RO
EN

Evenimente - 2018

Duminica Ortodoxiei
Comemorarea și cinstirea lui Mihai Eminescu la Mănăstirea Putna
100 de ani de la Marea Unire - Retragerea cu torțe
Dăruiți 2% din impozit!


Duminica Ortodoxiei

Românii uniți în Hristos

Descărcați pliantul în format pdfDescărcați pliantul în format pdf

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos nu a lipsit niciodată din casa românului.

Pentru că nu poate fi gândit poporul român fără Hristos și fără Maica Domnului. Nu am fi avut duioșia și blândețea noastră, dacă nu am fi privit chipul duios și blând al Maicii Domnului, care Îl poartă pe Pruncul Iisus, Fiul și Dumnezeul ei. Nu am fi avut dragostea de Hristos pe care o are poporul nostru dacă nu ar fi picurat ea, mama, dragostea ei pentru Fiul ei în sufletele noastre. Nu am fi fost ortodocși dacă ea nu ne-ar fi scufundat în cristelnița Fiului ei!

Ea ne-a fost scut în vremuri grele, ea ne-a fost mângâiere în vremuri cumplite, ea ne-a fost bucurie în momente de liniște. Ea a dat credință și putere mamelor să își crească pruncii sub semnul crucii, ea a dat putere eroilor să își dea viața cu ochii ațintiți spre Crucea lui Hristos, întru nădejdea Învierii.

„Faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5), i-a îndemnat ea pe nuntașii din Cana. „Faceți orice vă va spune” a spus Maica Domnului strămoșilor noștri și, astfel, ne-am format după chipul lui Hristos: un popor care Îl slujește smerit pe Hristos, care știe să moară pentru Hristos și care știe să se bucure în Hristos.

Marele ei exemplu și îndemn pentru noi astăzi este: „Faceți orice vă va spune”. Pentru că așa ne unim cu El. Și ea, Măicuța, ne ajută să ne curățim sufletele și să ne împărtășim cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului.

De ce ne împărtășim? Pentru că este semnul lui Hristos. Prin aceasta, vrăjmașii, văzuți și nevăzuți, nu se pot atinge de noi. Hristos ne va apăra, Hristos ne va mântui!

Poporul român nu poate exista fără semnul lui Hristos, fără sângele Mielului. Uniți, ne mărturisim ca un popor care așteaptă Învierea, pentru a mânca împreună cu El Paștile cele de taină în Împărăția cea veșnică.

Astăzi ne bucurăm la sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire. Nu este o simplă comemorare. Este o chemare la trezire a neamului românesc! Este o chemare să ne aducem aminte de ceea ce suntem, de Evanghelia care ne-a format, de rostul nostru între popoarele lumii și de rostul pentru care Dumnezeu ne-a sădit pe fiecare în acest neam.
Întoarceți-vă cu fața către strămoși, căci fără de ei, noi nu am fi astăzi!
Întoarceți-vă cu fața către Dumnezeu, Părintele și purtătorul nostru de grijă!
Întoarceți-vă inima către limba noastră cea frumoasă, în care putem să Îl slăvim pe Dumnezeu și să ne bucurăm!
Întoarceți-vă cu fața către Biserică; ea este mama acestui popor, cum ne-a învățat adâncul Eminescu!
Întoarceți-vă cu fața către Cruce, căci doar prin jertfirea de sine înviem!
Întoarceți-vă cu fața către dragostea de aproapele, căci prin el Îl vedem pe Dumnezeu!
Întoarceți-vă cu fața către cumințenie, căci din ea se nasc toate virtuțile!
Întoarceți-vă în țară, dragi români! Ală­turi de părinții și de strămoșii voștri vă veți găsi împlinirea, nu pribegi în lumea largă!
Întoarceți-vă cu fața către frumusețea acestei țări și hrăniți-vă din darurile pe care Dumnezeu le-a revărsat pe gura de Rai unde ne-a așezat!
Întoarceți-vă cu fața către pruncii pe care Dumnezeu vi-i dă! Nu le luați viața, ci nașteți-i, botezați-i, creșteți-i în cinste și în cumințenie!
Întoarceți-vă cu fața către bunătate, așa cum spune cântecul: „Și nu uita, când ești voios, române, să fii bun!”
Întoarceți-vă inimile către românii din Basarabia, din nordul Bucovinei, din ținutul Herța și îngrijiți-vă de ei după datoria pe care o au frații unul față de altul!
Întoarceți-vă inimile către gândul lui Dumnezeu pentru acest popor, căci este gândul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi!
Întoarceți-vă inimile către Maica Domnului, așezați-vă sub milostivirea ei!
Întoarceți-vă inimile către Iisus Hristos, Lumina lumii și Lumina neamului nostru, Domnul și Dumnezeul nostru, temeiul unității noastre!

