Am trăit un moment unic pentru generația noastră
Sergiu Lisenko, Chișinău
Acum 20 de ani, noi, un grup de tineri și câțiva mai învârstă, 11 pelerini, am pornit pe jos în „Drumul Crucii – cu Ștefan în inimă”, de la Chișinău la Putna și înapoi. Scopul a fost să aducem un omagiu Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Am ales un traseu special prin locurile legate de numele marelui Domnitor (Odobești, Vaslui, Baia). A fost foarte greu drumul, dar gândul că vom ajunge la Putna de ziua Serbării și încă pe jos, tocmai de la Chișinău, a fost motivul care ne-a dat curaj și putere. Pe tot parcursul drumului am dormit în corturi, am gătit singuri la foc în tabere amenajate de noi. Am ajuns la Putna pe 1 iulie și țin minte cum plângeam de bucurie că am ajuns să trăim așa un moment unic pentru generația noastră. Cum se spune la noi, orice moldovean e obligat măcar o dată în viață să ajungă la Putna, să se închine la mormântul Sfântului Ștefan, deoarece este cel mai important centru spiritual pentru noi, românii.
Dimineața zilei de 2 iulie 2004 nu o voi putea uita niciodată din cauza emoțiilor trăite. Pentru mine, însăși prezența la Mănăstirea Putna era o sărbătoare. Însă cea mai mare surpriză a evenimentului am avut-o în ziua de 4 iulie. Atunci părintele stareț Melchisedec ne-a invitat pe scenă după Sfânta Liturghie, pe noi, cei care am venit pe jos de la Chișinău, și ne-a înmânat crucea sfinției sale în schimbul crucii cu care am venit de la Chișinău. Țin minte cuvintele rostite de părinte: „ei au o cruce grea pe care o duc în Basarabia (din cauza politicii de la noi din Republica Moldova), de aceea eu le dau o cruce mai ușoară, pe care să o ducă acasă”. Părintele ne-a invitat sus pe scena unde se slujea, și atunci am început a plânge cu toții, inclusiv cei prezenți în curtea mănăstirii. În momentul acela mi-am amintit de Mihai Eminescu și de Serbarea de la Putna din 1871, când s-au cântat cântece patriotice românești, chiar dacă securitatea austro-ungară nu le-a permis. În acel moment flacăra speranței s-a aprins și mai tare și ne-a dat sentimentul profund că, într-o zi, ne vom uni și vom veni cu toții acasă, chiar dacă va trebui să mai așteptăm câteva zeci de ani.
Serbarea de la Putna din 2004 a fost punctul de răscruce în viața mea. Atunci am înțeles că trebuie să-mi asum că sunt român ortodox, să nu-mi mai fie rușine să spun că vorbesc limba română și că vreau unirea cu Țara Mamă – România!
Cum l-am întâlnit pe Ștefan cel Mare în 2004
Protosinghel Iustin Taban, Mănăstirea Putna
Ce ușor lucrează Dumnezeu! E un cuvânt care spune că atunci când împlinești o dată voia lui Dumnezeu, simți că ai vrut s-o împlinești dintotdeauna. Așa mă simt la Putna, de aproape 20 de ani, de când sunt monah și viețuitor aici. Că mă cheamă mereu la voia Lui cea bună pentru mine, cea dintotdeauna. La sinele meu cel bun, cel știut de El. Acum 20 de ani mărșăluiam cu studenții ASCOR către Putna lui Ștefan cel Mare. Eram 500 de tineri, studenți entuziaști, proaspăt ieșiți din sesiunea de vară a anului 2004. Țin minte că-mi lăsasem restanță la ultima materie, drept comercial, pentru ca pe 29 iunie să fiu la Suceava. De acolo, de la Mănăstirea Sfântul Ioan, trecând prin Cetatea de Scaun a Sucevei, am pornit pe jos către Putna. Am mers 72 km în trei zile, cu opriri, cu slujbe și cântări. În dimineața de 2 iulie trebuia să fim la mormântul lui Ștefan cel Mare, la împlinirea a 500 de ani de la trecerea lui la cer. Avea să fie un arc peste timp, dar și peste sufletele noastre, cele însetate de relația cu sfinții neamului.
