RO
EN

Evenimente - 2011


Îndemn spre conștiință creștină în ajunul Nașterii Domnului

Obștea Mănăstirii Putna mulțumește tuturor românilor binecredincioși care au înțeles cauza noastră și au ajutat, în orice fel, ca terenul de 14 ha ce reprezintă vatra mănăstirii - și pe care se află biserica, mormintele, muzeul, gospodăria, arhondaricele și dependințele anexe - să rămână în patrimoniul ctitoriei lui Ștefan cel Mare.

Reamintim tuturor că acest teren, dăruit de Ștefan cel Mare din averea sa personală Mănăstirii Putna odată cu zidirea ei, în 1466-1469, a fost întărit de ctitor în 1503 prin cuvintele: „Iar după viața noastră, cine va fi domn al țării noastre, (...) Moldova, acela să nu clintească dania și întărirea noastră, ci s-o întărească și s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noștri și am dat și am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.

Deși vatra mănăstirii a fost inclusă administrativ în Fondul Bisericesc sub austrieci (1783-1918), peste care, la rândul lui, s-a intabulat abuziv Statul român în 1949, nimeni, niciodată, nu a contestat efectiv stăpânirea pașnică și neîntreruptă a viețuitorilor mănăstirii, vreme de peste 500 de ani. Este motivul pentru care și Tribunalul Suceava, prin decizia 1015 din 1 iulie 2011, a dispus radierea Statului român din cartea funciară și intabularea proprietarului de drept, Mănăstirea Putna, asupra celor 14 ha.

Pentru a elimina orice confuzie, precizăm că este vorba de teren cu construcții, fără legătură cu pădurea, care a fost inclus accidental în Fondul Bisericesc de către austrieci, Fond care însuma peste 95% suprafețe împădurite. Așadar, Mănăstirea Putna nu a urmărit o îmbogățire nedreaptă, nu a urmărit însușirea dreptului nimănui, ci strict recunoașterea moștenirii sale legitime – vatra mănăstirească. Perimetrul pe care s-a intabulat Mănăstirea Putna se poate vedea delimitat în imaginea de mai jos.

Din neștiință sau, poate, din prea mult zel administrativ, Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, acționând în numele Statului român, a introdus în 7 decembrie 2011 o contestație în anulare la Tribunalul Suceava împotriva hotărârii 1015, care consfințea dreptul istoric al Putnei. Direcția de Finanțe a cerut, de asemenea, ca până la judecarea contestației în anulare (septembrie 2012) să se suspende provizoriu hotărârea de împroprietărire a Putnei, deși mănăstirea s-a intabulat deja în mod legal.

În urma atitudinii publice negative și a protestelor generale împotriva acțiunii absurde și nelegitime a Direcției de Finanțe Suceava, aceasta și-a retras cererea de suspendare provizorie la 20 decembrie 2011, precum se poate vedea la acest link.

Cu toate că s-a făcut un pas, Direcția de Finanțe, în momentul de față, încă își menține cererea principală îndreptată împotriva Mănăstirii Putna, și anume contestația în anulare, care urmează să se judece în luna septembrie 2012. Aceasta ar însemna ca Mănăstirea Putna, după 545 de ani de existență, prin intermediul unor șicane avocățești, să poată pierde dreptul de proprietate legitimă asupra vetrei sale mănăstirești.

Intenția noastră, a viețuitorilor Mănăstirii Putna, este de a pune capăt acestui război absurd, de care nimeni nu are nevoie. Cerem în mod ferm Direcției de Finanțe Suceava să-și retragă acțiunea de contestație în anulare cât mai curând, deoarece este ilegitimă și inutilă, lovind într-un drept istoric consfințit de peste 500 de ani.

Ceea ce ne dorim acum, în ajunul Nașterii Domnului, este ca Dumnezeu să dea mai multă conștiință creștină politicienilor români, care înțeleg că au fost aleși pentru a apăra simbolurile de credință ale neamului românesc, nu pentru a le distruge.

Cu nădejde într-o Românie cu frica lui Dumnezeu, să ne rugăm pentru pace și să încetăm războaiele nedrepte care dezbină român de român, mai ales acum, când Mântuitorul vine pe pământ.

