RO
EN

Evenimente - 2014


Slujba Parastasului de 40 de zile pentru acad. Dan Hăulică și colocviul „Jertfă și creație”

Slujba Parastasului de 40 de zile pentru acad. Dan Haulică va avea loc la Mănăstirea Putna, sâmbătă, 20 septembrie, ora 10.

În calitate de președinte al fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”, Dan Hăulică a fost spiritul tutelar al colocviului anual al fundației, desfășurat la Mănăstirea Putna, începând cu anul 2007. La sărbătorirea a 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni, colocviul din acest an are tema „Jertfă și creație” și se va desfășura în perioada 18-20 septembrie.

Programul este următorul:

Colocviul
Jertfă și creație
Putna, 18-21 septembrie 2014

Afișul Colocviului „Jertfă și creație”

Joi, 18 septembrie 2014

Ora 17:00 – Te Deum în Biserica Mănăstirii Putna. Pelerinaj la mormântul Maicii Benedicta

Ora 17:30 – Deschiderea Colocviului în Sala Mare a Mănăstirii Putna Ora 18:30 – 21:00 Sesiunea I. Moderator: acad. Alexandru Zub
Vineri, 19 septembrie 2014

Ora 09:00 – 11:15 Sesiunea a II-a. Moderator: Oliv Mircea, critic de artă Ora 11:30 – 13:45 Sesiunea a III-a. Moderator: Adrian Alui Gheorghe, scriitor Ora 16:00 – 18:00 Sesiunea a IV-a. Moderator: prof. univ. Ion Pop Ora 18:15-20:30 Sesiunea a V-a. Moderator: Prof. univ. Maria Șleahtițchi
Sâmbătă, 20 septembrie 2014

Ora 10:00 Slujba parastasului de 40 de zile pentru acad. Dan Hăulică – Biserica Mănăstirii Putna

Ora 16:00 – 17:45 Sesiunea a VI-a. Moderator: prof. Teodora Stanciu Ora 18:00 – 21:00 Sesiunea a VII-a. Evocări acad. Dan Hăulică
Sus


A urcat la cer spiritul tutelar al Fundației „Credință și Creație”

„Suntem sortiți – și ne rugăm să rămânem – unei dăinuiri întru lumină.
Mi se pare că aici, la Putna, realizăm această vocație a dăinuirii întru lumină.”

Dan Hăulică


Dan Hăulică
S-a strămutat la cele veșnice Dan Hăulică, membru al Academiei Române, președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, spiritul tutelar al Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”, creată la inițiativa sa la Mănăstirea Putna, ctitoria ștefaniană, locul de veci al acestei figuri stelare a culturii românești.

Fundația, așa cum au conceput-o ctitorii la sugestia lui Dan Hăulică, e menită să perpetueze memoria acestei personalități emblematice, să pună în valoare tezaurul operei sale și să propună un model de viețuire axat pe valorile creștine. Acest nobil țel și-a găsit expresia fericită în Colocviile organizate vară de vară din 2006 până azi la Mănăstirea Putna. Acestea s-au constituit în fertile agore de dezbatere a marilor probleme aflate în fața lumii culturale românești, a societății noastre în ansamblul ei. S-a strâns la Putna an de an, însuflețită  de fosforescenta și generoasa prezență a amfitrionului acestor exemplare conclavuri, floarea intelectualității românești din toate generațiile. „Caietele de la Putna”, ce adună între copertele lor ceea ce s-a abordat în colocvii, sunt un testimoniu mărturisitor al elevației și civilității acestor banchete spirituale. Colocviile s-au înscris ca o contribuție prețioasă la crearea unui climat al dialogului, al confruntării benefice de idei. S-au luat aici în discuție cu temeritate, acribie și într-o tonalitate constructivă și comprehensivă multe dintre problemele spinoase și esențiale privitoare la prezentul și viitorul acestei nații.

Meritul în structurarea atât de înaltă a Colocviilor a aparținut fără îndoială pontifului acestora, Dan Hăulică. Erudiția sa impresionantă, spiritul lui ardent, noblețea sufletească, generozitatea și cultul civismului, definitorii pentru acest umanist exponențial, și-au pus o amprentă indelebilă asupra  lucrărilor și reușitei Colocviilor. Domnia Sa a ridicat ștacheta la înălțimea marilor dezbateri internaționale pe care le-a inițiat și prezidat în ultima jumătate de veac în calitatea sa de președinte la Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, al Uniunii Latine Internaționale și de ambasador UNESCO și redactor șef al prestigioasei reviste „Secolul 20”. De altfel, Dan Hăulică și-a câștigat în decenii de rodnică și neobosită lucrare spirituală renumele de om al lumii. Un cetățean universal, aureolat însă întotdeauna de însemnul său românesc.  Cel care și-a dăruit plenar toate energiile ca să facă cunoscută cultura națională pe glob și s-a consacrat cu devoțiune de emul credincios slujirii memoriei doamnei Zoe Dumitrescu-Bușulenga și impunerii acesteia ca un model demn de urmat, este el însuși o pildă vie pentru semenii săi și un pisc spre care tinerii ar trebui să ridice privirile ca să atingă ei înșiși asemenea înălțime.

Pentru Fundația noastră această pierdere este într-un chip special una dureroasă și ireparabilă. Ne îndreptăm gândul mângâietor către distinsa fiică Lisandra și ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-l primească în Împărăția Sa pe acest român de toată isprava, pe dragul și neuitatul nostru Dan Hăulică.

În numele Fundației „Credință și Creație”,
Arhimandrit Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna - vicepreședinte
Grigore Ilisei – vicepreședinte

*

Simpozioanele internaționale organizate la Mănăstirea Putna de către Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”:

2007 – Tradiție spirituală românească și deschidere universală
2008 – Epoca noastră, tensiunea etic-estetic
2009 – În căutarea Absolutului: Eminescu
2010 – Fertilitatea mitului
2011 – Geniu și memorie colectivă. Creangă + Creangă
2012 – Muntele – metaforă fundamentală. Relief concret și ascensiune spirituală
2013 – Pedagogia modelelor. Pădurea, ambient decisiv și metaforă primordială
2014 – Tema pe care domnul Dan Hăulică a ales-o pentru simpozionul din acest an, ținând cont de împlinirea a 300 de ani de la martiriul sfinților Brâncoveni, este Jertfă și creație. Simpozionul, programat în perioada 20–24 august, se amână în urma decesului domnului Dan Hăulică.

Lucrările simpozioanelor se regăsesc în revista anuală Caietele de la Putna.

