Dimitrie Cantemir l-a definit pe Sfântul Ștefan ca „principe mai presus de orice laudă”. Așa putem înțelege de ce atâtea portrete adevărate ale Voievodului nu îl epuizează, ci sunt doar pași înainte pe drumul cunoașterii lui și a conlucrării lui cu Dumnezeu. Așa înțelegem de ce viața, gândirea și trăirea lui sunt un izvor nesecat de inspirație pentru fiecare om care dorește să cunoască și să lucreze binele. În continuare, prezentăm răspunsurile la două întrebări a câtorva ajutători statornici ai Mănăstirii Putna:
1. Ce îl definește pe Sfântul Ștefan cel Mare?
2. Care este importanța Sfântului Ștefan cel Mare pentru prezent și viitor?
1. Formulată așa, întrebarea conduce spre un răspuns simplist, ceea ce nu s-ar potrivi cu o personalitate așa de complexă ca aceea avută în vedere. Dacă am discuta despre un om simplu, ar fi suficient un calificativ sau două. Dar este vorba de un principe, și încă unul care a domnit 47 de ani – cea mai lungă domnie din istoria noastră medievală. Nu-l putem „măsura” cu centimetrul! Și nici măcar cu unitățile de măsură pe care le aplicăm nouă înșine…
Ce-l definește?! Înșir câteva răspunsuri posibile.
Grija de a-și îndeplini cât mai riguros îndatoririle de principe creștin, de principe ortodox.
Smerenia cu care a primit și a asimilat învățăturile vieții.
Fundamentul pe care a clădit toată opera sa: credința.
Tăria sentimentului dinastic și al majestății monarhice.
2. Este și rămâne un model de conducător – firește, păstrând proporțiile și racordarea temporală. Un conducător model, care a știut să construiască un proiect de țară (poate singurul pentru istoria noastră medievală), găsind mereu căile potrivite pentru așezarea Moldovei sale în pozițiile cele mai avantajoase ale unui context internațional tot mai complicat.
Prof. univ. Ștefan S. Gorovei, Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
*
1. Ștefan cel Mare întruchipează imaginea bunului împărat pe care și-l dorește orice om simplu. Domn iscusit și neîntrecut în gând și faptă, el a știut să refacă țara din ruina instalată după alți conducători fără viziune de viitor, să refondeze elementele definitorii ale statului suveran și gloria întemeierii, să apere neobosit unitatea pământului strămoșesc cu spada, crucea și „zidurile de pace”, să ctitorească biserici ale credinței, culturii și civilizației, ale cronografiei și istoriografiei, ale unității în cuget și simțiri. Este ceea ce susține tradiția folclorică și documentul istoric în același timp. Ștefan-Vodă al Moldovei rămâne un model de rege bun pentru toate timpurile și pentru toate țările cu viitor.
2. Morile timpului pe care-l trăim demolează într-un tempo rapid nu doar valorile tradiționale ale vremurilor relativ recente, ci și pe cele statornicite „din vechime”, „de când lumea”, „ab ovo”. Răsturnarea conceptelor fundamentale despre lume, inversarea interpretării faptelor bune și rele, renunțarea la dentitățile date din naștere sau dobândite prin cultură și educație transformă istoria națională (dar și universală, în mare măsură) într-un fel de basme ale unui trecut străin de „Noul Adam”, crescut de internet și tot felul de demagogi și profeți falși. Sunt puține acele pietre ce rămân neclintite după ce trec apele tulburi și vijelioase. Cred că Sfântul Ștefan cel Mare este nu doar o astfel de piatră de rezistență pentru istoria națională și europeană, ci chiar un far care poate lumina calea celor mânați de ape și al căror suflet nu este încă pierdut.