Bucuria Nașterii Domnului să ne lumineze pe toți!

Obștea Mănăstirii Putna


Conturul galben delimitează perimetrul celor 14 ha de teren amintite


Harta cadastrală a vetrei Sfintei Mănăstiri Putna (14 ha)

Sus


Către cei care gândesc și mai simt românește

Mănăstirea Putna, reprezentată prin Stareț Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunoștință tuturor forurilor bisericești și laice o nedreptate ce se încearcă a se face, printr-o Contestație în anulare asupra căreia se va pronunța Tribunalul Suceava, în privința terenului care reprezintă vatra mănăstirii.

În data de 1 iulie 2011, prin Decizia definitivă și irevocabilă nr. 1015 a Tribunalului Suceava, Mănăstirii Putna i s-a făcut o dreptate istorică, recunoscându-i-se, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra vetrei de viețuire monahală – terenul de 14 ha pe care se află: biserica cu mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada și gospodăria anexă.

În data de 7 decembrie 2011, Direcția Finanțelor Publice a Județului Suceava, ca reprezentant al Statului Român, a depus la Tribunalul Suceava o Contestație în anulare prin care cere să se anuleze hotărârea judecătorească mai sus menționată.

Acest demers al unei instituții publice ne surprinde cu atât mai mult cu cât, mai ales în ultimii ani, lumea politică și mass-media au încercat să ne convingă că nu se poate concepe un stat de drept în care să nu se garanteze respectarea proprietății private. Urmare a acestor intervenții, majoritatea cetățenilor și-au recuperat sau au fost despăgubiți pentru proprietățile confiscate abuziv de către regimul comunist.

Pământul pe care se află Mănăstirea Putna a fost dăruit de ctitorul ei, Sfântul Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, din averea sa personală. Dania a fost întărită în 1503 prin cuvintele: Iar după viața noastră, cine va fi domn al țării noastre, (...) Moldova, acela să nu clintească dania și întărirea noastră, ci s-o întărească și s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noștri și am dat și am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.

După ocuparea Bucovinei de către austrieci în 1775, a fost constituit în 1783 Fondul Bisericesc, cuprinzând averile Bisericii Ortodoxe din Bucovina. În acest Fond au fost cuprinse scriptic (în cartea funciară) și toate proprietățile Mănăstirii Putna, iar Statul Român comunist, prin Decretul nr. 273/1949, nepublicat în Monitorul Oficial, s-a intabulat abuziv pe suprafața de 14 ha amintită mai sus.

Cu toate acestea, niciodată terenul de 14 ha, care reprezintă nucleul de viețuire al Mănăstirii Putna în cei peste 550 de ani de existență, nu a fost înstrăinat sau folosit de către altcineva, fiind întotdeauna în posesia utilă, neîntreruptă și pașnică a viețuitorilor mănăstirii.

Mai mult, orice mănăstire are un drept de proprietate sacră asupra bisericii, chiliilor și incintei mănăstirești, drept recunoscut prin lege. Nu este normal ca Mănăstirea Putna – cea dintâi dintre ctitoriile lui Ștefan cel Mare, cunoscută tuturor românilor ca un simbol de credință, cultură și demnitate – să fie nevoită să cerșească de la o instituție a statului recunoașterea dreptului de proprietate asupra pământului dobândit prin donație și stăpânit neîntrerupt.

Dacă nu vom reuși să garantăm proprietatea privată dobândită legitim, cine ne va garanta în viitor munca noastră, moștenirea noastră, libertatea noastră ca cetățeni și creștini? O țară nu se clădește pe nedreptate!

Prin urmare, cerem reprezentanților statului să intervină pentru retragerea Contestației în anulare depusă de Statul Român prin Direcția de Finanțe Publice a Județului Suceava.

Sus


Colocviile Putnei, ediția a XI-a

În perioada 31 august – 3 septembrie a avut loc, la Mănăstirile Putna și Sucevița, a XI-a ediție a simpozionului de istorie Colocviile Putnei.

Ediția din acest an a Colocviilor a beneficiat de prezența unor oaspeți de seamă, istorici și muzicologi, din țară și străinătate. Au fost prezentate ultimele două numere ale revistei Analele Putnei și s-au susținut nu mai puțin de 32 de comunicări științifice.

