Am crescut cu povestea Mănăstirii Putna, a faptelor întemeietoare ale lui Ștefan cel Mare, cu credința că mănăstirile sunt rădăcinile Bisericii noastre care comunică deopotrivă în Cer și pe pământ. M-am apropiat de Mănăstirea Putna, în vreme, cu sfiala cu care simți că intri într-un spațiu sacralizat, un loc în care timpul mai păstrează ceva din veșnicia inițială. Aici, la Putna, am înțeles și mai bine că Dumnezeu le vorbește oamenilor prin oameni, iar oamenii Îi vorbesc lui Dumnezeu prin fapte. Este condiția acestui dialog neîntrerupt, început de la zămislirea lumii, care ține vie relația Umanității cu Dumnezeu.
Calea prin care am intrat în intimitatea Mănăstirii Putna a fost una culturală. Ispitit de răsunătoarele colocvii, simpozioane și conferințe de la Putna, am încercat să intru în ritmul lor. Două premise m-au determinat să mă atașez de Putna, de efervescența de duh și cultură din acest loc. Prima premisă este aceea că avem o cultură, cea română, dar și cea europeană, croită pe fundament creștin. Demonstrația o putem face pe toate operele mari, pe marii artiști și cărturari din ultimele secole, de la Dimitrie Cantemir la Eminescu, de la Constantin Brâncuși la Ciprian Porumbescu, de la Nicolae Grigorescu la Nicolae Iorga, de la Lucian Blaga la Ana Blandiana, de la George Enescu la Liviu Rebreanu. A doua premisă ține de faptul că ea, cultura, este răspunsul pe care societatea îl dă râvnei din Biserică, harului, rugăciunii, smereniei chiar, fiindcă marea Creație este o privire aruncată în intimitatea Dumnezeirii, acolo unde sufletul capătă chip.
Cum de am găsit soluții la toate aceste căutări la Putna? Răspunsul este simplu și neechivoc: personalitatea părintelui stareț Melchisedec Velnic a crescut vreme de trei decenii din această îmbinare de cult și cultură, făcând din Mănăstirea Putna o adevărată Academie, în care sămânța bună a culturii române a rodit, a sporit, a strălucit.
Nimic nu este ostentativ la Putna, totul este firesc, cultura nu are ideologie, cultura are istorie și umanitarism, cultura este memoria istoriei și manifestarea acesteia ca un mesaj din generație în generație. Este meritul incontestabil al părintelui stareț Melchisedec faptul că unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră, Centenarul Marii Uniri, a primit cel mai consistent răspuns din societatea românească la Putna, acolo unde șirul de conferințe, de colocvii, de spectacole a dat strălucire, a dat sens istoriei reînnoite. „Serbarea de la Putna”, la 150 de ani de la momentul în care Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu și mulți, mulți alții au vorbit de „unirea tuturor românilor”, a căpătat, prin inițiativa părintelui stareț Melchisedec, proporții care au depășit cadrul geografic național, tinerii de azi adresându-se și „României de dincolo de granițele României”.
Colocviile de istorie, periodice, dezvoltă teme de o mare actualitate, „transmiterea” fiind temeiul pe care comunică generațiile de istorici, care au conștiința „istoriei adevărate” care poate imprima, la rândul ei, adevăr viitorului. Se datorează părintelui stareț Melchisedec crearea Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Monahia Benedicta”, care a adunat în timp o adevărată elită intelectuală românească, din țară și din lume, sub auspiciile căreia anual au loc colocvii care fixează repere ale culturii naționale, care readuc în discuție teme majore din istorie, din artă și din relația cult-cultură. Tinerii regăsesc la Putna, în taberele de vară, de iarnă, răspunsuri la chestiuni de orientare într-o lume puternic secularizată, în care soluțiile individuale sau colective par să fie tot mai greu de văzut, de depistat. Pentru aceasta, părintele stareț Melchisedec a întemeiat o obște în care să primeze râvna pentru cultură, iar pregătirea în duh să fie dublată de o temeinică pregătire intelectuală. Este o condiție obligatorie pentru Biserica noastră, de a fi concomitent în timp și în afară de timp, de a ajunge în contemporaneitate cu duhul întemeietor, intact, al Domnului nostru Iisus Hristos.
În treizeci de ani de stăreție, părintele Melchisedec a rectitorit Putna la dimensiunile veacului în care trăim. România europeană, de azi, are în Putna un reper care îi întărește, îi sporește, îi confirmă identitatea. „Modelul Putna” poate fi un model de creștere pentru o societate care nu își găsește, prea adesea, cadența.
În treizeci de ani de stăreție, părintele Melchisedec a redefinit și întărit noțiunea de „atlet al credinței creștine” atribuită Măriei Sale, domnitorului Ștefan cel Mare în epocă, orice întemeiere și reîntemeiere fiind rodul sfințeniei văzute, asumate.
Prin părintele stareț Melchisedec Velnic, expresia „oamenii Măriei Sale” capătă azi un răspuns strălucit.