De multe ori, adulții îi întreabă pe copii ce vor să devină când vor fi mari. Copil fiind, nu înțelegeam de ce sunt interesați „cei mari” de viitorul meu. Eram ancorat doar în prezent și nu știam că totul în jurul meu suferă diverse modificări, că vulpea ar fi vicleană și ne mănâncă găinile, iar tata își face planuri pentru a o prinde.
Tot universul acesta liniștit în care trăiam a fost zguduit într-o zi de către un intrus. Vestea că bunica a murit a venit ca un trăsnet și moartea și-a făcut simțită prezența, lăsând în urmă un aer rece, ca de noiembrie târziu. Părinții și ceilalți adulți erau plini de durere. Puteam simți clar acest lucru, doar bunica era liniștită, ca un copil care doarme. Mi s-a spus că acum ea este la „Doamne Doamne” și m-am mai liniștit. „Doamne Doamne chiar este bun pentru că are grijă și de bunica, dar mama tare mai suferă”, îmi spuneam în gând. Mă simțeam neputincios pentru că voiam ca și mama să fie fericită, dar pe bunica nu mai puteam să o aduc înapoi.
Timpul își urma curgerea firească și, după o perioadă, am văzut-o pe mama zâmbind și mă tot gândeam cum a reușit acest lucru după ce a trecut prin acea durere. Tare întortocheată începea să mi se arate viața aceasta.
A urmat și o noapte de Înviere, când am înțeles un lucru. Cimitirul plin de lumânări și de candele aprinse îndulcea glasurile oamenilor care cântau împreună cu părintele: Hristos a înviat din morți… Am înțeles că cele două lumi nu sunt deloc departe una de cealaltă, iar „Doamne Doamne” are grijă de noi chiar dacă noi nu răspundem întotdeauna dragostei Lui. Am mai înțeles în timp că mai este cineva care încearcă uneori să ne amăgească pentru a merge după el, nerespectând regulile „jocului”, și că este nevoie de mare atenție.
Din această perioadă a copilăriei facem un salt peste ani. Terminasem deja facultatea și cineva mă întreabă ce vreau să fac în continuare. Aceeași întrebare din copilărie, dar sub o altă formă. Ofer un răspuns fals, zâmbind pentru a întări minciuna. Habar nu am ce cale să urmez, dar am învățat deja să-i liniștesc imediat pe apropiații care par că vânează astfel de răspunsuri.
De câțiva ani tot caut. Caut să mă întâlnesc nu cu moartea, ci cu Viața, cu Dumnezeu. În căutarea aceasta, de multe ori am fost înșelat și nu de puține ori am căutat să mă las înșelat în schimbul unor plăceri de moment, a unei false evadări din această goană după un loc bine văzut în societate, din avalanșa de gânduri că viața nu ar avea sens. Plăcerile trupești nefiind de ajuns, le combin cu practici orientale, diferite tipuri de meditație, transe șamanice, sesiuni de gonguri tibetane, canabis, LSD, hașiș, muzică psihedelică, conferințe spirituale. Multe „daruri” încep să apară: prieteni noi, invitații de a cunoaște oameni inițiați, care pot „citi” și vindeca, propuneri de a călători în India și de a locui prin ashram-uri, cursuri de inițiere în reiki, oferte peste oferte.
M-am îndepărtat de „Doamne Doamne”, simt acest lucru, dar încerc să mă conving că și așa pot ajunge să Îl întâlnesc.
Vine noaptea de Înviere și mă aflu în cimitir, cântând împreună cu ceilalți Hristos a înviat din morți…, dar în cap îmi sună gândul: „Cineva mă fură, sunt înșelat. Toate experiențele mele spirituale așa de înalte și, totuși, nu am trăit ce simt acum”.
Să mai facem încă un mic salt în timp. Este ultimul. Promit. Ne aflăm în prezent. Dumnezeu m-a păzit, iar mama și tata au ținut candela aprinsă pentru mine atunci când eu orbecăiam în întunericul practicilor orientale.
Am gustat vreme îndelungată din otrava pe care o varsă nihilismul în urechile generației tinere: nu îți spune că viața nu merită trăită, dar îți șoptește constant minciuna că viața nu are sens.
De multe ori am răspuns negativ purtării de grijă a lui Dumnezeu, dar acum mă strădui, zic eu, să-I mulțumesc pentru că m-a înșfăcat din nisipurile mișcătoare. L-am întâlnit pe Dumnezeu prima dată prin duhovnic și, când am primit binecuvântare, L-am întâlnit apoi în Sfânta Împărtășanie. Am trăit frumusețea de a înțelege că abia acum încep să respir, că nu va fi totul „zen”, dar va fi totul în adevăr și Același Dumnezeu, Care a avut și are grijă de bunica și de toți oamenii din toate timpurile, ne așteaptă în Biserică. Când „Dumnezeu dragoste este”, iar dragostea este Cineva, atunci ce este mai frumos decât să cazi în genunchi și să te închini Lui?
Am aflat că vulpea nu a fost așa dintotdeauna, că omul, prin faptul că s-a lăsat amăgit de cel rău și viclean la început, nu a mai putut atunci să rămână în dialog cu Dumnezeu. Impactul acestei căderi a ajuns-o și pe biata vulpe care așteaptă, împreună cu toată zidirea, a doua venire a Fiului lui Dumnezeu.
Îmi spunea recent o doamnă că în tinerețe suferea de niște dureri în trup și, la sfatul unor cunoștințe, a apelat la niște bioenergeticieni. I-au „vindecat” trupul și a fost foarte mulțumită. Acum, la bătrânețe, i-au revenit acele dureri în trup și și-a dat seama că a fost înșelată.
Îndemnul meu pentru tine, tinere cititorule, este să fii atent la „artificiile spirituale” vândute de cel rău! Nu asculta vorbele care nu pot fi spuse la lumină!
Prin rândurile de mai sus nu îmi doresc să împart oamenii în două tabere potrivnice. Este bine ca adevărul să fie spus, dar să nu forțăm inima nimănui. Să ținem și noi candela aprinsă pentru prietenii sau cunoștințele care sunt prinse de mirajul practicilor păgâne și să Îl rugăm pe Dumnezeu să-i lumineze cu adevărat și să-i aducă la Sine. El este singurul care știe inima omului și momentul în care omul se va smeri pentru a-I auzi glasul.
A! Și acum știu ce vreau să fiu când voi fi mare: locuitor al Raiului!
*
Marele Dumnezeu ne dă libertatea să-I spunem că e mincinos, să-L hulim, să ne batem joc de El, să ne purtăm cu El contrar de cum I Se cuvine. Ne dă chiar și dreptul de a nu crede. Nu ne dă însă niciun imbold spre acestea. Ne dă libertate, astfel încât ea să ne fie medicament, și nu otravă. Demonul cel viclean ni le face pe toate intense, pentru că vrea să ne aibă sclavi.