La începutul secolului al XVII-lea, la Mănăstirea Putna a intrat în viața monahală și a fost hirotonit ierodiacon Sfântul Teodosie, viitorul egumen al Mănăstirii Schitul Mare de la Maniava, Galiția.
Sfântul Teodosie s-a născut într-o familie cu rădăcini românești din zona Pocuției, în provincia Galiția, și a venit la Putna pentru renumele vieții duhovnicești de aici. În timp, a fost călugărit și a fost hirotonit ierodiacon. De aici, prin 1610–1611, a mers la Maniava pentru a-i fi ucenic unui mare părinte duhovnicesc care începuse aici un așezământ monahal, Sfântul Iov, pe care îl cunoștea dinainte de a veni la Putna și care viețuise o perioadă în Athos.
Iată cum este descrisă întâlnirea lor: „În acea vreme a venit ierodiaconul Teodosie, care fusese tuns și hirotonit în Moldova, în mănăstirea Preacuratei Maici a lui Dumnezeu numită Putna. Văzându-l, bătrânul s-a bucurat foarte și l-a îndrăgit mult, întrucât îl cunoscuse încă de pe când era mirean. L-a îmbrățișat cu căldură și l-a întrebat toate cele privitoare la locul de unde era, unde și de cine fusese tuns, și cum și de ce anume a părăsit acel loc și pentru ce a venit aici. Și diaconul a povestit cu frică de Dumnezeu toate întocmai: «Eu, cinstite părinte, am venit pentru folos duhovnicesc și aș vrea să fiu ultimul dintre cei aflați sub ascultarea cuvioșiei tale, părinte sfinte»”.
După o perioadă, Sfântul Iov l-a numit conducător al mănăstirii.
De la Mănăstirea Putna, Sfântul Teodosie a adus la Schitul Mare cântarea psaltică. Irmologhioanele Schitului Mare au numeroase cântări calofonice, o parte dintre ele prezente și în repertoriul putnean, inclusiv tropare compuse de Eustatie Protopsaltul, existente doar în Antologhionul de strană al acestuia.
Sfântul Teodosie a trecut la cele veșnice în 24 septembrie 1630.
În următorii 150 de ani, mănăstirea de la Maniava a rămas principalul apărător al Ortodoxiei în Galiția, în fața Uniației apărută în urma Sinodului de la Brest (1596), și un izvor de înaltă viață duhovnicească, influențând numeroase mănăstiri.