Părintele Teodor Cenușă s-a născut la Piatra Neamț, a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și a fost hirotonit preot în 2014. Între 2015–2021, a slujit ca preot paroh al Parohiei Coștiugeni, iar din noiembrie 2021 este preot militar al Garnizoanei Botoșani. Iustina Irimia-Cenușă s-a născut în Flămânzi, Botoșani, a absolvit Facultatea de Litere din Iași, iar din 2017, pe lângă numeroase activități muzicale, de televiziune și culturale în care este implicată, face parte din cunoscutul grup „Fetele din Botoșani”. În 2013 s-au căsătorit, iar în 2019 în familia lor a apărut Parascheva.
Binele se construiește cu greutate. Ce v-a însuflețit să vă luptați pentru lucrurile frumoase din familia dumneavoastră, unele dintre el cunoscute și în spațiul public?
Pr. Teodor, d-na Iustina: Totul pleacă de la ideea că avem libertatea de la Dumnezeu de a alege ceea ce dorim să facem cu viața noastră. Potrivit zicalei „într-o lume în care poți alege orice, alege să fii bun”, la fel și noi, ne-am propus să trăim și să promovăm binele, frumosul și adevărul. După cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc” (Romani 7, 19), și noi eșuăm de multe ori în acest sens. Dar cred că despre aceasta este viața, despre a căuta și a accede spre bine. Știm că Dumnezeu le-a făcut pe toate „bune foarte” (Facere 1, 31) și că acesta este mediul în care omul este chemat să trăiască. Am avut și context potrivit din acest punct de vedere, în educația pe care am primit-o în familiile noastre, în valorile pe care ni le-au insuflat părinții, bunicii, profesorii, mentorii noștri, dar și un dar de Sus, prin care căutăm să trăim viața frumos și în armonie cu Hristos.
Ce v-a determinat să vă doriți să fiți preot? Au exista momente de nehotărâre după decizia inițială? Care au fost dificultățile drumului spre preoție?
Pr. Teodor: Am avut binecuvântarea de a mă naște într-o familie în care rugăciunea, postul și ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu se îmbinau armonios cu munca, cu bucuria de a trăi frumos și cu dorința de a învăța. De altfel, originile mele sunt din Putna, iar în familia extinsă au mai fost slujitori ai lui Dumnezeu, astfel încât am avut de mic multe modele de la care să învăț și pe care să le urmez. Cu toate acestea, dorința de deveni preot a apărut într-un mod firesc în viața mea odată cu experiențele duhovnicești de care am avut parte încă din copilărie (vizite la mănăstiri, întâlniri providențiale cu părinți precum părintele Cleopa Ilie sau cu părintele Ioanichie Bălan) și s-a intensificat pe parcursul studiilor teologice, până în momentul în care am știut că asta îmi doresc: să le vorbesc și să le arăt oamenilor prin slujire cât de mult ne iubește Dumnezeu.
Au existat momente de nehotărâre, plecând de la gândul pe care îl aveam de multe ori și anume că nu sunt vrednic de această chemare. Și într-adevăr, nu eram și nu sunt… dar am fost învățat că tocmai conștientizarea nevredniciei și dorința de îndreptare și de progres duhovnicesc sunt cele care ne așază pe direcția cea bună, care duce către Împărăția lui Dumnezeu.
V-ați gândit, înainte de a-l cunoaște pe soțul dumneavoastră, la posibilitatea de a fi soția unui preot? Cu ce gânduri ați primit apoi dorința viitorului soț de a fi preot?
D-na Iustina: Să fiu preoteasă nu e ceva ce mi-am propus sau mi-am dorit. Am crezut și cred în dragoste și în susținerea reciprocă între soți și astfel, odată cu întâlnirea noastră și mai apoi cu dorința de a întemeia o familie, ne-am asumat că ne vom sprijini și ne vom ajuta unul pe celălalt în tot ceea ce vom dori să facem. De altfel, am înțeles că a fi preoteasă nu înseamnă altceva decât a fi o bună creștină, o bună soție și o bună mamă, lucruri pe care mă străduiesc să le împlinesc cât mai bine.