Așa cum soarele este același pe fața pământului, dar culorile care se nasc din întâlnirea diferitelor peisaje cu lumina lui se deosebesc la fiecare pas, tot astfel Ortodoxia face ca învățăturile dumnezeiești ale lui Hristos să modeleze fără încetare sufletele și popoarele în direcția darurilor lor spirituale.
Poporul cel mai pătruns de spiritualitatea ortodoxă se dovedește cel român, căci el s-a născut creștin. Sufletul românesc a fost frământat și răscopt în mustul Ortodoxiei, care este ritmul, măsura, și nu melodia vieții însăși. Cu Dumnezeu, românul e tare, răzbind prin orice.
Românul are două pasiuni: pământul și credința. Din ele simte că îi curge viața. El contemplă natura, grăiește cu ea, îi reflectă în cântec murmurul izvoarelor, este plin de cuviință, de gingășie față de ea. Ortodoxia îi dă un sentiment de înfrățire cosmică.
Românul concepe societatea după asemănarea Bisericii. El nu poate suporta singurătatea, ci și-o plânge în doină. Se sfătuiește, transformând lumea într-o vastă familie.
Poporul român nu e sceptic, ci realist; are o judecată lucidă și un calm pe care nu și-l pierde ușor, știind că răul nu poate fi învins deplin decât prin binele susținut printr-un efort de zi de zi, iar binele absolut aparține vieții viitoare.
Trăsătura cea mai definitorie a neamului românesc este armonia. Un echilibru minunat al însușirilor și al raporturilor lui cu lumea.
Pr. Dumitru Stăniloae


La români, poporul crede că ploile, seceta, grindina, anii bogați ori săraci, sănătatea și bolile depind de curăția morală a poporului. Pentru oamenii curați, natura este bună; pentru păcătoși, ca și pentru necurați, natura este răzbunătoare. Natura este deci oglinda omului. Așa cum este omul, așa îl înfățișează și natura, prin sine.
Sf. Nicolae Velimirovici

Doamne Iisuse Hristoase, cu inimile smerite și capetele la pământ, Te rugăm ca frumusețea și veșnicia aceasta Ortodoxă să fie înțeleasă fără părtinire, desăvârșindu-se marea Ta biruință, că Tu ești „Calea, Adevărul și Viața”.
Arhim. Arsenie Papacioc

Un om, ca și un popor, atât prețuiește, cât a înțeles din Evanghelie. Răzbunarea și cruzimea nu sunt în firea poporului nostru. Răbdarea românului nu este pasivitate, ci cumpătare și dovadă de maturitate sufletească, cum era de așteptat de la un popor atât de vechi și de încercat, așezat în calea tuturor răutăților.
Simion Mehedinți

Numai în Biserica creștină omul e liber cu adevărat, fiind învăluit de taină. Fără revelație și ajutorul divin, nu pot ști nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă ea sau eu avem vreun sens sau nu. Nu pot ști de unul singur. Fără Dumnezeu nu poți cunoaște sensul existenței umane și universale.
Petre Țuțea



Sus


Comemorarea și cinstirea lui Mihai Eminescu la Mănăstirea Putna

În zilele de 14 și 15 ianuarie 2018, în Suceava s-a desfășurat a XXVII-a ediție a Festivalului literar „Mihai Eminescu”.