Silviu Andrieș-Tabac, istoric, heraldist, Chișinău
*
1. Când trebuie să vorbim despre marele domn, suntem puși în dificultate de bogăția de informație, dar și de personalitatea complexă a voievodului și sfântului. Ar părea că folosind astfel de „expresii clișeu” – mare domn, personalitate de excepție, geniu diplomatic – o facem să acoperim neputința de a cuprinde personajul în întreaga sa complexitate. Fără îndoială este greu de vorbit despre personalitatea lui, căci ea include multe aspecte: apărător de țară, apărător al creștinătății, deci cruciat, patron al artei și al culturii, sprijinitor al Bisericii și ctitor de lăcașe sfinte, ajutător al Locurilor Sfinte de la Muntele Athos. În ceea ce privește comportamentul său, nu putem trece prea lesne peste evlavia ce-l caracteriza. Toate calitățile menționate mai sus provin din credința sa necondiționată.
2. Opera ștefaniană – precum frumos spune istoricul contemporan Ștefan S. Gorovei – „este de o monumentalitate care nu strivește și de o strălucire care nu orbește, reușind prin aceasta o cucerire mult mai importantă decât toate celelalte, a propriului său popor”. El s-a înveșnicit în conștiința neamului și a Bisericii țării sale ca cel mai important domnitor al românilor și ca om al lui Dumnezeu. Poate nu este întâmplător că pe Ștefan ni l-a dat chiar Moldova, acolo unde vor mai apărea încă alte genii ale culturii noastre, un Eminescu, un Iorga, un Porumbescu, ori un Sadoveanu. Pe aceeași linie, și Ștefan împlinește destinul unui om apărător al culturii ortodoxe. Relația lui specială cu Biserica, protectoratul Muntelui Athos, alianța matrimonială cu marile case ortodoxe pregăteau drumul pentru un Neagoe Basarab și anunțau pe un Vasile Lupu sau pe un Constantin Brâncoveanu. Nu poate spune nimeni azi că noi, prin oameni ca aceștia, n-am salvat cultura Răsăritului. Parcă providențial, marele învățat P.P. Panaitescu ne spunea că „rolul nostru istoric nu s-a terminat în acest colț al lumii. Destinul unui neam este de obicei împlinit de mari forțe anonime și rareori de mari personalități care-l întruchipează: una dintre ele este Ștefan cel Mare, omul din Moldova. Nu știu dacă se poate vorbi și de influența inversă, a personalităților asupra sufletului popular. Dacă Ștefan a crescut în Moldova, credem, totuși, că și el și-a lăsat urma asupra țării. Cântecele, legendele, proverbele vorbesc și azi de dânsul. […] urma sa a rămas ca o pecete asupra unui hrisov”.
Preot prof. univ. Ioan Moldoveanu,
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București
*
1. Sfântul Ștefan cel Mare este definit de o serie de trăsături remarcabile care l-au consacrat drept unul dintre cei mai mari conducători din istoria României. În primul rând, curajul său neclintit în fața inamicilor și hotărârea de a apăra teritoriul Moldovei împotriva invaziilor străine sunt emblematice. El a demonstrat o abilitate strategică și militară deosebită, reușind să obțină victorii importante în bătălii cruciale.
Pe lângă calitățile sale militare, înțelepciunea sa diplomatică a fost esențială în menținerea și chiar consolidarea poziției Moldovei în sistemul de relații internaționale, inițiind și menținând alianțe și tratate cu parteneri strategici.
Profunda sa credință și evlavie sunt, de asemenea, definitorii. Ștefan cel Mare a fost un mare ctitor de biserici și mănăstiri, construind sau renovând numeroase lăcașuri de cult, printre care se numără mănăstiri celebre intrate deja în patrimoniul național și internațional. Aceste edificii nu sunt doar monumente arhitecturale, ci și centre spirituale care au jucat un rol crucial în menținerea și întărirea credinței ortodoxe.
2. Importanța Sfântului Ștefan cel Mare pentru prezent și viitor este profundă și multidimensională. Rămâne un model de conducere și integritate, un exemplu de patriotism și devotament față de țară și credință. Într-o lume contemporană în care valorile și identitatea națională sunt adesea puse la încercare, figura sa oferă un reper stabil și inspirator.
