În Duminica Tomii am primit vizita Înaltpreasfințitului Efrem, Mitropolit de Tripoli, Al-Koura și Împrejurimi (Liban), care a slujit Sfânta Liturghie alături de soborul mănăstirii. Cu această ocazie, ne-a lăsat câteva cuvinte de îndrumare duhovnicească ce ating esența nevoilor noastre.
Părintele Mitropolit Efrem Kyriakos de Tripoli s-a născut la 15 aprilie 1943, în Beirut, în sânul unei familii ortodoxe nobile. În tinerețe, a studiat ingineria la Universitatea Sfântul Iosif din Beirut și a urmat studii postuniversitare în electronică și telecomunicații la Paris. La întoarcerea în Liban, a predat și a lucrat în domeniul său, devenind directorul primului centru de comunicații prin satelit din Orientul Mijlociu.
După câțiva ani de predare la diferite instituții din Liban, dorirea lui de a-L sluji pe Domnul l-a determinat să renunțe la activitatea sa și să se înscrie la Institutul Teologic Sfântul Ioan Damaschin din Balamand, Liban, în 1972, unde s-a bucurat de o formare duhovnicească deosebită sub îndrumarea Starețului Mănăstirii Balamand, părintele Ioan Mansour, viitor Mitropolit de Latakia în perioada 1979–2018.
A fost hirotonit diacon la 15 august 1974 și numit decan al Institutului Teologic din Balamand în anii 1977 și 1978. La 15 octombrie 1978 a fost hirotonit preot. izbucnirea războiului civil libanez din 1975 l-a obligat, împreună cu toți studenții Institutului, să se mute în Grecia. Această mutare neașteptată i-a permis Înaltpreasfințitului Efrem să viziteze Sfântul Munte Athos unde, împreună cu viitorul Patriarh al Antiohiei Ioan al X-lea, l-a întâlnit pe Sfântul Paisie Aghioritul, exprimându-și dorința de a se călugări la el. Sfântul Paisie, văzând că amândoi se bucurau de o pregătire educațională deosebită, a preferat să-i trimită la Mănăstirea Sfântul Pavel, unde au fost tunși în monahism și au primit apoi schima mare în 1983.
Sub îndrumarea Starețului Partenie de la Mănăstirea Sfântul Pavel, și în strânsă legătură cu Sfântul Efrem Katunakiotul, cu Sfântul Paisie Aghioritul, cu părintele Iosif Vatopedinul și cu părintele Isaac Libanezul, ieromonahul Efrem a învățat tainele vieții călugărești. Cultivând în inima sa calea curată a viețuirii monahale, s-a întors în Liban în 1984, stabilindu-se în Mănăstirea Sfinții Arhangheli din Baskinta, aflată pe atunci în mare nevoie de restaurare. A trăit acolo aproape singur ani întregi, până când în jurul său a început să se adune o comunitate monahală, care continuă până astăzi să înflorească și să trăiască în același duh ascetic.
În data de 8 noiembrie 1991, ieromonahul Efrem a fost hirotesit arhimandrit. În anii petrecuți în mănăstire, a tradus o colecție de șase volume de scrieri patristice, alături de o mulțime de cărți traduse sau alcătuite de el. A devenit un bun duhovnic și călăuzitor multora și model de asceză pentru fiii Bisericii Antiohiei de astăzi, iar mănăstirea sa a devenit un far duhovnicesc. A fost ales Mitropolit de Tripoli în data de 6 octombrie 2009. Timp de mulți ani, a predat „Introducere în viața duhovnicească” la Institutul Teologic din Balamand, insuflând studenților teologi duhul rugăciunii și al nevoinței.
Înaltpreasfinția Voastră, ce ați găsit cel mai important să facă un călugăr care se află la începutul vieții monahale?
În primul rând, orice i se cere să facă, trebuie să-l facă, adică ascultare de la începutul căii. În al doilea rând, orice ar avea înlăuntrul său, trebuie să-l spună, să-l mărturisească starețului sau duhovnicului. Trebuie mărturisire sinceră de la început. Condiția principală pentru o obște monahală reușită este să păstreze tradiția monahală originală ortodoxă, pentru care Sfinții noștri Părinți și-au dat sângele ca să o mențină.
Ce sfat dați cuiva care vrea să se roage mai mult cu rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.
