatul. Păcatul ne desparte de Dumnezeu și de viața cea adevărată, nu oamenii. Păcatul este un eșec existențial, un zid între noi și Dumnezeu, o țintă ratată, o ruptură în adâncul ființei noastre, este degradare și hrană a morții.

Ortodoxia ne conduce la libertatea cea adevărată, libertatea față de păcat, învățându-ne să ducem lupta cea bună pentru afirmarea demnității noastre de chip al lui Dumnezeu și cunună a întregii creații, a stăpânirii de sine și a slujirii iubitoare față de cei din jur. Cel ce s-a ridicat deasupra lumii prin nealipirea de ea, dar și prin responsabilitatea față de ea, este permanent vesel, fiind liber. Urcușul nostru spre Dumnezeu trebuie să fie liber și plin de speranță și curaj.

Ortodoxia este o chemare la împrietenirea cu Dumnezeu cel Preabun, căci a Lui rudenie suntem. Hristos ne cheamă cu generozitate ca să Se ofere pe Sine și toată Împărăția Sa. El nu ne cheamă la o adunare cu program, în care să ne lăudăm unii pe alții cât de frumos I-am cântat, ci a venit să ne dea Trupul și Sângele Său, spre iertarea păcatelor, spre întărirea în lupta cu patimile și spre viața de veci. Hristos ne vindecă de cel mai mare dușman al bucuriei celei veșnice spre care năzuiește orice om: El ne vindecă de moarte, nu doar de frica de ea.

Ortodoxia cuprinde o frumusețe interioară de neprețuit și nu poate face nicio concesie în materie de credință și de trăire, cum nu-ți poți permite să ciobești un diamant unic în lume.

În Biserica Ortodoxă învățăm cum să ne apropiem de Dumnezeu: cât mai lin, mai liniștit, mai cucernic, păzindu-ne de reverii și de artificii emoționale.

Ortodoxia este Adevărul.
Ortodoxia este firea omului.

Sus

Semnarea contractului pentru construcția Casei Sociale „Sfântul Nicolae”

Vineri, 12 martie, Ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, domnul Cseke Attila, a fost prezent la semnarea contractului pentru construirea Casei sociale „Sfântul Nicolae”, la Mănăstirea Putna.

Contractul a fost semnat de doamna Manuela Pătrășcoiu, Directorul general al Companiei Naționale de Investiții, și firma câștigătoare, Simion Tehnoconstruct.

Ministrul Dezvoltării a vorbit despre locul întâi pe care Suceava îl ocupă între județele țării în ceea ce privește proiectele finanțate de CNI, 53 de proiecte din 2017 până în prezent. La felicitări, domnul Cseke Attila a adăugat și speranța continuității proiectelor și a dezvoltării locale. El a mulțumit comunităților locale, administrației civile și celei bisericești pentru modul în care se implică în elaborarea și ducerea la bun sfârșit a proiectelor.

Domnul Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a vorbit despre eforturile de dezvoltare locală, punctând câteva proiecte importate din punct de vedere turistic și religios și al accesului la educație, sănătate și bună gospodărire. Între ele se numără și viitoarea reamenajare a spațiului din jurul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din centrul orașului Suceava, unde va fi realizată o parcare subterană, pentru a descongestiona zona. Domnia sa a mulțumit Domnului Ministru și pentru solidaritatea cu care sprijină refacerea părții superioare a Palatului Administrativ, afectate recent de un incendiu.

Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și Exarh al mănăstirilor sucevene, a prezentat proiectul unei noi parcări la Putna, proiect destinat fluidizării accesului la mănăstire și oferirii de facilități moderne vizitatorilor, inclusiv aceea a unei stații de încărcare a automobilelor electrice.

Apoi, cei prezenți au vizitat o parte din atelierele de restaurare de la Centrul Cultural Mitropolit Iacob Putneanul, construit cu sprijinul CNI.

