Mirajul evadării din realitatea uneori dură, alteori plictisitoare a vieții multor adolescenți, tineri și chiar adulți este susținut în zilele noastre de diferite substanțe psihoactive tot mai accesibile și mai populare. La Cluj-Napoca există un Program de recuperare din adicții, la care apelează foarte mulți tineri. Echipa acestui Program folosește modelul de tratament al „conceptului de boală” sau „Modelul Minessota”, care implică o abordare bio-psiho-socio-spirituală sau „multidisciplinară”.
Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre programul „Sfântul Dimitrie Basarabov”.
Programul „Sfântul Dimitrie Basarabov” face parte din Asociația Filantropică Medical Creștină Christiana, filiala Cluj. Proiectul „Sfântul Dimitrie Basarabov” a început în anul 2000 în cadrul acestei asociații, la inițiativa unui misionar creștin ortodox din Statele Unite, Floyd Frantz. Văzând că în România nu sunt programe de consiliere pentru persoanele cu dependențe, dumnealui a venit cu această misiune de a deschide mai multe locații unde pot fi ajutate aceste persoane și a primit sprijinul Asociației Christiana. Ajungând în Cluj Napoca, a primit binecuvântarea vrednicului de pomenire Înalt Preasfințitul Bartolomeu Anania. Așa a început activitatea noastră în cadrul unei policlinici fără plată, unde am primit un spațiu de întâlniri pentru ședințe de consiliere individuale și de grup și pentru grupurile de suport. Până în anul 2004 ne-am derulat activitatea acolo, după care ne-am mutat într-o casă unde am deschis un centru de zi pentru persoanele cu adicții. Aveam deschis de șape dimineața până la opt seara, lucru care se întâmplă și în ziua de astăzi. Încetul cu încetul ne-am dezvoltat și, ulterior, ne-am acreditat și acum avem două servicii sociale: Centrul de zi de pe strada Salcâmului nr. 20, care este deschis de dimineața și avem activități de asistență socială, socializare, grupuri de prevenire a recăderii și grupuri de suport, inclusiv sâmbăta și duminica; Centrul de consiliere „Răscruci” continuă să aibă sediul la policlinica fără plată. Acolo se derulează ședințe individuale și activități ale grupurilor de suport din comunitate. După perioada de pandemie, o foarte mare parte din activitatea noastră s-a mutat și în mediul online. Pe lângă partea de activități, pe care le desfășurăm fizic la Centru, avem zilnic consiliere individuală, sesiuni în grupuri, seminarii, pe care le facem și în mediul online.
Cum ajunge cineva să fie conștient de pericolul utilizării drogurilor? Cum ajunge o persoană la dumneavoastră să ceară ajutorul?
Știți ce îi aduce la noi? Există o singură cale: durerea, suferința lor. Văd că ei singuri, prin propriile puteri, nu se mai pot lăsa, nu mai pot fi abstinenți. Pot apărea și anumite dureri fizice sau anumite boli, dar suferința poate să fie și de natură psihică sau un conflict emoțional, spiritual, conflictul cu propriile valori. De exemplu, un părinte nu mai vrea să trăiască în acest mod, nu se simte confortabil cu propria persoană și propriile valori despre familie, își dă seama că își pierde familia și acest conflict emoțional-spiritual îl determină să ceară ajutor. De obicei, oamenii ajung să sufere foarte mult înainte să caute ajutor pentru că nimeni nu caută ajutor atât timp cât un lucru „îi face bine”. Acesta ar fi singurul motiv pentru care oamenii s-ar opri din consum: când le este suficient de rău din cauza consumului, când suferă consecințe pe toate planurile vieții, bio-psiho-socio-spiritual. De aceea noi lucrăm foarte bine cu omul care este în criză, fie că este la spital, fie că este prins sub influența drogurilor de către poliție, fie că familia cere ajutor pentru că sunt în pragul divorțului sau sunt într-un conflict, sau nu mai fac față la locul de muncă. Toate acestea sunt motivații puternice ca omul să ia viața în serios și să își dea seama că nu mai poate trăi așa. Ce se întâmplă diferit la noi la centru este că întâlnesc oameni care au aceeași problemă și care au depășit-o și li se spune: „Uite! Și eu am o problemă cu alcoolul, și eu am trecut prin dependența de droguri, știu ce înseamnă. Se poate trăi și fără!”. Cam acesta este pe scurt parcursul lor în program. Oamenii vin dintr-o criză sau suferință, își dau seama că au nevoie de ajutor. Primesc îndrumarea consilierilor și sunt ajutați să depășească primele etape în recuperare. Cei mai mulți vin din proprie voință. Nu vin forțați. Primesc informații despre boală, îi ajutăm să ajungă la abstinență totală, primesc suportul altora care trec prin situații similare și ajutăm ulterior la prevenirea recăderii, adică să nu mai vrea acea doză, acel pahar și lucrăm la toate problemele acestea psiho-emoționale, sociale și spirituale care, oarecum, „hrănesc” adicția. Resentimentele, traumele, durerea din trecut, toate acestea sunt foarte apăsătoare și cei mai mulți beau, se droghează ca să le amorțească, să le anihileze, că nu le pot purta fiind treji. Noi avem nevoie de om să fie treaz, ca să ia problemele acestea în față și să le depășească prin ajutorul lui Dumnezeu.