Pentru prezent, moștenirea sa ne învață importanța curajului și a determinării în fața adversităților. În contextul globalizării și al schimbărilor rapide, exemplul lui Ștefan cel Mare ne amintește de necesitatea de a proteja și de a valoriza patrimoniul cultural și spiritual. Lăcașurile de cult ctitorite de el sunt nu doar vestigii istorice, ci și surse de inspirație spirituală și culturală pentru generațiile actuale.
Privind spre viitor, Sfântul Ștefan cel Mare simbolizează rezistența și perseverența. Într-o lume în continuă transformare, valorile promovate de el – credință, patriotism, justiție – rămân esențiale pentru construirea unei societăți solide și echitabile. Educația tinerilor în spiritul acestor valori este crucială pentru a asigura continuitatea unei identități naționale puternice și a unui viitor prosper și stabil.
Liviu-George Maha,
Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
*
1. Unsul Domnului. Credința. Dreptatea. Ctitoria de mănăstiri, biserici și cetăți. Unitatea și simțul identității. Sacrificiul, asumarea responsabilității cu riscul vieții. Neasemuirea în strategie și diplomație. Dragostea de neam.
2. Ne-am pierdut simțul pentru domnie! Ne-a fost furat faptul de a fi conduși prin Domni și Monarhi, impunându-ni-se, împotriva firii, o republică. S-a înlocuit simțământul și credința pentru „Nihil sine Deo” cu „sfatul poporului”. Domnia cu tovărășia.
Să avem puterea de a ne înnoda cu vechea înțelepciune. Oare o mai putem face? Poate că da. Îndemnul vine dinspre poet: „Ștefane, Măria Ta, tu la Putna nu mai sta…”.
Prof. univ. Constantin Flondor, artist plastic, Timișoara
*
1. A fost primul român cu o conștiință de european, care nu s-a simțit mai prejos față de poloni, austrieci, nemți sau italieni, cu care a intrat în dialog fructuos. Ștefan cel Mare nu a vrut să izoleze nația sa, ci a vrut-o parte în lumea europeană, corespondența și dialogul său cu Papa Sixt al IV-lea fiind o probă de diplomație, viziune, curaj, de adevărat „atlet al credinței creștine”, pentru care nu a făcut niciun compromis, pentru care a făcut din Cruce spadă și cu spada a ocrotit Crucea. Ștefan cel Mare a făcut războaie când a fost nevoie, dar a făcut pace atunci când a realizat că războaiele, chiar drepte, costă mult mai scump o nație decât o pace uneori nedreaptă. Respectul pe care l-a câștigat în epoca sa, chiar în rândul otomanilor, a dat stabilitate unei țări mici, dar demnă de onoare, atât pe câmpul de luptă, cât și la nivelul diplomației europene. Altarele pe care le-a ridicat în tot ținutul Moldovei au avut tăria și semnificația unor adevărate cetăți, care au dat creștinului sentimentul stabilității, al comunicării cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. Aceasta se întâmpla într-o epocă în care creștinătatea era supusă presiunilor „necredincioșilor”, care distruseseră marile vetre ale creștinătății din Capadocia, din Efes, din Egipt, care atacau cu vehemență civilizația europeană întărită pe suport creștin. Personalitatea lui Ștefan cel Mare a iradiat în toate provinciile locuite de români, atât în timpul vieții sale, cât și în ceea ce a urmat. Un model în istorie nu își consumă combustia de energie într-un timp definit, el sporește prin trecerea timpului, prin amplificarea faptelor în mentalul colectiv. Unirea tuturor românilor, înfăptuită mai târziu, are un consistent impuls din fapta și determinarea lui Ștefan cel Mare, dar mai ales prin modelul de conviețuire creștină, ortodoxă, imprimat lumii românești din Moldova, mai întâi, și mai apoi și în celelalte provincii locuite de români. Dacă românii au ortodoxia în ADN, un mare merit revine celui pe care, la nivelul anului 2007, prin vot popular, românii l-au supranumit drept „cel mai mare român al tuturor timpurilor”. Și mult înainte de canonizarea sa, tot prin vot popular, românii îi dăduseră apelativul de „cel Sfânt”.