În calitate de președinte, domnul Dan Hăulică a coordonat activitatea editorială a Fundației „Credință și Creație”. Astfel, au fost reeditate, în noi veșminte grafice, cele trei lucrări de eminescologie ale acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga: Eminescu. Viața, Eminescu și Romantismul german și Eminescu. Creație și cultură, semnând prefața la fiecare dintre ele.

O altă întreprindere importantă a fost editarea a două volume de interviuri și dialoguri ale acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta: Credințe, învățăminte, mărturisiri și Să nu pierdem verticala!

*
Îndemnuri pentru cei de azi


Sus


Comunicat de presă

Numele Mănăstirii Putna a fost implicat în mod tendențios
în scandalul unor posibile subvenții ilegale ale APIA

Față de menționarea în mass-media a numelui Mănăstirii Putna în legătură cu anchetarea de către Direcția Națională Anticorupție a modului de acordare către mănăstirile deținătoare de teren agricol a subvențiilor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, facem următoarele precizări:

1. Terenurile pentru care mănăstirea primește subvenții de la APIA au suprafața totală de 103 hectare, iar suma primită anual, de 150.000 euro, a fost stabilită de către APIA, conform legii.

2. Mănăstirea nu a făcut nicio intervenție pentru a determina înscrierea altor suprafețe de teren decât cele care intră în categoriile prevăzute de lege și nici pentru a determina atribuirea unui cuantum mai mare decât cel asociat categoriei în care respectivele suprafețe se află.

3. Până în prezent, mănăstirea și-a îndeplinit obligațiile de întreținere a acestor suprafețe conform cerințelor legale și normelor APIA, fapt constatat în cele 5 inspecții care au avut loc începând cu anul 2009.

Având în vedere cele de mai sus, Mănăstirea Putna declară că nu are nicio legătură cu supozițiile apărute în presă despre posibile subvenții primite în mod ilegal și sperăm că acest punct de vedere va clarifica netemeinicia implicării numelui mănăstirii în acest scandal de presă.
În același timp, considerăm imoral și lipsit de deontologie jurnalistică transformarea unei informații statistice disponibile public într-un act de acuzare, din dorința de a folosi numele unei mănăstiri pentru a spori interesul pentru un material de presă. Este o abdicare nu numai de la vocația de jurnalist, care presupune cultivarea adevărului și a bunei informări, dar și de la cea de om, ceea ce ne îndurerează mai mult decât calomnia adusă.

Starețul Mănăstirii Putna, Arhimandrit Melchisedec Velnic, cu obștea
6 iunie 2014

Sus


Comemorarea martirilor de la Fântâna Albă

„Fără aceste momente de demnitate națională noi nu existăm”

Pe 2 aprilie, la Rădăuți, Fântâna Albă și Mănăstirea Putna au fost comemorate victimele masacrului din 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă.

La ora 9 dimineața a început la Biblioteca Municipală din Rădăuți ședința solemnă a Comisiei Românilor de pretutindeni din cadrul Senatului. Alături de senatorii Marcel Bujor, Viorel Badea, Marin Nicolae și Mihai Neagu, au luat cuvântul și deputatul Sanda Ardeleanu, primarul Rădăuților, Aurel Olărean, vice-președintele Consiliului Județean Suceava, Alexandru Rădulescu, profesorii Petru Bejenariu și Radu Vizitiu, Constantin Rusanovschi de la asociația Pro Basarabia și Bucovina, starețul Mănăstirii Putna, arhimandrit Melchisedec Velnic.

După încheierea ședinței, cei prezenți s-au îndreptat către Fântâna Albă. De la graniță, Consulul României la Cernăuți, doamna Eleonora Moldovan, i-a condus către locul masacrului. Aici au fost întâmpinați de către reprezentanți ai românilor, ai asociațiilor și școlilor românești din Regiunile Cernăuți și Transcarpatia și de oficialități ale statului ucrainean din Regiunea Cernăuți. După un dialog legat de modul în care jertfa celor uciși aici pentru dorința de a fi liberi poate ușura apropierea celor două state vecine, din încredințarea Episcopului Meletie al Hotinului a fost săvârșită slujba Parastasului, de către starețul Mănăstirii Putna și protopopul de Storojineț, Vasile Covalciuc, alături de preoții din satele românești din zonă.

O parte dintre senatori au mers apoi împreună cu Consulul României la o întâlnire cu președintele Consiliului Regional Cernăuți, Mihailo Găiniceru, iar ceilalți s-au îndreptat către Putna. Aici, la troița ridicată de către Departamentul pentru Românii de pretutindeni în memoria victimelor de la Fântâna Albă, a fost săvârșită din nou o slujbă de pomenire. A urmat un moment artistic al elevilor de la liceul „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, organizat de directorul liceului, Cătălin Angelo Bărbuț, și de profesorul de religie, Vasile Schipor, în cadrul parteneriatului liceului cu Mănăstirea Putna. Poeziile și cântecele inspirate de evenimentele de la Fântâna Albă, dar mai ales citirea de către eleva Anamaria Crețan a mărturiei lui Gheorghe Crăsnaru, unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului, i-au sensibilizat profund pe toți cei prezenți și au adus speranța că, după 73 de ani, jertfa celor căzuți atunci este vie și lucrătoare în sufletele românilor. Președintele Comisiei Românii de pretutindeni, senatorul Marcel Bujor, i-a invitat să prezinte recitalul lor peste un an, în Parlamentul României.

Trei aspecte au revenit în cuvintele rostite în această zi. Primul este cel al caracterului de jertfă al celor care au murit. „Jertfa unui popor dă viață și înnoiește, așa cum jertfa lui Hristos ne înnoiește pe noi. Și în 1989 se striga în Piața Revoluției «vom muri și vom fi liberi». Cum poți să mori și să fii liber? Nu altfel decât în Dumnezeu. Dumnezeu Preabunul să îi așeze acolo sus cu sfinții și sunt convins că ei fac parte din martirii neamului” (arhim. Melchisedec). „Ne aducem aminte de acești fericiți martiri ai noștri. Ei au înțeles ce înseamnă sensul libertății, ei au înțeles că dragostea de Dumnezeu și de neamul lor îi va duce la mântuire. De aceea va trebui să cultivăm ceea ce au făcut acești oameni ca un model de căutare a libertății și a identității” (senator Viorel Badea).

Toți cei prezenți au vorbit despre necesitatea informării și formării tinerilor. În cuvintele doamnei Sanda Ardeleanu: „Pe baricada libertății, a păcii, a democrației, nu avem voie să adormim nicio clipă. Aceste momente sunt hrana spirituală a noastră, a identității noastre românești, de aici ne tragem seva. Trebuie să fim conștienți de trecutul nostru pentru a putea vorbi despre prezent și pentru a putea clădi viitorul. Nu va trebui precupețit niciun efort pentru ca noi, generația care este în măsură să transmită aceste valori, să o facem zi de zi pentru copiii și tinerii noștri.”