Oamenii mai știu de noi pentru că am făcut și muncă de informare în spitale, la secțiile de psihiatrie unde sunt internați cei cu adicții, în special la secțiile de toxicomani. Pe vremea aceea, acum 24 de ani, erau foarte multe persoane dependente de alcool și făceam grupuri săptămânale. Discutam cu medicii, ca ei să fie trimiși după externarea din spital către Centru. Am făcut multă muncă de informare și cu profesioniștii care intrau în contact cu oamenii bolnavi, medici, preoți, angajatori etc. pentru a ști că există o soluție și să trimită către noi pacienții, enoriașii, angajații care suferă de diverse forme de adicții. De asemenea, familiile să fie ajutate, pentru că persoanele apropiate se adresează preoților sau medicilor să ceară ajutor.
Cum le arătați oamenilor că este importantă partea spirituală?
În programul de 12 pași se folosește conceptul de „putere superioară”. La început, cei mai mulți dependenți sunt în conflict cu Dumnezeu. Și atunci, acest concept le oferă portița de a accepta o putere mai mare, cum ar fi grupul, care este mai mare și mai puternic decât ei. Așa începe drumul lor spiritual către iertare, către propria iertare, către iertarea altora, ca să se elibereze și să fie de folos altora, pentru că pașii din program duc și către acest principiu: „Ca să păstrez ce am câștigat, trebuie să dau mai departe”. Adică să fiu de folos altora, să fac misiune. La grupuri găsiți oameni care au cinci sau chiar zece ani de abstinență. De ce mai vin oamenii aceștia la grupuri? Boala rămâne latentă, nu uitați. Și după zece ani dacă beau, se activează această boală. Acești oameni vin în permanență la grupuri și pentru a se ajuta pe ei, dar și pentru a fi de folos altora, pentru că un nou-venit care vine în sevraj nu are încredere în nimeni și nici în el. Dar când va vedea pe cineva care îi va spune: „Uite, și eu am trecut pe acolo și am fost așa, și am făcut asta, am suferit ca și tine”, va prinde curaj.
Noi lucrăm cu oameni de diverse confesiuni sau religii în același grup și care vorbesc de Dumnezeu și aceasta este frumusețea programului, că eu pot să discut cu un reformat, cu un catolic, cu un budist, cu un ateu despre credință fără să încerc să-l conving pe celălalt că a mea este superioară. Este important să ne respectăm credința fiecăruia. Pasul Trei vorbește de „Dumnezeu, așa cum îl înțelege fiecare dintre noi”. Aceasta este portița pe care o are orice ființă umană pentru a intra pe tărâmul spiritual.
Ce este un drog?
Un drog este orice substanță pe care o folosim pentru a ne modifica starea de dispoziție. Adică folosesc o pastilă, o țigară, un pahar de alcool care să mă facă să mă simt mai bine în pielea mea. Filmele, faptul că stau pe telefon timp îndelungat, „scrolling-ul” și nevoia obsesivă de socializare („cine ce mi-a scris, oare mi-a dat like?”), pornografia sau jocurile de noroc, la care te duci pentru miza, pentru nebunia și credința că de data asta vei câștiga – toate sunt adicții.
Numim drog absolut orice substanță sau comportament pe care le folosim pentru schimbarea stării de dispoziție.
Și dacă luăm această definiție și o aplicăm la lucrurile din viața noastră pe care noi le folosim vom vedea că suntem dependenți de foarte multe. O altă caracteristică importantă a ceea ce numim drog este schimbarea personalității, adică drogul schimbă felul în care persoana reacționează, comunică și se raportează la viață în general.
Mulți dintre cei care au o adicție nu vor să recunoască faptul că au o problemă și poate nu știu ce este aceea o adicție. Cum definiți dumneavoastră o adicție?
Noi definim adicția ca fiind o boală. Aceasta este accepțiunea științifică actuală.
Adicția este o boală care afectează toate domeniile vieții, care are atât elemente biofizice, partea psiho-emoțională și socială, dar are de-a face și cu partea spirituală, cu sufletul.
Este o boală complexă și de aceea nu este suficient să o abordăm doar strict medical, cu tratament medicamentos în cazul sevrajului. Este o boală complexă care afectează în mare parte voința și care trebuie tratată și dincolo de cura de dezintoxicare din spital. Sfântul Pavel definește foarte bine adicția: fac ceea ce nu vreau să fac și nu fac ceea ce vreau să fac. Aceasta este definiția adicției. Fără continuarea tratamentului psiho-socio-spiritual după externare, riscul de reîntoarcere la consum este foarte mare.
Unul dintre simptomele bolii este negarea, incapacitatea pacientului de a-și dea seama că acel comportament sau acea substanță pe care o ingerează îi face rău. Drogurile distorsionează realitatea. Dependentul se apără și se justifică atât de mult încât ajunge să creadă că drogul este prietenul lui, când de fapt drogul este puterea lui superioară și căreia omul îi devine sclav. Dacă vrem să definim adicția în alți termeni decât „boală”, putem vorbi despre sclavie la toate nivelurile, care are consecințe în plan fizic, psiho-emoțional, social și, bineînțeles, spiritual. Aceasta ne deosebește pe noi ca viziune de alte abordări terapeutice. „Modelul Minnesota” și conceptul de „boală” iau în calcul toate aspectele vieții. Pierderea controlului este un alt simptom, adică, o dată ce începi să consumi, nu te mai poți opri sau nu mai poți controla cantitatea sau consecințele.