2. În jurul modelelor, orice nație își poate construi sau reconstrui propria identitate, se poate regăsi; cartea de istorie este o oglindă în care fiecare om, fiecare nație se poate privi, ca să știe cum arată la un moment dat, cum s-a modificat în timp. Nu trebuie invocat cu patos actoricesc, cum se face adesea, Ștefan cel Mare și Sfânt să vină să ne rezolve problemele noastre, mai mult sau mai puțin complicate din istoria contemporană, ci trebuie să acționăm noi cu determinarea pe care a avut-o, pe care ne-a transmis-o, adaptându-ne la o istorie în mișcare. Rugăciunea către Sfântul Ștefan cel Mare trebuie să aibă dimensiunea faptei bune, limpezimea unei interiorități care nu lasă loc confuziilor. Am ales să fim români? Sau am fost aleși să fim români? O spun mereu și o repet: ne trebuie, din când în când, o generație care să vadă în calitatea de român o șansă. Numai în asemenea momente, când am avut asemenea generații, România s-a consolidat, și-a găsit rostul. Orice român care intră într-o biserică edificată de Ștefan cel Mare simte ceva din vibrația timpului, a istoriei, se simte parte în această istorie. Dacă l-am avut pe Ștefan cel Mare și Sfânt ca adevărat ctitor de istorie și neam, ca efect în istoria neamului românesc i-am avut și îi avem pe Vasile Alecsandri, pe Mihai Eminescu, pe Lucian Blaga, pe Constantin Brâncuși, pe Nicolae Grigorescu, pe George Enescu, pe Ioan Alexandru, pe Nichita Stănescu, pe sfinții știuți și neștiuți din calendarul credinței noastre. Avem, în aceste vremuri, o Românie în afara granițelor fizice care poate pierde pe drum o mulțime de date din istoria imediată, dar o referință la numele și la fapta lui Ștefan cel Mare și Sfânt le încălzește brusc inima și gândul. Ștefan cel Mare și Sfânt face parte din codul secret cu care se recunosc românii între ei, indiferent în ce parte a lumii ar locui, ar viețui. Și nu cred că există vreun român, din țară sau de aiurea, care să nu aspire să ajungă la Putna, măcar o dată în viața asta, să atingă piatra de mormânt a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, cu sentimentul că a atins o rădăcină prin care neamul românesc comunică direct cu nemurirea, cu Sfințenia.
Conf. univ. Adrian Alui Gheorghe, scriitor, Piatra-Neamț
*
1. Ștefan cel Mare se definește prin combinația unică de strateg militar, diplomat și promotor al credinței creștine și culturii moldovenești. Reprezintă un caracter vizionar și un polimat al vremurilor sale, care a reușit să lumineze țara Moldovei timp de o jumătate de veac prin incandescența spiritului său și să lase o moștenire impresionantă, ce dăinuie de sute de ani prin lăcașurile de cult ctitorite.
2. Ne uităm înapoi cu luare-aminte și admirăm lecțiile oferite de Ștefan cel Mare, care a reușit să mobilizeze mulțimi de oameni, să câștige loialitatea celor din jur, să ia decizii inspirate în momente cruciale și să dovedească tuturor că binele comun merită sacrificiul suprem. Ștefan cel Mare reprezintă o inspirație pentru toți cei care caută un model de curaj, viziune, valori și credință. Așadar, un profesor ale cărui lecții dăinuiesc de secole și o vor face în continuare, „în veacul vecilor”.
Prof. univ. Mihai Dimian, Rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava
*
1. În ochii contemporanilor săi, Ștefan al III-lea, Domn al Moldovei, datorită lungii sale cârmuiri, era văzut drept cel „Bătrân”, cel „Bun”, iar după trecerea la cele veșnice, drept cel „Sfânt”. „Bătrân” era supranumit nu doar din pricina lungii sale domnii, ci mai ales grație înțelepciunii sale pe care a pus-o în slujba țării. „Bun” era văzut de cei care căutau și găseau dreptate și apărare, într-o epocă în care dreptul forței dicta regulile sociale. „Sfânt” a ajuns grație ctitoriilor sale numeroase și a acțiunilor ferme în sprijinul creștinătății și apărării neamului românesc.
