Pe data de 2 iulie îl prăznuim și pe Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles și San Francisco. A trăit între anii 1896–1966, perioadă încărcată cu multe evenimente întunecate care au încercat să acopere sufletele oamenilor cu o adâncă deznădejde. Noi, care traversăm aceste vremuri, găsim în ei sprijin puternic pentru a nu ne lăsa pradă iluziilor acestui veac. Sfântul Ierarh Ioan rămâne părintele blând care știe să mângâie pe fiecare dintre copiii săi și să ofere fiecăruia medicamentul potrivit.
Avionul
După ce m-a sunat Vlădica să mă întrebe dacă l-aș putea aduce de la gara din Anvers (la două ore distanță de Bruxelles), am plecat imediat și am așteptat ore întregi, dar Vlădica nu apărea. M-am hotărât să merg acasă și să mai aștept un apel. Pe la ora 2-3 dimineața a sunat telefonul, Vlădica întrebându-mă dacă aș putea veni să-l aduc la Bruxelles. Ca să intri în gara aceasta, trebuie să urci cel puțin 30-40 de trepte. Dar când am intrat, ce am văzut? Vlădica ședea pe trepte și își pregătea o predică pe mașina lui de scris, fără să ia în seamă mulțimea de oameni care se uita la el. Când nu avea inspirație, își făcea semnul Sfintei Cruci, îl săruta pe unul dintre prietenii lui din icoane (așezate înainte-i și alături) și începea din nou a scrie. Nu știam ce să fac, m-am rușinat puțin. În sfârșit, m-am dus și i-am cerut sfânta binecuvântare și am plecat. Mi-a mai spus odată, după Sfânta Liturghie, că trebuie să-l duc la Zaventem (aeroportul din Bruxelles). Dar Vlădica binecuvânta pe mulți, foarte mulți oameni, și îi mângâia. Eu îi spuneam: „Trebuie să mergem, Vlădica, vă rog, o să întârziem, vă rog, veniți”. Dar Vlădica nu reacționa deloc. Până la urmă, l-am luat „cu forța” la mașină și ne-am grăbit spre aeroport, ca să aflăm, apoi, că zborul era întârziat cu mai bine de două ore. Am așteptat, și Vlădica nu s-a plâns, nici nu a comentat nimic legat de maniera nepotrivită cu care l-am luat „cu forța”.
Spitalul
În 1945, în Shanghai, ne-a povestit Ana Petrovna, am fost rănită în război și eram pe moarte într-un spital francez. Știam că eram pe moarte și i-am implorat pe toți să-i spună lui Vlădica să vină și să-mi dea Sfânta Împărtășanie. Era 10 sau 11 noaptea și afară era o furtună cu ploaie. Eram în chinuri, sufeream groaznic. Auzind cum țipam, cerându-l pe Vlădica, doctorii și asistentele au venit și mi-au spus că nici nu se pune problema, fiindcă este război și spitalul este încuiat noaptea. Trebuia să aștept până dimineața. N-am ascultat nimic din ce mi-au spus, ci am strigat în continuare: „Vlădica, vino! Vlădica, vino!" și nu era nimeni care să-i poată spune ce voiam. Deodată, în toiul acelei furtuni, am văzut prin ușa deschisă a salonului că apăruse Vlădica, ud leoarcă, și că se îndrepta spre mine. Fiindcă apariția lui semăna cu o minune, am început să-l pipăi, ca să văd dacă este adevărat, și l-am întrebat: „Ești tu sau e duhul tău?”. El a zâmbit liniștit și a răspuns: „Eu sunt", și mi-a dat Sfânta Împărtășanie. În acel moment am adormit și somnul meu a durat 18 ore. În salon cu mine mai era o pacientă, care l-a văzut pe Vlădica împărtășindu-mă.
Evreica
Când era în Shanghai, Fericitul Ioan nu folosea niciodată ricșele (vehicule tradiționale de transport de origine asiatică, inițial trase de oameni, concepute pentru a transporta pasageri pe distanțe scurte), considerând că nu este bine ca ființele umane, care au fost făcute după chipul lui Dumnezeu, să fie folosite ca animale care să tragă alte ființe umane. De aceea, mergea pe jos oriunde și, bineînțeles, adeseori la toate spitalele. Aveam o prietenă internată la Spitalul evreiesc pe care a vizitat-o Fericitul Ioan. Această prietenă a mea, o rusoaică ortodoxă, i-a povestit totul despre el pacientei de lângă ea, care era evreică. Aceasta a spus: „Ce păcat, eu am altă religie și episcopul dumneavoastră nu o să se roage pentru mine”. Femeia era de doi ani țintuită acolo la pat. Când Fericitul Ioan a venit din nou să o viziteze, prietena mea i-a spus: „Ce păcat, nu o să vreți să vă rugați pentru această prietenă a mea, pentru că este evreică”. Atunci episcopul a spus: „Înaintea lui Dumnezeu toți oamenii sunt egali”. S-a dus să o întrebe cum o cheamă și a început să se roage. După numai câteva zile, acea doamnă și-a revenit! Ea a venit la catedrală la Fericitul Ioan și i-a spus: „V-ați rugat pentru mine și m-am făcut bine. Vreau să trec la ortodoxie”. Însă episcopul i-a răspuns că numai faptul că s-a însănătoșit nu este motivul cel bun pentru care să vrea să devină ortodoxă și nu a vrut să o boteze. Aceste lucruri s-au întâmplat în anii 1930. (Vladimir Sirakuzov, Pacific Grove, California, august 1967)
Binecuvântarea
Într-un spital din Paris era o bolnavă, Alexandra Lavrentievna Y., despre care i s-a vorbit episcopului. El a transmis mesajul că o să vină să o împărtășească. Fiind într-un salon comun unde erau cam 45 de persoane, ea s-a simțit stânjenită față de franțuzoaice că va fi vizitată de un episcop ortodox înveșmântat în haine ponosite și desculț, pe deasupra. După ce Vlădica a împărtășit-o și a plecat, franțuzoaica din patul alăturat i-a spus: „Ce norocoasă sunteți că aveți un asemenea îndrumător spiritual. Sora mea locuiește în Versailles și, când i se îmbolnăvesc copiii, îi scoate afară, pe strada pe unde trece de obicei episcopul [Sfântul Ioan], și îl roagă să îi binecuvânteze. Și întotdeauna după aceea copiii se fac imediat sănătoși. Noi îl considerăm un sfânt”. (Zinaida Julem, Paris)
*
Oricine ai fi tu, cititorule, de vei primi cu inimă mulțumitoare, ca din mâna Domnului, tot ce ți se va întâmpla în viață (plăcut sau neplăcut) din voia sau cu îngăduința Domnului, fericit vei fi și bine-ți va fi!