Preacuvioși părinți și frați, iubiți credincioși, Hristos a înviat!
Cuvine-se, ca mai întâi de toate, să aducem mulțumire Prea Bunului Dumnezeu. Că, iată, ne-am vrednicit să fim aici, în această noapte sfântă, mântuitoare.
Cine suntem noi, românii, care în această noapte ne-am adunat și ne adunăm în jurul bisericilor noastre, cu mic, cu mare, ne adunăm să întâmpinăm Lumina Sfântă și cu toții ne bucurăm de slăvitul praznic al Învierii? Ce rost avem noi? Ce rost are existența fiecăruia dintre noi? Și ce rost are existența noastră, a românilor, a tuturor oamenilor pe pământ?
Iubiții mei, nu este om, fie el simplu sau mare înțelept, care să nu-și fi pus aceste întrebări. Și nu sunt întrebări simple, ci sunt grele, chiar foarte grele, ba chiar de nedezlegat, dacă nu ni le-ar fi dezlegat Cel care ne-a creat pe fiecare dintre noi, Cel care cunoaște din pântecele mamei noastre ființa și rostul fiecăruia dintre noi. Răspunsul este: suntem făptura mult iubită a lui Dumnezeu și purtăm fiecare în noi chipul Fiului Său. Suntem creați cu demnitatea de fii ai lui Dumnezeu și rostul nostru este să devenim asemenea Fiului lui Dumnezeu. Viața noastră are aici, pe pământ, un rost, dacă ne-o ghidăm spre Hristos. El, Hristos, este modelul nostru suprem. Și așa cum El a înviat, știm că și noi vom învia. Nemurirea Lui, a Lui Hristos, este și nemurirea noastră. Veșnicia Împărăției Lui este veșnicia pentru care noi toți am fost creați.
Toate neamurile sunt ale Lui Dumnezeu. Adică fiecare neam există prin voia lui Dumnezeu și fiecare neam este chemat să-L cunoască, să cunoască Învierea lui Hristos și să trăiască roadele Învierii Lui. Rodul Învierii lui Hristos în om este să trăim cu El în inimă, iar roadele Învierii lui Hristos într-un popor este să trăiască cu Hristos în mijlocul lumii. Trăirea prezenței lui Hristos și rugăciunea lui Iisus, rugăciunea cea neîncetată, acestea trebuie să fie ținta vieții noastre.
Într-un popor, Învierea înseamnă și unitate, înseamnă iubire, revărsată peste toți și toate, fără căutare la față. Hristos n-a căutat la fața nimănui, pentru toți S-a răstignit. A crede și a mărturisi Învierea înseamnă să-i cinstești pe toți și să fii mulțumitor. Căci, așa cum spunea un copil, atunci când Îl iubești pe Dumnezeu, toți oamenii îți sunt rude.
Iubiții mei, noi, românii, ne-am simțit mereu una în Biserică. Biserica ne-a unit înainte de unirile politice. Unitatea în cuget și-n simțiri pe care au exprimat-o studenții români în 1871, la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, aici, la Putna, se întemeia pe faptul că Biserica este maica spirituală a poporului român. Aici, în Biserică, poporul român și-a format identitatea sa proprie. Dumnezeu i-a fost mereu aproape acestui neam al nostru, căci el a știut să se lase mereu în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Părintele profesor Constantin Galeriu spunea: oricât de greu ți s-ar părea că este, recuperează chipul lui Hristos din interiorul tău. Și cum o poți face? Prin practicarea virtuților. A trăi cu Dumnezeu înseamnă a trăi permanent taina prezenței Lui în lume, taina prezenței Lui în noi și taina comportamentului cuminte față de fiecare om. Acesta este firescul omului și firescul vieții noastre în societate.
Vrem binecuvântare în viața noastră? Sigur că vrem! Dar ca să o primim, trebuie să învățăm să îi binecuvântăm pe ceilalți, prin puterea noastră lăuntrică, prin rugăciunea noastră, prin darul nostru, prin inima noastră cea largă. Când mergeți în biserică, luați în inima dumneavoastră și pe cei apropiați, dar mai cu seamă luați și pe cei care vă urăsc, pe cei care vă sunt insuportabili, pe cei care vă grăiesc de rău. Puneți-i și pe aceia înaintea lui Hristos și veți vedea câtă pace veți avea. Părintele Proclu spunea că semnul că ai început să iubești pe cineva este să îi dorești cu adevărat mântuirea. Să ne rugăm, deci, pentru binele și pentru mântuirea celor din poporul nostru.
Și dacă am venit acum la Înviere, la această sărbătoare a sărbătorilor, să venim, în continuare, și la celelalte sărbători. Pentru că există un ritm liturgic al vieții și fericiți sunt cei care-l cunosc și care-l urmează. Aceia nu sunt lipsiți niciodată de Hristos în timpul anului; timpul este pentru ei un timp liturgic, adică un timp cu Dumnezeu. Iar creștinul care cunoaște taina timpului liturgic trăiește Învierea Domnului în fiecare duminică.
Iubiți credincioși, luați binecuvântare de aici, de la Maica Sfântă, de la Sfântul Ștefan, de la Sfântul Iacob, de la Sfinții Cuvioși, Sila, Paisie, Natan și Arsenie, dar și de la ceilalți sfinți care sunt aici – întreaga incintă a mănăstirii e plină de oseminte ale sfânt strămoșilor noștri. Luați binecuvântare de la sfinți și duceți-o la casele dumneavoastră.
Fă, Doamne, ca bucuria Învierii să fie în sufletele tuturor celor care ne ascultă și fă, Doamne, ca fiecare casă să fie binecuvântată, iar tristețea să nu se așeze în niciun suflet! Deznădejdea să se depărteze de fiecare! Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu la toți. Amin.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!