I-am întrebat pe unii dintre senatorii prezenți „Dacă ați fi un copil din nordul Bucovinei, ce ați fi dorit să facă statul român pentru dumneavoastră?”. Iată răspunsurilor lor: „Statul român ar trebui să investească mai mult și în copiii din România, pentru că ne pleacă din țară copiii, specialiștii, și, în cei din nordul Bucovinei și de dincolo de Prut, fiindcă toți suntem români” (Marcel Bujor); „Am primit o lecție de viață. Ei au un dor de țară foarte mare și au un sentiment de abandon, motiv pentru care noi, de la nivelul cel mai înalt, trebuie să găsim soluții” (Marin Nicolae); „Aș fi vrut ca patria mumă să mă ocrotească” (Mihai Neagu).

Viorel Badea a promis că se vor face recomandări către Ministerul Educației Naționale pentru includerea în manualele de istorie mai detaliat a unor evenimente de acest gen: „«Generația Facebook» trebuie să știe foarte bine că fără a avea aceste momente de demnitate națională noi nu existăm”.


Copiii mei vor ști că în nordul Bucovinei au murit mulți îngerași

Interviu cu Anamaria Crețan, clasa a XII-a, Liceul Tehnologic „Ion Nistor”, Vicovu de Sus

Ce știai despre Fântâna Albă înainte de a decide să participi la programul organizat de Liceul Ion Nistor din Vicovu de Sus pentru comemorarea masacrului ce a avut loc acolo?
Datele pe care le aveam despre Fântâna Albă erau foarte puține, le puteam număra pe degete. Până în clasa a XII-a, în niciun manual de istorie nu găsisem vreo informație despre evenimentele petrecute acolo. Aveam să aflu, cu stupoare, că mă număr printre multele persoane care nu-și cunosc istoria, trecutul, ba mai mult, credința. Învățasem pe dinafară istoria altor popoare, iar pe cea a țării noastre o uitasem rătăcită printre băncile școlii. Prinsesem din zbor, ca informație, de la profesorul de istorie că la 1 aprilie 1941 un grup de români din satele de pe Valea Siretului, ținut anexat de U.R.S.S, au pornit pașnic spre România. Mureau atunci în jur de 3.000 de români din dorința de a reveni la Țara mamă. Dar Katyn-ul românesc, cum a fost numit de istorici, îmi aducea aminte despre simple idei istorice, fără o semnificație prea mare. Murmuram cu glas, aproape stins, „săracii!” și nimic mai mult. Ce erau acei morți pentru mine? Nimic altceva decât morți.

Niciodată nu am fost curioasă să știu mai multe despre Fântâna Albă. În mine nu vibra nimic. Eram un „neom”, ca să vorbesc inspirat de poezia stănesciană, cum deci puteam să mă gândesc la bătrânii și pruncii care au murit la sânul mamei lor, daca eu eram într-o stare de, cum să spun, degradare sufletească, de neînțelegere cu sufletul a istoriei? Eu nu știam decât că țara mea e România de astăzi, că trecutul e trecut și atât. Dacă aș fi pus în balans în acele momente sufletul meu cu un bob de mac, cu siguranță bobul de mac ar fi cântărit mai mult.

Ce ți-a schimbat această stare? Ce știi astăzi despre masacrul de la 1941?
Dumnezeu e atât de mare încât gura mea nu poate să-i descrie măreția. După 18 ani de viață într-o familie educată și aproape la fel de mulți ani de școală, aveam să realizez pentru prima dată că nu sunt altceva decât un „fiu risipitor”, „o oaie rătăcită”. Iubeam țara, iubeam tradițiile și istoria acestui popor fără însă a-i cunoaște amănuntele atât de esențiale. Când am fost invitată de profesorul de religie să particip la un program închinat martirilor de la Fântâna Albă, aveau să mi se deschidă ochii împăienjeniți de negura ce-i acoperea. Se dădea astfel o luptă cu mine însumi. Aveam să aflu că Fântâna Albă strigă durerea atâtor mii de oameni, ciuruiți de gloanțele Armatei Roșii și ale Securității sovietice. Totul pentru simplu fapt că au dorit să revină în țara lor.

Te-a schimbat într-un fel acest lucru?
Da. Am fost de acord să adun informații despre ceea ce s-a întâmplat cu românii noștri. Românii mei, cum i-am numit ulterior, erau atât de iubitori de glie și neam încât au murit murmurând „Tricolorul”, strigând „Țara noastră-i România”, „trăiască România-mamă”. Am fost puternic emoționată… Atâția români sa moară pentru simplul fapt că și-au dorit revenirea acasă?

Ce înseamnă pentru tine, acasă?
Dacă mă întrebați acum două săptămâni acest lucru, vă răspundeam că pentru mine acasă înseamnă familie. Ei bine, acum, acasă e România. Ce a însemnat acasă în `41? Același lucru: ROMÂNIA. Ei, românii, au părăsit tot ce aparținea lumescului, case, gospodării, și-au luat pruncii de mână și au plecat. Au părăsit tot. N-au dat uitării un singur lucru: Credința. Au luat icoane, prapuri și crucile din Biserică și, cu Dumnezeu în suflet, au pornit spre o nouă cale. Cred că sufletele lor au ajuns în ceata drepților în acea zi. Mi se pare cutremurător să iei crucea și un ștergar alb legat de un par ca semne ale păcii și să treci prin ploaia de gloanțe. Să-i am acum în față aș îngenunchea, le-aș săruta picioarele și le-aș cere iertare.

Să presupunem că ești născută în nordul Bucovinei. Ce ți-ai dori să facă statul român pentru tine?
Suntem atât de aproape de frații noștri…Vă mărturisesc că mi-aș fi dorit să mă nasc în nordul Bucovinei. Așa mi-aș fi recunoscut poporul. Câți dintre noi am face astăzi ceea ce au făcut românii noștri în 1941? Cred că aproape nimeni. Cu durere în suflet spun că suntem pe cale să pierdem ce avem mai de preț: tradiția, istoria și, în cele din urmă, nădejdea.

Nordul Bucovinei a fost al nostru din totdeauna și mi-aș fi dorit un singur lucru: unirea cu Țara-mamă, dacă m-aș fi născut acolo. În urma participării la pomenirea și la momentul artistic de la mănăstirea Putna am realizat că românii, care se consideră a fi oameni învățați, sunt din ce în ce mai puțin pregătiți. Din cauza slăbiciunii sufletești nu suntem în stare să deosebim adevărul. Cu durere în suflet afirm că ceea ce au făcut românii noștri în trecut nu va face statul român niciodată. Nu mă consider o revoluționară, dar Basarabia e a noastră. Concret, asta ar trebui să facă statul român, să reînvie istoria, să ne reamintim în fiecare zi că sub glia aceasta stau trupurile eroilor neamului românesc.

