Trăim bucuria Învierii în sânul propriu-zis al familiei și în sânul familiei mari, obștea parohiei. În sânul familiei sunt prezenți duhovnicește și cei plecați în afara țării pentru a câștiga, prin muncă, pâinea cea de toate zilele.
Trăim bucuria, nu în ultimul rând, și cu cei plecați la Domnul, părinți, fii, frați, surori, moși și strămoși; trăim această bucurie îndeosebi cei ce în noaptea Învierii mergem la mormintele lor, aprindem lumânări și mai ales servim din pască, ciocnim ouă roșii pomenindu-le numele și faptele lor, cuvintele și învățăturile lor prin care ne-au educat în păstrarea și trăirea credinței noastre strămoșești. Toate acestea se mențin și se trăiesc în modul cel mai adânc sufletește în satele noastre, care prin frumusețile naturii și prin rânduielile mai sus amintite, în sezonul de primăvară devin în noaptea de Paști mici colțuri de rai. Această încărcătură sufletească o susțin permanent biserica – locașul de închinare, cimitirul, școala și nu în ultimul rând instituția primăriei, fiecare cu un rol, cu o lucrare educativă deosebită, veghind la păstrarea ordinii sociale, promovând dragostea de muncă, dragostea de neam și țară, toate temeluite pe legile lui Dumnezeu, propovăduite de Biserică.
În timpul regimului comunist, satul era pe punctul de a dispare sub motivația că în felul acesta se câștigă mai mult teren pentru agricultură prin demolarea locuințelor și a curților gospodăriei. Era o faptă criminală distrugerea, dispariția celulei de bază a societății noastre românești.
În zilele noastre, satul este din nou amenințat cu dispariția prin plecarea oamenilor în alte țări pentru a câștiga mai lesne o bucată de pâine și un ban pentru cei rămași acasă. Consecința acestei situații este distrugerea familiei și pustiirea, dispariția satului. (…)
Așa cum Dumnezeu a orânduit lucrurile privind satul și viața țăranului, așa nădăjduim că ne va veni în ajutor pentru salvarea satului și a familiei, a vieții celor care populează satul și nu numai. Dumnezeu lucrează prin oamenii Săi, care-L iubesc iubind pe semenii lor din care fac parte și țăranii care umplu bisericile, la Paști și hramuri și nu numai, mulțumind lui Dumnezeu, purtând crucea lipsurilor și nedreptăților și mai ales disprețul celor care L-au părăsit pe Dumnezeu îmbogățindu-se pe căi necinstite.
Oamenii satelor, și nu numai, trăiesc această stare cu durere, dar și cu bucurie, având în minte și în inimă, ca buni creștini și români, cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filipeni 1, 29).