În prezent, în jur de jumătate dintre avorturi se fac prin metoda medicamentoasă, nu chirurgical. Însă unele dintre femei, după ce iau prima pastilă dintre cele două, își dau seama că nu vor să își piardă copilul. Dacă apelează în 24 de ore la un doctor care știe protocolul de inversare a avortului, există 62% șanse pentru copil să supraviețuiască. Iată o astfel de mărturie.
Nu voi uita niciodată ziua de Florii, ziua în care era să fac greșeala vieții.
Cine ne dă nouă dreptul să decidem dacă cineva trebuie să trăiască sau nu? Noi credem că avem dreptul să facem orice, dar nu e chiar așa. Astăzi am o minune pe care o țin în brațe și nu e datorită mie – eu, care mă numesc mamă, am vrut să pun capăt unei vieți.
Totul a început într-o zi de luni, cu o săptămână înainte de Săptămâna Patimilor, când m-am hotărât să îmi fac un test de sarcină pentru că în ultimul timp aveam grețuri mereu. Zis și făcut: după nici un minut apar instant două liniuțe clare… eram sigură acum că sunt însărcinată, eu având deja doi copii.
De atunci, în loc să mă bucur, am plâns continuu, deoarece nu mai voiam copii, dar nici avort nu îmi doream să fac. Știam că este un păcat mare și tot ce citisem sau auzisem despre avort era că omori o ființă fără apărare și nu doar una… două ființe, căci sufletul mamei după un avort cred că se face bucăți. Abia după ce faci greșeala îți dai seama ce ai făcut și, din păcate, nu mai poți da înapoi. Dar pe mine, Bunul Dumnezeu, deși am făcut cea mai mare nenorocire, m-a salvat la timp.
M-am dus a doua zi la doctor poate e vreo greșeală cu testul, dar, ce să vezi, micuțul Alinuț chiar avea o mică inimioară care bătea! I-am spus medicului că nu îmi doresc sarcina, dar nici avort nu vreau să fac. Dânsul mi-a spus că nu face întreruperi de sarcină și îmi poate recomanda pe cineva, că acum merge făcut și doar cu pastile.
Zilnic plângeam pentru că nu știam ce să fac… soțul meu nu își mai dorea să avem alți copii, de teamă că nu ne vom descurca. Vineri m-am dus la alt medic pentru a lua pastilele. Înainte de a intra m-a apucat plânsul, pentru că nu voiam să fac avort, dar nici copil nu mai voiam. Am coborât, l-am sunat pe soțul meu și i-am zis că eu țin copilul orice ar fi… el mi-a zis să mă calmez și să fac ce vreau.
M-am liniștit și am urcat din nou la medic. Nu știu de ce m-am întors și nu am plecat acasă, dar poate a fost voia lui Dumnezeu să ajung până în punctul de a lua prima pastilă și de a mă trezi la timp. Acolo am plâns și i-am spus și doamnei medic că eu nu vreau să fac avort, dar nici copilul nu-l vreau. M-a consultat, totul era în regulă. Mi-a spus că, după părerea ei, mai degrabă să nu îmi dea rețeta, pentru că nu sunt sigură, dar i-am spus să o scrie și mă voi gândi eu.
Mi-a spus că dacă voi lua pastila nu mai pot da înapoi. Să fiu sigură dacă o iau, căci la carte scrie că poate avea efecte asupra copilului… de parcă o carte e mai mare decât Dumnezeu.
Nu voi uita niciodată, sincer, deși îmi doresc să ajute și alte mame care au trecut prin această încercare, această tristețe – nici nu știu cum să o numesc. Îmi este greu să povestesc și nu din cauza a ce va zice lumea, căci nu îmi pasă de asta, ci de faptul că în sufletul meu e o mare durere legată de ce am vrut să fac.
Vă rog din suflet, mame, nu faceți greșeala mea. Când Dumnezeu binecuvântează un pântec, știe El mai bine de ce o face și tot El va avea grijă să vă ajute.