Duminică, 14 ianuarie, la ora 13.30, participanții au ajuns la Mănăstirea Putna, pe urmele lui Mihai Eminescu și pentru a-l pomeni creștinește. Este o tradiție a acestui festival – la Putna s-a venit și în toate edițiile anterioare. Este firesc, pentru că Eminescu a iubit această mănăstire, a prețuit-o în mod deosebit, a scris despre ea și a venit aici într-un moment fundamental al vieții sale. În anul 1871, pe când mănăstirea se afla în afara granițelor românești, fiind încă sub stăpânire austriacă, el a fost inițiatorul, smerit și discret, al Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni, care a avut loc aici, în jurul mormântului Sfântului Ștefan cel Mare, mormânt pe care el îl numea „altarul conștiinței naționale”.

Avea 21 de ani atunci, dar era cuprins în întregime de dorul binelui și al unității românilor. Așa a devenit însuflețitorul acestei serbări, care a chemat românii la unitate culturală și națională. Atunci a avut loc primul congres al studenților români, care au discutat cum să parcurgă drumul spre Marea Unire. Unire care, și prin contribuția lor, va fi dăruită de Dumnezeu neamului românesc după aproape 50 de ani de la această primă serbare a românilor de pretutindeni

În biserica mănăstirii a avut loc Slujba parastasului pentru Mihai Eminescu și familia sa. Au slujit Părintele Stareț al mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, alături de preoți și diaconi din obște. După slujbă, Părintele Stareț al mănăstirii a ținut un cuvânt despre iubirea de patrie, de Biserică și de limbă a lui Mihai Eminescu, îndemnându-i în încheiere pe români să aibă dorul lui Eminescu pentru România cea adevărată. Apoi, Părintele Stareț a prezentat un pliant dedicat Marii Uniri, realizat la mănăstire, care va fi oferit gratuit celor care vor veni în 2018, Anul Centenar, la Putna.

În continuare, participanții au depus coroane la bustul lui Eminescu din incinta mănăstirii și au mers în Sala Eminescu din Casa Domnească a mănăstirii. Aici a avut loc întâi un microrecital susținut de elevii școlii din Putna. A urmat decernarea Premiului „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană pe 2017. Premiul a fost obținut de către profesorul universitar doctor Ștefan Munteanu, pentru volumul „Opinii privind filosofia lui Eminescu”, care a subliniat în cuvântul său că „Eminescu a dus și poezia și filozofia la întâlnire cu Absolutul”.



Fragmente din cuvântul Părintelui Stareț al Mănăstirii Putna

Cine ar putea să îl despartă pe Eminescu de cultura și de spiritualitatea română? Eminescu este din plămada acestui neam, este al nostru. Și dacă Dumnezeu ni l-a dat, să fim bucuroși și să fim recunoscători și mulțumitori Preabunului Dumnezeu pentru că ni l-a dat. Și suntem recunoscători nu numai pentru opera și pentru gândirea lui, ci și pentru dragostea lui pentru neamul acesta și pentru tot ce este românesc: limbă, patrie, biserică.

„Părintele Bucovinei”, așa cum l-aș putea numi pe Doxachi Hurmuzachi, a lăsat un mesaj pentru fii săi, pentru neamul său și pentru noi toți: „Să nu uitați că aveți de îndeplinit trei datorii mari și sfinte, pentru care aveți a răspunde înaintea lui Dumnezeu, înaintea oamenilor și a urmașilor voștri. Aceste trei datorii sunt: patria, biserica și limba.”

Aceste trei datorii pe care Doxachi Hurmuzachi le-a lăsat urmașilor săi le vedem oglindite și la Mihai Eminescu.

