„Iisus Hristos ieri, azi și în veci același este” (Evrei 13, 8) – cuvintele Sfântului Pavel răsună până la sfârșitul veacurilor ca o vestire a faptului că Domnul nostru este Lumina care luminează sufletul omului, atunci când omul I se deschide. În rândurile de mai jos o astfel de mărturie ne oferă Înaltpreasfințitul Antonie Pakanich, Mitropolit de Borispol și Brovary, fost rector al Academiei Teologice din Kiev, Ucraina.
Vă rugăm să ne povestiți despre locul de naștere, familie, tradiții.
M-am născut în Transcarpatia. Este un ținut uimitor – țara munților maiestuoși, a văilor înverzite și a oamenilor curajoși. Pe versanți și la poalele munților se întind pajiști nesfârșite de flori.
Îmi iubesc plaiul, locul în care m-am născut și am fost botezat, unde s-au născut și au crescut părinții mei, unde i-am întâlnit pe îndrumătorii mei duhovnicești și pe primii învățători. Pe aceste meleaguri, cu mai bine de o sută de ani înainte de încreștinarea Rusiei, aici împărtășeau creștinismul rutenii.
Părinții mei sunt oameni profund credincioși și ne-au transmis nouă, copiilor, dragostea față de Dumnezeu, de Biserică și de tradițiile ortodoxe. De la o vârstă fragedă am fost învățați să ținem posturile și să rămânem credincioși tradițiilor. Pentru mine, mersul la biserică dintotdeauna a însemnat un eveniment. Slujba mă fascina, încercam să stau cât mai aproape de amvon pentru a nu pierde nimic și urmăream cu interes toate acțiunile.
Cine v-a servit ca model pentru formarea dumneavoastră în viață?
Vremurile în care m-am format din punct de vedere spiritual au fost un timp al oamenilor evlavioși și al mărturisitorilor. Biserica era persecutată în epoca sovietică, iar slujirea în Biserică era însoțită de dificultăți serioase. Toți cei care au căutat să-și dedice viața slujirii în Biserică au trebuit să dea dovadă de spirit de sacrificiu și de curaj.
În acea perioadă dificilă, noi, seminariștii, am devenit discipoli ai preacuviosului Serghie de la Radonej. Anii petrecuți în școlile teologice de la Moscova, pe teritoriul Lavrei Sfânta Treime a Sfântului Serghie, au constituit pentru noi o epocă de aur a creșterii duhovnicești și intelectuale, a cunoașterii celor mai importante valori ale Ortodoxiei și a experienței unice a bătrânilor sihaștri purtători de duh, a teologilor eminenți și a truditorilor zeloși în via lui Hristos.
Dintre discursurile solemne din prima zi de școală, îmi amintesc de cuvântul mitropolitului Pitirim Neceaev, care pe atunci era profesor la Academie. El a rostit niște vorbe pe care le-am ținut minte toată viața: „Domnul îi alege pentru preoție pe cei mai buni. Voi ați fost cei admiși la seminar și astfel Dumnezeu v-a ales. Priviți, însă, în sufletul vostru și comparați-vă cu oamenii care nu au fost admiși. Oare într-adevăr sunteți cei mai buni?” Aceste vorbe au fost spuse cu atâta sinceritate, încât fiecare cuvânt a ajuns la inima celor care îl ascultau. Pe de o parte, pentru această slujire înaltă, s-a spus că Dumnezeu alege pe cineva în conformitate cu pronia Sa. Dar pe de altă parte, această înălțime este atât de mare, încât toți trebuie să muncim foarte mult pentru a ne apropia cât de puțin de acest ideal despre care vorbește Evanghelia.
Ați cunoscut duhovnici care v-au influențat sau v-au sprijinit în formarea duhovnicească? V-au impresionat viețile anumitor sfinți?
Cu mila lui Dumnezeu, l-am cunoscut pe Sfântul Iov din Uglea, care s-a născut într-un sătuc din Transcarpatia, Iza, la începutul secolului trecut. Întâlnirile cu el, conversațiile particulare, diverse episoade din slujirea lui au lăsat o amprentă pentru tot restul vieții mele și au influențat formarea mea duhovnicească. Era surprinzător de smerit, de o omenie impresionantă și plin de abnegație.
Admir o mulțime de sfinți diferiți: noii martiri, părinți preacuvioși sau sihaștri retrași și puțin cunoscuți. Fiecare dintre ei a fost un dascăl pentru mine într-o anumită perioadă a vieții. În mod special, îl admir pe Sfântul Filaret Drozdov, cel mai mare teolog al secolului al XIX-lea, un adevărat slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu. Teologia sa nu s-a născut din nevoia rațională de a încadra taina vieții într-un fel de tabel sau diagramă, ci din convingerea sinceră că creștinismul este înțelepciunea tainică a lui Dumnezeu. Teologia Sfântului Filaret este un arbore viu al gândirii, care te ajută să te dezvolți spiritual, să nu înțepenești în rațiune și care dezvăluie credința vie într-un Dumnezeu viu.
Cum a rezistat Biserica Ortodoxă sub comunism? Cum s-a păstrat legătura cu Dumnezeu în inimile credincioșilor?
Provocările cu care s-au confruntat credincioșii n-au făcut decât să unească poporul ortodox și să-l încurajeze să-și apere credința și Biserica, prin toate mijloacele. Suferința și toate încercările care ne-au fost sortite ne-au întărit, ne-au făcut mai puternici și ne-au testat credința.