În ziua de duminică, de Florii, când era sărbătoare, am mers la farmacie să iau pastilele. Când mi-a venit rândul să le iau, farmacistul era nou și a întrebat-o pe colega lui ce pastile sunt și i-a răspuns: „Sunt pastile pentru avort”. M-am simțit aiurea că a spus așa tare și a auzit toată lumea din farmacie, dar am luat pastila și am plecat acasă. Am tot ezitat să o iau căci, dacă nu o luam atunci, următoarea săptămână era Săptămâna Mare și nu voiam să fac un păcat așa mare atunci, iar dacă așteptam după Paști nu mai puteam să îl dau afară prin pastile. Până la urmă, mi-am luat inima în dinți și am zis „ce o fi, o fi” și am luat pastila…
Toate bune și frumoase, am fost la ziua unei verișoare și am venit acasă… deja începusem să mă simt aiurea, nu fizic, ci psihic. M-am pus la somn și m-a luat, peste noapte, o stare de vinovăție imensă; sincer, am simțit tot iadul în mine. Nu știam cum să mă controlez, îmi ziceam: adună-te, mai ai doi copii. Mă rugam la Dumnezeu, dar parcă nimic nu mă trezea la realitate. I-am spus soțului meu că am un atac de panică și nu mă simt bine. Mi-a spus să mă liniștesc și să mă pun la somn. Era 4 sau 5 dimineața. Am sunat-o pe mama mea. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru ea, m-a susținut de la început să țin copilul, să nu fac avort. Pentru că ea nu știa că am luat pastila, când i-am zis ce am făcut m-a întrebat: „De ce ai luat-o?” Și plângeam și îi spuneam că nu îmi pot reveni. Nu pot explica în cuvinte ce simțeam, dar era ceva foarte groaznic. Nu îmi găseam locul, îmi venea să o iau razna… Starea era din ce în ce mai profundă, am luat cheia de la mașină și, cu mama mea la telefon, mă plimbam pe străzi și îi spuneam că nu îmi pot reveni și ea îmi spunea să mă rog și să mă liniștesc, că Dumnezeu o să mă ajute. După câteva ture cu mașina, i-am spus că indiferent ce va fi, voi ține copilul. Am ajuns acasă, am citit Acatistul Maicii Domnului, am luat icoana în mână și plângeam… am adormit.
Când m-am trezit, am sunat-o pe doamna doctor care mi-a dat pastila și i-am spus că eu nu mai vreau să continui și că voi ține copilul. Mi-a răspuns ca și prima dată: la carte scrie că sunt probleme. Dar la Dumnezeu aceasta se numește „minune”, că acel copil încă era viu și inima încă îi bătea, dar eu nu știam aceasta atunci.
Știam că trebuie să fac ceva, să aflu dacă mai pot întoarce efectul pastilei. Am căutat pe internet, dar acolo, poate și din cauza stresului, nu înțelegeam nimic. În plus, eu nu mai eram în stare să fiu mama copiilor mei… eram efectiv doborâtă, mai ales că am luat pastila aceea.
Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a îndrumat să scriu pe un grup de mămici o postare anonimă în care am povestit tot ce s-a întâmplat. Aici aș vrea să punctez ceva: am fost aspru criticată de multe femei („de ce îl dai afară, când eu mă chinui să fac?” și tot așa). Este adevărat că este ceva groaznic, dar femeia în momentul acela are nevoie de înțelegere. Nu o doborî mai rău, mai ales că vrea să îndrepte lucrurile!