Cele mai multe abordări se axează numai pe planul psiho-emoțional, considerând stresul ca fiind cauza bolii, sau singurătatea, sau sărăcia. De exemplu, ne așteptăm ca cineva să nu mai consume alcool dacă are o relație bună cu părinții sau, dacă ar avea mai mulți prieteni, cu siguranță copilul nu va mai consuma droguri. Adicția este o boală primară, pentru că toate acele consecințe sunt cauzate de consum, iar fără abstinență totală niciun aspect al vieții nu se va îmbunătăți. Boala dependenței este cronică, adică durează toată viața, nu mai poți reveni la consumul normal de alcool odată ce ai această sensibilitate și, chiar mai mult, devii dependent de toate drogurile. De aceea, doar abstinența totală de la orice substanță psihotropă este soluția.
Care ar fi factorii care duc către dependență?
Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește despre factorii care ne duc către adicție: ignoranța, complacerea în păcat și consimțirea la păcat.
Oamenii nu-și dau seama că folosind o doză, cu amăgirea că nu vor păți nimic dacă fumează sau dacă beau o dată, intră pe calea adicției.
Nu-i va afecta poate de la prima doză, dar în scurt timp ei vor căuta acel drog, pentru că psihic, în mintea lor, s-a produs asocierea ca în cazul cățeilor lui Pavlov. Boala este progresivă și aceasta este îngăduința noastră către păcat. Nimeni nu își dorește să devină dependent de droguri sau de alcool sau păcătos. Fiecare spune: „Mie nu mi se va întâmpla”, și în felul acesta credem că suntem puternici. Apare mândria, încrederea în sine exagerată. Toate aceste comportamente, pe care le vedem la început ca fiind inofensive, ne duc către a folosi aceste substanțe.
Să ne uităm puțin la un comportament foarte periculos pentru tineri și nu numai, partea de sexualitate, care se caracterizează prin tot mai mult libertinaj și experimentări foarte timpurii. Tinerii care își încep viața sexuală foarte devreme vor experimenta la 20-25 de ani probleme pe care le au cuplurile sau oamenii la 50 de ani. Probleme ce țin de sexualitate, de imagine de sine, de neîmpliniri, de relaționare ș.a.m.d.. Pe acest fond, folosirea filmelor și a pornografiei ca drog derutează cu atât mai mult capacitatea persoanei de a relaționa sănătos și de a menține o relație pe termen lung.
Sfinții Părinți spun expun foarte clar toată ordinea patimilor de la lăcomia pântecelui, la trândăvie până la patimile sexuale. Dar tot ce avem noi astăzi nu era prezent în vremea aceea.
Și pe vremea aceea erau prezente multe lucruri dăunătoare, dar la un nivel poate mai scăzut. Dacă analizăm drogurile, spre exemplu, dacă ne uităm în istoricul substanțelor de astăzi, toate au provenit din plante cu proprietăți psihotrope sau care schimbă starea de dispoziție și conștiență. Medicii le foloseau pentru un scop terapeutic, medical. Uneori erau folosite și pentru schimbarea stării de dispoziție, pentru transele mistice, magie sau vrăjitorie. În prezent, substanțele de tip „drog” conțin elemente din derivații naturali, care au suferit o modificare chimică pentru a potența efectele psihotrope și adictive în același timp. Toate substanțele: canabisul, alcoolul, cocaina, metamfetaminele, la nivel sintetic sunt de zeci de ori mai puternice decât produsele folosite în anii ’70, iar toate combinațiile de substanțe chimice sunt foarte dăunătoare pentru creier, alterând dezvoltarea și capacitatea de funcționare. Lucrul acesta este foarte evident la întreaga categorie de tineri care folosesc aceste substanțe.
Care sunt efectele drogurilor asupra creierului?
Boala este definită în mare parte datorită descoperirilor legate de impactul asupra funcționării creierului, în plan neuro-chimic și neurologic. Este mecanismul invizibil al recompensei și plăcerii, cel mai afectat încă de la prima doză. Vorbim despre creierul vechi (creierul animal, creierul reptilian) care este responsabil de motivație, de plăcere, de sentimente, de satisfacția instinctelor de bază, de memorie. Drogurile se „traduc” în corpul nostru în substanțe chimice care ajung la creier și modifică nivelul de neurotransmițători. În continuare, se dă un semnal creierului reptilian care spune „îmi place! vreau mai mult, este ceea ce am nevoie pentru supraviețuire”. Neocortexul, partea rațională sau logică, este afectat, în sensul că este anulat. Ne mirăm de orice dependent care îți spune în față: „N-o să mai fac niciodată”, pentru că în momentul în care i se activează creierul vechi, creierul nou nu mai răspunde, persoana reacționează și își caută drogul, face toate lucrurile pe care a promis că nu le mai face, pentru că cele două părți ale creierului sunt disociate. După trezirea la realitate, când se trezește din beție sau din nebunia intoxicației, își dă seama și spune: „Vai mie, am crezut că de data asta nu voi mai face”. În plan fizic, asta se întâmplă la prima cedare. Pe măsură ce consumul continuă, apare afectarea organelor interne și a fizicului, în toate formele.
