background

Părintele Vasile Gavrilă

Cavalcada tinerimii române

Părintele Vasile Gavrilă

Cavalcada tinerimii române

În anul 2004 s-a petrecut un eveniment care a avut menirea de a trezi conștiința întregului neam românesc. În data de 2 iulie, peste 600 de tineri, majoritatea studenți, purtând în mâinile lor cruci, icoane, steaguri și prapuri intrau pe poarta Mănăstirii Putna. Veneau să se închine la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și să participe la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în ctitoria marelui domn.

Se împlineau 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Ștefan cel Mare. O jumătate de veac pe bolta istoriei românești.

Era imposibil să nu se deștepte conștiința și să nu se înfioare inima oricărui viețuitor al Mănăstirii Putna în fața acestui eveniment. De aceea, freamătul care s-a pornit la Putna în 2004 a cucerit și inimile noastre din centrele universitare din întreaga țară, prin studenții din ASCOR și îndrumătorii lor. Ne-am dat toți întâlnire la Suceava, la Cetatea de Scaun a Moldovei.

De sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, 29 iunie, am săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe ruinele Cetății împreună cu Înaltpreasfințitul Pimen, cu starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec, cu preoți și călugări și, evident, cu studenți.

Acel moment, el însuși istoric, aducea la viață tot trecutul istoric al cetății și al întregii Moldove. Îi trezea la viață pe înaintașii noștri ca apoi, suindu-l pe car pe Voievodul Moldovei, într-o icoană-epitaf, să-l ducem în alai, parcă atunci trecut la Domnul, la Putna.

Cetatea de Scaun − Mănăstirea Putna: era un pelerinaj istoric sau o adevărată cavalcadă înscrisă în inimile tinerilor studenți veniți din toate colțurile țării, cu condei de cronicar.

Acest pelerinaj a fost ofranda adusă de întregul neam românesc, prin tinerii pe care și i-a trimis să se închine Sfântului Voievod. Aceasta drept recunoștință că el a fost „gândul lui Dumnezeu” pentru neamul lui și prin el Dumnezeu aducea „veselie între oameni și la toate domniile dimprejur, căci a biruit Domnul limbile păgâne cu mâna robului Său, Io, Ștefan Voievod”, cum consemnau cronicile.

Purtătorii ofrandei au înțeles că ei sunt urmașii urmașilor, cărora Sfântul Voievod le-a lăsat țara drept moștenire. De aceea au adus cu ei, fiecare, un pumn de pământ din pământul care i-a plămădit, ca pe ceva sfânt. Aveau să-l depună într-o urnă, lângă mormântul sfânt al unui Ctitor de Biserică și Țară. Așa am trăit toți același timp, în cer și pe pământ, cu Ștefan cel Mare, omul lui Dumnezeu.



Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. XVII/2024