Pentru că suntem în anul Centenar al Marii Uniri, mai amintesc un lucru. Eminescu, la vârsta de 17 ani, scria o poezie deosebit de frumoasă: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/ Țara mea de glorii, țara mea de dor”. Oare pentru câți dintre fiii României de astăzi, țara, România, mai este „țara de dor”? Dorul de țară înseamnă dor de tot ceea ce este frumos, de valorile acestui popor, de sufletul acestui popor, de cultura lui, de domni, de sfinții strămoși, de Miorița, de baladele noastre frumoase, de mila și dragostea acestui popor, de smerenia lui. Câți mai simt acest dor? Și câți mai doresc României de astăzi „La trecutu-ți mare, mare viitor”?

Facă bunul Dumnezeu ca în anul Centenar dorul de România cea adevărată să încolțească în sufletul tuturor românilor!


Citate din Mihai Eminescu

„O serbare a creștinului e prin excelență o serbare românească, căci trecutul nostru nu e decât înfricoșatul coif de aramă al creștinătății, al civilizației. Ideea unității morale a națiunii noastre trebuie să ne călăuzească. În trecut ni s-a impus o istorie, în viitor să ne-o facem noi.”

„Iubirea de țară e pururea și pretutindenea iubirea trecutului; patria vine de la cuvântul pater și numai oameni care țin la instituțiile părinților lor, la petecul de pământ sfințit de munca și sângele părinților, pot fi patrioți.”

„Dacă românul are o mamă, aceasta este Biserica Ortodoxă”.

„Cine neagă pe Dumnezeu neagă ordinea morală a universului. Dar e dovedit că oricine neagă ordinea morală este pierdut fie ca individ, fie ca neam pe acest pământ căci degenerează fizic și degenerează moral.”

„Dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el s-ar zice oarecum prin ea: «așa voiesc să fiu și nu altfel», oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ? Prin urmare simplul fapt că noi românii, câți ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, «una singură», și aceasta în oceane de popoare streine ce ne înconjoară, e dovadă destulă și că așa voim să fim noi, nu altfel.”

„Acesta este momentul cel mai solemn. Acest stadiu se numește deșteptarea poporului. Atunci te întrebi: Cine sunt? Unde mă găsesc? Ce trebuie să fac? Fericită nația care prin faptele și lucrările sale răspunde nimerit la aceste vitale întrebări.”

„Popor românesc… dacă fiii tăi ar fi fost uniți totdeauna atunci și pământul tău strămoșesc rămânea unul și nedespărțit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au adus la slăbiciune, te-au adus să-ți vezi rușinea cu ochii. Nu merge la mormintele domnilor tăi cu sămânța dezbinării în inimă, ci precum mergi și te împărtășești cu sângele Mântuitorului, astfel împărtășește-ți sufletul tău cu reamintirea trecutului; fără patimă și fără ură între fiii aceluiași pământ, care oricât de deosebiți ar fi în păreri, frați sunt, fiii aceleiași mame sunt.”

„Noi, poporul latin de confesiune ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanțul dintre Apus și Răsărit.”

Sus


100 de ani de la Marea Unire - Retragerea cu torțe

În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, peste 200 de studenți au participat la o tabără de iarnă la Mănăstirea Putna. Pe lângă participarea la slujbele din această perioadă, studenții au vizitat mănăstirea, muzeul, împrejurimile, au colindat și au purtat discuții cu părinții mănăstirii.

Momentul culminant a fost Retragerea cu torțe din seara zilei de 1 ianuarie 2018. Pe Dealul Crucii, de lângă mănăstire, studenții, purtând torțe în mâini, au scris numărul 100, pentru a marca Centenarul Unirii. Au cântat Imnul Național și Hristos a înviat. Apoi au coborât în sunetul cântecelor patriotice, au străbătut centrul comunei Putna și au intrat în incinta mănăstirii.

În fața Muzeului mănăstirii au fost întâmpinați de Părintele Stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, și obștea mănăstirii.