„Întinde mâinile în sus și biruiește pe vrăjmași cu numele lui Iisus, căci nu e în cer și pe pământ armă mai tare”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Domnul Iisus, Dumnezeul nostru, este singurul care poate să mântuiască, mai ales prin cuvântul Său și prin învățăturile Sale evanghelice care mă ajută în viață pe calea mântuirii. Ceilalți sfinți mă ajută prin Domnul Iisus, Care rămâne primul reper. De aceea mă țin de Rugăciunea lui Iisus dimineața, seara și tot timpul, cât de mult pot. Strig: Doamne Iisuse, miluiește-mă pe mine păcătosul și neputinciosul.
Ce trebuie să facă în mod special și de ce trebuie să se ferească în mod special un adolescent care dorește să se apropie de Dumnezeu?
Un adolescent are nevoie de un prieten mai în vârstă care să-i fie un model de urmat. În primul rând, acest model ar fi părinții lui, tatăl și mama lui, apoi prietenii. Pe cât posibil, aceștia ar trebui să se roage cu el acasă. Așa spune Sfântul Porfirie Kavsokalivitul în cuvântul său despre educația copiilor. Nu există nicio diferență între băieți și fete în această privință.
Care este specificul viețuirii unui creștin?
Creștinul ortodox este nevoitor în viața sa, călugăros în amenajarea casei sale, în munca sa, în îmbrăcămintea sa, cumpătat în sentimentele și gândurile sale, toate acestea pentru că este îndrăgostit de Domnul, iubitor de aproapele său, deschis în inimă și în minte la toate religiile și curentele, dar aderând ferm la credința sa. El este altruist. Dacă întreabă cineva: „Oare nu sunt aceste virtuți în orice creștin, ba chiar în fiecare om bun?”, răspundem: „În Ortodoxie, acest spirit prevalează, este o năzuință mai presus de oricare alta”.
Ce oameni v-au inspirat în copilărie sau în tinerețe?
Când eram copil, mama m-a învățat să memorez Psalmul 50, „Miluiește-mă, Dumnezeule…”, și să-l rostesc zilnic. Și mama mea era semianalfabetă, fără studii.
În adolescență, arhimandritul Elias Markos, starețul Mănăstirii Al-harf, unde obișnuiam să facem tabere și activități, ne-a învățat să ne rugăm împreună cu el și să citim la strană.
În tinerețe, mitropolitul George Khodr ne-a învățat pe noi, tinerii, să cercetăm tradiția Bisericii Ortodoxe, căci nu o cunoșteam, fiind elevi ai școlilor catolice.
În cele din urmă, acum urmez sfaturile părintelui meu duhovnic, părintele Parthenios, starețul Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos, din mâna căruia am luat schima după ce am stat mai bine de doi ani în Muntele Athos.
Cum să ne sporim credința?
Ne sporim credința atunci când încercăm să aplicăm poruncile lui Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi: „Iubește-L pe Domnul din toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți”; „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce vă vatămă”; „Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”; „Tot ce ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”.
Cum să ne sporim smerenia?
Încetul cu încetul, mai ales atunci când ne lepădăm de sinele nostru. Domnul Iisus zice: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”. Aceasta înseamnă că primul obstacol în calea smereniei este egoismul.
Cum să ne luptăm cu iubirea de stăpânire?
Luptăm împotriva iubirii de stăpânire atunci când punem în aplicare cuvintele Domnului: „Care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru”. De asemenea, luptăm împotriva iubirii de stăpânire atunci când ne socotim pe noi înșine păcătoși și ne rugăm: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.
Cum ați simțit România?
Trăim într-o perioadă mai delicată din punct de vedere bisericesc-ortodox și din punct de vedere politic. Biserica voastră, a României, este foarte apropiată de Biserica Antiohiei. Dorirea și rugăciunea mea, în primul rând, este ca Biserica voastră, având capacități deosebite din punct de vedere spiritual și nu numai, să fie mijlocul de apropiere între Bisericile Ortodoxe Autocefale. În al doilea rând, cred că Biserica Ortodoxă Română poate să aibă un rol esențial în legătura Bisericii cu lumea contemporană.
Spuneți-ne un cuvânt de la un sfânt care este drag sufletului Înaltpreasfinției Voastre.
De la Sfântul Efrem Sirul, sfântul pocăinței, al cărui nume îl port, și autorul rugăciunii de pocăință:
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale.
Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.”