Cedarea la nivel neuronal se petrece pentru că a consumat o dată și deja s-a obișnuit.
Da. În plan fizic, aceasta se întâmplă la prima cedare, când se produce legătura primordială, după care, sigur, pe măsură ce consumul continuă, apare afectarea organelor interne sau pur și simplu a fizicului în toate formele, de la cavitatea bucală, când vorbim de fumat sau de alcool. Cineva care face cancer esofagian pe fondul consumului de alcool nu îl face în primii cinci ani, îl face după 30-40 de ani de consum, nicotina fiind unul dintre drogurile cu cea mai mare adictivitate, mai puternică decât heroina.
Deci, primul afectat este creierul. Acolo ajung toate substanțele și începe lupta cea mare.
Practic, acolo ești „câștigat” de drog. Acolo este „gheara” care te agață și care te ține strâns și de care tu nu poți scăpa, pentru că ființa umană are nevoie de plăcere și fuge de durere. Dacă nu vom găsi plăcerea într-un drog, o vom căuta în altul. Aceasta se întâmplă și în cazul dependenților. Sunt abstinenți de la o substanță și caută plăcerea în altă substanță sau în relații sau în orice alt comportament, doar pentru a se simți bine. Toate drogurile ilegale dau un nivel de zeci de ori mai mare de dopamină decât celelalte comportamente sau substanțe mai accesibile.
Care credeți că sunt motivele pentru care o persoană începe să consume droguri? Pentru că, din moment ce a intrat pe panta aceasta, chiar dacă își dă seama că este grav, îi este greu să renunțe.
Sunt foarte multe explicații sau justificări ale consumului, dar singurul motiv pentru care oamenii consumă alcool sau droguri sau orice altceva este efectul plăcut produs de acel ceva. Nu există alt motiv, chiar și atunci când cineva spune că bea de supărare, de fapt nu bea de supărare. Supărarea l-a făcut să caute ceva, să-și anuleze starea respectivă și să caute plăcerea. Așadar, de fapt consumăm orice pentru a ne schimba starea de dispoziție, pentru a ne simți diferit. Acest fenomen noi îl numim „evadarea din realitate”, dintr-o realitate dureroasă, plictisitoare, banală, pe care vrem să o modificăm chimic. Este, de fapt, umplerea unui gol de natură spirituală.
Putem spune că alegem un drog, oricare ar fi el, pentru că nu suntem împăcați cu noi înșine?
Oarecum, da. Este o nevoie spirituală. Am nevoie de un drog când nu sunt mulțumit, când nu sunt împăcat, când vreau să fiu altfel. Ceea ce se întâmplă la vârsta adolescenței, la tineri, este exact acest fenomen. Ei nu se mulțumesc cu starea lor. Este o nevoie universală.
Ce rol joacă traumele din copilărie sau situațiile grele de viață?
Noi luăm în calcul trei factori importanți: primul este factorul genetic. Riscul să dezvolți o dependență este mai mare la cineva care a trăit cu un părinte dependent.
Partea de mediu, partea de disponibilitate a drogurilor este al doilea factor. Până să intre drogurile în România pe scară largă, cei mai mulți oameni care veneau și cereau ajutorul aveau probleme din cauza alcoolului. Acum totul s-a schimbat, pentru că fumează și consumă vrute și nevrute. Să nu mai vorbim de partea de internet. Și vârsta scade, din păcate, din cauza acestui mediu, care este favorizant.
Al treilea factor ar fi cel ce ține de personalitate. Sunt unele personalități cu rezistență scăzută la frustrare, oameni care suportă cu greu durerea psihică sau fizică, orice disconfort, și atunci caută foarte repede să-și amelioreze starea printr-un analgezic, printr-un păhărel de ceva, printr-o „cârjă” chimică. Ei au nevoie de recompensă aici și acum.
Este o amăgire când credem că folosim un drog doar ca medicament? Unele voci spun că microdosing-ul nu prezintă nici o problemă.
Să revenim puțin la nevoia aceasta de a ne simți bine și de a ne anihila o stare neplăcută. Sigur, așa cum spun cei 12 pași, modelul nostru de recuperare, soluția este una spirituală, adică nu vom găsi niciodată rezolvarea la problemele noastre consumând ceva, fie că e microdosing și alte stratageme folosite pentru a atrage cât mai mulți consumatori. Modelul nostru nu merge nici pe departe pe ideea unui consum controlat. Când vorbim de drog și mai ales de drogurile ilegale, toleranța este zero. Bineînțeles că fiecare face ce vrea cu viața lui, dar modelul nostru de terapie merge pe ideea de libertate totală, abstinență totală de la orice substanță sau comportament. Nu putem să fim dependenți de alcool în abstinență și din când în când să jucăm la jocuri sau să avem relații multiple, să practicăm pornografia. Nu vom accepta astfel de „microdosing-uri”, pentru că, practic, sufletul are nevoie să se elibereze de toate aceste „cârje chimice” sau non chimice și abordarea noastră către această țintă merge. Din punctul meu de vedere, cred că sunt doar modalități prin care unele persoane vor să justifice nevoia de drog și să rămână în consum. Orice doză pe care persoana are nevoie să o ingereze, de fapt, ne duce către o „căutare spirituală” a stării de bine.