Citiți o prezentare detaliată a acestui colocviu, însoțită de imagini și de o înregistrare video, în pagina dedicată acestui eveniment.

Sus


Simpozion dedicat Maicii Benedicta

În perioada 21-25 august 2011, Mănăstirea Putna a găzduit lucrările celui de-al V-lea colocviu al Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”, intitulat „Geniu și memorie colectivă. Creangă+Creangă”. Evenimentul a urmărit revelarea raporturilor între geniu – ca afirmare a excepționalității unei persoane trăind în sânul unei comunități – și memorie, care este funcția colectivă ce păstrează și transmite această zestre personală generațiilor următoare. Studiul de caz al acestei problematici a fost Ion Creangă, ca ipostază ilustrativă a genialității populare ce se manifestă spontan, jovial, în tiparele unei libertăți de expresie caracteristice înțelepciunii colective.

Colocviul a stat, ca în fiecare an, sub oblăduirea duhovnicească a IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și a Arhimandritului Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, și a fost prezidat de Domnul Academician Dan Hăulică, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă. Printre participanți s-au numărat Acad. Eugen Simion, Acad. Alexandru Zub, prof. univ. Ion Pop (Cluj-Napoca), prof. univ. Lucia Cifor (Iași), prof. univ. Cornel Ungureanu (Timișoara), prof. univ. Gheorghiță Geană (București), Acad. Alexandrina Cernov și prof. Ilie Luceac (Cernăuți), prof. univ. Mihai Șleahtițchi (Ministrul Educației din Republica Moldova), prof. univ. Maria Șleahtițchi (Bălți, Republica Moldova) și alte nume de referință ale culturii românești. Invitați de onoare au fost artiștii plastici Ilie Boca, Mircia Dumitrescu, Neculai Păduraru – care și-au etalat operele tematice în Sala Mare a Colocviului, actorul Dorel Vișan – cu o secvență cinematografică despre Creangă, dl Constantin Chiriac, Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – cu un moment artistic Eminescu-Creangă și, nu în cele din urmă, d-na Silvia Radu, autoarea bustului sculptat al lui Visarion Puiu, mitropolitul Bucovinei, inaugurat către sfârșitul Colocviului.

Prima zi a Colocviului (22 august) fost deschisă diverselor abordări ale geniului și memoriei colective în spațiul românesc. S-au subliniat anumite tendințe în opera poetică, precum decăderea poetului de la geniu la clovn (Ion Pop), s-a vorbit despre legătura dintre geniul poporului și identitatea națională (Alexandru Zub) ori despre mostre de gândire ale înțelepciunii populare (Gheorghiță Geană). Nu s-a uitat punerea în valoare a modelelor personale: familia Hurmuzaki, ca centru de memorie colectivă în Bucovina (Ilie Luceac); Olga Greceanu, pictoriță de renume, decorată cu Crucea Patriarhală de două ori și singura femeie care a primit dreptul de a predica în Biserica Ortodoxă Română (Liliana Ursu); și, desigur, personalitatea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, care a fost transfigurat de memoria posterității pe calea legendelor (monah Iustin Taban).

A doua zi (23 august) a stat aproape în întregime sub semnul genialității lui Ion Creangă, atât ca autor al Amintirilor din copilărie, cât și al unor creații cu puternică fibră folclorică – Poveștile și Povestirile. Dincolo de demersurile punctuale, care au ilustrat locul lui Creangă în cultura românească, în sens larg – Creangă, dinspre arhetipuri transilvane (Oliv Mircea), Înțelepciunea populară la Creangă și Panait Istrati (Nicoleta Redniciuc), Ion Creangă și locul său în „canonul literar” din Basarabia (Maria Șleahtițchi), dl. Acad. Dan Hăulică a subliniat că atitudinea cu care ne apropiem astăzi de Creangă trebuie să fie una a deschiderii față de imprevizibilul geniului popular, față de un simț spontan al lucrurilor și realităților care l-a caracterizat pe marele autor. Astfel, nu putem să-l judecăm pe Creangă după tiparele literare clasice, întrucât opera lui propune o altfel de lectură și o altfel de literatură, în care imaginile și sentimentele primează în fața personajelor și a figurilor. Creangă nu este un creator de personaje, ci mai degrabă un creator de imagini. De asemenea, ieromonahul Dosoftei Dijmărescu a propus o înțelegere alternativă a geniului în general, nu ca singularitate excepțională ruptă de comunitate, ci ca personalizare a potențialului colectiv într-un om, asemenea vârful unei piramide în strânsă legătură cu nivelele de mai jos, care îl susțin, și pe care el are capacitatea de a le rezuma și a le exprima esențializat.

