background

Simpozionul „Credință. Cultură. Transmitere”

Simpozionul „Credință. Cultură. Transmitere”

În perioada 22–25 august 2019 a avut loc, la Mănăstirea Putna, cea de-a XIII-a ediție a Colocviului dedicat acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta cu tema „Credință. Cultură. Transmitere”.

Evenimentul a început cu slujba de Te Deum în biserica Mănăstirii Putna, urmată de cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care a spus despre cultură că „izvorăște din credință, se luminează, se îmbogățește”. A urmat o slujbă de pomenire a acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, la mormântul acesteia din cimitirul mănăstirii.

Deschiderea a continuat cu vernisarea expoziției de fotografie „Satul bucovinean”, desfășurată la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” al mănăstirii. Expoziția cuprinde fotografii de familie din satele bucovinene din diferite perioade, grupate tematic de ierodiaconul Timotei Tiron, și fotografii realizate de pictorii Constantin Flondor și Dacian Andoni și de arh. Marius Pandele.

După cuvântul de întâmpinare al Părintelui Stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, Lucia Cifor, rectorul colocviului, a explicat cuvintele cuprinse în titlul evenimentului, care doar în locul „sfânt și sfințitor” care este Mănăstirea Putna creează plenitudinea conținutului lor: cultura „ar fi ceea ce se împarte fără a se diminua, ducând la sporire”; transmiterea „este de domeniul survenirii și suntem în mijlocul acestui fenomen al transmiterii, vrem sau nu vrem, în permanență”; iar credința „este ceea ce ne sporește înțelegerea”. Teodora Stanciu, președinte interimar al Fundației „Credință și Creație”, a subliniat nevoia de coeziune și capacitatea culturii și credinței „de a uni oamenii, de a-i alătura, de a-i aduce împreună”.

Au fost lansate mai multe cărți apărute la Editura „Nicodim Caligraful”. Contemporanii mei. Portrete de acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta cuprinde portrete realizate oamenilor pe care autoarea i-a cunoscut, în care surprinde „modul în care ei au știut să împlinească un gând al lui Dumnezeu” și „rostul darurilor pe care Dumnezeu le-a pus diferit în fiecare om”, după cum remarca protos. Dosoftei Dijmărescu. Volumul Drama românilor din Regiunea Cernăuți. Masacre, deportări, foamete în 1940–1941, 1944–1947, coordonat de acad. Alexandrina Cernov, conține memoriile medicului Ioan Nandriș, fratele Aniței Nandriș, și scrisori pe care el le-a strâns de la locuitorii din Mahala și de la alți bucovineni, toate întregind înțelegerea dramei satului bucovinean. Tot acum a fost lansat și numărul 12 din Caietele de la Putna, care conține comunicările simpozionului „Unitatea de limbă, credință și neam. Sensul culturii române” din august 2018.

Una din sesiunile de comunicări a fost dedicată profesorului și filologului Dumitru Irimia. Pe lângă prezentările susținute de Maria Șleahtițchi, Ala Sainenco și Ioan Milică, în cadrul acestei sesiuni a fost difuzată și o înregistrare cu regretatul profesor ieșean.

Textele prezentate la colocviu vor fi îngemănate în numărul 13 al Caietelor de la Putna.

În seara zilei de 6 noiembrie 2019, la Sala mică a Ateneului Român, Fundația „Credință și Creație” a acordat premiul de eminescologie criticului literar Alex Ștefănescu pentru volumele Eminescu, poem cu poem. La o nouă lectură: antumele (2017) și Eminescu, poem cu poem. La o nouă lectură: postumele (2019), ambele publicate la Editura All.

La festivitatea de premiere, desfășurată cu prilejul zilei de naștere a criticului literar, au participat academicieni, profesori universitari, scriitori, actori, filosofi, preoți, monahi, oameni de televiziune și prieteni apropiați ai acestuia, fiind prezenți și mulți dintre lectorii colocviilor de la Mănăstirea Putna.

Doamna Teodora Stanciu a justificat premiul acordat criticului arătând că cele două volume ale acestuia reprezintă „chintesența mesajului ideilor pe care domnia sa le-a descoperit în poemele eminesciene și pe care le-a exprimat într-un limbaj foarte prietenos”. Preocupările de eminescologie ale acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta au fost continuate de unul dintre cei mai străluciți studenți ai acesteia, așa încât Fundația „a găsit aproape firesc, aproape natural, ca premiul acesta de eminescologie să-i revină lui Alex Ștefănescu”.



Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. XIII/2020