RO
EN

Evenimente - 2016

Dăruiți 2% din impozit! Martirii neamului de la Lunca Parastas pentru Mihai Eminescu


Dăruiți 2% din impozit!

Pe lângă activitățile specifice vieții monahale, obștea mănăstirii este implicată și în activități precum întreținerea și restaurarea obiectelor de patrimoniu, ajutorarea persoanelor aflate în nevoi, realizarea de publicații și sprijinirea românilor din afara granițelor țării.

Sistemul 2% permite oricărei persoane care are venituri să hotărască felul în care este folosit 2% din impozitul pe venit pe care îl plătește statului, dispunând direcționarea acestui procent către o anumită organizație neguvernamentală sau unitate de cult.

Pentru a sprijini Mănăstirea Putna cu acești 2%, descărcați formularul 230. Datele mănăstirii sunt deja completate. Adăugați datele dumneavoastră personale. Nu este nevoie să completați câmpul „Suma”: administrația fiscală va calcula și va vira suma admisă, conform legii.

Trimiteți prin poștă sau depuneți personal formularul completat la Administrația Fiscală de care aparțineți.

Dacă aveți venituri și din alte surse (activități independente, proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor etc.), pe lângă formularul 230 trebuie să completați și formularul 200.

Termenul limită pentru depunerea declarațiilor este miercuri, 25 mai 2016.

Sus


Martirii neamului de la Lunca

Cine nu își cinstește trecutul, nu are viitor – martirii neamului de la Lunca, la 75 de ani
7 februarie 1941 – 7 februarie 2016


În urma pactului Ribbentropp-Molotov (1939), Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței au fost anexate de către URSS în 28 iunie 1940. Îndată după anexare, regimul comunist a declanșat represiunea, din dorința de epurare etnică și de înlăturare a valorilor societății românești, în primul rând a credinței și a iubirii de neam. Numeroși români, mai ales din nordul Bucovinei și ținutul Herței, au început să fugă peste graniță, în România. Mulți dintre ei, căutând să trăiască în patria mamă, au căzut secerați de gloanțele grănicerilor sovietici.

Cel mai cunoscut masacru de acest fel a avut loc la Fântâna Albă, în Bucovina, pe 1 aprilie 1941. O altă rană a românilor, plină de lumina crucificată a iubirii de neam, este la Lunca, în raionul Herța.

În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, circa 600 de țărani, bărbați tineri și adulți, între care și două femei și doi copii, din satele: Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala (toate situate în raioanele Herța și Noua Suliță) au încercat să treacă Prutul, să ajungă în România. Au înaintat pe o vreme foarte rea, prin nămeți și pe un viscol năprasnic, până la câteva sute de metri de graniță. Pe malul Prutului au dat de o sârmă și au crezut că au ajuns în România. Au strigat „ura”, dar mitralierele grănicerilor au început să îi secere.

Doar 57 au reușit să ajungă în România. Sutele de morți au fost aruncați în trei gropi comune din albia Prutului. Șapte dintre cei scăpați și răniți au fost arestați și duși la Cernăuți. Au fost împușcați pe 13 iunie 1941 și zac în cimitirul militar al orașului.

În iulie 1941, a fost descoperită numai una dintre cele patru gropi comune cu 107 cadavre, celelalte trei fiind luate de viiturile Prutului din primăvara acelui an. Vremea celui de-al Doilea Război Mondial, perioada comunistă de apoi, perioada postcomunistă, cu problemele ei, au făcut ca numele celor morți să nu se mai știe decât în parte: Apetre Dumitru, Conovaru V. Mihai, Mironescu Toader…

Toți cei care au murit secerați pentru dragostea lor de neam și de libertate au fost pomeniți la 75 de ani, în 7 februarie 2016. Pe locul masacrului a fost înlocuită vechea cruce de lemn, ridicată în 1992, cu una nouă, și, în fața chipului jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, au fost pomeniți cei ce s-au jertfit pe acel loc.

Inițiativa manifestărilor a avut-o doamna Elena Nandriș, primar în comuna Mahala, din care au fost cei mai mulți dintre cei care au murit. Au participat Doamna Eleonora Moldovan, Ionel Ivan, ministru consilier, și alți reprezentanți ai Consultului General al României la Cernăuți, primari și reprezentanți ai autorităților locale și regionale, Preasfințitul Longhin de Bănceni, Arhimandritul Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, părinții protopopi de Storojineț, Herța, Noua Suliță și alți 20 de preoți din satele ai căror fii au murit la Lunca, profesori și oameni cultură, între care Vasile Tărâțeanu, poet cernăuțean și membru corespondent al Academiei Române, români veniți din România, alături de circa 600 de săteni din Mahala și satele vecine.

După slujba de sfințire a crucii, a avut loc parastasul. Apoi, mai mulți dintre cei prezenți au spus cuvinte de recunoștință, pline de durere, dar și de încredere că cinstirea celor căzuți pentru iubirea de neam și de libertate este temelia viitorului urmașilor lor de pe acele meleaguri, dar și a neamului românesc, în general.

PS Longhin s-a adresat cu multă însuflețire celor prezenți: „Să fiți mândri că suntem români și ortodocși. Ei nu au făcut niciun rău, nu au avut nicio vină. Cred că Dumnezeu, în ziua cea mare a învierii de obște, îi va primi pe toți acasă, în Casa Sa, unde nu este dușmănie, nici rău, ci doar slava lui Dumnezeu. Să îi ierte Dumnezeu și pe cei care au făcut acestea, căci nu au știut ce fac, căci nu au avut credință. Iubiți pe toată lumea, nu faceți rău nimănui, trăiți în pace cu toți!