Colocviul s-a încheiat cu o excursie tematică de 2 zile (24-25 august) pe urmele lui Creangă: Fălticeni, Cetatea Neamț, Humulești (casa memorială Ion Creangă), Mănăstirea Neamț și Iași, unde au fost vizitate Bojdeuca lui Creangă (Țicău) și Casa Creangă de la Mănăstirea Golia.



Sus


Rânduiala spălării picioarelor în Joia Mare



Sus


Sfințirea Troiței închinate memoriei victimelor
masacrului de la Fântâna Albă


Troita După semnarea pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Numeroși români bucovineni au fost arestați, omorâți, deportați, bisericile au început să fie închise, așa încât multe familii au început să treacă noua graniță și să vină în România.

Un astfel de grup a fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 1941. Atunci, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului: Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Igești, Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșul, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordănești, au plecat către România, fiind deciși mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice. Cei din fruntea grupului au purtat trei cruci, icoane și steaguri albe, arătând că nu doresc să facă niciun rău, ci doresc libertatea. Au spus autorităților sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc. Ajunși în apropierea graniței au fost întâmpinați cu foc de mitraliere. După încetarea focului, răniții rămași în viață au fost aruncați împreună cu cei morți în gropi comune. Cei care au reușit să fugă au fost căutați în împrejurimi, astfel încât foarte puțini participanți au rămas în viață. După două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia și Kazahstan, doar circa 10% dintre ele supraviețuind deportării.

Care a fost vina acestor români? Și-au iubit patria și neamul, credința strămoșească și au dorit să fie liberi. În plus, erau buni gospodari, iar cei care au venit peste ei, din zone foarte sărace, îi considerau chiaburi, dușmani de clasă.

La 70 de ani de la această pagină însângerată a istoriei noastre, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a avut inițiativa ridicării unei troițe în memoria acestor jertfe nevinovate la Mănăstirea Putna, locul în care cei care au căzut atunci veneau adesea, locul din care Sfântul Voievod Ștefan cel Mare îi ocrotește și dincolo de moartea trupului.

Troița, asemănătoare cu cea din cimitirul soldaților români de la Țiganca, Basarabia, a fost sfințită în ziua de 1 aprilie 2011. Mai întâi s-a desfășurat slujba parastasului, la care au fost pomeniți cei morți la Fântâna Albă, cei morți în satele din jur, cei deportați și cei ale căror nume nu se mai știu, dar au fost uciși doar pentru vina de a fi români, de a-și apăra neamul și credința. Apoi a avut loc sfințirea troiței. Au slujit IPS Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, Arhimandritul Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna, împreună cu clerici din mănăstirile bucovinene.

După sfințire Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a rostit un scurt cuvânt care a amintit de dragostea pe care trebuie să o avem față de înaintași și față de strămoșii noștri. A vorbit apoi domnul Eugen Tomac, Secretar de Stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni care a spus: „Sper ca ziua de 1 aprilie să ne trimită pe toți românii, oriunde ne-am afla, la acei români curajoși care în urmă cu 70 de ani nu au voit nimic mai mult nici mai puțin decât să își poată regăsi normalitatea revenind acasă. În urmă cu trei ore am fost la Fântâna Albă și vreau să vă mărturisesc cu toată sinceritatea că, pășind în acea pădure, te cuprinde un gând de spaimă și de durere, pentru că în urmă cu 70 de ani aproape 3.000 de suflete doar pentru că voiau să revină în țară au plătit această jertfă pentru demnitatea neamului românesc. Cred că este de datoria noastră să ne gândim și la aceste lucruri, s-a vorbit foarte puțin, cunoaștem foarte puțin despre masacrul de la Fântâna Albă și mă bucur enorm că astăzi reușim aici, în capitala spirituală a românității, să sfințim această troiță în memoria acestor români care și-au dat viața pentru identitatea noastră. Mă bucur că aici, la Mănăstirea Putna, lângă Ștefan cel Mare, ne amintim de românii care fără voia lor și fără să aibă ni o vină, atât cei din Bucovina cât și cei din Basarabia, sunt amintiți. Pentru că avem sute de mii de suflete pe care trebuie să le pomenim mai des. Este obligația noastră și vă mulțumim Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop, Părinte Stareț, pentu că sunt convins că aici veți avea grijă ca toți cei ce pășesc pragul Mănăstirii Putna să se gândească și la aceste suflete românești. Dumnezeu să-i odihnească.

