De câte ori priveam în zare,
Simțeam de mic așa un dor
Să colindez pământ și mare,
Să fiu departe călător.
Vedeam în zarea depărtată
Un cer de-a pururea senin,
O lume nouă, mai curată,
O viață fără de suspin.
S-a dus degrab copilăria,
Ca visul cel înșelător,
Și după dânsa, bucuria
S-a dus ca pasărea în zbor.
În lumea asta zbuciumată
Am căutat limanul sfânt,
Pe care l-am visat odată,
Dar nu se află pe pământ:
Aceleași valuri sunt pe mare,
Aceeași viață cu dureri,
Aceleași băuturi amare
Ne dau și astăzi, ca și ieri.
Un singur țărm acum rămâne
Străin de valul cel lumesc:
Ierusalimul cel din ceruri,
Putea-voi ca să-l nimeresc?
La el nu este nici durere,
Nici întristare, nici suspin,
Acolo nu-i apus de soare
Și cerul, veșnic, e senin.