background

Cuvintele sfinților

Cuvintele sfinților

Sfințenia nu încetează să se manifeste în lume, indiferent de vremuri, pentru că ea este lucrarea lui Dumnezeu, revărsarea în lume a harului Său necreat. Sfințenia este un alt nume al lui Dumnezeu, asemenea iubirii. În anul 2019 au fost recunoscuți între sfinți mai mulți nevoitori în cele dumnezeiești, ale căror cuvinte ne aprind și nouă râvna spre Împărăția cerurilor.

Sfântul Efrem Katunakiotul
27 februarie

Ascultarea face minuni: ascultarea vă aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos dă rugăciunea. Nu ne mântuie rugăciunea, ci ascultarea de duhovnic ne mântuie. Prin duhovnic vorbește Hristos. Se poate oare să cadă cineva câtă vreme se aseamănă în ascultare cu Hristos? Chiar dacă porunca duhovnicului e rătăcită, Dumnezeu, pentru ascultare, o va întoarce în folos sufletesc. Pe duhovnicul tău, așadar, să-l vezi ca pe Hristos. Să nu-l întristezi. L-ai întristat pe duhovnic, L-ai întristat pe Dumnezeu.

Sfântul Efrem Katunakiotul.
Sfântul Efrem Katunakiotul.
 

 

Diavolul știe ce e duhovnicul, ce înseamnă duhovnicul, ce înseamnă ascultarea de duhovnic! Ascultarea aduce iluminare, lacrimi și rugăciune. Dacă n-ai ascultare, chiar dacă le ai pe acestea, le vei pierde. Cât de mult îl cinstești și îl iubești pe duhovnic, atât de mult primești. Harul ascultării îl înconjoară pe ascultător ca o flacără și de aceea nu-l poate prinde diavolul. Dacă lipsește această flacără, diavolul ne va devora. M-am încredințat din experiență că ascultarea este mai mare decât rugăciunea.

Sfântul Daniil Katunakiotul
7 septembrie

Suspiciunea în timp de pace provoacă tulburare și neînțelegere. Suspiciunea nu cunoaște niciodată adevărul, chiar dacă ochii văd adevărul și împrejurările arată blândețe și dragoste. Suspiciunea deformează totul și face pe iubitorul ei să creadă mai degrabă o minciună decât adevărul a ceea ce vede. Suspiciunea este un fotograf fals și grotesc, care atunci când fotografiază deformează imaginea chipului din fața lui.

Sfântul Daniil Katunakiotul.
Sfântul Daniil Katunakiotul.
 

 

Când dorim ceva și nu reușim să obținem, nu trebuie să luptăm împotriva situației, ci să spunem: „Binecuvântat fie numele Domnului”, atât în izbândă, cât și în eșec.

Sfântul Iosif Isihastul
16 august

Sfântul Iosif Isihastul.
Sfântul Iosif Isihastul.
 

 

Nimic mai mult nu-ți cere Hristos pentru ca să-ți dea darurile Sale cele sfinte, decât să recunoști că tot ceea ce este bun este al Lui. Și să compătimești pe cel care nu are. Să nu-l judeci pentru faptul că nu are: că este păcătos, viclean, guraliv, hoț, desfrânat, pervers sau mincinos. Dacă dobândești această cunoștință n-ai să mai judeci niciodată pe nimeni, chiar dacă ai să-l vezi că păcătuiește de moarte, deoarece ai să spui imediat: „Hristoase, nu are harul Tău, de aceea păcătuiește. Dacă pleci și de la mine și eu voi săvârși fapte și mai rele. Dacă nu cad, nu cad pentru că mă ții Tu. Atâta vede fratele, atâta face. Este orb. Cum vrei să vadă fără ochi? Este sărac. Cum să-i ceri să fie bogat? Dă-i Tu bogăție ca să aibă, dă-i ochi ca să vadă”. Dacă vei căuta dreptate pentru orice lucru cu care te-ar nedreptăți semenul tău sau te-ar necinsti, te-ar înjura, te-ar lovi, te-ar alunga sau chiar viața ta ar urmări să-ți ia, tot tu ești nedrept dacă îl vei considera vinovat și-l vei acuza cu patimă. Deoarece ceri de la acesta ceea ce nu i-a dat Dumnezeu. Dacă vei înțelege bine tot ceea ce ți-am spus eu, toți ceilalți îți vor fi nerăspunzători pentru orice greșeală, în timp ce tu vei fi pentru toate răspunzător.

Sfântul Sofronie Saharov
11 iulie

Dumnezeu adesea nu răspunde rugăciunilor noastre. Tace. Tăcerea Lui multora le este dovadă că „Dumnezeu nu există”, că „a murit”. Dar dacă noi am gândi în ce stare Îl punem pe Dumnezeu cu patimile noastre, am vedea că nu are altă cale decât a tăcea. Noi așteptăm ca El să fie de partea noastră în nedreptățile noastre. El nu ne învinuiește fățiș, ne lasă să urmăm căilor noastre rele și să secerăm roadele propriilor noastre greșeli. Însă dacă ne întoarcem către El cu pocăință, degrab răspunde, mai iute decât ne-am aștepta.

Sfântul Sofronie Saharov.
Sfântul Sofronie Saharov.
 

 

A te ruga, adesea înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră dezastruoasă: neputință, mâhnire, îndoială, frică, tristețe, deznădejde – într-un cuvânt: despre tot ceea ce ține de condițiile existenței noastre. Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar fără o succesiune logică.

Sfântul Ieronim Simonopetritul
9 mai

O fiică duhovnicească de-a Starețului a aflat imediat după căsătorie că soțul ei este mason. A mers îndată la Stareț ca să-l înștiințeze. Acesta a convins-o să-l aducă la metoc cu prima ocazie. Într-o zi, când cei doi au venit, Starețul i-a primit cu multă dragoste și bucurie. I-a îmbrățișat pe amândoi și, luându-i de mână, a spus soțului:
– Din această clipă sunteți și dumneavoastră fiul meu duhovnicesc și voi da răspuns lui Dumnezeu pentru dumneavoastră.

Sfântul Ieronim Simonopetritul.
Sfântul Ieronim Simonopetritul.
 

 

Apoi i-a spus că are binecuvântare să se împărtășească. Acela însă s-a împotrivit spunând că nu poate posti. Dar Starețul i-a spus:
– Astăzi veți mânca și carne, mâine pește, poimâine untdelemn, iar în ziua următoare vă veți împărtăși.

Când cei doi au hotărât să plece în America, soțul a mers la Stareț și cu lacrimi în ochi și-a luat rămas bun de la el. A vrut să-i sărute chiar și picioarele, căci cu dragostea pe care i-o arătase aflase calea mântuirii.



Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. XIII/2020