Țin minte că în pelerinaj am trăit o experiență „de gradul zero” cu Sfântul Ștefan cel Mare. Pe drum ne întâmpinau oameni cu pălăria în mână, bătrâni ieșiți cu flori de pe la casele lor, noi eram în costume naționale și cântam imnuri patriotice și balade dedicate lui Ștefan cel Mare. Atunci am simțit că parcă Ștefan s-a ridicat din mormântul de la Putna și a venit cu duhul între noi. Era în văzduh, în aer, pe drum, în mirosul florilor de vară și în orice „Bună-ziua” al oamenilor! Parcă devenea adevărat cuvântul lui Eminescu: „Ștefane, Măria-Ta/ Tu la Putna nu mai sta…”. Atunci s-a dărâmat un zid între mine și Ștefan cel Mare și l-am iubit așa cum trebuia, probabil, să-l iubesc dintotdeauna.
Tot atunci am simțit că pașii noștri se ridicauușor de la pământ, ca într-o elevație duhovnicească. Mi se părea că decolez din planul pământesc și că voi ajunge la o cetate cerească, la o Putna spirituală, făcută din inimi și speranțe românești. Atunci am văzut „ideea” Putnei peste haina ei frumoasă de piatră. Așa m-a chemat Dumnezeu să devin monah la Putna lui Ștefan cel Mare. M-a chemat, cum spuneam, la sinele meu cel mai bun. Simt că nu am pierdut nimic. Am lăsat ceva din viața mea și Dumnezeu a pus altceva, înzecit și însutit. M-a făcut om și slujitor al întregului neam românesc. Și Dumnezeu mi S-a făcut tată, și Biserica mamă. Și tot neamul, o mare familie în El.
Pentru mulți a fost o zi de naștere întru Domnul
Anamaria Bîzgan, Brașov
Pornind la drum, pe urmele Sfântului Voievod, ajungi într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, în Țara Fagilor, și nu poți să nu te înfiori la gândul că există atâta istorie, poate atâția sfinți care au viețuit în acești codri. Așa pornești la drum, chiar pe șoseaua națională – nu-i niciun bai, căci ești strașnic păzit de jandarmeria română; treci prin satele bucovinene, vezi oameni mirați sau bucuroși sau cu lacrimi în ochi și făcându-ți cu mâna. Te oprești la o rugăciune, Acatistul Sfântului Ștefan, cânți cât te țin puterile și ajungi la finalul zilei, tare obosit, să îți zici: „Și în fân să mă pună că tot aș dormi”. Fiecare a trăit această zi de sărbătoare cu bucuriile sau cu tulburările sale. Și dincolo de tot ce nu a ieșit după așteptările noastre, ziua a rămas a Sfântului Ștefan. Dar și ziua noastră: a fost ca o zi de naștere, pentru mulți poate o naștere întru Domnul. Să dea bunul Dumnezeu să rămânem una, să ne aducem aminte că am mers împreună pe același drum, că am purtat greutatea și am simțit bucuria.
Ne-am întors cu trei oameni mari
Ovidiu Bagdasar, Cluj-Napoca
Am plecat din Cluj cu trei copii de liceu și ne-am întors cu trei oameni maturi, cu fruntea și cu obrajii arși de arșița verii, acoperiți de praful și de sudoarea drumului. Cu inima și cu ochii plini, însă, de dumnezeiasca bucurie a biruinței… Biruință asupra neputințelor proprii și a potrivnicului, spre slava lui Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Ștefan și spre veșnica pomenire a jertfei neamului nostru românesc.
