Părintele Iachint a fost un misionar stând în mănăstire. El a fost un misionar prin felul în care primea oamenii în mănăstire. A mărturisit dreapta credință, credința în Dumnezeu în primul rând, într-un regim ateu, în care toate instituțiile, în afară de Biserică, spuneau că nu există Dumnezeu. Aici mulți tineri, studenți și elevi, au auzit un ghid care era misionar și mărturisitor. Și pe lângă adevărul credinței drept-măritoare, mai mărturisea și adevărul despre istoria noastră. În anii în care orice greșeală de ordin politic se plătea greu, Părintele Iachint, ca un ghid misionar și mărturisitor, mărturisea deodată adevărul mântuirii sufletului și adevărul mântuirii neamului.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
*
L-am cunoscut pe părintele Iachint încă din tinerețe și încă de pe atunci mi-a făcut impresia unui om duhovnicesc, a unui cunoscător al tainelor credinței și al unui lucrător iscusit al rugăciunii lui Iisus.
Mitropolitul Antonie Plămădeală
*
Când ne amintim de părintele Iachint, ne amintim de Omul lui Dumnezeu.
Arhiepiscopul Pimen Zainea
*
Era un om plin de virtuți; virtuți despre care vom afla când ne vom întâlni cu el dincolo.
Episcopul Gherasim Putneanul
*
Oricine cunoaște ideea de sfințenie, nu poate să nu recunoască acel fapt de netăgăduit că starețul Ierusalimului Neamului românesc, cum pe bună dreptate a fost numită Mănăstirea Putna, a fost un om cu o viață sfântă.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților
*
Duhovnicia nu se învață numai din cărți, ci duhovnicia se ucenicește. Ucenicia nu se face altfel decât slujind pe aproapele în duhul dragostei și jertfei lui Hristos. Împodobit cu smerenie, cu blândețe și cu dragoste, părintele Iachint a avut harisma duhovniciei și a știut să dea fiecăruia cuvânt de la Dumnezeu.
Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna
*
Acele cuvinte puține și atât de simple în speranță ascundeau o viziune profetică a unui monah cu adevărat îmbunătățit, care-și trăiește viața în „Lumina cea adevărată”, chiar dacă se mișcă într-o lume decăzută, alienată, îndepărtată de menirea ei.
Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta
*
Mi-a fost duhovnic 12 ani, timp în care am învățat de la sfinția sa alfabetul răbdării. Părintele Iachint îmi trezea un sentiment de venerație, dar și de curiozitate, stare pe care o ai doar în prezența unui model. Te purta la altitudini nebănuite, chiar dacă uneori te mustra, punându-te la încercare. Așa te învăța alfabetul răbdării.
Dr. Mihai Frunză, sociolog, fost primar al orașului Rădăuți
*
„Aveam o operație foarte importantă”, îmi spune bunicul meu, „și m-am dus la părintele Iachint pentru binecuvântare. El a decis să se facă o rugăciune în biserică în timpul operației mele. Era în vremea comunismului, când bisericile erau oprimate. La vremea când medicii au început intervenția, a început și rugăciunea în biserică. M-am vindecat, chiar dacă medicii nu prea îmi dădeau șanse. Am știut atunci, și știu și acum, că rugăciunile părintelui stareț, duhovnicul meu, m-au salvat”.