Deși au fost colegi de an la Facultatea de Drept din Iași, a trebuit să treacă mai mulți ani până ca Ciprian și Diana Pilan să se reîntâlnească și să-și dea seama că sunt făcuți unul pentru altul. S-au căsătorit aproape imediat și au început să investească în ceea ce amândoi și-au dorit cel mai mult în viață: în familie. Împreună au cinci copii: Gheorghe, Andrei, Ioan, Maria și Nicolae. I-am rugat să ne împărtășească câte ceva din viața lor împreună.

Ciprian

După facultate, am intrat inspector la Consiliul Concurenței. M-am concentrat mult pe carieră în perioada aceea. Diana a profesat ca avocat. Ne-am reîntâlnit în 2006, în toamnă, și am hotărât să ne căsătorim imediat, foarte din scurt, în februarie 2007. Am fost destul de hotărâți amândoi. Nu mai era timp de pierdut, la 28 de ani e târziu, mai ales dacă vrei o familie mare.

M-am mutat cu postul în Piatra Neamț. Toată lumea a fost foarte surprinsă, a fost rezervată în privința mutării mele, pentru că mi se prevedea o carieră frumoasă. Și am zis: Nu, eu dintotdeauna mi-am dorit să am mulți copii; mai ales că și în familia mea suntem patru frați, doi frați și două surori; pentru mine cel mai important este să mă împlinesc personal, să am copii.

Mi-au trebuit câteva luni să mă obișnuiesc cu un oraș de provincie. Dar, după aceea, am înțeles că aici mi-e locul și am renunțat să mai plecăm.

Schimbări

Cu mine a avut loc o mare transformare, una puternică. Eu eram orientat mai puțin către partea duhovnicească. Prima impresie a fost că slujbele din Moldova mă solicitau prea tare. După ce m-am obișnuit, mi-am dat seama că așa trebuie să fie și astfel omul se întărește în credință, răbdând mai mult. La București eram pe fugă, eram la foc continuu.

Am ajuns de la început cu Diana la părintele Justin Pârvu. Am primit binecuvântare de la sfinția sa pentru a întemeia o familie aici, în Piatra Neamț. În momentul în care ne-am conectat la mănăstirile din zonă, am simțit și eu că e mult mai puternică credința aici.

Cum vi s-a părut părintele Justin?

La prima întâlnire cu părintele Justin nu am fost prea convins. Am fost mai mult la insistența Dianei. Dar i-am cerut binecuvântarea. Eu nu auzisem de el când am ajuns acolo. După aceea am prins mare drag de părintele și mergeam o dată la două luni, inclusiv cu primii noștri doi copii. În 2012 am mers la părintele Justin să ne sfătuim. Erau niște vremuri mai grele, se anunțaseră niște măsuri administrative care ne îngrijorau. Și am întrebat: „Părinte, dar ce facem, mai facem copii?” „Păi, faceți copii, că țara are nevoie de copii.”

În primul rând, mi-a plăcut blândețea lui. Cred că oricine a remarcat blândețea sa. Apoi sfaturile… Când te duceai acolo, primeai un sfat care era ca pentru tine. Lumea zicea că era văzător cu duhul. Eu nu știu dacă era văzător cu duhul. Știu că primeam povețele lui ca și cum ni se adresau personal. Simțeam că sunt bune. De la părintele Justin, mai mult decât din alte locuri, plecai împăcat că ai reușit să găsești cu adevărat răspuns la întrebări.

Avem multă evlavie în continuare la părintele Justin și mi se pare că am ascultat mare parte din povețele sale.

În ce constă funcționarea bună a unei familii?

Eu cred că în orice relație cea mai importantă este răbdarea și să existe liniște, să nu fie ispite din afară, pentru că pe acestea nu le putem controla niciodată. Să ai răbdare și cu persoana de lângă tine, și cu copiii, că lucrurile se așază. Noi ne dorim să fie copiii noștri buni, să fie blânzi, să fie de ajutor celorlalți. Eu aceasta îmi doresc: copiii să vadă necazurile aproapelui și să sară în ajutorul lui. Asta îi transmit copilului. Cel mai important este să-l vezi pe cel de lângă tine când suferă și să-l ajuți. Dacă reușești să vezi asta, înseamnă că ești om.