Care sunt momentele dificile ca preot? Dar cele de bucurie?
Pr. Teodor: Sunt multe momente provocatoare în viața de preot, începând de la faptul că de multe ori ești pus în fața unor situații tragice în care te simți neputincios și în care cuvintele sunt de prisos, până la faptul că uneori te confrunți cu stereotipuri și, astfel, mesajul tău bine intenționat ajunge deformat în urechile auditorilor. Dar cea mai mare bucurie a mea ca preot este când văd că oamenii Îl descoperă pe Dumnezeu, se apropie de El și se angajează într-o relație bazată pe iubire, cu final mântuitor.
Care sunt momentele dificile ca soție de preot? Dar cele de bucurie?
D-na Iustina: De multe ori comunitatea ți-l „răpește” pe soț, ca preot, pentru o bună perioadă de timp, mai ales în momente importante, precum diferite sărbători din timpul anului sau weekenduri și în posturi, când programul unui preot devine foarte aglomerat. Dar, cu timpul, te obișnuiești, îi înțelegi și chiar te identifici cu menirea lui, aceea de a veni în ajutorul oamenilor, ca punte de legătură între ei și Dumnezeu. Apoi, lumea te privește într-un anume fel și caută să te judece la orice pas. Prin prisma meseriei pe care o am, sunt oricum expusă public și sunt oarecum învățată, dar faptul că sunt și preoteasă adaugă greutate spre bine sau spre rău în ochii celorlalți. Momentele de bucurie sunt legate tot de comunitatea pe care o are în jurul său și alături de care am petrecut momente frumoase. Îmbrățișările copiilor din satul Coștiugeni, în care soțul meu a fost preot timp de aproape șapte ani, și activitățile organizate acolo erau adevărate momente de încărcare, de liniște și pace.
Ce v-ați dorit de la dumneavoastră în familie și ce ați dorit de la soție/soț? După câțiva ani de viață de familie, cum vedeți gândurile dinainte?
Pr. Teodor, d-na Iustina: Multe lucruri în viață vin – pur și simplu –, așa cum este întâlnirea persoanei dragi. La început de drum nu îți propui foarte multe, ci vrei să trăiești frumos și să te bucuri de acele momente. Mai apoi vrei un context în care acea dragoste să sporească și, astfel, apare familia. Așa am fost și noi. Acum, după mulți ani, ne dăm seama cât de important este ca cel ce îți este alături să îți fie deopotrivă prieten, confident, susținător, partener de dialog și, mai ales, de mântuire. Privind în urmă, vedem doi copii pe care Dumnezeu i-a adus împreună să se bucure de viață și să se crească frumos unul pe celălalt.
A fost dificilă perioada în care ați constatat că nu puteți avea copii biologici? Care au fost factorii care v-au condus spre adopție? A fost ceva care a constituit un obstacol semnificativ în calea adopției?
Pr. Teodor, d-na Iustina: O astfel de veste este foarte dureroasă pentru multe familii în ziua de astăzi, însă noi nu am vrut să așteptăm prea mult și ne-am gândit la un vis de-al nostru din timpul prieteniei, acela de a adopta un copil. Ceea ce am și făcut după cinci ani de căsătorie. Ne-am depus dosarul și, într-un an, am primit telefonul veștii celei bune. În momentul în care ni s-a spus numele fetiței, am știut că Sfânta Parascheva, ocrotitoarea parohiei și a iubirii noastre, ne-a dăruit cea mai mare minune din viața noastră, care crește alături de noi de mai bine de patru ani. Încercăm să creștem toți trei împreună, cu mult sprijin și din partea părinților noștri. Nu am simțit că am avut obstacole, căci așa frumos a lucrat Dumnezeu în viața noastră, încât parcă minunea noastră a fost dintotdeauna cu noi și a noastră. Are Bunul Dumnezeu planurile Lui și ajungem lângă cei potriviți la momentul oportun, iar această experiență împlinitoare ne-a arătat că nu există „nu se poate”, că există mereu o soluție potrivită și că acolo unde un specialist închide o ușă, Dumnezeu deschide o fereastră.