În cadrul vizitei, Ministrul Dezvoltării s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Discuția a vizat buna cooperare în diferite proiecte desfășurate de către unități din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În cadrul ei au fost amintite trei proiecte importante ale Arhiepiscopiei: refacerea ansamblului din jurul Mănăstirii Sfântul Ioan, construirea unui spital care va purta numele Mitropolitului Anastasie Crimca, cel care a înființat, în 1619, primul spital (bolniță) din Moldova, și restaurarea Mănăstirii Solca.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a dăruit Domnului Ministru Cseke Attila o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos, însoțind-o de urarea de a contribui la edificarea a ceea ce este vrednic de ceea ce trebuie să fie România, pe măsura poporului român.

Casa socială „Sfântul Nicolae” va fi folosită pentru a oferi gratuit o masă persoanelor aflate în situații defavorizate, în condiții de siguranță igienico-sanitare. Clădirea va fi gata în 20 de luni.

La plecarea de la Mănăstirea Putna, Domnul Ministru a apreciat încărcătura duhovnicească a acestui lăcaș sfânt și și-a manifestat dorința de a reveni.



Sus

Dăruiți 3,5% din impozit!

Pe lângă activitățile specifice vieții monahale, obștea mănăstirii este implicată și în activități precum întreținerea și restaurarea obiectelor de patrimoniu, ajutorarea persoanelor aflate în nevoi, realizarea de publicații și sprijinirea românilor din afara granițelor țării.

Reglementările fiscale permit oricărei persoane care are venituri să hotărască felul în care este folosit până la 3,5% din impozitul pe venit pe care îl plătește statului, dispunând direcționarea acestui procent către o anumită organizație neguvernamentală sau unitate de cult.

Pentru a sprijini Mănăstirea Putna cu acești 3,5%, descărcați formularul 230. Datele mănăstirii sunt deja completate. Adăugați datele dumneavoastră personale.
Dacă doriți ca și anul viitor să direcționați 3,5% din impozitul pe venit către Mănăstirea Putna fără a mai completa iarăși formularul 230, bifați căsuța „Opțiune privind distribuirea sumei pentru o perioadă de 2 ani”.
Nu este nevoie să completați câmpul „Suma”: administrația fiscală va calcula și va vira suma admisă, conform legii.

Trimiteți formularul prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, sau depuneți-l personal la Administrația Fiscală de care aparțineți.

Dacă aveți venituri și din alte surse (activități independente, proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor etc.), pe lângă formularul 230 trebuie să completați și Declarația unică, disponibilă pe site-ul ANAF.

Denumire unitate de cult: Mănăstirea Putna
CIF: 7322399
IBAN: RO98 RNCB 0241 0230 3750 0001

Termenul limită pentru depunerea declarațiilor este 25 mai 2021.

De asemenea, puteți depune declarațiile completate direct pe site-ul ANAF dacă aveți semnătură electronică sau un cont în Spațiul Privat Virtual ANAF. Informații detaliate despre Spațiul Privat Virtual găsiți pe site-ul ANAF.

Sus

Pomenirea lui Mihai Eminescu la 171 de ani de la naștere

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împlinirea a 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu a fost sărbătorită și în acest an la Mănăstirea Putna.

Vineri, 15 ianuarie, începând cu ora 13.00, în biserica voievodală s-a săvârșit slujba parastasului de către un sobor de preoți și diaconi ai obștii putnene.

În continuare, s-au depus coroane de flori la statuia poetului din incinta mănăstirii. Din partea Centrului Cultural Bucovina al Consiliului Județean Suceava au depus coroană domnul Sorin Filip și domnul Călin Brăteanu, Societatea Scriitorilor Bucovineni a reprezentată de către Alexandru Ovidiu Vintilă, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus de către domnul director Cătălin-Angelo Bărbuță, iar ASCOR Suceava, de președintele asociației, Laurențiu Brăneanu.

După aceea, tinerii și-au adus omagiul lor pentru cinstirea lui Mihai Eminescu. Astfel, Silvia Mleșniță și Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus au susține un recital de cântece și poezii intitulat „Dor de Eminescu”.