Tuturor celor adormiți, îngropați aici sau în Siberia, le spunem cu recunoștință: nu te va uita, frate sau soră român, poporul tău, biserica ta, Dumnezeul tău, niciodată”.

Arhimandritul Melchisedec a vorbit despre starea sufletească a celor de atunci, un îndemn pentru cei de azi: „În sufletul lor nu era altceva decât dragoste de Dumnezeu și libertate a minții. Când omul dușmănește pe cineva, mintea lui nu este liberă, inima lui este robită. Când iubești, inima este largă, este binevoitoare, este plină de lumina care vine de la Hristos. Toți aceia care au rămas aici sunt martiri și să nu vă îndoiți a-i pomeni cu drag, în a le cerceta locul și a pune o candelă la mormântul lor. Este datoria sfântă de a ne aduce aminte de strămoșii noștri, de cei care s-au jertfit pentru neam și țară.

Să afirmăm ceea ce este bun, demn, frumos, înălțător, căci nu am fost creați de Dumnezeu ca să fim mărginiți de păcat, mărginiți de ură. Ei au dorit să ajungă la sânul mamei, țara lor, pentru că numai la sânul mamei simți cu adevărat libertatea, sânul mamei dă siguranță, dă certitudinea de a fi iubit, de a aparține cuiva, de a avea un viitor.”

Doamna Consul General Eleonora Moldovan, demna și neobosita reprezentantă a statului român la Cernăuți, a vorbit despre necesitatea de a aminti despre momentele grele din istorie: „Este un moment de rugăciune, este un moment binecuvântat. Toate popoarele, și românii, și ucrainenii, și toate națiunile au datoria de a-și aminti de asemenea masacre. I-am pomenit creștinește și dăm slavă Domnului că avem aceste momente de libertate și putem să îi pomenim pe cei care au căzut nevinovați. Freamătul luncii ne aduce aminte de sângele care a fost vărsat. Ei au făcut calea liberă și destinul mai ușor al celor de azi.”

Rugăciunile, cuvintele spuse de vorbitori, cuvintele celor prezenți, cântecele interpretate de grupul de fete organizat de doamna Elena Nandriș și de grupul Dragoș Vodă, dar mai ales duhul zilei conglăsuiau: „Cine uită, cine nu știe, cine nu cinstește pe înaintași, nu are viitor. Dar cine nu uită, cine cunoaște și cine îi cinstește pe înaintași, acela are viitor.”

Redăm două poezii scrise și recitate de Elisabeta Selețkaia. Poeziile sunt inspirate de amintirile bunicii sale, care a fost deportată în Siberia după masacrul de la Lunca, împreună cu încă șase membrii ai familiei ei, dintre care au rămas în viață și s-au întors în Bucovina doar ea și încă o persoană.

Lunca, 7 februarie 1941

Eram un mahalean, ca tine,
Și eram eu de vârstă ta.
Eram român din Bucovina
Și niciodată n-oi uita.

Te rog, și tu, ca să ții minte,
Și la copii să povestești,
Să vii, să treci, printre morminte –
Acolo-n deal ai să găsești.

Era o iarnă-n pa’zăci și-unu
Cu mari zăpezi, cu frig și vânt.
Am vrut să trec pe gheață Prutul,
S-ajung pe-al noastre țări pământ.

Eram mai mulți, am mers spre Lunca
Și noaptea am ajuns pe loc.
Dar ne-au trădat. Trăgeau din pușcă –
S-au mestecat omăt și foc.

Fugeam de cizma comunistă,
Ce-ajunse și în sat la noi.
Sub steaua roșe, stalinistă
Striga în urma mea „postoi!”.

Eram de graniță aproape,
Dar m-a ajuns un glonte-n spate.
Și când cădeam eu jos, în apă
Am auzit „Dă mâna, frate!”.

A Prutului roșise apa,
Cădeam ca niște brazi în el.
Apoi ne aruncase-n groape,
De parcă nici n-am fost defel.

Azi crucea mea e înclinată
Sub a timpului povară.
Să știi, că am iubit și eu odată
Acele flori de primăvară.

Tu să-mi aduci un mărțișor,
Că nu mi-au dat să-l pun la piept
Și vreau să-ți spun încetișor,
Că ziua ceea eu aștept.

Când toți românii împreună,
Și toată Mahalaua noastră,
Ca frații, buni, să se adune –
Eu mi-am dat viața pentru-aceasta.



Fără trecut nu este viitor

Stau pe pământu-acesta, care
Înnădușit a fost cu sânge de român.
În iarna ceea a fost o jale mare,
A răsunat până la cer acel suspin.

Un geamăt greu printre copaci șoptește,
Că sângele-a ajuns la rădăcina lor.
Murind, strigau flăcăii românește:
„Eu liber, liber vreau să mor!”

Vai, câte mame și-au pierdut feciorii,
Basmale negre câte au purtat,
În câte nopți, plângând, le prinse zorii,
N-odată pe păgânul de moscal l-au blestemat.

Stau pe pământul de pe care
Se vede-al noastre mame-țări pământ,
Pe care pân-la ultima suflare
Avut-au mahalenii noștri-n gând.

Îi poate omorî numai uitarea.
Să nu uităm nicicând de jertfa lor!
Deci, oameni buni, s-aprindem lumânarea.
Fără trecut nu este viitor…

A consemnat Protos. Dosoftei Dijmărescu








Sus


Parastas pentru Mihai Eminescu












Sus