Copiii au deprins credința armonios?

Da, mulțumim lui Dumnezeu că primește imediat rugăciunile lui Gheorghiță, încă de când era mic copil. Când plecam la drum, trebuia să facă el rugăciunea. Ținem atât de mult la acest lucru încât, dacă el este la bunici și noi plecăm la drum în altă parte, o sunăm pe bunica și îl rugăm: „Haide, spune tu rugăciunea!” Rugăciunea lui ne apără tot timpul.

Cum vedeți relația între soți?

Mi se pare foarte important ca orice neînțelegere între soți să fie rezolvată între patru ochi, nu de față cu copiii. Copiii sunt curioși, dar trebuie feriți de necazuri și de neînțelegerile soților. Dacă soții au o relație armonioasă și copiii se vor dezvolta armonios și sănătoși.

Noi am avut încă de la bun început o relație bazată pe înțelegere maximă. Tot timpul am fost aproape unul de altul, adică niciunul dintre noi nu a făcut ceva fără să știe celălalt. Și atunci nu au fost probleme de niciun fel în căsătoria noastră, lucrurile au mers foarte lin.

Care credeți că este rolul bărbatului?

Uneori, bărbatul trebuie să îi lase femeii impresia, – mai ales în zilele noastre, când femeia are și carieră profesională –, că ea are dreptate, chiar dacă el nu crede acest lucru, pentru că el nu trebuie să fie neapărat autoritar, ci trebuie să medieze. Depinde de familie. În anumite familii, femeia e mai bun mediator.

Pun preț pe înțelegere și pace în familie. Aceasta mă interesează cel mai mult.

Ce rol are ascultarea în viața voastră?

La noi în familie predomină ascultarea. Nu există lucru pe care să-l faci fără să știe celălalt. Și în privința copiilor e valabil același lucru; niciodată nu s-a pus problema să facă un copil ceva fără să știm. La noi, ascultarea este la ordinea zilei.

Un sfat pentru tineri, în vederea întemeierii unei familii?

Eu încurajez orice tânăr să aibă, să tindă către familii numeroase. Cred că sunt și familii armonioase cu un copil. Dar familiile cu copii mulți au șanse și mai mari să fie armonioase. Andrei, al doilea băiat al nostru, este uneori un exemplu și pentru mine prin felul cum încearcă să-i motiveze pe frații mai mici la lecții și cum reușește să o facă. Îi ia și îi învață tot felul de lucruri. Am rămas foarte surprins când am văzut-o pe Maria la 4–5 ani făcând calcule și scriind, învățată fiind de Andrei.

E greu să dai sfaturi acum. Să încerce pe cât posibil să aibă o familie creștină. Măcar să-și pună problema. Ce înseamnă aceasta? Să se consulte cu un duhovnic bun. Pe noi aceasta ne-a adus cu picioarele pe pământ, până la urmă. Am avut duhovnici buni, părinți buni, din București, din Moldova. Tot timpul ne-au ajutat și ne-au dat sfaturile cele mai bune.

Diana

V-ați rugat pentru căsătorie?

Nu m-am rugat în mod explicit pentru căsătorie, ci să se facă voia Domnului cu mine. Și m-am încrezut în duhovnic care mi-a spus că mă voi căsători, cu mult timp înainte să se întâmple. Iar când a fost să i-l prezint părintelui pe Ciprian, după Sfânta Liturghie, la altar, țin minte cum a zâmbit părintele la vederea lui, deși de obicei este foarte serios, ceea ce m-a încredințat că aceasta este voia Domnului pentru mine.

Nu v-a fost greu să nașteți cinci copii?

La noi, primul copil a venit la un an după ce ne-am căsătorit, ceea ce pentru noi a părut destul de mult timp.