Credeți că atitudinea societății, din punct de vedere al politicilor publice și al mentalităților, și atitudinea noastră individuală, mai ales fiind credincioși, poate să se îmbunătățească față de părinții care nu își pot crește copiii, față de părinții adoptatori și față de copiii adoptați?
Pr. Teodor, d-na Iustina: Nouă ni se pare că procedurile sunt mult îmbunătățite, la fel și starea de lucruri față de tabu-urile care circulau cândva în spațiul românesc în legătură cu adopția. Mentalitățile s-au deschis și din ce în ce mai mulți oameni aleg să adopte, ceea ce e minunat și câștigător pentru toți actanții implicați în procesul adopției. Părintele biologic înțelege că poate copilul ajunge într-un loc mai bun, părinții adoptatori își împlinesc un vis și au cui dărui din afecțiunea și iubirea lor, iar copiii găsesc medii potrivite pentru creștere și dezvoltare, într-un mediu sănătos, armonios și plin de iubire.
Ați cântat „Când era să moară Ștefan” și ați înregistrat clipul la Putna. Ce simțiți că transmite Sfântul Ștefan astăzi? Care este legătura noastră cu el?
Pr. Teodor, d-na Iustina: Cred că legătura noastră cu Sfântul Ștefan este una indisolubilă, din moment ce el face parte din istoria noastră, iar de faptele și acțiunile sale putem să spunem că depinde însăși existența noastră individuală, dar și colectivă, pe acest pământ, ca români și creștini ortodocși. Conștientizăm sau nu, această legătură există pur și simplu. Dacă ne apropiem de el prin cunoașterea istoriei, dar și empiric prin rugăciune către el, ca unul ce s-a învrednicit de darul sfințeniei, avem desigur mult mai multe de învățat și de câștigat pentru viața noastră. Credem că gândul pe care ni-l transmite și astăzi Sfântul Ștefan se referă la cele două virtuți pentru care el însuși și mulți alți români de-a lungul istoriei au fost dispuși chiar să își dea viața: dragostea de țară și credința ortodoxă. Iar prin țară nu înțelegem doar niște granițe care delimitează un hotar, ci ne referim la oameni, popor, familie, frați, astfel încât dragostea față de țară însumează și dragostea față de aproapele, față de semeni; iar la credința ortodoxă nu ne raportăm ca la un concept filozofic, ci ca la un mod de viață și ca la o prezență reală a lui Hristos în viața noastră, așa cum a fost și în viața Sfântului Ștefan cel Mare.
Ce înseamnă cântul pentru dumneavoastră?
D-na Iustina: Este mai întâi de toate darul lui Dumnezeu. Apoi, este o modalitate de a mă exprima și de a transmite sentimente, trăiri și gânduri ce nu îmi dau pace; este modul meu de a ajunge la sufletul omului. Cântecul îmi aduce multă liniște, bucurie și împlinire. Îl consider deopotrivă mijlocul prin care reușesc să ajung la Dumnezeu, unul dintre citatele mele preferate fiind cel de la Fericitul Augustin: „Cântă și mergi mai departe, la capătul drumului te așteaptă Dumnezeu”.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră să conlucrați cu Dumnezeu?
Pr. Teodor, d-na Iustina: Înseamnă să conștientizăm darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu și să căutăm să le înmulțim și să le valorificăm spre slava Lui și spre bucuria și mântuirea oamenilor; înseamnă să cerem ajutorul lui Dumnezeu atunci când dorim să realizăm un proiect, o acțiune, și să Îi mulțumim atunci când reușim să o ducem la îndeplinire.