Române, democrația nu însemnă că fiecare e liber să facă ce vrea, ci că puterea stă în mâinile noastre, deci poartă-L pe Dumnezeu în suflet și ridică-ți țara din indiferența cu care o tratezi !

Ce vei spune copiilor tăi despre tragedia românilor de la Fântâna Albă?
Oh, ce chin vor fi suferit acele mame în 1941, să mori în brațe cu propriul copil! Câte urlete de durere nu s-au auzit atunci? Să știi că ai acordul pentru a merge înapoi în România și te întâlnești, surprinzător, cu moartea. Cum să spui unui copilaș că acea vale de la fântâna văruită a răsunat de țipete de durere sub cerul plumburiu al acelei duminici de aprilie? E greu, inimaginabilă munca unei mame… și cu siguranță acelea au fost mame eroine. Copiii mei vor ști că în nordul Bucovinei au murit mulți îngerași, au fost ciuruiți. Li s-au frânt aripile iar ei s-au ridicat la cer. Va întreba cum și de ce? Eu îi voi răspunde că Dumnezeu și-a întins mâinile și i-a luat la cer, pentru că pământul era prea mic pentru suflețelele lor, atât de mari. Copiii noștri trebuie să afle că și pentru ei s-au jertfit românii din nordul Bucovinei.

Ce reprezintă pentru tine istoria neamului?
Acum când am reușit să adun informații despre ce a fost Fântâna Albă, mă cutremur și eu și colegii din grupul vocal al Liceului Tehnologic „Ion Nistor”. Ne e tare greu să descriem ce înseamnă pentru noi poporul român. Neamul românesc e mai mult decât mama și tata. E seva cu care ne hrănim în fiecare zi, iar românul e obligat să-și cunoască istoria. Granița trasată arbitrar de penița lui Stalin în urma pactului Ribbentrop-Molotov mă face să lăcrimez pentru tot timpul petrecut departe de străbuni. Într-o zi ne va chema pământul și mă întreb ce răspuns vom da când vom fi întrebați: voi ce ați făcut pentru țară?

Cum vezi azi familia?
Am spus mai sus că am fost o oaie rătăcită, că m-am depărtat la un moment dat de istorie. Științific, familia este celula de bază a societății, însă pentru mine ea întrece această limită. În familie e Dumnezeul păcii, al răbdării, al milei, al dragostei, Dumnezeu Fiul făcut om pentru mântuirea noastră. Să fi fost oare o lecție din care să ia aminte și alții cărora le-ar fi trecut prin cap să se întoarcă vreodată în țară? Nu știu și nu voi putea afla prea curând. Am pornit cu doar câteva informații despre ceea ce a însemnat Katyn-ul românesc și am ajuns să fiu un adevărat militant pentru cei care au sfârșit schingiuiți, batjocoriți și uciși mai apoi în pădurea din nordul Bucovinei.

Ce așteptări ai de la un om politic?
Politica e undeva departe de mine. Mi-a fost dat sa văd că suntem conduși de oameni prea puțin pregătiți. Acum, de curând, am văzut la televizor problema cu anexarea Peninsulei Crimeea și recunosc că mi-e frică, însă Dumnezeu e cu mine și nimic nu-mi va lipsi. Nu sunt analist politic, dar e evident chiar și pentru mine că vremuri cu pace prea mult timp nu vor mai fi. Drept urmare, nu-mi rămâne decât să mă rog pentru poporul acesta secătuit de vlagă. Omul politic să aibă înțelepciunea să ia decizia cea mai bună. În Vicovu, bătrânii prevăd o noua ordine a lumii, iar scăparea o văd doar la Dumnezeu. Firește, îmi doresc ca și cei de la conducere să știe că poporul nu tremură de frica unui nou război, ci de teama de a muri fără o conștiință curată.

Dar de la un profesor?
Am învățat de-a lungul anilor că profesorul e un cufăr plin de cunoștințe, un izvor nesecătuit de informații; am învățat de la profesori că istoria și credința neamului românesc sunt mai presus de orice. Tot în liceu mi s-a deschis apetitul pentru cultură, pentru scrisul frumos despre frumos.

Te-ai gândit la ce facultate vei merge?
Da. Însă e puțin probabil să ajung acolo. Mi-am dorit de când mă știu să devin jurnalist, însă situația financiară din familie și sistemul românesc mi-au tăiat aripile mereu; dar n-am încetat niciodată să visez. Dumnezeu va avea grijă de dorințele mele, trebuie doar să știu cum și în ce fel să mă rog. Facă-se, Doamne, cu mine după voia Ta!

Ce simți la sfârșitul zilei de astăzi?
Ziua de 2 aprilie ne-a marcat profund. Cei de la Fântâna Albă aveau să moară, nu răstigniți pe cruce, ci ciuruiți de gloanțele K.G.B.-ului tocmai în Postul Mare. La îndemnul domnului profesor Vasile Schipor și al domnului director Cătalin Angelo Bărbuță am înălțat o rugă împreună cu părinții Mănăstirii Putna și am aprins o lumânare; atât am putut face astăzi pentru martirii noștri. Un umil gest de recunoștință! Odihnească-se în pace!

A consemnat protos. Dosoftei Dijmărescu
Foto: monah Timotei Tiron







Sus


Comunicat de presă despre semnarea proiectului „Restaurare, modernizare și conservare a patrimoniului cultural național și a infrastructurii conexe la Mănăstirea Putna”


Mănăstirea Putna, 27 martie 2014

În 10 iulie 1466, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a pus piatra de temelie a Mănăstirii Putna. În 10 iulie 2016, în zi de duminică, se vor împlini 550 de ani de la acest eveniment din istoria mănăstirii.

Încă din anul 2009, viețuitorii mănăstirii s-au gândit la acest eveniment, de aceea au depus un proiect la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, intitulat „Restaurare, modernizare și conservare a patrimoniului cultural național și a infrastructurii conexe la Mănăstirea Putna”, proiect care urmărește să îmbrace în haină de sărbătoare mănăstirea. Suma alocată pentru acest proiect este de 3.278.885 de euro (cu TVA), din care 629.093 euro reprezintă TVA-ul, contribuția Uniunii Europene fiind de 2.556.764 euro (fără TVA), adică 98% din valoarea proiectului.