De ce am eu nevoie să consum ceva? De ce trebuie să-mi justific consumul? De aceea cred că e foarte important ca orice program de consiliere sau orice abordare să rămână imparțială și tranșantă când e vorba de aceste limite de abstinență. Când tinerii vor veni și vor spune: „E ok, cunosc atâția oameni care fumează, care folosesc ca medicament un pic de opioide, un pic de analgezic, un pic de medicament sau diverse”, pentru noi este același lucru, adică este cineva care este încă în sclavie.
Inclusiv ideea de medicament arată că ești bolnav.
Bineînțeles, cu mențiunea unei nevoi speciale de medicație, acolo unde se impune și acolo unde este prescrisă de medicul psihiatru sau de alt specialist și luată ca atare, în doza recomandată. O mare parte, aproape jumătate dintre cei cu diverse tulburări, vor abuza de medicamente pentru că se creează dependență psihică. Omul nu reușește să se simtă liber. Va simți tot timpul nevoia să se agațe de ceva. Simte cum nu este suficient de puternic fără acea doză, fără acel medicament și va avea tendința să consume mai mult pentru că sentimentul de nesiguranță este foarte mare și atunci drogul, medicamentul care îi făcea bine, ajunge să devină stăpân.
Vă referiți la medicament și nu la drog.
Da. Aici vorbim de binecunoscutul diazepam (Xanax), de barbiturice mai puțin, sau de opioide analgezice pentru durere. Benzodiazepinele, în principiu, sunt cele mai abuzate, dar acestea sunt cele mai periculoase și au venit la programul nostru oameni dependenți de medicamente care foarte greu scapă. Doar cu ajutorul medicilor care dozează, monitorizează pe o perioadă mai lungă de timp pot reuși să scape și să ajungă la doză zero, pentru că benzodiazepinele, ca și alte droguri, produc sevraj. Aici putem vorbi și de efectele fizice, de sevrajul complicat sau necomplicat, dar există, în orice caz, sevrajul care va contribui foarte mult la motivația sau scuza de a folosi pe mai departe. În „Big book”, cartea alcoolicilor anonimi, ei vorbesc de „nervos, iritat și nemulțumit”, starea de neplăcere, resimțită ca o stare de durere. Este groaznic să simți plictiseală, să te simți nervos, să te simți iritat. Și sevrajul, atât la nivel psihic, cât și la nivel fizic, te poate duce către a lua următoarea doză.
Prima doză este crucială, adică să nu te atingi de prima doză, pentru că în momentul în care tu bei acel prim pahar sau iei o primă doză de orice drog se declanșează „alergia”. Medicii care au descris conceptul de boală vorbesc de această alergie a trupului: efecte la nivel fizic care creează o neputință de a te opri.
În cazul alcoolului, nu un pahar de vin este o problemă, ci faptul că nu te poți limita la el.
„Un pahar este prea mult și o sută nu ne ajung”, spun cei de la grupurile de suport, când își aduc aminte de perioada de consum. De aceea mergem pe ideea aceasta de abstinență totală. Nu ne putem juca cu focul. Delimitarea dintre abuz și dependență la alcool poate să fie destul de neclară. De exemplu, sunt băutori grei, oameni care pot consuma o anumită cantitate sau care reușesc să se limiteze, dar uneori nu se pot limita. Se întâmplă să piardă controlul. Din punctul nostru de vedere este o trecere către stadiul de dependență care se va întâmpla mai repede sau mai târziu. Dacă vor continua tot așa, se va ajunge la neputința și la pierderea controlului. Poate de opt ori ai reușit să controlezi, dar de două ori nu ai reușit. Persoana va spune că a controlat de opt ori, dar nu mai ia în calcul acele două dăți care i-au arătat faptul că are o slăbiciune, că a pierdut controlul și aceasta poate fi fatală. Sunt oameni care vin la noi și ani de zile se luptă cu acceptarea acestei neputințe. Nu este ușor.
Aceasta este cea mai mare luptă, este amăgirea fiecărui dependent de alcool, aceea că într-o zi ei vor putea bea controlat. Când ajung la noi, le spunem că avem pentru ei două vești și îi întrebăm pe care vor să o audă mai întâi: pe cea bună sau pe cea proastă? Vestea cea bună este că ești bolnav. De ceea ce suferi tu s-au scris cărți, există manuale de diagnostic, ca DSM (Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale) și de mulți ani, din 1956, Organizația Mondială a Sănătății a declarat alcoolismul ca boală. Deci nu este doar un păcat, nu este doar o lipsă de voință, nu personalitatea ta este o problemă, nu din cauză că ești sărac sau ești bogat, ci suferi de o boală care se manifestă prin această alergie a trupului, prin efectele asupra creierului. Iar vestea cea proastă este că nu vei mai putea să bei controlat toată viața, că ai nevoie de abstinență totală.
