Membru de onoare al Academiei Române, membru fondator al Societății pentru cultura românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, întemeietor al revistei Glasul Bucovinei și al editurii „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, doamna Alexandrina Cernov a desfășurat o intensă activitate de promovare a identității românești în rândul românilor din regiunea Cernăuți din nordul Bucovinei.
Născută la Hotin, pe 24 noiembrie 1943, Dumnezeu a luat-o la Sine pe 5 iunie 2024, exact în ziua în care se împlineau șapte ani de la moartea celui de-al doilea soț, Ilie Luceac, un admirabil om de cultură, apărător al limbii române și al spiritului românesc. Slujba de înmormântare a avut loc în biserica voievodală a Mănăstirii Putna, iar înhumarea a fost făcută în cimitirul Parohiei Putna. A slujit Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de clerici ai Mănăstirii Putna.
M-am întâlnit cu doamna Alexandrina de mai multe ori, aici, la Putna. Am simțit-o ca pe o persoană discretă, așezată și cuminte. Și unde, dacă nu la Putna, ar trebui să ne răsune mai mult în inimă cuvântul cronicarului, că sufletul este în mâna lui Dumnezeu! Gândul meu este un îndemn la neuitare și la lucrare. Avem de învățat de la doamna academician, printre alte multe, cum să simțim mai adânc românește, atunci când cele din jur nu ne ajută la aceasta. Noi credem în Înviere și aceasta înseamnă că, la un moment dat, mai aproape sau mai departe, toți ne vom întâlni cu doamna Alexandrina. Îmi doresc și mă rog ca atunci să nu ne fie rușine de această întâlnire.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
*
Deși a activat o viață ca filolog, și-a urmărit în paralel pasiunea pentru istorie. S-a adâncit în ambele domenii pentru a scoate la lumină profunzimi identitare românești. Stau mărturie cărțile și articolele despre marii oameni de cultură de origine bucovineană pe care i-am avut, noi, românii, despre evenimentele marcante din istoria bucovinenilor, mai mult sau mai puțin plăcute, prin care am fost nevoiți să trecem ca neam. A apelat la toate forurile posibile pentru promovarea culturii și a învățământului în limba română în spațiul ucrainean. A scris manuale școlare de Limba și Literatura Română destinate școlilor românești din Ucraina, precum și articole în diverse publicații, cele mai multe în Glasul Bucovinei, prin care a atras atenția asupra pericolului înstrăinării românilor din Ucraina de propria limbă, istorie și cultură.
Sensibilitatea sa față de istoria neamului românesc și de suferințele fraților noștri din nordul României și nu numai au legat-o aproape inevitabil de Mănăstirea Putna. A fost nelipsită de la Simpozioanele de istorie și de literatură organizate aici, precum și de la multe hramuri și sărbători, evenimente pline de har, de încărcătură duhovnicească, intelectuală și emoțională. Era mereu o prezență discretă și simplă, dar care, atunci când lua cuvântul, vibra din adâncul sufletului fiecare frază pe care o rostea. Vorbea din convingere, din durere și din păsare. Păstrarea și promovarea identității românilor din nordul Bucovinei a fost lupta pe care a dus-o continuu și cu toată dăruirea. A înțeles că Dumnezeu, atunci când a salvat-o de la moarte la vârsta de trei luni, printr-o minune, i-a spus să nu se teamă niciodată de moarte, ci să-și pună viața în sprijinul celorlalți. Ceea ce a și făcut, pe cât de mult i-a stat în putință. Bună și blândă, smerită și cuminte, având înțelepciunea și dreapta cârmuire a bunului român, îi plăcea și îmi plăcea să o numesc «mămuca din Bucovina». A fost și rămâne pentru noi bucovineanul cel mai avizat care a vorbit despre destinul bucovineanului.
Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna
*
Pentru mine, ea era, de decenii bune, «glasul Bucovinei», cu a ei antică frunte aureolată de Eminescu. De fapt, stingerea este părelnică, fiindcă profesoara de la Cernăuți ne veghează și ne îndreaptă pe căi bune, ca să nu rătăcim. Opera ei mare și vocea ei blândă vor rămâne pentru eternitate în patrimoniul Academiei Române și în tezaurul poporului român.
Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române
*
Consider că am pierdut un pilon al vitalității românismului pe meleagurile nordului Bucovinei. Acest membru al Academiei Române a venit întotdeauna cu o însuflețire specială către comunitatea românească. A venit cu un suflet cald, blând și către Consulatul General al României la Cernăuți, împărtășindu-ne glasul Bucovinei cu adevărat. Dumneaei a prezervat și a dus mai departe limba română pe meleagurile din Bucovina de nord. A fost omul care a fost neobosit în acest ideal și a sprijinit întreaga comunitate cu căldură și dragoste sufletească.
Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți
*
Vestea trecerii la cele veșnice a doamnei academician Alexandrina Cernov m-a cutremurat. Am simțit că acest cutremur este mult mai larg. Este ca și cum la o construcție stabilă se prăbușește un pilon de susținere. Toată viața ei a fost o jertfă, din prima până în ultima zi, și o jertfă nu pentru sine, ci pentru cei din jur, pentru poporul român. Aceste momente și această durere trebuie să fie însoțite de un legământ pe care să-l luăm fiecare dintre noi, cu noi înșine. Ca jertfa doamnei Alexandrina Cernov să nu fi fost în zadar. Glasul ei a fost glasul Bucovinei, iar glasul Bucovinei trebuie să meargă mai departe. Nu o să îi mai auzim dulcea voce, un glas care, pe cât de molcom, pe atât era de pătrunzător. Dar ce-a lăsat dumneaei în slova scrisă, în înregistrările audio și video, glasul Bucovinei, care este și glasul Alexandrinei Cernov, trebuie să continue.
Niculai Barbă, Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava
*
Se spune că nu există persoane de neînlocuit, dar cred că, în urma Alexandrinei Cernov, vor trebui să muncească șapte, zece, douăzeci de persoane ca să reușească să facă, toți împreună, acele lucruri pe care a reușit ea să le facă. Împreună am organizat diverse conferințe științifice, simpozioane și de fiecare dată, în România sau la Cernăuți, intervențiile sale au fost extrem de pătrunzătoare, profunde și cu o viziune pe care puțini își permiteau să o prezinte. De multe ori, acele luări de cuvânt deranjau. Deranjau nesimțirea, deranjau trădarea, deranjau pe cei care sfidau bunul simț. Nu întâmplător, a fost mai mulți ani președinte al Societății pentru Cultura Românească «Mihai Eminescu» de la Cernăuți și a fost cel mai curajos lider al acestei societăți, fiindcă s-a manifestat într-o perioadă în care vechiul regim încă nu se destrămase, iar noile autorități deja încercau să pună presiune asupra fenomenului de deșteptare națională a românilor din Bucovina. Plecarea ei este o pierdere enormă pentru românii de pretutindeni.
Ștefan Purici, Prorector al Universității din Suceava
*
Prin trecerea la cele veșnice a doamnei Alexandrina Cernov noi am pierdut un pilon trainic al românității. Am pierdut pe doamna care a luptat cu fidelitate și aprig pentru apărarea limbii române, pentru apărarea culturii române și pentru apărarea identității naționale a românilor în toată Ucraina, nu doar în regiunea Cernăuți. Doamna Cernov a scris istoria românilor după cel de-al Doilea Război Mondial din Ucraina. Cred că așa a fost voia lui Dumnezeu să se întoarcă la Cernăuți, fiindcă a fost destinul ei să devină profesor la Catedra de Filologie Română și Clasică și astfel să formeze noua generație de români, care au devenit nu doar profesori de limba și literatura română, ci și scriitori, poeți, traducători, publiciști. De fapt, au devenit elita românească din toată Ucraina; prin cursurile sale, dumneaei ne-a transmis dragostea și mândria apartenenței la un neam.
