background

Mănăstirea „Sfântul Ilie” Șcheia

Mănăstirea „Sfântul Ilie” Șcheia

Reînființarea și resfințirea unei ctitorii ștefaniene

În ședința Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din 7 martie 2022, a fost decisă reînființarea a încă unei mănăstiri închise după ocuparea Bucovinei de Imperiul Habsburgic. Resfințirea ei a avut loc în 20 iulie 2022.

Foto: Irina Ursachi / Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Foto: Irina Ursachi / Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
 

 

Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Șcheia, Suceava, a fost ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare între 1 mai și 15 octombrie 1488, pe locul unui locaș monahal de lemn, ridicat de Iliaș Vodă (1432–1433, 1435–1442).

După epoca ștefaniană, a fost realizată pictura exterioară în vremea lui Petru Rareș. Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei (1623–1653) a reparat biserica și a refăcut pictura. Alți purtători de grijă au fost Episcopul Daniil, de metanie din Mănăstirea Solca, Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul, Mitropoliții Sava și Gheorghe ai Moldovei și Episcopii Calistru și Dositei Herescu de Rădăuți – cu toții vrednici ierarhi implicați în ctitoriri și rectitoriri în Moldova și, în special, în zona Sucevei.

Foto: Irina Ursachi / Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Foto: Irina Ursachi / Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
 

 

În 1775, Bucovina a fost ocupată de către Imperiul Habsburgic, iar majoritatea mănăstirilor și schiturilor au fost desființate, rămânând deschise doar Putna, Sucevița și Dragomirna. La 29 aprilie 1785, Mănăstirea Sfântul Ilie a fost desființată. Biserica mănăstirii a devenit biserică parohială. Chiliile călugărești au fost demolate.

După reînființarea mănăstirii, în 20 iulie 2022 a avut loc slujba de resfințire a locașului ștefanian, în urma unei restaurări efectuate în perioada 2019–2022. Biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii. În semn de cinstire a ctitorului, biserica a primit cel de-al doilea hram, „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”.

Tot în această zi, a fost instalat protosinghelul Elisei Preutu ca întâiul stareț după 237 de ani de la închiderea sfântului lăcaș. În continuare, au fost conferite mai multe ordine eparhiale, între care Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” preoților Eduard Gavrilei și Dimitrie Mihoc, Ordinul „Crucea Bucovinei” domnului prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, director al Bibliotecii Naționale a României, și domnului Vasile Andriciuc, primarul Comunei Șcheia, Ordinul „Mușatinii” domnului Lucian Romașcanu, Ministru al Culturii.

Evenimentul resfințirii Mănăstirii ștefaniene „Sfântul Ilie” s-a desfășurat în cadrul manifestărilor Anului Jubileu 2022 „Moștenirea mușatină – cultură, credință, istorie”.



Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. XVI/2023