Suferințele îndurate cu gândul la Dumnezeu sunt un izvor neprețuit de bogăție
Nu numai moartea de bunăvoie a mucenicilor, ci și moartea fără de voie pricinuită de boli îl poate călăuzi pe om la moștenirea vieții celei nestricăcioase. Dumnezeu dăruiește harul Său celor ce suferă de boli incurabile pentru ca aceștia să poată birui moartea. Dacă primesc crucea bolii cu recunoștință și cu credință, atunci se îndreaptă spre întâlnirea cu Domnul.
Singurul lucru care poate să ne rănească în această viață este păcatul. Întocmai cum Dumnezeu, după căderea protopărinților noștri, nu a osândit firea omenească, ci păcatul, la fel și noi, atunci când ne osândim pe noi înșine și ne pogorâm la cele de jos și la iad, nu o facem cu scopul de a nimici firea omenească, ci patimile, care sunt stricăciunea firii noastre.
Dacă pătimim ca să dezrădăcinăm păcatul dinlăuntrul nostru și să murim păcatului, atunci suferințele noastre sunt pline de laudă, căci prin ele ne asemănăm lui Hristos. Această asemănare este unirea noastră cu Hristos prin dragostea în Duhul Sfânt.
Atunci când suferim pe nedrept, precum Hristos a pătimit pe nedrept pentru noi, Duhul slavei și al puterii lui Dumnezeu Se odihnește peste noi. Nu poate să existe o altă cale în afara căii lui Hristos, pentru că El este modelul și pilda de viețuire pentru toți oamenii.
Prin multe suferințe și prin moartea de bunăvoie, Duhul începătorului vieții vine să Se odihnească peste noi. Suferințele pe care creștinul le ia asupră-și de bunăvoie devin, asemenea morții celei de bunăvoie a mucenicilor, pricină și izvor al vieții veșnice. Atunci când Dumnezeu îngăduie ca aleșii Lui să îndure suferințe și răstignire în viața lor și îi cheamă la El, aceasta nu le este spre pieire. Apostolul Petru spune: „Și dacă dreptul abia se mântuiește, ce va fi cu cel necredincios și păcătos?” (I Petru 4, 18). Cu alte cuvinte, dacă dreptul trebuie să ia asupra lui mari nevoințe și să îndure multe suferințe ca să ajungă la măsura deplinătății lui Hristos, ce se va întâmpla cu păcătosul și cu cel fărădelege? Când Domnul îngăduie ca cei ce sunt ai Lui să treacă prin necazuri și greutăți nu o face ca să-i arunce în deznădejde, ci dimpotrivă, ca să-i ajute să devină persoane adevărate după chipul Persoanei lui Hristos. Toate suferințele care se abat asupra noastră sunt menite să ne călăuzească la cunoașterea căii lui Hristos. Trebuie să pătrundem în marea taină a Pătimirilor și a morții lui Hristos, chiar și a pogorârii Lui la iad, pentru a dobândi desăvârșita cunoaștere a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea spune Scriptura că „prin multe suferințe trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 14, 22) și că „strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață” (Matei 7, 14). Calea noastră este îngustă și plină de suferințe pentru că Domnul o întrebuințează ca pe un mijloc de a dezrădăcina păcatul dinlăuntrul nostru, astfel încât până și moartea noastră să devină osândă a morții și început al vieții celei fără de sfârșit.
Renașterea noastră în Hristos este cu putință numai atunci când, în suferința noastră, ne întoarcem la El. Aceasta se săvârșește prin harul lui Hristos, „nu de la noi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 8).
Suferințele pe care le îndurăm cu gândul la Dumnezeu sunt un izvor neprețuit de bogăție, ce se va preschimba în nesfârșită slavă la învierea trupurilor.
Arhimandrit Zaharia Zaharou, Pecetea prezenței lui Hristos în inima omului, Ed. Basilica, București, 2020
Un singur lucru nu va înceta: iubirea pentru Dumnezeu
Această viață este un pod pe care treci pe malul celălalt, acolo unde te așteaptă Dumnezeu, ca să-L vezi „față către față" (I Corinteni 13, 12). În câteva minute de luptă și după câteva mici pătimiri în această viață, ai deschise înaintea ta, vii și cu putere, toate visele și doririle tale. Înșfaci cu putere viața veșnică și toate doririle Duhului pentru tine, dar și propriile tale doriri după viața duhovnicească și veșnică.
Dar trebuie să treci podul acestei vieți. Un mijloc pentru a-l trece este asceza multă, înfrânarea trupului care, adeseori, îmbolnăvește organismul și îl face mai puțin rezistent la condițiile vieții.
Un al doilea mijloc sunt bolile peste care dăm în calea noastră și de care suferim. Ele pot fi o binecuvântare, adică să vină de la Dumnezeu, dar pot fi și urmarea greșelilor și a neatențiilor noastre. De exemplu, stai în curent și răcești. Nu ești atent la alimentație și te îmbolnăvești. Toate acestea, când le pui înaintea lui Dumnezeu, în sensul de a I le încredința Lui, se transformă într-un instrument al lui Dumnezeu. Adică omul le smulge din cugetarea trupească și le pune în mâinile lui Dumnezeu.
Tot ceea ce trăim aici, toate cele de care ne bucurăm vor pieri acolo sus. Un singur lucru nu va înceta: iubirea pentru Dumnezeu. Chiar și cele mai înalte trăiri ale noastre seamănă cu un soare pictat pe o bucată de hârtie, în comparație cu legătura personală cu Dumnezeu și cu desfătarea de El. Singurul lucru care rămâne în existența noastră este strămutarea, zi și noapte, a inimii noastre în cealaltă viață.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Despre boală, suferință și moarte, Ed. Sfântul Nectarie, Arad, 2019
*
După multe lupte cu mine însumi și chiar cu Dumnezeu, I-am mulțumit Domnului pentru ce îngăduie prin boala și suferința pe care o duc. Este o luptă duhovnicească la nivel personal prin care ajungi să vezi patimile care te stăpânesc, dar și direcția bună pe care o poate lua viața ta. Gândurile încearcă să te facă să cazi în deznădejde, să te îndepărtezi de izvorul vieții Care este Domnul. Hristos a fost și este lângă mine în toate momentele grele. El nu mă părăsește niciodată. Suferința este o binecuvântare pentru că m-a adus lângă El. Treptat, se produce lepădarea de omul vechi și asumarea și urmarea crucii Domnului, cu răbdare, până în ultima clipă alături de Hristos. Maica Domnului și Mântuitorul Hristos îmi sunt întărire și nădejde. Boala aceasta este o binecuvântare de la Domnul, care îmi oferă ocazia să fiu la picioare Domnului răstignit pe Cruce. Prezența Domnului este atât de fină și nu obligă în niciun fel, ci, în marea-I iubire, te cheamă la El să îți aline durerea. Suferă alături de mine, fiind prezent în suferința mea. Și mă străduiesc ca viața mea să fie a Lui până la final.