Sunt oameni care, din păcate, au recăzut după zeci de ani de abstinență și i-am regăsit în spitale de psihiatrie, pierzându-și total capacitatea de funcționare. Boala rămâne latentă și se activează prin acea doză pe care o iau. Cineva care a renunțat la 40 de ani și se reapucă de băut la 55 de ani, corpul înaintând în vârstă, declanșează „începutul sfârșitului”. Este ca și cum acea persoană nu s-a oprit niciodată din băut; Reînceperea băutului vine cu o poftă mare.
Care este primul pas în tratarea unei persoane care suferă de pe urma unei dependențe și vă cere ajutorul?
Indiferent care sunt circumstanțele în care persoana a recurs la drog, ceea ce facem noi în prima fază este ca persoana să fie liberă, să fie în abstinență. Apoi luăm și problemele acelea de viață, traume, pierderi, dezamăgiri, tot ce s-a petrecut și lucrăm în consiliere pe termen lung. Dar primul pas este să fie abstinent, adică evaluăm capacitatea persoanei de a renunța, riscul de sevraj și tipul de ajutor de care are nevoie (inclusiv cel medical). Nu încercăm să rezolvăm alte probleme dacă persoana este în consum. Consilierea în adicții are acest specific de a lua lucrurile pe rând și de a pune persoana în siguranță mai întâi, din toate punctele de vedere, și a vedea ce nevoi are aici și acum pentru a fi în siguranță, pentru a nu-și face rău ei sau altor persoane, lucrând în același timp la motivație, la conștientizare, după care lucrăm cei 12 pași. Încetul cu încetul, ne apropiem de rezolvarea multor probleme psiho-emoționale și spirituale, până la căutarea soluției spirituale. Avem consilieri, o echipă de specialiști. Avem niște etape foarte bine stabilite în consiliere. Evaluăm riscul de a recădea în permanență, lucrăm la motivație, lucrăm la abstinență, chiar dacă persoana spune „nu pot să renunț acum”, mergem cu pași foarte mărunți, de exemplu „astăzi să nu beau”, nu facem planuri și promisiuni pentru o lună sau pentru un an. Programul de 24 de ore: ce pot să fac eu astăzi? A trăi în prezent și a acționa azi. Contează foarte mult grupurile, literatura, tot ceea ce le oferim să citească despre boală, să-și antreneze creierul nou, astfel încât să pună frână la creierul vechi care spune: „dă-mi acum doza!”. Noi evaluăm și ne întâlnim cu persoana des în prima perioadă de abstinență pentru a ne asigura că depășește obstacolele acestei etape, după care lucrăm la partea de introspecție, de conștientizare, de relații, de viața de zi cu zi. Toate acestea sunt luate pe rând, pentru că o minte plină de drog nu va judeca adecvat.
Lucrăm cu femei cu probleme care sunt dependente de alcool și ajung să vorbească despre abuzurile sexuale cam după doi ani de abstinență, de recuperare. Aproape 90% dintre femeile cu abuz și dependență de alcool au un astfel de istoric. La început s-ar putea să-l nege, nici să nu recunoască așa ceva. Lucrurile acestea ies la iveală mult mai târziu, la fel și alte traume și abuzuri din copilărie sau din trecut.
În partea a doua de tratament, partea de psihoterapie, cum interveniți pentru a ajuta pe cineva care suferă de răni emoționale? Cum îl ajutați ca să-și depășească trauma, rana, să fie mai tare în fața avalanșei de gânduri, emoții, amintiri care vin și care îl pun la pământ?
Noi, în Program, avem consilieri, avem o echipă de specialiști. Avem niște etape foarte bine stabilite în consiliere. Evaluăm riscul de a recădea în permanență, lucrăm la motivație, lucrăm la abstinență, chiar dacă persoana spune „nu pot să renunț acum”, mergem cu pași foarte mărunți, de exemplu „astăzi să nu beau”, nu facem planuri și promisiuni pentru o lună sau pentru un an. Programul de 24 de ore: ce pot să fac eu astăzi? A trăi în prezent și a acționa azi. Contează foarte mult grupurile, literatura, tot ceea ce le oferim să citească despre boală, să-și antreneze creierul nou astfel încât să pună frână la creierul vechi care spune „dă-mi acum doza!”. De aceea, partea aceasta de sevraj este crucială în obținerea abstinenței pentru că sunt oameni care chiar nu pot, au nevoie de acea doză de menținere, de funcționare. Aceasta poate apare si la droguri și la alcool. Sunt persoane care nu pot să reziste mai mult de o anumită perioadă. La alcool poate să fie trei zile, la droguri, în funcție de tipul de substanță, de la câteva zile la câteva săptămâni. De aceea, noi evaluăm și ne întâlnim cu persoana, poate chiar zilnic și ținem legătura destul de des în prima lună de abstinență pentru a ne asigura că depășește obstacolele acestei etape, după care lucrăm la partea de introspecție, de conștientizare, de relații, de viață de zi cu zi, „cine plătește facturile, cum vreau să fie relația cu Dumnezeu, ce vreau să fac în viață etc.”. Toate acestea sunt luate pe rând, pentru că o minte plină de drog nu va judeca, nu va putea să prioritizeze eficient. Ce se va întâmpla dacă scoți la iveală abuzuri, traume prea repede? Își va anestezia sentimentele folosind droguri. Avem doar un dependent, un consumator fericit în cel mai bun caz, dacă nu apar gânduri de suicid. Sunt riscuri atunci când persoana este sub influența oricărei substanțe. Să nu mai vorbim de noile droguri care duc la manifestări deosebit de grave, psihoze, halucinații, convulsii, care nu trec atât de repede, chiar dacă persoana este abstinentă. Poate să dureze și câteva luni până când persoana scapă de anumite simptome psihiatrice și dacă aceste persoane sunt puse sub medicație, acea medicație doar le va ține într-o stare de amorțeală. De aceea, noi mergem pe ideea de abstinență totală. Știu că este greu de gândit așa ceva și de aceea este nevoie în adicții de o echipă și de o abordare multidisciplinară.
