O lumină cu neputință a fi ținută sub obroc, precum spune Sfânta Scriptură, este și viața părintelui Dionisie Ignat. Toți cei care-l întâlneau mărturiseau că starețul Dionisie era un părinte din Pateric, plin de bunătate, de blândețe și de dragoste, întruchipare a smeritei cugetări. Din întreaga sa ființă răzbăteau puritate, cinste și integritate, virtuți care te cucereau de îndată ce-l vedeai. Studenți și episcopi, oameni simpli sau personalități, ortodocși și neortodocși, toți se îndreptau spre chilia starețului ca să ia o binecuvântare din mâinile ascetice și să-i asculte sfaturile. Avea darul de a răspunde simplu și convingător, direct la esența problemelor ridicate de cei care-i cereau ajutorul. Printre temele sale preferate era marea virtute a smereniei. Bătrânul Dionisie a trecut la cele veșnice în 11 mai 2004, la vârsta de 95 de ani, dintre care 78 de ani petrecuți în Sfântul Munte.
Dacă cineva are smerenia drept fundament, toate celelalte virtuți vor veni. Fără smerenie nu se poate dobândi nimic, ca și o casă fără fundație. Când cineva este smerit, îi vede pe toți ceilalți ca sfinți. Harul vine și se poate practica ascultarea cu dragoste. Cea mai puternică armă a diavolilor împotriva noastră este să ne înalțe cugetul. A-l face pe om mândru este cea mai puternică armă a lor, și încearcă să facă asta cu noi încă din tinerețe, căci știu că cel mândru nu va merge în cer.
*
Dacă nu-i înrădăcinată smerita cugetare, până în sfârșit vrăjmașul ne dărâmă. Ne spune în minte că avem dreptul să-l urâm pe unul, să prigonim pe altul, că sunt vinovați. Dar omul are „dreptul” numai la smerita cugetare, cu gândul că el însuși este vinovat. Veșnic să ne smerim înaintea Domnului și a oamenilor și atunci harul Sfântului Duh vine și luminează.
*
Dacă faci răbdare și treci cu vederea greșelile altuia, dai dovadă de blândețe, de smerenie. Acolo unde este un gest și un gând de smerenie, nu se poate ca harul Sfântului Duh să nu se pogoare peste celălalt și să-i liniștească nervii. Lucrurile sunt simple. Nu-i smerita cugetare, nu-i dragoste, nu-i mântuire. Căci progresează patimile care ne întunecă mintea și facem greșeli titanice.
*
Atunci când călugărul își taie voia cu smerita cugetare, sufletul lui capătă pacea și atunci orice mică rugăciune a lui se ridică la cer ca fulgerul și este primită. Iar dacă nu avem pacea sufletească și mereu îi găsim pe alții vinovați, atunci oricâte osteneli am face, toate rămân aici pe pământ. Important este să alungăm egoismul din sufletele noastre prin smerita cugetare.
*
Ispitele sunt foarte multe și dacă de la început nu ai ascultarea și tăierea voii, după care se pogoară harul prin smerita cugetare, este foarte greu. Dacă ai aceste bunătăți, orice s-ar întâmpla, ești cel mai fericit.
*
Orice patimă ar avea sufletul, oricât de rea ar fi, să nu spună creierul că așa m-am învățat. Trebuie să le poți dezvăța. Dacă ai bunăvoință și smerită cugetare, se dezrădăcinează toate patimile, oricât de adânci sunt în suflet, dar trebuie răbdare.
*
Rugăciunea minții este o armă puternică și sigură de mântuire pe care toți suntem datori să o avem. Ca să ai rugăciunea minții, trebuie mai întâi să-ți cureți inima de toate patimile cele urâte înaintea lui Dumnezeu și, mai cu seamă, de înălțarea minții. Oricât de nevoitor ai fi, toate sunt bune, dar vârful bunătăților este a te smeri înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Înaintea superiorului și a altora să n-ai voia ta, căci vrăjmașul, ispititorul, ne biruiește cu înălțarea minții. Dacă ai ca temelie ascultarea și smerita cugetare, poți să biruiești în luptă cu celelalte patimi.
*
Fiecare ne osârduim cu rugăciunea lui Iisus, dar până când nu ai ascultare și tăierea voii, nu o poți agonisi. Rugăciunea minții este un lucru dumnezeiesc, pentru care trebuie să te curățești de multe patimi. Omul poate să progreseze în harul Duhului Sfânt doar dacă se socotește mai netrebnic decât toți. Chiar dacă ai agonisit darul rugăciunii minții, cu înălțarea de sine o pierzi și greu o mai dobândești.
*
În anii tinereții, fiind un psalt experimentat, dar și un mare nevoitor și rugător, părintele Dionisie îi povățuia pe psalți să aibă grijă să nu se mândrească cu darul pe care l-au primit de la Dumnezeu. Când inima cântă și ai în suflet smerita cugetare, te împodobește Dumnezeu. Cântările tale le face să fie atât de frumoase, încât să-i ajungi pe îngerii din ceruri. Frumusețea bisericii este cântărețul. Atât sunt de plăcute lui Dumnezeu cântările bisericești, încât însăși Maica Domnului a dat câte o liră unor cântăreți din Lavra Sfântului Atanasie, ca să ne încredințeze că toate cântările pe care le cântăm noi sunt în legătură cu cele din ceruri.
*
Muzica psaltică îl ajută pe om să se apropie de Dumnezeu. La început, Părinții Ortodoxiei au fost oameni duhovnicești, oameni sfinți. Când au așezat cântările în Biserică, le-au cântat în așa fel ca să fie rugăciune. De aceea muzica bisericească bizantină e cea mai apropiată de Dumnezeu. Stai toată noaptea să o asculți și nu te mai saturi. Nu numai atât, dar dacă ești atent scoți și lacrimi din ochii tăi, căci așa-i făcută, e lucru binecuvântat de Dumnezeu. Muzica bizantină e așa făcută încât te schimbi, îți aduce umilință și simți că ești înaintea lui Dumnezeu, se apropie harul Sfântului Duh de tine.