După aceea, scriitorul Adrian Alui Gheorghe s-a adresat celor prezenți și a arătat care este mesajul lui „Eminescu către tineri”:

„Nichita Stănescu, când a câștigat Cununa de Aur la Struga (replică la premiul Nobel în Balcani) în Iugoslavia, a ieșit în fața sălii spunând că nu va ține un discurs, ci va recita o poezie a unuia din cei mai importanți poeți ai omenirii, Mihai Eminescu. A început să recite Luceafărul, pe care îl știa integral, dar pe care, din cauza emoțiilor, l-a putut spune doar până la jumătate, după care a tăcut și a rămas în tăcere înaintea publicului pentru o perioadă de câteva minute, apoi s-a retras în aplauzele mulțimii. A rămas în amintirea sârbilor ca un reprezentant al unei literaturi în care există un poet care jumătate se vorbește, iar cealaltă se tace.

Eminescu s-a adresat unei tinere Românii atunci și cred că oricare poezie a lui Eminescu este un cuvânt către tineri. De fapt, un cuvânt către om, omenie, umanitate, pentru că mesajul lui depășește o graniță fizică și atinge moral toate granițele. Astăzi cred că nicăieri în România nu era un loc mai potrivit pentru a fi omagiat Eminescu decât la Putna, pentru că la 1871 Eminescu a dat semnalul Unirii Mari a românilor prin Serbarea de la Putna. Eminescu este cel mai credibil scriitor care a demonstrat că istoria și cultura națională s-au dezvoltat în Biserica Română. El a dat un reper și a spus că aici este Ierusalimul Românesc. Poezia lui este rugăciune dintr-un capăt în altul. Nimic mai firesc ca Eminescu să fie omagiat în Biserică. Nu întâmplător este Ziua Culturii Române. Astăzi, odată cu nașterea lui, cultura română a intrat pe un sens adevărat.

Există în limbajul de la catedră expresia de a preda un scriitor: pe Eminescu, pe Stănescu, pe Preda. Iar aceste este un ritual și cred că este important ca noi să ne întoarcem la școală să predăm: noi predăm copiilor de astăzi, iar ei, la rândul lor, predau generațiilor viitoare.”

La final, Părintele Stareț al Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec Velnic, a amintit că anul acesta, în 15 august, se vor împlini 150 de ani de la Prima serbare a românilor de pretutindeni organizată de Mihai Eminescu la Putna. Cu acest prilej, Părintele Stareț a relatat că în cadrul unei discuții cu Excelența Sa Doamna Consul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, s-a ivit ideea de a reface drumul lui Eminescu către Putna din 1871, pentru care ar trebui redeschis punctul de frontieră Vicov – Crasna:

„15 ianuarie 1871 - 15 ianuarie 2021. Anul acesta în 15 august se vor împlini 150 de ani de la marea Serbare organizată de Mihai Eminescu la Putna. Sunt multe gânduri și multe doruri ale noastre. Ieri, la pomenirea Sfântului Vasile cel Mare pe calendarul neîndreptat, i-am vizitat pe frații români din Bucovina, partea ucraineană. Am fost la Storojineț, la Crasna și la Voloca. Într-o discuție cu Excelența Sa Doamna Irina – Loredana Stănculescu, Consulul General a României la Cernăuți, a apărut ideea să refacem drumul parcurs în 1871 de Eminescu spre Putna. Știm că a plecat de la Cernăuți, a trecut pe la Storojineț, a dormit la Crasna, unde a adulmecat mirosul de cozonaci pe care îl făceau mătușile din Crasna pentru Serbarea de la Putna, iar de acolo s-a îndreptat și a ajuns, pe la Vicov, la Putna. Am propus Doamnei Consul ca până atunci poate se va redeschide punctul de frontieră de la Vicov - Crasna în partea cealaltă.”

Mihai Eminescu a fost inițiatorul organizării Primei serbări a românilor de pretutindeni, care a avut loc la Mănăstirea Putna în 15 august 1871. În amintirea acestui eveniment, în anul 1926, membrii societății Arboroasa a studenților români din Cernăuți au organizat o altă serbare la Putna și au adus bustul poetului realizat de Oscar Han.