Eu am dorit să nasc natural, chiar dacă mulți din jurul meu mă descurajau, inclusiv medicul, care credea că sunt prea micuță și că nu voi rezista.

Țin minte că eram în travaliul nașterii cu primul copil, trecuseră patru ore și din senin m-a sunat o prietenă să mă întrebe cum sunt. I-am spus că sunt în travaliu și că mi se pare că fiecare etapă durează prea mult. Ea a vorbit cu toate prietenele mele, cu toate surorile din cercul nostru duhovnicesc, să se roage pentru mine. Și efectul a fost imediat. Nu numai că nașterea s-a declanșat repede, dar și eu mă simțeam oarecum în afara situației prin care treceam, oarecum detașată, încât mi se părea hilar cum doctorița mă încuraja să împing; mi se părea că era ca un antrenor de fotbal, care-și încurajează jucătorii. De atunci, de fiecare dată când a trebuit să nasc am cerut duhovnicului să se roage și tuturor surorilor și fraților duhovnicești. Și a fost foarte bine. Am descoperit că Sfântul Efrem cel Nou ajută mult la nașteri.

Pot să spun că este greu pentru o femeie să nască, mai ales prima dată. După naștere te resimți din punct de vedere fiziologic – ești mai slăbită, emoțională, primești tot felul de gânduri legate de copil care te sperie, te îngrijorează. Primele trei luni au fost, într-adevăr, dificile. Înțeleg de ce sunt femei care au avut doar un copil și au rămas cu convingerea că este greu, pentru că așa s-ar fi întâmplat și în cazul meu. În realitate, cu fiecare naștere adaptarea se face din ce în ce mai ușor, mai natural. Ești pregătită și treci mai ușor prin tot procesul, chiar dacă nu e deloc ușor. Și cu orice ține de creșterea copiilor te descurci mult mai bine decât la primul copil. Țin minte că – și acum îmi vine să râd când mă gândesc –, pentru că nu reușeam să îl adormim pe Gheorghiță, ne urcam în mașină și ne plimbam prin cartier până adormea.

Nu mi-a fost greu. Am iubit să am copii.

Care este secretul înțelegerii în familie?

Eu sunt de părere că este mai bine pentru o fată care s-a spovedit, a trăit o viață în Biserică și s-a rugat înainte de căsătorie, să nu pună la temelia căsniciei gândul că trebuie să se supună soțului. Este posibil să se simtă constrânsă și să dezvolte o împotrivire. Dau un exemplu din ceea ce am constatat personal: se întâmplă, atunci când alăptezi, să fii sfătuită să nu mănânci anumite legume, pentru că îi provoacă sugarului colici, ceea ce este discutabil, iar în cazul meu, fals. Și atunci, din cauza stresului, un proces firesc, cum este alăptarea, poate să-ți devină neplăcut. Așa mi se pare și în cazul în care, în toate, soțul vrea să aibă ultimul cuvânt. Eu am vorbit cu Ciprian despre acest lucru și este important ca soții să stabilească dinainte pe ce cale vor apuca dacă apare o diferență majoră de păreri între ei. Noi am hotărât că întrebarea la care soții vin cu răspunsuri diferite trebuie supusă judecății duhovnicului. Fiecare dintre soți este om supus greșelii și nu este infailibil. Trebuie cerută părerea duhovnicului, prin care răspunde Dumnezeu. Dacă situația este de așa natură încât cineva trebuie numaidecât să își impună părerea, cred că este mai bine să cedeze soția. Soții devin un trup, ei sunt una. Ar însemna ca jumătatea stângă să asculte de jumătatea dreaptă sau invers. De aceea, noi ne-am zis că nu se pune problema ascultării unui soț față de altul: ei merg ca un tot în fața duhovnicului, care rezolvă problema, și nu ca doi creștini aflați în conflict.