Cristina Paladian, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității din Cernăuți
*
Ieri, 6 iunie, țineam în mână certificatul de deces al doamnei Alexandrina Cernov. Uneori documentele ne spun mult mai multe informații decât oamenii. Acest certificat este un certificat de viață. El ne spune că Alexandrina Cernov s-a născut în 1943, la Hotin, în plin război. Decedată la Putna, 2024, în plin război, la frontierele firești, politice ale României, dar nu și cele culturale. Alexandrina Cernov, născută nu departe de cetatea Hotin, care proteja frontierele Moldovei istorice a lui Ștefan cel Mare, și decedată la Putna, unde se află mormântul marelui voievod al neamului românesc. Dacă Eminescu ne-a lăsat sintagma «de la Nistru până la Tisa, tot românul plânsu-mi-s-a», viața Alexandrinei Cernov, văzută prin prisma unui certificat de viață, este o viață a unei cercetări, a unei culegeri de date, de dureri, de bocete, de probleme și de oferire de soluții pentru românii aflați între Hotin și Putna. Pentru mine, doamna Alexandrina Cernov a fost ca o mamă, ca și pentru mulți alții, cărora ne-a dat educație; a educat profesori, intelectuali, jurnaliști, a făcut mai mult decât un simplu cadru didactic, era mai mult decât o personalitate academică. Doamna Alexandrina ne-a dat aripi, ne-a învățat să zburăm. Rămâne să o facem.
Marin Gherman, politolog, ucenic al doamnei Alexandrina Cernov
*
Nici nu se răciseră bine trupurile martirilor noștri de la Fântână Albă, când doamna Alexandrina se va fi născut. Dar după aceasta, ochii doamnei Alexandrina au văzut totul. Au văzut crucificarea pe hartă a Bucovinei și a bucovinenilor. Au văzut noi frontiere. Au văzut administrația și armata românească retrăgându-se. Au văzut pribegii, exiluri, răstigniri, deportări, pușcării, Siberii. Au văzut limbile scoase din gurile poeților noștri, care ne vorbeau despre virtuțile limbii române. Au văzut sovietizarea României, sovietizarea nordului Bucovinei. Au văzut bolșevizarea unei lumi fantastice, transformarea ei în derizoriu și în calvar. Au văzut captivitatea culturală și politică în care locuiau românii, acasă la ei, în nordul Bucovinei. Au văzut trădările noastre, ale românilor care locuiam aici, acasă la noi, în restul României. Au văzut, au încurajat și au însuflețit, alături de tovarășii săi, mișcarea de renaștere națională din anii ’90 din nordul Bucovinei. Au construit împreună cu prietenii săi biserici, școli în care să locuiască permanent limba română. Ochii Alexandrinei au văzut multe războaie, conflicte, vitregii, destine răstignite de popoare, de limbi, de culturi, de tradiții, de credințe și de țări. Iar, către final, au văzut că există un refugiu pentru românii nord-bucovineni, unde poate scrie o istorie adevărată despre viața acestora. Au văzut Mănăstirea Putna ca loc de refugiu. Doamna Alexandrina nu doar a privit totul, ci a înțeles că există o luptă de a spune cu orice preț adevărul pe care ochii doar îl văd. Cine vede cu inima lucrurile din jur, le vede corect. Cine vede corect lucrurile din jur, nu mai are în inima lui loc pentru teamă. Ochii Alexandrinei au fost glasul Bucovinei. A fost un glas, o conștiință de veghe. Pentru că simțea și știa că, dacă doar privește sau înțelege, și nu vorbește despre aceste adevăruri, moștenirea noastră riscă să nu se transmită. Nu lăsați glasul Bucovinei în derizoriu. Lăsați glasul Bucovinei să-și rostească în continuare adevărurile.