Pentru noi, viteazul Voievod reprezintă un model de patriotism și dedicare a vieții, viselor și proiectelor țării sale, neamului său, dar și de iscusit diplomat care, în toate împrejurările, a urmărit să apere interesele naționale și să atingă obiectivele, chiar și în contextul în care acțiunile sale s-ar fi putut solda cu eșec (geo)politic, înfrângere militară sau propria moarte.
2. O națiune, ca ființă socială, dăinuiește atât timp cât își păstrează limba, nu își uită trecutul, conștientizează contextul prezentului și are o viziune clară asupra viitorului. Ștefan cel Mare este un pilon trainic al identității de sine pe care o poate avea un român. Integrarea faptelor și realizărilor sale, dar și a învățămintelor trase din visele sale neîmplinite, în fibra spirituală a fiecăruia dintre noi, ne face să fim și mai conștienți de locul pe care îl ocupăm în rândul celorlalte națiuni, ne inspiră mai multă încredere în potențialul neamului și ne îndeamnă nu doar să privim, ci și să construim un viitor demn pe care poporul român îl merită.
Prof. univ. Ștefan Purici,
Prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava
*
1. Ștefan cel Mare este cea mai proeminentă personalitate istorică a poporului român, care îl reprezintă în universalitate. În istoria și memoria românilor, Ștefan cel Mare este venerat ca un erou național, model de conducător ideal, simbol al patriotismului, luptător pentru libertate și dreptate, ctitor de biserici și mănăstiri. El a devenit o figură legendară prin faptele sale, iar prin smerenia și credința sa a devenit sfânt. În plan universal, prin calitățile sale militare și diplomatice, Marele Voievod a demonstrat umanității că un popor mic poate avea virtuți mari. El a fost un diplomat abil, reușind să mențină un echilibru delicat între marile puteri ale timpului. A încheiat alianțe strategice și a întreținut cu pricepere relații internaționale, asigurând astfel independența și suveranitatea Moldovei. Pentru eforturile sale de a apăra țara și credința creștină, Ștefan cel Mare este definit în cultura universală drept apărător al creștinismului, luptător împotriva expansiunii otomane în Europa, fapt pentru care Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (Atletul lui Hristos).
2. Moștenirea lui Ștefan cel Mare s-a păstrat în conștiința poporului român de-a lungul secolelor. În același timp, în procesul globalizării, care aduce cu sine impactul de uniformizare europeană, omogenitatea culturală pune în pericol identitatea etnică și culturală a românilor. Românii au trăit în istorie acest proces în epoca fanariotă și a trebuit o întreagă generație, cea pașoptistă, să se implice în procesul de emancipare și afirmare a identității etnice române. În acest context, este important să ne păstrăm identitatea prin cunoașterea figurilor istorice, Ștefan cel Mare fiind una dintre cele mai emblematice personalității din istoria României, simbol al rezistenței și identității naționale. Totodată, pentru noi, românii din localitățile istorice înstrăinate de Patria-Mamă, Ștefan cel Mare este liantul care ne unește cu Țara și este acel ideal care ne păstrează vie conștiința apartenenței la neamul românesc. Legitimarea noastră în acest teritoriu vine din monumentele istorice ale epocii ștefaniene: Codrii Cosminului în care freamătă și astăzi Stejarul voievodal, Cetatea Hotin cu porțile deschise spre România, satele românești cu care a fost împroprietărită Mănăstirea Putna. Misiunea noastră este să păstrăm românitatea în nordul Moldovei prin cinstirea marilor personalități istorice, protejarea monumentelor istorice și apărarea învățământului în limba română. În acest sens, Ștefan cel Mare este modelul românului luptător pentru dreptate națională.