Lucrările prevăzute în proiect sunt: schimbarea învelitorii întregului complex monahal, înlocuindu-se tabla zincată din 1968 de pe următoarele construcții din incinta mănăstirii: corpul de chilii de pe latura de nord, zidul de incintă, Casa Domnească, accesul la Turnul Tezaur, accesul la Turnul Eminescu; refacerea aleilor pietonale cu piatră cioplită; crearea de căi de acces speciale pentru persoanele cu dezabilități; reabilitarea rețelelor electrice, termice și sanitare; refacerea centralei termice. Proiectul cuprinde și un lucru de maximă urgență și strică necesitate: refacerea drenului din jurul bisericii mari a monumentului care străjuiește mormântul marelui voievod, pentru înlăturarea apelor pluviale și a infiltrațiilor de apă subterane.

În urma derulării proiectului, nădăjduim, cu darul lui Dumnezeu, ca aceste lucrări să îmbrace Putna într-o aleasă haină de sărbătoare, vrednică de un locaș ce este Ierusalim al neamului românesc și altar al conștiinței naționale, după cum i-a identificat Mihai Eminescu firea și rostul acestei mănăstiri. Ele sunt necesare, deoarece un număr foarte mare de români vin, măcar o dată în viață, să se închine la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare. Ei îl caută aici pe acest părinte al neamului nostru și doresc să plece la casele și familiile lor cu mesajul pe care necropola Sfântului Ștefan l-a avut dintotdeauna: un mesaj pentru neam și pentru țară, pentru păstrarea adevărurilor de credință, pentru păstrarea valorilor noastre naționale. Împlinirea acestei dorințe face ca Putna să fie iubită și îndrăgită de toți românii.

A purta de grijă Mănăstirii Putna este o datorie lăsată de Ștefan cel Mare urmașilor săi. De aceea, după trecerea sa la cele veșnice, voievozi precum Bogdan al III-lea, Petru Rareș, Ieremia Movilă, Alexandru Lăpușneanu, Vasile Lupu și alți conducători au simțit și au împlinit datoria de a purta de grijă acestui sfânt locaș. Ei nu au uitat că aici își doarme somnul de veci Părintele, cel care a fost, până la adânci bătrânețe, eroul, apărătorul țării și al poporului.

Conservarea și restaurarea monumentelor istorice și păstrarea lor în bune condiții sunt firești, fiind gesturi ale respectul față de înaintași, față de moștenirea sfântă a lor, și ale responsabilității de a transmite această moștenire pe mai departe.

Valorile de patrimoniu sunt certificatul de naștere al poporului român și trebuie păstrate cu aceeași dragoste și prețuire pe care le avem față de cei care ne-au dat viață. Patrimoniul cultural și spiritual face parte din însăși ființa neamului nostru.

De aceea, astăzi s-a semnat acest proiect, între starețul Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, și viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

Conducerea mănăstirii mulțumește pe această cale tuturor celor care au sprijinit-o pentru această reușită. Nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Sfinte și al marelui ctitor, Sfântul Voievod Ștefan, să vedem finalizat acest proiect.

Arhimandrit Melchisedec Velnic împreună cu viețuitorii Mănăstirii Putna

Sus


Duminica Ortodoxiei, 9 martie 2014

Maica Domnului, maica Ortodoxiei

Dacă Iisus Hristos nu S-ar fi născut din Fecioara, n-ar fi și Dumnezeu, ci simplu om. Dar, în acest caz, n-ar fi învins moartea și n-am fi mântuiți. Cei ce neagă nașterea lui Hristos din Fecioara neagă mântuirea.
Pr. Dumitru Stăniloae

A doua după Sfânta Treime
„Bucură-te, dumnezeu după Dumnezeu, a doua după Sfânta Treime! Numai tu primești plinătatea tuturor celor dumnezeiești pe care le împărtășești apoi îngerilor și oamenilor.” Astfel glăsuiește Sfântul Andrei Criteanul către Maica Domnului.
Cuvintele sale sunt înalte, înfricoșătoare, dar deplin adevărate. Acesta este locul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Blândețea, smerenia, dragostea și unirea ei cu Dumnezeu sunt mai presus de ale oricărei ființe pământești sau cerești. Alături de Fiul ei, Maica Domnului este Împărăteasa care nu ne lasă niciodată. Atunci când o chemăm în ajutor, ea este mântuitoare din orice încercare. Ea se mâhnește doar pe cei care nu îi cer ajutorul. De aceea, toți cei care nu o cunosc pe Maica Domnului se lipsesc de mijlocitoarea cea mai puternică. Dar înălțimea și puterea ei nu pot fi percepute de oricine, ci doar de cel care este de un cuget cu ea: cugetul smereniei și al ascultării.
În primul rând, Maica Domnului este cea prin care Dumnezeu arată omului dreapta viețuire și, prin dreapta viețuire, îi dă dreapta credință. Cine poate să cugete drept despre Dumnezeu dacă nu cea care L-a purtat întru sine, cea care L-a odihnit și Îl odihnește deplin pe Dumnezeu în inima ei? Cine poate să vestească mai mult oamenilor dreapta credință dacă nu cea care le poartă oamenilor cea mai mare iubire și care le dorește mai mult mântuirea?
În chip firesc, Maica Domnului este maica Ortodoxiei. Unde este dreapta credință este Maica Domnului și unde este Maica Domnului cu adevărat acolo este dreaptă credință. De aceea, cine nu Îl primește pe Hristos ca născut din Fecioara Maria nu se poate împărtăși nici de dumnezeirea Lui.
Să ne gândim doar la faptul că Ortodoxia este caracterizată de smerenie și de dragoste. Sunt trăsăturile care o descriu atât de bine pe Maica Domnului! Căci cine, având atâta cunoștință de Dumnezeu, s-a smerit mai mult încât nu s-a așezat niciodată pe sine în față, ci mereu s-a păstrat în ascultare smerită?
Maică a lui Hristos Dumnezeu, Maica Domnului este maică a Bisericii. De-a lungul timpului, ea i-a luminat pe sfinți în toate disputele legate de dreapta credință și ea rămâne păzitoarea Ortodoxiei până la sfârșitul veacurilor.
Astfel, Maica Domnului este „Maica Vieții și, după Dumnezeu, nădejdea vieții noastre celei veșnice”, chezașa credinței și chezașa Împărăției Cerurilor.