Părintele Stareț împreună cu doi preoți și doi diaconi au slujit Slujba de mulțumire. Apoi, Părintele Stareț a citit emoționantul Discurs rostit de Regele Ferdinand la Putna, la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în 16 mai 1920.

Doi reprezentanți ai studenților au rostit o urare și un discurs, la care a răspuns Părintele Stareț cu un cuvânt de îndemn „Tineri, așezați-vă în lucrarea lui Dumnezeu!”

Odată cu intonare Imnului eroilor, studenții au stins torțele și au mers în Sala Mare unde au primit cadouri din partea mănăstirii.



Tineri, așezați-vă în lucrarea lui Dumnezeu!

Suntem în prima zi a anului 2018. În acest an se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Trebuie să fim conștienți că noi, cei de astăzi, și părinții noștri, și bunicii noștri, suntem așezați pe efortul și jertfa celor care acum 100 de ani au reușit, cu darul lui Dumnezeu, să facă Unirea. De aceea, suntem chemați să ducem mai departe lucrarea lor.

Cei care s-au luptat atunci și au fost gata de moarte, au știut că fac aceasta pentru urmași, nu pentru ei. Ei au putut să se jertfească pentru că au înțeles că Unirea însemna așezarea în firesc, în firescul locuirii fraților împreună. Așa spune Dumnezeu prin cuvântul Sfântului Proroc și Împărat David în Psalmul 132: „ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”.

Acum 100 de ani, frații despărțiți de multe granițe au reușit să împlinească un ideal de multe secole și să se unească într-o țară a lor, așezându-se astfel în lucrarea lui Dumnezeu.

Nu a fost ușor. În Primul Război Mondial au murit în jur de un milion de români, pe fronturile de luptă sau din cauza războiului, în general. Și nu au fost obligați, ci au făcut-o de bună voie.

Duhul Unirii i-a însuflețit pe toți românii, din toate locurile și de toate vârstele. Măriuca Zaharia a fost o copilă de 12 ani care a căzut în luptele de la Mărășești. Gheorghe Donici, de 67 de ani, fusese voluntar în Războiul de Independență. S-a înrolat voluntar și în Războiul de Reîntregire și a căzut la Robănești, în 1916.

Duhul celor care au luptat a fost acela al jertfei pentru cei care vor veni după ei. Iată câteva versuri găsite la pieptul unui soldat care a murit în luptele de pe muntele Sorica, în 1918:

„Nu plânge, Maică Românie!
Că am să mor ne-împărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit.


Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!


Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare.”

La 1 decembrie 1918 a fost o Înviere a neamului românesc de care s-au împărtășit toți cei căzuți de-a lungul veacurilor pentru apărarea neamului și a credinței, pentru libertate și demnitate.

După încheierea războiului, Regele Ferdinand, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu și alți oameni politici români, devotați țării, s-au străduit și au reușit să obțină recunoașterea Unirii de către puterile internaționale.

Dar Marea Unire a rezistat doar parțial. Pot fi identificate multe cauze istorice, care sunt reale, dar explicația cea mai adâncă este în planul duhovnicesc: am risipit o parte din darul lui Dumnezeu și pentru aceasta cerem iertare fraților noștri din Basarabia, din nordul Bucovinei și din ținutul Herța.

De aceea, la 100 de ani, cu recunoștință și cu datoria care ne stă înainte, plecăm din nou genunchii inimii și cerem mila lui Dumnezeu peste poporul nostru. Îi cerem să ne dea duhul dragostei de frați. Dragostea străbate granițele și dragostea unește inimile. Îi cerem să ne ajute să folosim mai bine libertatea pe care am primit-o în decembrie 1989 și pe care nu am folosit-o mereu așa cum s-ar fi cuvenit. Ca după un război, astăzi sunt plecați din țară milioane de români. Îi cerem unirea în cuget și simțire a fraților și așezarea neamului nostru în lucrarea lui Dumnezeu. „Că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac”, spune Proorocul și Împăratul David în același Psalm 132. Îi cerem să ne redea demnitatea, cumpătarea, ospitalitatea, bunătatea, smerenia și credința care i-au caracterizat pe strămoșii noștri cuminți. Prin aceste virtuți ei L-au cunoscut pe Dumnezeu și L-au iubit și prin ele s-au așezat în lucrarea Lui față de semeni.