Considerați că în aceste psihoze, halucinații, convulsii care pot să apară și după o perioadă destul de lungă de abstinență este prezentă și o influență demonică sau este doar o manifestare a lipsei drogului din organism?
Nu știu dacă neapărat demonică. Ce se întâmplă cu aceste substanțe chimice folosite? Ele pot să deblocheze, pot să decompenseze persoana și să declanșeze o anumită afecțiune preexistentă, o anumită predispoziție, poate spre schizofrenie sau spre o altă afecțiune și drogul doar a „zgândărit”, a declanșat cumva acea stare latentă. Deci este posibil ca drogul să facă acest lucru și să apară asemenea manifestări după o bună perioadă de abstinență. Pe de altă parte, există posibilitatea ca doar în consumul de droguri să ai aceste manifestări care să se cronicizeze și care la un moment dat să rămână de sine stătătoare, adică funcționarea creierului să fie atât de tulburată încât chiar să rămâi cu psihoze, mai ales de acest fel, deliruri mistice și alte tulburări. E greu de spus care a fost înainte, oul sau găina, dacă tulburarea a fost preexistentă sau a fost determinată de droguri. Dar știm că se întâmplă în ambele sensuri. Am văzut ambele manifestări la consumatori. Dacă a fost preexistentă și nu a fost identificată, iarăși este foarte greu de spus. Se pune pe seama drogului, dar s-ar putea ca ea să fi fost preexistentă și nebănuită și sunt oameni care au această predispoziție, dar care și-o duc, slavă Domnului, cu bine, tot restul vieții și nu le creează prea mari probleme. Până la urmă, cu toții avem un anumit grad de disfuncționalitate, nu suntem perfecți.
Nu de puține ori, persoanele dependente sunt etichetate ca „oameni pierduți” și li se atribuie apelative ca „drogat”, „bețiv”.
Este o foarte mare problemă, pentru că aceste apelative duc către un foarte mare stigmat, către rușine și blamare a celui bolnav. Cum ar fi să te duci la un diabetic și să-i spui: „Păcătosule diabetic, nu ți-ai putut ține gura de la dulce?”. Nu se poate așa ceva. Sunt apelative foarte degradante. Noi dorim ca cei dependenți să se recunoască drept persoane care au o neputință, care au slăbiciune în fața unui drog, a unei substanțe. Ei sunt oameni foarte buni și foarte frumoși la suflet, doar că partea aceasta a lor bună a fost înnegrită de drog, de adicție, a fost înrobită, dar există întotdeauna o ieșire la lumină. Noi încercăm să vedem acest lucru la ei, chiar și atunci când familia sau ei înșiși nu pot.
Cum pot preveni familia, prietenii ca cineva din anturajul lor să nu ajungă dependent de droguri?
Familia poate cere ajutor înainte ca persoana cu dependență să dorească schimbarea. Ei, ca și co-dependenți, pot interveni prin ruperea cercului vicios al amăgirii și minciunii. Dar este și foarte greu, pentru că familia încearcă să rezolve problema acasă. Ajung la noi în ultimă instanță, ca ultimă soluție… când uneori este chiar târziu. Părinții din ziua de azi au acces la mult mai multe informații. Sunt mamă, am doi copii și am informații, le-am transmis lucruri pe înțelesul lor legate de riscuri. Dar am eu garanția că ei nu vor încerca vreodată? Nu o am. Eu pot să-mi fac treaba cât pot de bine ca părinte, să-i fiu un model prin faptul că nu consum alcool, nu fumez, nu iau droguri, nu mă „amorțesc” cu nimic. Dar nu e de ajuns întotdeauna. De exemplu, dacă ai identificat că sunt anumite probleme în anturajul în care se află: este foarte mult plecat, încep minciunile, nu știi unde se află, acestea sunt deja semne mari de întrebare. Eu, ca părinte, nu aș lăsa lucrurile să decurgă în continuare astfel și să zic: „Lasă, că n-are ce să i se întâmple”. Nu mai poți proceda așa în ziua de astăzi. Ai nevoie să știi ce face copilul tău, cu cine își petrece timpul, care îi sunt preocupările și să-l îndrumi spre lucrurile bune în viață, să aibă preocupări sănătoase, să știe că există Dumnezeu, să aibă o legătură cu Biserica și cu valorile creștine, și cred că acestea sunt câteva lucruri pe care le poți face ca părinte pentru copilul tău. Copiii răsfățați, copiii care primesc totul fără efort, copiii cu o libertate excesivă… sunt câțiva factori care, din păcate, nu sunt protectivi.
