România și Republica Moldova sunt în primele zece țări din lume în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populație, ambele state având mai mulți copii care și-au pierdut viața înainte de naștere decât populația din prezent. Statele comuniste au privit avortul nu ca ceva decisiv pentru viețile unui copil și a unei femei, ci ca un instrument prin care se controlează demografia, în interesul statului. De aceea, au legalizat avortul sau l-au restricționat în funcție de interesul de moment. Dar, pentru cei care au dorit să fie onești cu privire la viața copilului nenăscut și la efectele avortului asupra femeii, drumul spre adevăr exista și ei l-au urmat. Răspunsurile de mai jos sunt ale unui doctor basarabean care a asistat, până în prezent, peste 10.000 de femei să nască.
Vă rugăm să ne spuneți cum au fost copilăria și adolescența dumneavoastră, din perspectiva alegerilor de viață din tinerețe.
Copilăria mi-am petrecut-o într-o familie numeroasă de țărani, cu multe greutăți și neajunsuri, dar cu o mare dorință de a învăța și a reuși în viață. Deoarece părinții nu au putut să-și continue studiile, pentru că a fost perioada foametei și nu cunoșteau limba rusă (s-au căsătorit în 1945), au încercat (și au reușit) să se împlinească prin copiii lor. Am fost, deci, crescuți cu conștiința că doar prin învățătură ne putem realiza.
Ce v-a făcut să alegeți medicina?
Am mers la medicină, fiind susținut și îndrumat de sora mea, care deja absolvise facultatea de medicină, și de fratele mai mare, și el student la medicină. Ulterior, și fratele mai mic a mers la medicină. Să luăm în calcul că atunci, ca și acum, a fi student la medicină era deja o performanță!
De ce ați ales ginecologia?
Ginecologia era o specialitate pe care o puteau alege doar studenții cu rezultate foarte bune la învățătură. În acest context, am fost convins de profesorul meu de obstetrică să-mi aleg această specialitate, în detrimentul chirurgiei. Am avut dreptul de a alege, dar a fost necesar să fiu convins. Nu mă vedeam la acel moment obstetrician-ginecolog.
Ce părere aveați despre avort la început, în facultate și în primii ani la spital?
Avortul în Uniunea Sovietică, ca și în România la acea vreme, în 1985, era o metodă de dirijare a natalității. Metodele contraceptive, practice, nu se utilizau, așa că era o procedură zilnică.
Ați avut discuții cu alți colegi, studenți sau doctori, pe această temă?
Discuțiile și abordarea critică a acestei proceduri au apărut pe parcurs, după conștientizarea faptului că avortul este responsabil de dezvoltarea infertilității, a sechelelor precoce și tardive pentru sănătatea femeii, că are un impact nefavorabil asupra nivelului moral-social al femeilor, dar și al tău, ca medic. Apare senzația, inițial, apoi conștientizarea că ești făptașul unui mare păcat!
Cum a fost primită decizia dumneavoastră de colegii doctori?
A fost o decizie acceptată și adoptată pe parcurs de mai mulți colegi, eu nefiind primul. Acum, majoritatea colegilor, cel puțin două treimi, nu practică avortul!
Ce este pentru dumneavoastră un copil nenăscut? Dar o femeie însărcinată?
Un făt, un copilul nenăscut, este deja un Om! Iar o femeie însărcinată este o mamă, care în curând va mai da naștere unui copil, iar acest Dar, darul de a fi mamă, este un Dar Dumnezeiesc!
Ce considerați că are cel mai mult nevoie o femeie însărcinată?
De susținerea familiei și a societății, ca să conștientizeze că acest dar, darul de a da naștere unui copil, este ceva suprem.
Ce lucruri ar trebui să facă și de ce să se ferească doi tineri care se gândesc să se căsătorească?
Să se cunoască bine, până a lua o decizie referitoare la o relație mai apropiată, care ar presupune relațiile sexuale și probabilitatea apariției unei gravidități. Iar, în momentul în care decid să se căsătorească și nu folosesc metode contraceptive, survenirea unei gravidități să fie primită doar cu bucurie!
Ce ține o familie unită? Și ce o dezbină?
Dragostea, credința, echilibrul psihologic sănătos unesc o familie. Viciile, lipsa responsabilității, lipsa credinței duc la dezbinarea familiei. Copiii, în majoritatea cazurilor, țin o familie mai unită!
Cum vă raportați la viața veșnică?
Educația mea ateistă și-a pus amprenta asupra felului meu de a fi. Și, cu toate că eu conștientizez că există viață veșnică, trebuie să lupt zilnic cu mine însumi pentru a putea menține acel sâmbure de credință în viața cotidiană.
Ce înseamnă România?
România pentru mine înseamnă țara natală!
Țara în care s-au născut părinții mei și despre care ne vorbeau doar pe șoptite, dar mereu ca fiind ceva frumos și maiestuos. Țara care ne ajută să nu ne simțim abandonați și marginalizați.
Țara copiilor mei!