Mamă și Fiu
Mama. Cuvânt sfânt chiar și pentru cei mai nesfinți dintre oameni. Cu toții ne bucurăm atunci când știm că există cineva care ne poartă de grijă, care ne iubește necondiționat. Cine poate să vorbească mai frumos, mai adevărat, despre o persoană decât mama acestuia? Nimeni, căci mama este cea care își cunoaște cel mai bine copilul. Fiecare pas, fiecare zâmbet, fiecare durere îi sunt cunoscute mamei. Viața ei este viața fiului. Maica Domnului a trăit prezența lui Iisus și a simțit toate cele ale Fiului.
Înălțimea virtuților Maicii Domnului a făcut-o vrednică să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Însă pe noi ne mângâie faptul că ea este mamă nu doar pentru Fiul ei, ci pentru toți frații Fiului ei, pentru noi, oamenii.
Când ne cuprinde în brațe, Maica Domnului ne cuprinde cu o inimă ce-L are în ea pe Hristos. Dragostea ei poartă în noi dragostea și unirea cu Fiul ei. Și, simțindu-L pe bunul nostru Domn atingându-se de inima noastră, se naște în noi o mai adâncă rugăciune și un mai mare dor după Fiul ei și Dumnezeul nostru. Așa ni-L dăruiește ea pe Hristos.
Poporul nostru a cunoscut-o pe Maica Domnului și a cinstit-o. Pământul românesc este înțesat de biserici închinate ei, voievozii noștri au pus țara și cele mai importante ctitorii ale lor sub ocrotirea ei. În închisorile comuniste, Maica Domnului s-a arătat celor închiși pentru credință și i-a întărit în mucenicia lor.
În zilele noastre, Maica Domnului rămâne modelul desăvârșit de viață, de smerenie jertfelnică. Iar smerenia pe care o învățăm de la ea aduce în noi dragostea de Dumnezeu și dragostea de aproapele, fără de care lumea ar fi doar luptă și întuneric.
Ascultând desăvârșit de Dumnezeu, ea ne arată că ascultarea cea mai adâncă duce la primirea celui mai mare har. Cel ce se leapădă de egoism devine vasul cel mai încăpător pentru harul Duhului Sfânt. Și din sufletul său luminat de o frumusețe și de o curăție nepământești, harul se revarsă înspre cei din jur, curățind și înfrumusețând orice a fost murdărit și pângărit, vădind sensul lumii: Hristos.

Precum o maică își înalță pruncul și-l închină la icoană
Sfântul Grigorie Palama spune despre Maica Domnului că „ea singură este hotarul între firea creată și necreată și nimeni nu poate veni la Dumnezeu, dacă nu e luminat cu adevărat de ea, făclia de Dumnezeu luminată”.
Maica Domnului restaurează demnitatea omului. Așa cum rămâne în veci Născătoare de Dumnezeu, ea îl naște pe om duhovnicește, face cu putință legătura dintre om și Fiul ei. Așa cum o mamă își ridică pruncul în brațe și îl închină la icoană, tot așa, Maica Domnului îl ia în brațe pe fiecare om care este fiu al ei și îl duce nu la o icoană, ci la Însuși Hristos.
Ea este cea care Îl naște pe Hristos în inima noastră. Ea urzește rugăciunea în mintea și în inima noastră. Cea care știe cum să se roage, știind cine este Iisus, ce putere are El, știe să Îl așeze în inima aceluia care dorește cu dor să viețuiască frumos. Și viețuirea ortodoxă este cea mai frumoasă.
Maica Domnului poate, cu smerenia ei, să topească gheața din inimile împietrite. Ea poate, prin curăția ei, să ardă patimile necurăției. Cu dragostea ei, Maica Domnului poate să mângâie cele mai întristate inimi, să aducă nădejde celor fără de nădejde.
Maica Domnului dă sens celui care nu mai vede sens. Deznădăjduitului, ea îi este nădejde. În durere, ea este răbdare. În dragoste, ea este smerenie, iar în smerenie, ea este dragoste. Cu inima ei de mamă, Maica Domnului se apleacă și vine în inima și în viața tuturor celor care o caută.
Să ne bucurăm că Îl avem pe Hristos cu noi, să ne bucurăm că o avem pe Fecioara ca model, să ne bucurăm că o putem chema în rugăciunile noastre, să ne bucurăm că putem zice „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară”, să ne bucurăm că suntem creștini și că suntem creștini-ortodocși. Să ne-o facem mamă și mijlocitoare, să facem ca lumina Maicii Domnului să strălucească tot mai mult în inimile noastre, să-L nască pe Hristos și să-L dăruiască tuturor oamenilor!

Cine este Aceasta, ca zorile de albă și curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă și Doamnă a dimineții,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieții,
spre Tine noi alergăm, arși, mistuiți de dor!
Ia-ne și pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.
Și fă-Te și nouă
umbră și rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-și afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ți strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare
de nesfârșită rugăciune.

Pr. Daniil Sandu Tudor,
Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu

Mai unită cu Hristos decât toți sfinții, și de aceea mai presus de toți sfinții și îngerii, se află Maica Domnului, ca Una care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu zămislit și născut din ea ca om și apoi L-a purtat în brațe ca prunc și a rămas unită cu El prin afecțiunea omenească supremă pe care o trăiește o mamă față de fiul ei.
În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni.

Pr. Dumitru Stăniloae

Sus


Mănăstirea Putna și-a câștigat definitiv vatra de 14 ha
donată de Sfântul Ștefan cel Mare

Obștea Mănăstirii Putna, în frunte cu Părintele Stareț, Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunoștința tuturor că procesul cu Direcția de Finanțe Publice Suceava pentru proprietatea vetrei mănăstirii de 14 ha a fost câștigat definitiv și irevocabil, prin deciziile Tribunalului Suceava din 22-24 octombrie 2013. După aproape doi ani de judecată, timp în care DGFP Suceava a emis pretenții absurde, ilegale și imorale asupra proprietății donate de Sf. Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna în urmă cu 500 de ani, afirmând totodată că Mănăstirea Putna „nu este cult religios recunoscut în România”, Tribunalul Suceava a respins definitiv acțiunile de contestație în anulare și revizuire formulate de instituția suceveană, ca nefondate. Deși presa locală a publicat știrea câștigării procesului de către Mănăstirea Putna încă din luna octombrie 2013, Mănăstirea Putna nu a dorit să facă un comunicat public oficial decât după motivarea și redactarea integrală a hotărârilor judecătorești de către magistrații Tribunalului Suceava.

Mănăstirea Putna mulțumește tuturor românilor de bună-credință care au fost alături de ea cu sufletul și cu gândul în această perioadă, oferind sprijin moral, trimițând mesaje de încurajare sau pur și simplu rugându-se ca moștenirea lui Ștefan cel Mare să nu se piardă. Celor câțiva care au denigrat Mănăstirea Putna și acest proces, făcând acuzații de lăcomie materială și speculă, le reamintim că noi nu am luptat pentru îmbogățire și nu am cerut altceva decât să fim recunoscuți proprietari pe terenul de 14 ha pe care-l stăpânim de 500 de ani (vezi anexele). Așa că statul român nu a pierdut nimic, ci dimpotrivă, a fost salvat un drept istoric legitim al unui lăcaș de cult al neamului românesc. S-a respectat în felul acesta cuvântul spus de Ștefan cel Mare în 1503: „Iar după viața noastră, cine va fi domn al țării noastre, (...) Moldova, acela să nu clintească dania și întărirea noastră, ci s-o întărească și s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noștri și am dat și am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.”