Domnul Viorel Badea, senator pentru diaspora: „Înaltpreasfințite Părinte, iubiți părinți, dragi colegi din Parlamentul României, iubiți frați de credință în Domnul Nostru Iisus Hristos, iată că martirii ne-au adus la un loc, iată că în acest moment ne-au chemat la ei, ne-au spus ce avem de făcut. Alături de părinții noștri ne-au trimis ca să îi scoatem de acolo de unde sunt, să-i aducem la loc luminat, să le sfințim jertfa și să înțelegem o dată pentru totdeauna că în lumea asta nimic nu este întâmplător, să înțelegem că Dumnezeu lucrează prin oameni.

Colegul nostru, domnul deputat Panțîru, luminat de Dumnezeu, s-a gândit să vină cu o inițiativă legislativă pentru a comemora sfânta lor jertfă. Colegul meu Eugen Tomac s-a străduit foarte mult ca să facă în așa fel încât aici să fie înălțată o troiță, iar în jurul acestei troițe ne întâlnim acum cu toții pentru că avem o misiune, iar misiunea noastră, dincolo de sfânta misiune care ne este mântuirea, misiunea noastră este să aducem la lumină jertfa martirilor noștri.

Îi mulțumim cu toții lui Dumnezeu că ne-am strâns aici și putem să continuăm ceea ce au început ei. Ce au început ei? Ei au început să ducă neamul românesc către lumină. Ei au început să ducă neamul românesc către demnitate și către credința în Dumnezeu.

Noi vă mulțumim tuturor pentru faptul că suntem aici împreună, ne rugăm să putem să ducem pe mai departe această cruce, iar dacă o ducem cu credință ne va duce crucea pe noi. Dacă o ducem fără răbdare și fără credință, această cruce ne va strivi.

Vă mulțumesc tuturor care sunteți în această zi aici, mulțumesc colegilor mei din Parlamentul României: doamnei deputat Maria Ardelean, lui Tudor Panțîru, mai cu seamă lui Eugen Tomac. Revin, nu e nimic întâmplător, sunt doi basarabeni aici între noi care i-au adus și pe bucovineni aici în România, și cei doi basarabeni, mă refer la demnitari, sunt Eugen Tomac și Tudor Panțîru.

Binecuvântați și vă rugați pentru noi să ne dea Dumnezeu putere să mergem mai departe cu ceea ce am început.”

A urmat cuvântul domnului Teodor Panțâru, deputat pentru diaspora:

„Onorată asistență, masacrul de la 1 aprilie 1941, pentru comemorarea căruia ne-am adunat, este doar unul din multele acte criminale comise de sovietici împotriva populației românești din teritoriile ocupate. Regimul sovietic a elaborat o politică criminală cu un obiectiv strategic bine determinat: diluarea elementului românesc și transformarea teritoriilor românești ocupate într-un spațiu rusesc integrat pe vecie în Marea Slavă. Rezultatele acestei politici sunt mai mult decât evidente. La 1920 românii bucovineni constituiau 80% din populația acestui teritoriu. Astăzi românii, abia dacă mai constituie 20%. Alții au spus că românii din teritoriile ocupate au fost supuși unui adevărat genocid de eliminare fizică, dar și de suprimare a identității lor naționale românești. A fost alterată nu doar componența etnică a teritoriului, s-a reușit chiar crearea, în mare parte, a așa-zisului popor moldovenesc distinct de poporul român.