După multe mesaje, am întâlnit două cazuri în care mamele scriau că sunt bine, și ele și copiii lor. M-am mai calmat puțin. Pe seară, un administrator al grupului m-a căutat și mi-a scris că un medic ar dori să ia legătura cu mine. Sincer, credeam că acel medic avea să se ia de mine, să-mi reproșeze: cum mai vrei acum, după ce ai luat pastila, să fie totul bine? Dar am cunoscut-o pe cea mai bună și minunată doctoriță, un om cu suflet mare! Dacă toți medicii ar fi așa, cu siguranță am merge de drag la doctor. M-a sunat cu o voce caldă și mi-a spus că mă sprijină, și psihic, și medical, și financiar, pentru a ține bebelușul și, pe lângă toate acestea, mi-a spus despre faptul că sunt șanse ca efectul pastilei să poate fi întors și că bebelușul meu poate fi salvat dacă urmez tratamentul. Atunci am prins și mai mult curaj. Imediat după ce am vorbit, mi-a trimis rețeta și am mers la farmacie și din seara aceea am început tratamentul.
A doua zi am avut o secreție. Sincer, am crezut că va începe avortul și am sunat-o pe doamna doctor Emilia. Mi-a spus să merg la medic și să văd dacă este totul în regulă. Am mers la medic și mi-a confirmat că bebe este acolo și inimioara îi bate. L-am întrebat pe medic dacă va fi totul bine, dar nu am găsit același sprijin ca în doamna doctor Emilia, care m-a încurajat. Medicul mi-a spus că vom vedea, căci el nu a mai întâlnit cazuri ca al meu.
Toate acestea vi le povestesc legănându-l pe bebe și uitându-mă la el cât de minunat este, și nici azi, nici în altă zi nu-mi va veni să cred că e real și că am reușit să-l țin în brațe și să-l aud cum îmi gângurește și cum mă privește și îmi zâmbește.
Eu eram hotărâtă să țin copilul, dar de aici vine partea mai grea… Soțul meu, care m-a sprijinit în cele două sarcini și ne-am bucurat enorm să-i avem pe cei doi copilași, acum, de teamă ca nu cumva copilul să aibă vreo problemă, mi-a spus că el nu este de acord să țin sarcina și a zis să continui cu avortul. Sincer, el era tot sprijinul de care aveam nevoie. Putea tot globul să fie împotriva mea – sprijinul lui ar fi fost cea mai mare putere pentru mine. Dar de teama reacției primei pastile, mi-a lipsit. Îl înțeleg și îl cred pentru că acum iubirea lui pentru bebelușul nostru este foarte mare. Cea mai mare putere și ajutor am început să simt după ce m-am spovedit și m-am împărtășit.
Sarcina a decurs normal. Am urmat tratamentul și a contat mult că doamna doctor Emilia mă suna mereu, era mereu alături de mine, și din punct de vedere medical, și psihic – a fost ca o mamă grijulie pentru mine.
Am născut și astăzi țin în brațe o mică minune. Vreau să mai adaug ceva. Mereu când mergeam la control, asistenta doctorului îmi spunea: vezi, măi Andra, dacă cineva este lăsat să se nască… se naște!
Femei, nu vă mai speriați, căci Dumnezeu este mereu cu noi și știe El mai bine ca noi. Vreau să mai spun că pe toți copiii mei îi iubesc la fel, dar de când îl am pe bebe lângă mine mă simt împlinită. Simt că el era ce lipsea din inima mea! Aș vrea să îi mulțumesc enorm doamnei doctor Emilia pentru tot ce a făcut pentru mine și familia mea. Și, cel mai important, să-i mulțumesc Măicuței Domnului. Să știți, oricând ai o problemă, cât de mare, dacă te pui în genunchi și te rogi Maicii, ea e acolo cu tine și te ridică, te ascultă și te ajută. Doamne ajută!
*
Pentru explicații medicale pe scurt despre inversarea avortului medicamentos, puteți citi articolul pe această temă de pe pagina Asociației Americane pentru Sarcină, în care sunt prezentate diferite opinii: americanpregnancy.org/unplanned-pregnancy/abortion-pill-reversal.
FOARTE IMPORTANT: această mărturie personală nu înlocuiește medicul curant. Orice tratament trebuie prescris de un medic de specialitate!