Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patima Mea” (Luca 22, 15), ne spune Domnul. Și parcă Îl vedem în noaptea aceasta mântuitoare pe Domnul mergând, precum a mers spre Emaus, cum a mers să Se arate Apostolilor, cum a mers spre femeile mironosițe. Îl vedem pe Domnul că aleargă din casă în casă și vine ca să întâmpine pe fiecare dintre dumneavoastră. Vine să vă mângâie, pentru că Îi este dor, Îi este dor de dumneavoastră, cum dor ne este și nouă. Și dorul nu se stinge decât prin sfânta și curata îmbrățișare, adică prin întâlnire. Atunci se stinge dorul. Și Domnul nostru ne-a dorit și dorește să fim cu El.
De unde și de când este acest dor al Fiului lui Dumnezeu? Încă din zorii făgăduinței. Vă îndemn să vă duceți cu mintea la strămoși, la căderea lui Adam. Găsim în Facerea 3, 15 cuvintele Domnului: „dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul”. În acest cuvânt este făgăduința că va veni El, Stăpânul. Și Fiul lui Dumnezeu cel dorit a venit. A venit la împlinirea vremii, în zorii mântuirii. O fecioară smerită din Nazaret a fost chemată să-I fie maică și s-a săvârșit dumnezeiasca taină, dumnezeiasca întrupare.
Hristos Domnul pe toate le-a făcut pentru noi și pentru a noastră mântuire. Și iată-L acum, în această noapte mântuitoare pe El, pe Domnul, Care a călătorit pe pământ și Care ne-a lăsat urmele Lui și mormântul Lui, căutându-ne pe fiecare dintre noi.
Ce este Învierea Lui? Chezășia învierii noastre. Dacă El n-a înviat, spune Apostolul Pavel, zadarnică este credința noastră, zadarnică și propovăduirea noastră (cf. 1 Corinteni 15, 14). Dar El a înviat și credința noastră nu este zadarnică și nici propovăduirea noastră nu se face în deșert.
Creația era ajunsă la eșecul ei, la eșecul morții. Dar, prin Învierea lui Hristos, creația este înnoită și ziua aceasta este pentru noi toți zi de bucurie. Femeile mironosițe au alergat dis-de-dimineață la mormânt, au găsit piatra răsturnată. Era mare piatra, nu puteau niște femei să o răstoarne. Trupul Domnului nu mai era. Maria Magdalena a rămas în grădină, tristă că nu L-a găsit pe Domnul, înspăimântată, totodată, cu mirul lângă ea ca să ungă trupul Domnului. În acel moment se apropie Iisus de ea. Și ea, când Îl vede, Îi spune: „Învățătorule”. Hristos o cheamă pe nume și îi spune: „Nu te atinge de mine!” Și primește, apoi, Maria poruncă: „Mergi la frații Mei și le spune: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17). Ea este cea dintâi care a fost trimisă la propovăduire. Este cea dintâi care a aflat taina vieții veșnice.
Dorul lui Hristos este să ne tragă pe toți la El. S-a smerit pe Sine ca să ne ridice la înălțimea Lui. A luat chip de rob, ca pe robul păcatului să-l ridice la slava Sa și ca să ne facem așa cum ne vrea El. Și L-am auzit spunând: „Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt” (Psalmi 81, 6). El primește în Sine ale noastre, ca să ne dea în schimb cele ale Lui. El a primit în Sine tot ceea ce a fost omenesc. Amintiți-vă și de oțet, amintiți-vă și de suliță, amintiți-vă și de cununa de spini; pe toate le-a primit ca să ne dea în schimb cele ale Lui, ca să ne facă pe noi frați ai Săi. Acesta e dorul pe care-l are Hristos.
Și voi aduce înaintea dumneavoastră întâlnirea dintre Hristos și Luca și Cleopa pe drumul Emausului. Au mers pe cale, au ajuns la casa lor, s-au așezat la masă și acolo El a frânt pâinea. Când a frânt pâinea, atunci ei L-au cunoscut. De ce? Pentru că au recunoscut același semn. Cu câteva zile mai devreme, Iisus, la Cină, după ce a spălat picioarele ucenicilor, a luat pâinea și a frânt-o; a luat paharul, l-a binecuvântat și l-a dat ucenicilor. În acel moment, celor doi li s-au deschis ochii. Ce au făcut cei doi apostoli? Spune Evanghelia: „în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim” (Luca 24, 33). Ce înseamnă aceasta? Inima lor s-a transformat, le ardea. Era dorul după Cel pe care-L pierduseră. Dorul se aprinsese iarăși înăuntrul lor și, de aceea, au plecat din Emaus imediat spre Ierusalim.
Să ne îndreptăm spre inima noastră și să cercetăm ce avem acolo. Să scoatem răutatea, să scoatem egoismul! Să știm un lucru: Hristos nu are zăbrele, Hristos nu are lacăte la uși, Hristos nu are obloane la ferești, Hristos intră și vine la noi! Duceți-vă cu mintea la cei care au fost în temnițele comuniste, cât de greu le-a fost! Dar Hristos a fost cu ei.
Sunt convins că și în această noapte sfântă, mântuitoare, Hristos a poposit în casa dumneavoastră, v-a binecuvântat masa, v-a binecuvântat inima și mintea dumneavoastră când ați rostit: Hristos a înviat! Și v-au răspuns cei din casă sau vecinii: Adevărat a înviat! Sau când ați cântat cu noi, sau când veți mai cânta în aceste zile.
Să nu descurajăm! El ne sloboade și El ne ridică. El este Cel care le poate face pe toate noi înlăuntrul nostru. Lui I se cuvine slava și stăpânirea în veci. Amin! Hristos a înviat!