Puterea sovietică a încercat să extermine credința, oferind în schimb ideologia sa statală. Desigur, există multe pagini tragice în istoria Bisericii asociate cu această perioadă. Dar acea înălțime a duhului, pe care o aveau duhovnicii și noii martiri ai secolului XX, a devenit noua istorie a Ortodoxiei, cea care i-a dat un nou impuls, noi sfinți. Credința a fost păstrată cu prețul vieții celor mai frumoși și mai buni oameni.
Când ne gândim la viitorul Bisericii, observăm apostazia unor tineri, adesea înrobiți de un ideal material al lumii. Oare ce mai poate atinge inimile acestor tineri?
Lumea nu este trainică, la fel și idealurile ei. Orice schimbare, cât de mică, instabilitatea, crizele economice distrug toate aranjamentele pământești. Prin urmare, lumea materială nu este o amenințare reală. Ea este iluzorie și fragilă. Totul ține de atitudinea față de această lume. Mai precis, tinerii ar trebui să-și formeze o atitudine corectă față de ea. De fapt, în societatea noastră, și mai ales în rândul tinerilor, există o cerere imensă pentru idealurile moderației, purității, fidelității. Tinerii sunt în permanentă căutare, uneori chiar fără a-și da seama, iar sarcina Bisericii constă în a le sugera unde să-și găsească împlinirea.
Trebuie să trăim cu tinerii, ca ei să fie ajutați să treacă prin perioadele dificile și crizele personale și să mergem cu ei de mână în direcția cea bună, corectându-i și îndreptându-i cu bunătate. Doar prin efort comun, rugăciune, fapte bune și comunicare constantă vom putea să ferim tinerii de influența distructivă a lumii, să-i ajutăm să se înțeleagă pe ei înșiși și să-L găsească pe Dumnezeu.
Diversele acțiuni și evenimente populare din zilele noastre, concepute doar pentru efect exterior și impact superficial, nu pot avea roade bune. Ele nu te pregătesc pentru muncă serioasă și profundă, singurul mod de a obține rezultate sănătoase și durabile. Trebuie să crezi în tineri și să le fii alături.
Care sunt motivele pentru a crede în Dumnezeu?
Personal, nu am nevoie de niciun fel de motiv sau pretext. Există o sete de Dumnezeu acută, vitală, care pătrunde întreaga ființă. Aceasta este singura realitate a existenței umane. Fără El nu există nicio viață pentru mine, nicio realitate.
Viața unui creștin nu este ușoară. De ce ar alege cineva această cale când are atât de multe alte oferte?
În viziunea mea, ușurința traiului se poate afla numai prin viața în Hristos. Îi compătimesc sincer pe toți cei care trăiesc fără a-L cunoaște. Cu El, totul este extrem de clar și simplu. Da, trebuie să-ți dai osteneala, dar această muncă este minunată, plină de har și însuflețire! Fiecare zi este luminată de lumina Lui, de Duhul Său, umplută de darurile Sale. Bunătățile duhovnicești ne hrănesc continuu, prin frumusețe, bunătate și armonie. Nicăieri altundeva omul nu va putea găsi o astfel de măreție și frumusețe, astfel de posibilități nelimitate. Numai creștinismul poate da aripi. Alegerea este a fiecăruia: să se târască sau să zboare.
Care este cea mai mare sursă de putere a creștinului?
Dumnezeu. Și numai El. Omul este sărac și gol, slab și neputincios. Puterea lui, tot ce are bun și luminos îi este dat de Dumnezeu, nemeritat, din mare dragoste și milă. Și inima omului nu va fi de ajuns ca să cuprindă aceasta, nici mintea ca să înțeleagă. Omul nu va găsi suficiente puteri ca să accepte și cuvinte ca să-I mulțumească.
Cum putem găsi și menține pacea, echilibrul interior în timpul încercărilor și tulburărilor exterioare?
Pacea este încrederea noastră în Dumnezeu. Ai pierdut încrederea – ai pierdut pacea. Echilibrul nostru este în mâinile lui Dumnezeu. „Nimeni nu chema numele Tău și niciunul nu se deștepta ca să se întărească întru Tine. Căci Tu ai ascuns fața Ta de la noi și ne-ai lăsat în voia fărădelegilor noastre” (Isaia 64, 6). Adică, nu ne închinăm lui Dumnezeu, nu credem în numele Lui, nu cunoaștem fericirea de a-L urma. Și din această cauză El S-a întors de la noi. Suntem neajutorați înaintea Lui, pentru că suntem lăsați în voia noastră, arhiplini de păcate. Nici nu încercăm măcar să ne ținem de El! Și cui să-i facem reproșuri pentru toate acestea?! Doar nouă înșine. Toate necazurile vin de la noi înșine: de la încăpățânarea, egoismul și lenea noastră. Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce este necesar pentru fericire și chiar mai mult.
Vă rugăm să transmiteți un mesaj tinerilor.
Dumnezeu dă fiecărui om un dar neprețuit: tinerețea – plină de puteri, aspirații, lupte, speranțe și așteptări. Vă doresc să păstrați toate aceste daruri în inima voastră cât mai mult! Umpleți-vă de lumina lui Hristos și luminați altor oameni! Ajutați-i pe cei nevoiași! Sprijiniți-i pe cei mai slabi, nu nedreptățiți pe nimeni! Fiți milostivi, buni, exigenți! Încercați să vedeți esența în spatele aparențelor, conținutul interior, care de multe ori nu corespunde celui exterior, care poate fi strălucitor, dar fals. Iubiți-L pe Dumnezeu mai mult decât orice altceva în viață și credeți într-un miracol! Cu siguranță miracolul va porni să se întâmple în viața voastră atunci când veți începe să trăiți împreună cu El.
Tuturor tinerilor: mult succes și binecuvântare de la Dumnezeu!