Gândul de a-l serba într-un mod cu totul deosebit pe Măria sa Ștefan a început încă din anul 1999 când, într-o întâlnire cu Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, s-a pus problema repictării bisericii Mănăstirii Putna, în tehnica al fresco. Atunci am amintit Părintelui Patriarh că peste câțiva ani se vor împlini 500 de ani de la adormirea Sfântului Ștefan și că ar trebui ca Putna să fie în haine de sărbătoare. El, atunci, a spus: „Grăbește-te pentru ziua respectivă”. Aș zice că inițiativa a aparținut întâi Bisericii, pentru că Ștefan cel Mare este sfânt consemnat în calendar. Apoi s-a alăturat și statul, făcându-se demersuri din partea Ministerului Culturii pentru a fi serbat Ștefan cel Mare la nivel UNESCO, ceea ce s-a și întâmplat.
Putna a avut un rol deosebit în comemorarea lui Ștefan cel Mare. În Pastorala din Duminica Ortodoxiei din anul 2004 se făcea strigare către toți întâistătătorii eparhiilor ca să se promoveze la nivel național Serbarea Ștefan 500. Am avut alături oameni deosebiți care l-au iubit mult pe Sfântul Ștefan. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen s-a implicat într-un mod cu totul deosebit în comemorarea Sfântului Ștefan cel Mare. Preasfințitul Gherasim Putneanul de asemenea, dar și preoții din jur, între care s-a distins părintele Ionel Maloș, Protopopul de Rădăuți. Pregătirile au fost intensificate din 2001, când s-au început lucrările de repictare a bisericii Mănăstirii Putna, restaurarea catapetesmei, reorganizarea muzeului și alte activități.
Serbarea din 2 iulie 2004 a fost oarecum umbrită de trecerea la cele veșnice a părintelui Ionel Maloș, Protopopul de Rădăuți, în tragicul accident din 29 iunie 2004. Dar prezența ierarhilor, a stareților, a clericilor, a întregii suflări românești m-a împins și mai mult spre Măria Sa Ștefan. Atunci l-am cunoscut și am trăit mai mult prezența lui Ștefan în Putna, și nu numai în Putna, ci în întreaga țară. Oriunde mergeam și spuneam că sunt de la Putna, eram privit ca cel care are în mâna sa candela de la mormântul Sfântului Voievod Ștefan.
Două momente din anul 2004 se disting prin emoțiile trăite atunci. Primul, când a fost adusă replica spadei Sfântului Voievod Ștefan și prim-ministrul de atunci, Adrian Năstase, mi-a înmânat-o în fața întregii lumi. Acel moment a fost unic, când m-am întors cu spada, care era în formă de cruce, să binecuvântez poporul. Al doilea moment a fost la ora 12:00, când slujba și cuvântările s-au oprit și când la Radio România Actualități au fost transmise în direct clopotele de la Putna, de la Iași, de la București, de la Alba Iulia și din întreaga țară. Aceste două momente au creat o emoție deosebită.
Un alt moment emoționant a fost și cel al retragerii cu torțe de pe Dealul Crucii. Studenții au scris cu torțele pe deal „Ștefan”, după care s-au retras spre mănăstire. Intrarea în incintă s-a făcut în acordurile piesei Crai Nou de Ciprian Porumbescu.
Pregătirea pentru Serbare s-a făcut ca și cum ai urca pe o scară a virtuților. Cu orice realizare mai urcai o treaptă. Cu orice împlinire, încă o treaptă, până ce s-a ajuns la momentul culminant al Serbării, când întreaga suflare românească a ascultat sunetul clopotelor ce vesteau Ștefan 500.
Serbarea a fost o împlinire. Nimic din cele petrecute atunci nu a fost conceput sau gândit din vreo oarecare slavă omenească, ci toate au fost gândite și lucrate spre slava Dumnezeului nostru, Care „minunat este întru sfinții Săi”. Cred că acesta este cuvântul cel mai important pentru ziua respectivă, amintindu-ne că în acel moment Dumnezeu cu adevărat S-a arătat minunat întru sfinții Săi. Căci tot ceea ce s-a făcut a venit de sus, de la Preabunul, și pe toate le-am luat ca pe o îndatorire sfântă, bună și curată de a împlini. Împlinind, ne apropiem de izvorul dumnezeiesc și mai mult. Căci omul, când se așază într-o lucrare, atunci albia se adâncește și cursul devine tot mai firesc spre adâncul izvorului. Din adânc țâșnesc șuvițele vieții celei fără de sfârșit, apa cea vie din care ne-am adăpat și ne adăpăm.
Aș zice că aleasa Sărbătoare Ștefan 500 nu a fost altceva decât un izvor de apă adâncă și mormântul Sfântului Ștefan s-a dovedit a fi ca un izvor de lumină care a luminat, a sfințit, a îndrumat. Numai cine nu a vrut nu a avut de învățat. Numai cine a avut inima împietrită nu a putut să perceapă lumina, bucuria și pacea care au venit de la aleasa Sărbătoare. Mărit să fie Ștefan, mărit să fie Dumnezeul nostru întru sfinții Săi!