Astfel de evenimente tragice nu pot fi date uitării, căci un popor care dă uitării astfel de evenimente tragice din istoria sa națională își riscă viitorul, își riscă identitatea națională. În acest sens cunoscutul istoric academicianul Florin Constantiniu spune că identitatea națională are o componentă esențială: memoria istorică. Prezența dumneavoastră astăzi, aici, la acest act de comemorare a martirilor neamului românesc vorbește de la sine: aveți memorie istorică și sunteți români.

Am considerat că comemorarea martirajelor române din teritoriile ocupate de sovietici trebuie să poarte un caracter oficial consfințit prin lege. În acest sens am inițiat de ceva timp, un an poate, o propunere legislativă privind instituirea la 1 aprilie a Zilei naționale de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor în masă și ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ținutul Herța și întreaga Basarabie.

Propunerea legislativă ar fi trebuit să fie lege astăzi, dar, din păcate este tergiversată în Parlament. Senatul a respins-o fără emoții. Sperăm, până la urmă, să o promovăm prin Camera Deputaților care este cameră decizională.

Un extraordinar jurnalist și vechi prieten de-al meu de la Chișinău, Constantin Tănase, spunea următoarele: «Polonezii nu s-au liniștit până nu i-au forțat pe ruși să recunoască adevărul istoric despre crima de la Katyn». Mai putem adăuga aici și insistența ucrainenilor de a se recunoaște adevărul despre foametea organizată de Stalin în Ucraina. Dar cel mai elocvent exemplu rămâne a fi atitudinea evreilor față de istoria lor. Holocaustul înseamnă mai întâi de toate îndemnul de a nu uita nimic. Noi românii care avem un trecut istoric nu mai puțin dramatic, procedăm invers, îndemnăm poporul să uite atrocitățile staliniste, să întoarcem pagina, să așteptăm timpuri mai bune.

Doamnelor și domnilor avem nevoie de adevăr și vom lupta pentru el. Încă o dată vă mulțumesc pentru prezență și permiteți-mi să mulțumesc organizatorilor acestui eveniment de comemorare, domnului Tomac și Înaltpreasfințitului Părinte și să ne ajute Dumnezeu să nu ne uităm martirii neamului și să nu uităm că suntem români.

Vă mulțumesc!”

Ultimul cuvânt i-a aparținut domnului Constantin Rusanovschi, Președintele filialei Onești a Asociației „Pro Basarabia și Bucovina”:

„Astăzi este o realitate tristă pentru neamul nostru românesc. Eu însumi sunt născut în Basarabia, eu însămi vin dintr-o familie care a avut de gustat dulceața fericirii rusești, sovietice, mai bine zis, ce s-a împrăștiat din Basarabia până aproape de Vladivostok.

Sunt urmaș născut acolo dar am trăit în România. Am fugit exact cum au fugit cei care au fost împușcați la Fântâna Albă, dar noi am avut noroc în 1944, că la câteva ceasuri după ce am trecut Prutul pe la Manoleasa, podul a fost dinamitat de ocupantul sovietic pentru a prinde cât mai mulți acolo, să-i facă să ajungă în Siberia să vadă ce înseamnă fericirea comunistă.

Astăzi este formidabil ce se întâmplă aici, felicitări din toată inima celor care au organizat. E drept, vă rog să mă scuzați că spun acum, trebuia oleacă mai dinainte... Au trecut 70 de ani. Probabil că de acuma ne vom întâlni în fiecare an de 1 aprilie să le aducem un prinos de recunoștință celor care nevinovați au fost sacrificați.

Cel mai important lucru este că aici văd mai mulți tineri decât cei oleacă mai trecuți, cu părul mai alb. Sunt convins că astăzi ați învățat un pic de istorie, dragi tineri, un pic de istorie a neamului nostru atât de greu supus intemperiilor vremii – intemperii despre care înțelegeți ce sunt, pentru că tot intemperii au fost și cele din Siberia și ce s-a întâmplat la Katyn, și ce s-a întâmplat și la Fântâna Albă.

Dar cu noi a fost mai grav, pentru că la o azvârlitură de băț de aici, cu oameni care sunt acum aici, cu oameni care sunt acum dincolo, neamul românesc a încercat să fie împrăștiat și a fost împrăștiat și pe această parte de hotar natural, mă refer la Prut, și aici, prin hotar convențional în partea de nord a țării. Nu există două Bucovine, există o singură Bucovină, Bucovina unică a lui Ștefan cel Mare, unde noi astăzi ne aflăm. Țin să spun că pentru mine este emoționant. Eu viu de acolo de unde legenda spune că Ștefan cel Mare s-a născut și a copilărit, adică de lângă Onești, de la Borzești.