Prof. univ. Cristina Paladian, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității din Cernăuți
*
1. Pe Ștefan cel Mare îl definește dragostea față de țară și grija față de popor, manifestate în cele mai diverse forme și în cele mai grele timpuri. Domnitorul Moldovei a luptat nu numai pentru stabilitatea și prosperitatea statului său, ci și pentru fundamentarea spirituală a generațiilor de atunci și a celor din viitor. Valorile care au stat la baza orânduirilor de atunci în Moldova reprezintă codul genetic al României de astăzi. Din mai multe puncte de vedere, Ștefan cel Mare se numără printre puținele personalități ale neamului românesc care s-au remarcat în toate domeniile vieții social-politice, culturale, spirituale și chiar geopolitice. Îl cunoaștem ca strateg militar, ca domnitor și om politic, dar și ca ctitor de biserici și apărător al creștinismului. În același timp, perioada în care a trăit Ștefan cel Mare ne demonstrează încă o dată că adevărații lideri ai unei națiuni se nasc atunci când avem cel mai mult nevoie de ei. Ștefan cel Mare a marcat istoria românilor și ne-a definit ca neam.
2. Ștefan cel Mare și Sfânt este un simbol al românității: al românilor din țară, dar și al celor din afara ei. Este un simbol care unește malurile Prutului, cetățile Moldovei medievale, regăsite acum pe diferite hărți politice. Este un exemplu al unui luptător autentic care, pe lângă argumentul armelor, folosea și pe cel al cuvântului, al rugăciunii și al culturii. Ctitoriile sale sunt un exemplu viu al învingerii binelui asupra răului, un exemplu al forței culturii care depășește orice limite cronologice și geografice. Din această perspectivă, este foarte importantă pentru generațiile viitoare cunoașterea acestor pagini din istoria neamului românesc. Or, anume Ștefan cel Mare ne poate ajuta ca sfânt, ca simbol, ca personalitate istorică, la crearea mai multor punți între generații, între comunități ale fraților împrăștiate peste tot în lume.
În acest context, îmi aduc aminte de argumentele pe care le aducea regretata Alexandrina Cernov, membră de onoare a Academiei Române, imediat după prăbușirea URSS, pentru redenumirea străzii centrale din Cernăuți în strada Ștefan cel Mare. Nu s-a reușit atunci, a fost prea complicat din punct de vedere politic. Elita culturală românească din nordul Bucovinei considera la sfârșitul secolului trecut că Ștefan cel Mare este o icoană și îi definește cel mai mult, alături de poetul național Mihai Eminescu. Pentru românii din regiunea Cernăuți, dar și pentru doamna Alexandrina Cernov în special, Mihai Eminescu, Aron Pumnul și Ștefan cel Mare au fost pilonii de rezistență și puterea invizibilă care au ajutat la menținerea identității naționale și lingvistice prin intermediul memoriei istorice și culturale.
Lector univ. Marin Gherman,
politolog, Facultatea de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava
*
1 . Fără îndoială, Ștefan cel Mare este cea mai complexă și luminoasă figură a Evului Mediu moldovenesc. Ba chiar a întregului Ev Mediu românesc, aș îndrăzni să spun. Un domn longeviv, care a avut timp să construiască, să aspire, să aștepte, să culeagă roade, să repare, să greșească și să construiască din nou. Un domn pragmatic, chibzuit și îndrăzneț deopotrivă, un iscusit strateg, un războinic curajos, un fin diplomat, un monarh pios, un ctitor neobosit… și enumerarea ar putea continua urmând conturul unei figuri intrate deja în legendă. Dincolo de toate, un om al timpului său, perfect sincron cu vremurile și totuși ridicându-se deasupra lor. Pentru istoricul din mine, Ștefan cel Mare înseamnă totodată și rafturi întregi de bibliotecă, documente de arhivă, monumente și imagini medievale, un vast câmp de cercetare, de provocări profesionale și, nu în ultimul rând, spiritul unei conferințe la care țin mult. Ștefan cel Mare mai înseamnă pentru mine și un foarte firesc (deși deloc lesne de explicat) sentiment de acasă.