Femeia, starea femeii, poate să influențeze mai mult familia, copiii, decât starea bărbatului. În familiile pe care le cunoaștem, am observat că, cu cât mama este mai așezată, mai liniștită, cu atât copiii sunt mai calmi și mai cooperanți. Mama are și intuiția relațiilor (corecte) din familie, cum trebuie să fie fiecare. Și starea ei se transmite foarte ușor. La primul copil aveam prea puțină experiență pentru a descifra stările lui, bebeluș fiind. Al doilea este mult mai sensibil decât primul și modul acesta în care o anumită stare sufletească a mamei (grijă, neliniște) îl împiedică pe copil să se liniștească a devenit evident. Am mai observat că, în perioadele în care, din diferite motive, nu mă puteam aduna, nu țineam aproape de Dumnezeu, copiii nu mergeau bine. Tocmai din această cauză eu cred că dacă lucrurile nu merg bine într-o familie, aceasta este în principal din cauza femeii.

Mama trebuie să se spovedească foarte bine, să fie sinceră cu ea însăși, să își dea seama bine unde greșește în gândurile sale, să nu se ascundă de ea însăși, ca să ajute familia.

Cum transmitem copiilor credința în Dumnezeu?

Noi am mers pe a nu constrânge. Copiii nu trebuie să simtă credința ca pe o obligație, ci să fie făcut totul cu bucurie. Există riscul ca, atunci când cresc și trec obligatoriu prin etapa de desprindere de noi pentru a-și găsi propria individualitate, copiii să includă și modul de viețuire creștin printre cele de care trebuie să se debaraseze. Așa am fost noi și, probabil, așa vor fi și copiii noștri. Cunosc copii la care nu a existat deloc această problemă.

Îmi place să le povestesc copiilor din Sfânta Scriptură, din Viețile Sfinților. Și lor le place să mă asculte.

Cum trăiți credința în familie?

Cu cinci copii, este mai greu să avem un program duhovnicesc ca familie. Dar ne străduim să ne rugăm în fiecare zi. În perioada aceasta de criză, de exemplu, citim Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Canonul către toate Puterile cerești și către toți sfinții. Când suntem toți în casă, cum e acum, în carantină, este și mai greu să găsesc timp pentru rugăciune. Dar încerc să trăiesc prezența lui Dumnezeu, așa cum spune părintele Arsenie Papacioc: „Orice suspin poate fi o rugăciune”. Câte un „Doamne Iisuse…”, rugăciuni scurte.

Din când în când mai pun copiii să facă câte un șirag de „Doamne Iisuse…” și vin și cei mici.

Ca mamă, când copilul este mic, ți-e frică de tot felul de situații primejdioase și îți dai seama că, dincolo de a-i da de mâncare, a-l îngriji, a-l șterge, dacă i se întâmplă ceva, o boală, nu ai un control direct asupra evenimentelor. Atunci îl încredințezi Maicii Domnului. Pe el și pe toată familia.

M-am gândit ce s-ar întâmpla dacă ar fi voia Domnului să-mi ia un copil, cum ar fi? Și cred că, dacă s-ar întâmpla asta, n-aș putea să nu mă rog ca Dumnezeu să-Și schimbe voia. Însă cunosc o bună creștină care s-a rugat pentru nepotul ei, căruia i-a explodat o sticlă de benzină în față și a inspirat vapori de benzină încât s-a ars și în gât, să se facă voia Domnului. Și copilul este foarte bine, are doar urme pe față, fără să fie desfigurat.

Ce rol are duhovnicul în viața de familie?

Un rol foarte important. Părerea mea este că cel mai bine ar fi ca amândoi soții să se spovedească la același duhovnic. Însăși alegerea soțului/soției este foarte important să se facă cu binecuvântarea duhovnicului. Pentru că tu poți să faci o alegere după niște criterii foarte nesigure și nu ai discernământul necesar sau vederea a ceea ce te așteaptă. Am văzut cazuri, chiar printre prietenele mele, când duhovnicul nu a dat binecuvântare din toată inima și nu a fost bine.

Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. XIII/2020