Și astăzi sunt aici unde Ștefan cel Mare, marele nostru apărător al neamului și al românismului își doarme somnul de veci. Vă dați seama că nu-mi este ușor să mă exprim, în sufletul meu trăiesc niște sentimente deosebite, pentru că sunt și un pic naționalist, constructiv bineînțeles, adică român-român, basarabean.

Eu vă mulțumesc că m-ați auzit și poate că la anul ne vom întâlni din nou la 1 aprilie aici și ar fi formidabil, nemaipomenit. Vă doresc toate cele bune. Ocrotește-i, Doamne, pe români!”

A urmat depunerea de coroane. Între oficialitățile prezente s-au numărat doamna Maria Ardelean, deputat de Suceava, reprezentanți ai Biroului Parlamentar al domnului Eugen Bejinariu, domnul Cristi Dumitru, directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzaki” pentru Românii de Pretutindeni, doamna Angela Zarojanu, Subprefect al județului Suceava, domnul Aurel Buzincu, Directorul Direcției de Cultură și Patrimoniu Suceava, primarul Comunei Putna, Vasile Hotnogu, reprezentanți ai autorităților locale, supraviețuitori ai acelor vremuri de grea încercare, români din Basarabia și din nordul Bucovinei, alături de mai bine de 100 de studenți basarabeni care studiază în Suceava. Slujba și cuvântările au fost transmise în direct de postul de radio Vocea Basarabiei de la Chișinău.

Sus


Colocviile Putnei, ediția a X-a

În ziua de 24 februarie 2011, în sala H1 a Casei Catargi a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a avut loc a X-a ediție a „Colocviilor Putnei”, organizată de Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna și de Școala Doctorală a Facultății de Istorie. Titlul acestui Colocviu a fost Din Tezaurul Mănăstirii Putna și a înmănuncheat opt comunicări susținute de profesori, doctoranzi și masteranzi de la Facultatea mai sus amintită precum și de viețuitori ai acestei mănăstiri.

Comunicările s-au susținut în două sesiuni: Oameni și Cărți (Petronel Zahariuc, Maria-Magdalena Szekely, monah Alexie Cojocaru, monah Iusin Taban) și Gesturi și Imagini (ieromonah Dosoftei Dijmărescu, Ioan-Augustin Guriță, ieromonah Marcu Petcu, monah Timotei Tiron, Mihai-Bogdan Atanasiu, Ștefan S. Gorovei).

Dintre noile contribuții aduse de această ediție a Colocviilor menționăm: descoperirea unui egumen necunoscut al Mănăstirii Putna; prezentarea câtorva manuscrise slavone putnene; re-descoperirea celui mai vechi Octoih românesc cunoscut, tradus de mitropolitul Dosoftei; un manuscris putnean inedit de la începutul secolului XX; desene și fotografii inedite din secolele XIX și XX, care au surprins incinta și interiorul bisericii, evenimente importante, personalități și părinți duhovnicești ai Mănăstirii Putna; istoria oamenilor din spatele unor obiecte din tezaurul mănăstirii.

Colocviul s-a încheiat cu un cuvânt al părintelui stareț al Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, care și-a exprimat aprecierea și prețuirea față de eforturile participanților de a aduce noi contribuții la cunoașterea istoriei Mănăstirii Putna. În final, Sfinția Sa a adresat mulțumiri tuturor, invitând pe participanți la următoarea ediție a Colocviilor Putnei ce va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie 2011 la această mănăstire. ... mai mult >>

Sus


Colinde ASCOR

Colinde ASCOR la Mănăstirea Putna, 1 ianuarie 2011


ASCOR București

ASCOR Brașov, Târgu Jiu, Timișoara

ASCOR Galați, Lugoj


ASCOR Târgoviște

ASCOR Suceava, Bacău

ASCOR Chișinău


ASCOR Iași

Cuvântul Pr. Stareț Melchisedec






Sus