Tu, iubite, frate, atunci când ai pace, roagă-te, ca să îți păstrezi pacea; când ai o suferință și o întristare, roagă-te, când ai o ispită, roagă-te!
Roagă-te pretutindeni și permanent, pentru că doar așa vei fi biruitor în lupta pe care o duci, te vei sfinți și doar așa te vei învrednici să vezi chipul lui Dumnezeu.
După ascultare vine smerenia. După smerenie vine rugăciunea. Iar după rugăciunea cea curată, vine dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru oameni. Dar dragostea pe care o are omul duhovnicesc nu ajunge numai până aici, ci ajunge până la dragostea pentru natură. A vorbi cu Dumnezeu este tot ceea ce putem face mai bun în viața noastră, chiar dacă li se pare ciudat fraților din jurul nostru. Dar să dea Dumnezeu să înțeleagă și ei și să facă la fel!
Dragii mei, una este să te mândrești, alta să nu te mândrești și alta să fii smerit.
Adevărata smerenie o are creștinul care nu doar că nu îi judecă pe alții, nu doar că se consideră pe sine nimic, ci se îndreaptă împotriva sa și se face totodată acuzator și acuzat.
Credința nu este o filosofie care să fie supusă cercetării și prelucrării. Credința înseamnă curaj, râvnă dumnezeiască. Credința este văpaia care stăpânește în inima creștinului ortodox credincios, pe care Harul lui Dumnezeu o naște, o aprinde și o crește. Cum spune și Sfântul Apostol Pavel, credința este „încredințarea celor nădăjduite, dovedirea celor nevăzute” (Evrei 11, 1).