Părintele arhimandrit Grigorie Halciuc a fost viețuitor al Mănăstirii Putna din 1965, când a revenit în mănăstire după ce suferise urmările Decretului 410 din 1959, și până în 1978, când a fost numit stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
Părintele Grigorie s-a născut în comuna Poșta din Tulcea, în 8 februarie 1938, părinții săi fiind Iacob și Tatiana. În 24 noiembrie 1955, a intrat în viața monahală la Schitul Rarău. Aici s-a format ca monah, fiind ucenic al părintelui ieroschimonah Daniil Sandu Tudor, starețul schitului.
În 1965 a intrat în obștea Mănăstirii Putna și a fost călugărit în 8 aprilie 1974, împreună cu părintele Tudor Pavlo, după Denia de luni din Săptămâna Pătimirilor, cu ușile închise.
A fost hirotonit întru diacon și ieromonah în 1975. În 1985 a fost hirotesit arhimandrit. În 1978 a fost numit stareț la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ascultare pe care a avut-o până la 1 septembrie 2020.
În 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, i-a conferit Ordinul „Crucea Bucovinei”.
Părintele Grigorie a trecut la cele veșnice în 16 iulie 2022 și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.
Iată ce mărturisea părintele Grigorie despre perioada în care a viețuit la Schitul Rarău, sub povățuirea duhovnicească a părintelui Daniil Sandu Tudor:
„Ne-am folosit mult. La 11 și jumătate trebuia să fie toată lumea în biserică. Nu începea Miezonoptica dacă nu erau toți.
Și părintele Tudor, și eu, dacă nu am fi fost educați de părintele Daniil Sandu Tudor, nu știu dacă ne mai întorceam în mănăstire, pentru că lumea era foarte atrăgătoare și te ducea în încurcături. Dar părintele Daniil ne-a sădit o voință prin care am rezistat în perioada celor câțiva ani de pribegie”.
„Ce fel de atlet al lui Hristos ești tu?” era întrebarea pe care părintele Daniil o adresa atunci când un viețuitor întârzia la slujbele bisericești, întrebare pe care părintele Grigorie nu a uitat-o niciodată.
Verticalitatea, demnitatea, dragostea de Dumnezeu și atașamentul pentru totdeauna față de Hristos pe care i le-a insuflat părintele Daniil Sandu Tudor l-au ajutat să nu se îndepărteze de chemarea la viața monahală.
Veșnică să-i fie pomenirea!
*
Sfat pentru monahi, consemnat de Părintele Ioanichie Bălan, în Convorbiri duhovnicești, volumul 2:
„Le reamintesc făgăduințele date la călugărie și cele nouă fericiri. Dacă vom reuși să pășim pe treptele celor nouă fericiri, prin smerenie, blândețe, lacrimi la rugăciune, milostenie și celelalte, atunci am ajuns la adevărata desăvârșire și fericire veșnică”.