O democrație și un stat de drept nu se construiesc pe nedreptate, ci pe respectul libertății de cult și al proprietății private dobândite în mod legitim. Acest lucru orice român de bună credință poate să-l înțeleagă. De aceea, Mănăstirea Putna a fost nevoită să tragă un semnal de alarmă și să facă plângeri penale împotriva unor juriști ai Direcției de Finanțe Publice Suceava și a unor magistrați ai Tribunalului Suceava. Nu a fost un război cu instituțiile, ci unul cu niște oameni care, în numele acelor instituții, au voit să calce o proprietate istorică. Acei oameni au adus în felul acesta o pată pe numele instituțiilor lor. Nimeni, niciodată, în ultimii 500 de ani, nu a încercat să deposedeze Mănăstirea Putna de însăși vatra ei istorică și baza ei de existență: nici guvernarea austro-ungară, nici statul român interbelic, nici măcar regimul comunist. De aceea, această victorie este un prilej de consolidare a unei societăți libere de abuz și nedreptate, în care există respect față de tradiție și față de valorile istorice românești.

Având în minte toate acestea, îndemnăm pe toți românii de astăzi să se respecte unul pe celălalt, să caute binele unul celuilalt și să-și crească copiii în respectul față de istoria, tradiția și spiritualitatea românească. Fiindcă numai cine-și prețuiește identitatea și trecutul se va feri să calce pe ele, le va apăra de cei care vor să le distrugă, le va cultiva și se va gândi mereu să lase ceva bun celor care vin după el.

Bunul Dumnezeu să ne ajute pe toți, să stăm drepți pe pământul nostru, în valorile noastre, și să ținem candela aprinsă la mormintele sfânt-strămoșilor noștri!

Arhimandrit Melchisedec Velnic,
Starețul Mănăstirii Putna,
cu obștea

23 ianuarie 2014


Conturul galben delimitează perimetrul vetrei Mănăstirii Putna


Harta cadastrală a vetrei Sfintei Mănăstiri Putna (14 ha)

Sus


Pomenirea lui Eminescu la Putna, 2014
„Dacă vrem să ne iubim patria, neamul, biserica, să-l citim pe Eminescu!”

Mihai Eminescu, cel care are un rol important în deslușirea identității naționale a românilor, a fost cinstit pe 14 ianuarie la Mănăstirea Putna, cu ocazia prezenței aici a participanților la Festivalul Literar „Mihai Eminescu”, organizat de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina și Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Colegiul Național „Petru Mușat”, Biblioteca Bucovinei, Primăria Șerbăuți, Primăria Putna și Mănăstirea Putna, și coordonat de către Carmen Veronica Steiciuc.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, la ora 14, a fost săvârșită slujba Parastasului de către un sobor de clerici ai mănăstirii. Părintele Stareț, arhimandritul Melchisedec Velnic, a pus la sufletul celor de față câteva gânduri despre prezența lui Eminescu la Putna și despre rosturile înalte spre care ne cheamă omagierea sa:

„La 164 de ani de la nașterea poetului, îl cinstim și ne rugăm pentru odihna sufletului său, a celui care s-a identificat cu interesul acestui popor, cu dorințele lui; cred că nu este un altul care să fi iubit neamul, cultura, limba, asemenea lui. Cred că și sfârșitul vieții pământești a lui Eminescu a venit din cauza durerii pe care el a simțit-o văzând că cei care au în mâini destinele unui neam, cei care au datoria de a promova binele, adevărul, frumosul, nu o fac.

Prezența lui Mihai Eminescu aici este legată de Serbarea de la Putna din 1871, la hramul mănăstirii. Aceasta a fost cea dintâi Serbare a Românilor de Pretutindeni, cu ocazia căreia a avut loc și primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni. După încheierea ei, Eminescu scrie: «Să deie Ceriul ca să ajungem asemenea momente mai adeseori, să ne întâlnim la mormintele strămoșilor noștri plini de virtute, și să ne legăm de suveranitatea lor cu credința și aspirațiile vieții noastre. Numai cu chipul acesta vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă și pomenire în viitor».

Din păcate, însă, după întoarcerea la Viena, eforturile de redeșteptare națională nu au putut fi continuate unitar, deși participanții la Serbare au rodit, fiecare în direcția lui, pregătind drumul către Unirea din 1918. Pe Eminescu l-a afectat însă această lipsă. Maica Benedicta, acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, scrie în cartea Viața lui Eminescu: «Tot zbuciumul lui pentru a da viață sărbătorii atât de dorite și mai ales congresului studențesc, marile lui nădejdi în continuarea operei de la Putna în sensul constituirii unei direcții sigure, unitare, a spiritului românesc, s-au văzut amar dezamăgite. […] Atât de mare a fost șocul suferit de Eminescu, atât de adânc resimțite aceste fapte de gravă inechitate inconștientă cu care se răsplătea o inițiativă de semnificația celei de la Putna, încât se pare că de atunci, cum spunea Slavici, el n-a mai fost niciodată același om de mai înainte, senin, voios, încrezător».

Pentru că atunci când a publicat prima dată Viața lui Eminescu nu a putut vorbi despre credința lui Eminescu, mai târziu, după anii 1990, academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga a scris un cuvânt dedicat în întregime acestui aspect: Eminescu între credință și cunoaștere. Și dacă, în încheierea cărții, se spune că, pe drumul Golgotei lui, nimeni nu l-a însoțit, la finalul cuvântului despre credința sa, ea mărturisește: «Avem adânca încredințare că Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în mila ei nesfârșită față de durerea și umilința lui, i-a mijlocit mântuirea. Astfel, „gândurile ce au cuprins tot universul” revin la matca Ortodoxiei românești pe care, dincolo de toate pendulările căutătorului de absolut, Eminescu a iubit-o și a apărat-o ca pe prima valoare a spiritualității neamului, întrupată în Biserica națională. Și ca încheiere, vreau să citez fraza de început a unui articol intitulat Paștele: „Să mânecăm dis de-dimineață și în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului și să vedem pe Hristos, Soarele dreptății, viața tuturor, răsărind”.»

Știți însemnarea de pe un Ceaslov de la Mănăstirea Neamț, în care se arată cum, de sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, în 1886, Eminescu s-a spovedit și s-a împărtășit la această mănăstire.