Primește, Doamne, pe robul Tău, preotul Ionel
Brândușa Vrânceanu, București
„Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu!”. Înflorea de ecouri Cetatea de Scaun a Sucevei la cântarea acelei voci căreia nu-i puteam atribui un nume. Ori de câte ori voi auzi de acum înainte „Iubi-Te-voi, Doamne…” mă voi gândi la părintele Ionel. Mă voi gândi la dimineața aceea în care vocea lui răzbătătoare și caldă a cântat Domnului pentru ultima oară, trezind ecouri în sufletele noastre și-n piatra Cetății de Scaun a Sucevei. Sunt, însă, convinsă că Acolo, Sus, Acolo unde contează, Acolo unde e pentru totdeauna, numele lui nu va fi uitat; căci Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt a îngenuncheat în ziua aceea în fața lui Dumnezeu rugându-L, cu îndrăzneala credinței: „Primește, Doamne, pe robul Tău, preotul Ionel, care a murit iubindu-Te! Înveșmântează-l în brazda Moldovei și numără-l, Doamne, printre oștenii Mei!”.
Acest pelerinaj mi-a schimbat viața
M.F., București
Acest pelerinaj mi-a schimbat viața. A fost pentru mine un prilej de împăcare cu Dumnezeu, împăcare la care Sfântul Ștefan și-a adus o contribuție deosebită. A fost după o perioadă grea de luptă cu Dumnezeu în fața unor încercări grele. Cu puțin timp înainte de a merge în acest pelerinaj voiam să ies din Ortodoxie; nu mai credeam în puterea ei de a învia din morți; nu mai găseam în Biserica Ortodoxă înviere pentru mine. Și nu m-am rugat eu Sfântului Ștefan; el a venit către mine cu dragoste și cu putere multă. Mi-a dat viață și mi-a dat curaj. M-a vindecat și nu m-a certat. M-a pus din nou pe cale.
Nu mă mai gândeam niciun moment că am de mers vreo 80 de kilometri pe jos. Mă gândeam de fiecare dată că am de făcut numai un pas și nu mă gândeam deloc la următorul. Și ne-a purtat Sfântul Ștefan. Când ieși cu Ștefan cel Mare la luptă… Dacă nu ar fi fost Dumnezeu cu noi, nu am fi rezistat. Eram în prezența vie a lui Dumnezeu Care ne acoperea și ne întărea; și eram cu Sfântul Ștefan. Nu credeam că atunci când ești în voia lui Dumnezeu îți este atât de bine. Până acum mi se părea nesigur. Acum temerile mi se spulberaseră. Le luaseră locul pacea, încrederea și bucuria prezenței lui Dumnezeu.
Îl văd pe Sfântul Ștefan cu ochii inimii
Ovidiu Cornea, Cluj-Napoca
Înainte de pelerinajul la Putna mă feream să vorbesc despre Sfântul Ștefan, mă feream să cer mijlocirea Sfântului Ștefan în rugăciune. Un prieten mi-a spus, când i-am mărturisit rezerva mea, că, după ce voi participa la Sărbătoarea de la Putna, se va schimba ceva. Ceea ce-am simțit mă face acum să îl văd pe Sfântul Ștefan cu alți ochi: cei ai inimii.
Am văzut cum granițele au dispărut
Cristina Sbiera, Sibiu
Pot spune că suntem o generație fericită și binecuvântată de Dumnezeu, pentru că sub ochii noștri s-au împlinit 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Pentru mine sărbătoarea a însemnat foarte mult. Am avut ocazia să înțeleg încă o dată cine a fost și cine este Ștefan cel Mare pentru poporul român și nu numai. Am văzut cum granițele au dispărut și ne-am unit în rugăciune acolo unde Ștefan cel Mare își odihnește trupul ostenit de lupte. Cu trupul stă în mormânt, iar cu sufletul la Dumnezeu, de unde ne ocrotește.