2. Ștefan cel Mare este o prezență statornică într-o lume mai schimbătoare ca nicicând, este punctul ferm între nisipuri mișcătoare, este ancora care nu lasă trecutul să se îndepărteze. Nu orice fel de trecut însă, ci unul perfect consonant cu valorile Evului Mediu european, un trecut cu care cei care îl cunosc se identifică cu mândrie. Un trecut care ne definește într-un sens plin și care se strecoară tăcut, dar hotărât în urzeala prezentului. Un trecut pe care îl purtăm înăuntrul nostru, în lumea noastră. Cu jumătate de veac în urmă, pentru bunica mea și femeile din satul ei, această identificare însemna să treacă pădurea în fiecare an în pelerinaj, pe 2 iulie, pentru a da pomană celor veniți la mormântul lui Ștefan cel Mare. Firesc, așa cum viii fac pomană pentru adormiții din familia lor. Pelerinajul continuă și astăzi, mulțimi de creștini îl colindă pe Ștefan în fiecare iarnă, drumeții care cutreieră potecile de munte pe Via Transilvanica pornesc de la Putna sau sfârșesc aici, iar oamenii locului numesc ruta ce leagă Ardealul de Bucovina drept „drumul lui Ștefan cel Mare”. Cum se va croi viitorul nu știu, dar cu siguranță va fi statornic în a perpetua memoria lui Ștefan cel Mare.
Lector univ. Elena Firea, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
*
1. Sfântul Ștefan cel Mare pare a fi avut vocația biruinței prin credință. Toate victoriile acestuia poartă pecetea unor credințe interioare, care se vor fi potențat reciproc (în sine, în oștenii săi, în Țară și în Dumnezeu). Victoriile sunt doar banale și cinice nume șterse ale virtuților, teacă ruginită pentru săbii invincibile. Sub semnul credinței, Ștefan va fi biruit totul. Credințele sale au fost puternice și au construit. Credințele sale au reconvertit și reconfigurat din temelii lumea din jurul său. Credințele sale au tulburat și înnoit temeliile acestei lumi. Credințele sale au schimbat frontiere fizice și mentale, au ținut sabia dreaptă în numele țării, au creat caractere, au învins frici, au schimbat destine. Credințele lui par a nu fi cunoscut frica. Credințele lui par a nu fi cunoscut moartea. O „simplă” vizită la Putna este elocventă în acest sens. Însă la Putna orice „vizită” se produce sub despoția/promisiunea revenirii obligatorii…
2. Modelul românului desăvârșit se preumblă prin istoria noastră căutându-și recunoașterea. Câteodată ia forma păstorului curajos, câteodată pe cea a țăranului mucalit. Când se întrupează totuși, obosit de chipuri și figuri colective, acesta pare a se regăsi fără rezerve în Sfântul Ștefan cel Mare. Când vom avea cu adevărat nevoie să ne reconfigurăm libertățile sub semnul magic și mitic al unui model, al unei figuri tutelare, puii păsării cu clonț de rubin vor găsi fără preget la Putna urmele pașilor săi. Deocamdată e noapte. Deocamdată pasărea cu clonț de rubin ciugulește nepăsătoare din resturi de istorie.
Dorin Popescu, fost Consul general interimar al României la Cernăuți
*
1. Cu siguranță cea mai rezistentă osteneală din întreaga Istorie a Românilor de a rămâne pururea Viu, pururea Voievod, pururea Sfetnic, toate aceste Virtuți negreșit oferindu-i merituos loc de frunte până și în fața lui Dumnezeu. În adevărata noastră istorie, Ștefan cel Mare nu este „o întâmplare”! Nici „la întâmplare”! Chipul și caracterul său se lasă remarcate exact în momente de răscruce. Într-o viață de om, el a zidit Eternitatea Neamului Românesc, lăsându-i ca strajă Salba de Mănăstiri, statornică la veghere. Sfântul Ștefan cel Mare a devenit „Podul de Flori” între Putna și Restul Lumii.