La nivel de societate, mai putem vorbi despre factori de protecție?
Cred că deja cutia Pandorei este deschisă: sălile de jocuri sunt disponibile, telefonul, internetul cu tot felul de tentații, inclusiv jocurile pe calculator care sunt foarte periculoase; aici putem lua noi măsuri, ca părinți. Ce să facă societatea? Pentru că este o industrie care produce bani. Nu m-aș simți în siguranță să știu că ai mei copii merg în cluburi. Sub nicio formă nu aș sta liniștită. Nu este un mod potrivit de a-ți petrece timpul și de a te simți validat. Mergem împreună la un concert, ascultăm muzică, facem împreună lucruri, ieșim în natură, dar nu voi putea să încurajez niciodată un părinte care se amăgește că fata / băiatul lui va merge la club și va dansa cuminte, va sta departe de cei care se distrează altfel și nu va bea nimic. Astăzi nu mai vorbim de alcool, vorbim despre ce pastilă a luat, ce fel de stimulent sau halucinogen, câte țigări și în ce combinații. Nu știi niciodată când cineva poate să-ți strecoare într-o formă sau alta o substanță în ceea ce consumi. Aceste lucruri le putem face: să reducem riscurile, să reducem situațiile cu potențial de risc din viața noastră, a copiilor noștri, dar 100% nu îi vom putea proteja.
Considerați că legalizarea unor droguri ușoare va aduce un efect benefic?
Este un subiect sensibil și cred că ține de o anumită propagandă care poate să aibă legătura cu industria, de cei care fac bani de pe urma acestor substanțe și fuga după putere și control. Societatea s-a schimbat în țările în care s-au legalizat și a crescut și nivelul de consum. Nu vreau să intru în astfel de controverse. Care ar fi motivul? De ce ne-am dori legalizarea acestor droguri? De ce ne dorim într-o societate să existe atât de multe substanțe care să îți schimbe starea de dispoziție? Totul pentru entertainment, pentru plăcerea „aici și acum”. De ce?
Ce părere aveți de legalizarea canabisului ca medicament?
Există, într-adevăr, soluții terapeutice pentru epilepsie sau cancer care nu pot fi tratate, ci doar ameliorate cu anumite tratamente pe bază de substanțe psihoactive, cum ar fi aici THC-ul. Sigur că nu noi suntem în măsură să combatem efectele medicale. Trebuie făcute analize foarte serioase și după aflarea rezultatelor se poate discuta dacă acest lucru ar fi acceptat, doar pur medical, la fel cum este morfina acceptată medical, și totul ar trebui foarte bine controlat de către specialiști. Din păcate, datorită efectului psihotrop, a faptului că oamenii folosesc aceste substanțe pentru altceva decât a trata, s-a ajuns la a nu mai putea folosi efectul acestei plante și în scop medical. Poate ar fi de folos unor persoane, dar, din păcate, să oferi pe scară largă ar fi exact ca și cum ai deschide farmaciile și ai oferi Xanax fără prescripție.
Se spune că ceea ce se întâmpla în America în anii ’60, ’70 pe fondul consumului de droguri a ajuns acum la noi. Cum vedeți această afirmație?
Ce se întâmpla în America în acei ani, la noi încă nu a atins apogeul. Diferența este că în America, spre finalul anilor ’60, existau foarte multe centre de reabilitare. Oamenii aveau soluții de recuperare și se investea masiv în cercetare și soluții de recuperare. Acum, în anul 2024, există foarte multe grupuri de suport, centre de reabilitare axate pe modelul Minnesota, dar Statele Unite se confruntă cu epidemia aceasta a analgezicelor, a pastilelor de durere, opioidelor și canabinoizilor sintetici care fac ravagii. Și la noi în țară sunt pe piață deja. De exemplu, fentanilul este un analgezic de o sută de ori mai puternic decât morfina și de 50 de ori mai puternic decât heroina. Deci vorbim de substanțe care te anihilează din start, la nivel de creier, la nivel de organe. Ce om poate să reziste unei astfel de doze? În România nu avem soluții de recuperare accesibile. În Cluj-Napoca suntem singurul centru de zi și program de consiliere ambulatorie. În toată țara avem doar patru sau cinci centre rezidențiale de reabilitare și toate private.
Ce i-ați transmite unei persoane care se ferește să ceară ajutor din cauza stigmatului social, a gândului că va fi privit cu dispreț?
Nu este o rușine să ai o boală și nu este nicio rușine să te tratezi. Nu trebuie să-ți fie rușine că suferi de această boală pe care tu nu ai cauzat-o, tu nu ți-ai dorit să devii dependent. Prin anumite comportamente pe care tu nu le-ai înțeles că vor duce către aceste efecte, ai ajuns în această stare, dar situația de astăzi cu care te confrunți este o boală. Nu mai ține de voință în fața bolii, dar ține de voință în fața deciziilor de zi cu zi și a recuperării. Orice persoană care suferă, să știe că nu trebuie să ducă această neputință singură și poate găsi sprijin pentru a se vindeca.
Există întotdeauna o ieșire la lumină.