RO
EN

Fundația
Credință și creație

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Epoca noastră, tensiunea etic-estetic

20-22 august 2008, Putna

În cadrul colocviului au avut loc lansarea volumului postum „Contemporanii mei. Portrete”, de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, apărut la editura Niculescu, și a revistei anuale „Caietele de la Putna” (reunind conferințele de la prima ediție, „Tradiție spirituală românească și deschidere spre universal”).
Lucrările au fost însoțite de expoziția de artă plastică „Embleme pentru marea trecere”, cu lucrări aparținând regretatei Mariana Macri (compoziții în țesătură, pânză, catifea, mătase), și de vizionarea filmelor „Cântecul amintirii”, „Maica Benedicta – purtătoare de cuvânt ceresc”, „Monahul Ilie Cleopa”, realizate de Grigore Ilisei la TVR Iași.

Bunătatea esențială

Eticismul era la doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga un impuls care nu avea nevoie de vorbe mari, dar care străbătea ca o apă freatică întinderea cercetărilor celor mai variate, caracteristice acestui spirit multilateral format și cu o curiozitate mereu iscoditoare. Există o bunătate esențială care e mai prețioasă decât iscusința inteligenței. Beethoven, ajuns la suprema maturitate, spunea că singurul lucru care îi mai impune este bunătatea.
Vă dați seama ce pondere adâncă are o asemenea trăire! Teodor din Edesa, în Filocalie, spune despre credință că este bunătatea bine ordonată. Această inerență a bunătății în faptele de supremă spiritualitate cred că e un lucru la care trebuie să medităm, întrucât este al practicii din fiecare zi, al eticii care trebuie să ne caracterizeze.
În sensul acesta, cred că vom pleca înarmați nu numai pentru subtile considerații teoretice, dar și pentru a făptui cu dreptate și cu vrednicie în zilele și lunile care ne stau în față.
Acad. Dan Hăulică


Zoe Dumitrescu-Bușulenga, „Eminescu”

La 120 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta” a inițiat tipărirea scrierilor eminesciene ale doamnei profesoare.
Primul volum al acestei ediții, „Eminescu – Viața”, a fost lansat pe 15 ianuarie la Mănăstirea Putna, și pe 23 ianuarie la Biblioteca Academiei Române, București.


Sus