Iar pentru dumneavoastră, studenții care ați venit la Putna în aceste zile, și pentru studenții și tinerii români, Îi cerem să vă insufle duhul purtării de grijă de neamul românesc, căruia îi aparțineți. Să vă dea dragostea care vă va arăta că sunteți responsabili de ce se întâmplă cu acest neam și cu această țară, că sunteți responsabili în fața strămoșilor și în față generațiilor viitoare.

Într-un interviu, Maica Benedicta – Academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga, spunea despre tinerii credincioși că „ei sunt nădejdea noastră”. Tinerii sunt nădejdea unui neam, nădejdea unei țări. Dacă dumneavoastră nu veți trata cu responsabilitate chemarea de a purta de grijă neamului, neamul va pieri. Înțelegeți că iubirea de neam și iubirea de Dumnezeu sunt două aspecte ale aceleiași lucrări a lui Dumnezeu, prin care El ne cheamă să ne unim cu frații noștri și cu El.

Puneți-vă întrebarea: „Ce pot face eu pentru neamul și țara mea?” Scrieți în inimile voastre rugăciunea: „Doamne Iisuse, Maica Domnului, ajutați mă să îmi plinesc rostul în acest neam”! Așa veți merge pe urmele strămoșilor cuminți, smeriți și demni în același timp. Așa veți bucura pe Dumnezeu și neamul nostru românesc!

Dragii mei, vă felicit pentru această inițiativă. Vă aparține în totalitate. Mișcarea aceasta a dumneavoastră de pe Dealul Crucii și până aici în fața Mănăstirii, cuvântul, dragostea, jertfa, atitudinea voastră ne dă mult curaj nouă. Fie ca Bunul Dumnezeu să vă primească dragostea voastră și pentru dragostea voastră să insufle tuturor românilor, de la un capăt la altul al lumii, acolo unde sunt, duh curat, național, duh de redeșteptare, de trezire, de înviere.

Mormântul lui Ștefan a fost permanent ca un străjer, pe toți i-a insuflat. Candela de la mormântul său tuturor a dat această nădejde de ridicare, de înviere. Fie ca învierea și redeșteptarea neamului nostru să înceapă și să se revadă pe deplin în acest an 2018, anul Marii Uniri.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu! Amin!



Sus


Dăruiți 2% din impozit!

Pe lângă activitățile specifice vieții monahale, obștea mănăstirii este implicată și în activități precum întreținerea și restaurarea obiectelor de patrimoniu, ajutorarea persoanelor aflate în nevoi, realizarea de publicații și sprijinirea românilor din afara granițelor țării.

Sistemul 2% permite oricărei persoane care are venituri să hotărască felul în care este folosit 2% din impozitul pe venit pe care îl plătește statului, dispunând direcționarea acestui procent către o anumită organizație neguvernamentală sau unitate de cult.

Pentru a sprijini Mănăstirea Putna cu acești 2%, descărcați formularul 230. Datele mănăstirii sunt deja completate. Adăugați datele dumneavoastră personale. Nu este nevoie să completați câmpul „Suma”: administrația fiscală va calcula și va vira suma admisă, conform legii.

Trimiteți prin poștă sau depuneți personal formularul completat la Administrația Fiscală de care aparțineți.

Dacă aveți venituri și din alte surse (activități independente, proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor etc.), pe lângă formularul 230 trebuie să completați și formularul 200.

Termenul limită pentru depunerea declarațiilor este vineri, 25 mai 2018.

Sus