Maica Benedicta spunea că: «Eminescu s-a desfășurat pe cele mai înalte registre ale cunoașterii […] cercetând necontenit căile ce duc spre frumuseți și adevăruri supreme.» Prin acest drum anevoios, prin iubirea pentru adevăr și frumos și jertfa pentru ele, Eminescu este un martir al limbii, culturii și spiritualității românești, un martir al credinței în valorile acestui popor.

Facă bunul Dumnezeu ca ziua de pomenire a lui Eminescu să fie o zi de trezire a conștiinței neamului nostru, de întoarcere către valorile noastre naționale și, dacă vrem să ne iubim patria, neamul, biserica, să-l citim pe Eminescu!”

Apoi, în fața bustului lui Eminescu din incinta mănăstirii, ridicat la inițiativa Societății Arboroasa în 1926, a avut loc festivitatea de acordare a premiilor festivalului, oferite de către Centrul Bucovina.

Academicianul Mihai Cimpoi, de la Chișinău, a primit Premiul de Excelență „Mihai Eminescu” pentru volumul Mihai Eminescu. Dicționar enciclopedic, apărut la Editura Gunivas din Chișinău, în 2013.

Criticul și profesorul Adrian Dinu Rachieru, de la Universitatea din Timișoara, a rostit laudatio. „Autorul s-a încumetat la o trudă sisifică, realizând acest monumental dicționar enciclopedic. Este o carte care răspunde îndemnului testamentar al Maicii Benedicta, acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, «Apărați-l pe Mihai!». Eminescologia este o întreprindere infinită și avem datoria cu toții să ne angajăm la acest efort, apărând valorile culturii românești. În lucrarea premiată, avem de-a face cu un sistem reticular complex, pe care autorul încearcă să-l descifreze pentru noi, compartimentând cartea în numeroase secțiuni, înmagazinând, cu o forță de sinteză uluitoare, informații risipite prin atâtea culegeri și semnate de nume prestigioase din câmpul eminescologiei. Ne bucurăm cu toții că domnul academician este, în sfârșit, laureat la Putna. Domnia Sa a cules de-a lungul anilor numeroase distincții, premii, dar, probabil, cea de la Putna îi va rămâne cea mai dragă”.

Academicianul Mihai Cimpoi, în răspunsul său, a vorbit despre faptul că prin Eminescu mergem cu valorile noastre în Europa: „Premiul acesta este deosebit de onorant. Are un preț aparte – preț este un cuvânt eminescian, îl folosea foarte des în publicistică. Aici, la Putna, se întâlnesc cele două figuri emblematice: Ștefan cel Mare și Eminescu. În manifestul Congresului din 1871, Eminescu scrie că este timpul să imprimăm o singură direcție spiritului românesc. Eminescu a imprimat o singură direcție: spre europenitate și spre universalitate. De naționalism nu trebuie să fugim. Nu suntem noi mari naționaliști! De exemplu, Japonia are un program de stat pentru apărarea specificului național”.

Adrian-Gelu Jicu, critic literar din Bacău, a primit Premiul Special „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană, pentru volumul Coordonate ale identității naționale în publicistica lui Mihai Eminescu. Context românesc și context european, publicat la Editura Muzeul Național al Literaturii Române din București, în 2013.

Criticul literar și profesorul universitar băcăuan Vasile Spiridon a rostit laudatio. Domnia Sa a arătat că juriul a avut câteva temeiuri solide în acordarea premiului, în primul rând actualitatea temei. „Actualitatea temei decurge din abordarea unor subiecte mult-discutate astăzi. Ideea europeană este într-un impas. Se vorbește, pe de o parte, despre multiculturalism, globalism, aculturație, identitate culturală, pe de alta, despre naționalism, șovinism, antisemitism. Adrian-Gelu Jicu analizează contextul european și contextul național în care a apărut și s-a dezvoltat epistema eminesciană legată de identitatea culturală. Autorul distribuie accentele pertinent, acolo unde este cazul amendează unele păreri care sunt greșite – pentru că, de-a lungul anilor, taberele au fost împărțite între un bățoșism naționalist și un cosmopolitism snob, dar autorul reușește să țină bine cumpăna, dreapta măsură. Având în vedere noutatea, actualitatea, metodologia și curajul de a aborda opera lui Eminescu dintr-o perspectiva delicată, publicistica sa, care stârnește vii reacții, juriul a fost îndreptățit să îi acorde premiul pentru exegeză.”

Adrian-Gelu Jicu a mulțumit și a mărturisit că acesta este un premiu al lui Eminescu. „Nu este premiul meu, este premiul lui Eminescu. Lui se cuvine să îi aducem acest omagiu. Stăteam în timpul slujbei în fața icoanei cu Ștefan cel Mare și am remarcat cuvintele scrise pe răvașul pe care el îl poartă în mână: «Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra ființa și neatârnarea țării noastre.» Asta avem de făcut, indiferent de forma sub care o facem. Eu asta am încercat. Important este că după atâția ani ne putem raporta la Eminescu, ne revendicăm de la Eminescu, el este cel care ne reprezintă, cel care ne definește. Faptul că ne aflăm aici spune totul. Parafrazând un cuvânt evanghelic, putem spune că «unde doi sau trei se adună în numele lui Eminescu, acolo este și el». Legat de acest aspect, există în carte un capitol dedicat Bisericii. Eminescu vede în Biserică un factor fundamental pentru apărarea identității naționale. Eminescu în permanență socotește Biserica unul din stâlpii românității, alături istorie, limbă, folclor. De aceea, cred că este fericită întâlnirea noastră aici, sub semnul lui Eminescu, sub semnul lui Ștefan cel Mare, sub semnul lui Dumnezeu”.

Părintele Stareț a dăruit celor doi premianți triada volumelor despre Eminescu publicate de către Zoe Dumitrescu-Bușulenga și reeditate de către Fundația Credință și Creație: Eminescu. Viața, Eminescu și romantismul german, Eminescu. Cultură și creație.

A urmat un recital de poezie și cânt, pe versuri de Eminescu și despre Eminescu, al elevilor de la Școala Generală din Putna, sub îndrumarea directorului acesteia, Mircea Aanei, după care toți invitații au mers cu o lumânare la mormântul Maicii Benedicta, aflat în cimitirul mănăstirii.

La manifestările de la Putna au participat și oficialități județene, subprefectul Constantin Harasim și consilierii județeni Mihai Grozavu și Virginel Iordache, precum și primari din zona Rădăuți.

A consemnat protos. Dosoftei Dijmărescu
Foto: monah Timotei Tiron









Sus