2. Atât timp cât ne mai botezăm copiii cu numele Ștefan și atât timp cât toate drumurile ne duc spre Putna, menirea Sfântului Voievod este înfăptuită. La fel cum este tămăduitor să văd, să admir prin Biblioteci că mai există tineri care caută prin tipărituri de istorie Modele de Curaj. Poate grație acestui fapt, cărțile despre Sfântul Ștefan cel Mare nu îngăduie prafului să li se aștearnă pe copertă. Suntem moștenitori ai unei Istorii cu Demnitate. Ne privește pe fiecare în parte cât din Ea vom reuși să lăsăm Generațiilor care vin.
Dorina Popescu, jurnalist, româncă din Cernăuți
*
1. Sfântul Ștefan cel Mare a trăit într-un areal geografic cu o arhitectură în care predomină liniile curbe, molcome, rotunjite, blajine. Peste acest areal se construiește spațiul istoric al Bucovinei, unde liniile se îmbină într-o armonie perfectă. De aceea, oamenii de aici au în interior un echilibru, o ținută care îmbrățișează un caracter puternic. Acest loc îl definește pe Sfântul Ștefan cel Mare. Este un duh al locului care își pune amprenta pe caracterul, tăria și vrednicia lui.
Cel mai bine putem exprima ceea ce îl definește parafrazând cuvintele criticului și istoricului literar Alex Ștefănescu: „Sfântul Ștefan cel Mare a existat! Chiar a existat, nu este un personaj de legendă”. Faptele voievodului au fost atât de mari, încât suntem înclinați să credem că el este o legendă a ținutului Bucovinei. Dar el este, pentru că spiritul Sfântului Ștefan cel Mare dăinuie și azi în acele locuri binecuvântate. Este prezent peste tot, în fiecare oraș, sat, pretutindeni numele său este pomenit cu recunoștință.
Să nu uităm că Sfântul Ștefan a ctitorit 44 de biserici, Putna fiind „Ierusalimul neamului românesc”, așa cum spunea Mihai Eminescu. În acest sfânt lăcaș se găsește și mormântul Domnitorului. Doar locurile deosebite pot da naștere oamenilor deosebiți! Ne gândim la Bucovina și ne gândim la Mănăstirea Putna. Sfântul Ștefan cel Mare a fost o personalitate providențială pentru perioada în care a trăit: oștean, care și-a apărat țara, om politic, conducător, creștin, cărturar. Cu toate acestea, el avea o normalitate care l-a făcut să dăinuie peste veacuri. Și după moarte, a adunat la mormântul lui români de pretutindeni, în acea faimoasă „Serbare de la Putna” din 15 august 1871, unde tineri studenți, precum Eminescu și Slavici, au dorit să reînsuflețească lupta pentru unire a românilor. Cât a trăit, Sfântul Ștefan cel Mare a înfăptuit lucruri mărețe, dar și după moarte i s-a simțit prezența – prin spiritul lui de dreptate – în momentele decisive ale istoriei noastre.
2. Sfântul Ștefan cel Mare a fost un om complet. Și-a apărat țara, a stabilit legături diplomatice cu țările apusene, a ctitorit biserici. A fost ceea ce putem numi cu adevărat un model. Viețuitorii Mănăstirii Putna ostenesc, transmit și mențin viu spiritul Sfântului Ștefan cel Mare. Despre transmiterea tradițiilor și învățămintelor oamenilor de mare anvergură către cei de astăzi s-a vorbit pe larg la Colocviile de la Putna. Este acolo o efervescență, sunt pași ce deschid un orizont de comunicare a lucrurilor valoroase către tineri, prin temele de înaltă ținută, dezvoltate de personalități recunoscute ale culturii române. Există și o deschidere către artă, prin Sala de expoziții „Dan Hăulică” unde, prin limbajul picturii, al artei, se transmite către generațiile tinere cultul pentru frumos. Este un loc de meditație, de educare a ochiului și a minții, în care se insuflă tinerilor dragostea pentru cunoașterea istoriei României, în mod special pentru perioada domniei lui Ștefan cel Mare. Spiritul Domnitorului moldav reușește, peste atâtea veacuri, să adune energiile românești și spiritul european în acest loc, reprezentând o punte temporală între tradiție, prezent și viitor.