Bucovina, pământul voievozilor care au condus în primele secole Moldova și au apărat credința creștină, este rodul sfinților ei. Mireasma duhovnicească pe care pelerinii o simt în nordul Moldovei este mireasma florilor duhovnicești care sunt sfinții. Trăindu-L pe Hristos, care i-a împodobit cu darurile Duhului Sfânt, ei iradiază pacea, bucuria și lumina Învierii Lui.
Mitropolitul Teoctist al Moldovei
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a făcut din Moldova și spațiul românesc o poartă a creștinătății. Dar nu a fost singur în acest efort. I-au stat alături oamenii cu viață sfântă din acea vreme, oameni conștienți de responsabilitatea pe care o au pentru sufletele oamenilor, conștienți de responsabilitatea de a opri invadarea Europei de Imperiul Otoman. Împreună au plinit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos „unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu…” (Matei 18, 20).
Adunați în numele lui Hristos alături de Voievod au fost oștenii, aflați toți în stare de jertfă. Și zeci de mii dintre ei ai murit apărând țara și creștinătatea.
Adunați în numele lui Hristos alături de Voievod au fost preoții și călugării care au luminat poporul despre lupta cea bună a Voievodului și l-au mângâiat în dureri.
Adunată în numele lui Hristos a fost o țară întreagă care a dus cu râvnă și smerenie crucea de a fi poartă a creștinătății, care l-a ținut dincolo de Europa centrală și Europa răsăriteană pe Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.
Cel care l-a primit cu inima deschisă pe voievodul care avea în jur de 18–20 de ani când a început să continue slujirea tatălui și a bunicului său și l-a pus ca o lumină în sfeșnic, garantând în fața țării că acesta este omul lui Dumnezeu, a fost Mitropolitul Teoctist.
În cei 21 de ani în care îi va fi alături în Sfatul domnesc, el va fi primul care semna după domn actele. El singur a semnat în numele întregii țări, în 1462, un tratat cu Polonia: „Iată eu, Teoctist, mitropolitul Moldovei, și cu boierii moldoveni, cu duhovnici și mireni, cu bogați și săraci, și cu toți sfetnicii domnului nostru, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, bătrâni și tineri, și cu toată țara”.
Ziua lui onomastică, prăznuirea Sfântului Teoctist din Palestina, în 3 septembrie, a ales-o Sfântul Ștefan ca zi în care mâna care îl unsese domn să îi sfințească întâia ctitorie și necropola, Mănăstirea Putna.
Când Hristos Domnul l-a chemat pe marele păstor la Sine, în 18 noiembrie 1478, Sfântul Ștefan i-a adus trupul la Putna, unde venea adesea să i se închine. Iar în 1504, domnul și mitropolitul s-au întâlnit din nou, alături de Cel pe care L-au slujit fără cruțare de sine, iar acum, de lângă Hristos, mijlocesc în continuare pentru popor.
***
„Pe părintele Moldovei și al nostru ocrotitor, apărătorul credinței și în slujirea Bisericii mult ostenitor, cel ce l-a uns ca domn pe Voievodul Ștefan și împreună-lucrător a fost cu el, pe Sfântul Teoctist să-l lăudăm și să-i strigăm: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.” (Propunere de tropar pentru Mitropolitul Teoctist al Moldovei)
Mitropolitul Anastasie Crimca
Un domn martir, Miron Barnovschi, un mitropolit neobosit, Anastasie Crimca, și un boier smerit, Luca Stoici, au ctitorit Mănăstirea Dragomirna.
La intrarea în Suceava, pe moșia părinților săi, Mitropolitul Anastasie a gândit biserica ce înalță către cer turla sculptată, o mărturie văzută pentru cântul de laudă și suspinul de pocăință îndreptate către Hristos Domnul.
Viitorul ierarh Anastasie Crimca s-a născut și s-a format într-o aleasă familie de buni creștini, pe care i-a iubit foarte mult și cărora le-a mulțumit întreaga viață pentru cum l-au crescut.
Însuflețit de dragostea de neam, a slujit Țara Moldovei, supusă permanent năvălirilor străine, ca oștean și diac. Lupta sa în oaste pentru apărarea pământului strămoșesc și a credinței străbune a fost răsplătită de conducătorii țării. Tot ce a primit și averea moștenită de la părinți le-a pus în slujba Bisericii, ctitorind locașuri de cult și miluind pe cei nevoiași.
Dorind o viață mai înaltă, a luat pe umerii săi jugul cel bun al lui Hristos și a intrat în monahism, ctitorind biserica mică de la Dragomirna pe moșia părinților săi. Pentru viața sa deosebită și darurile cărturăriei și conducerii, s-a învrednicit să fie hirotonit în treapta de arhiereu.
Dăruit de Dumnezeu cu un simț deosebit pentru frumosul credinței noastre ortodoxe, Mitropolitul Anastasie a pus arta în slujba transmiterii credinței. A dat naștere și a condus timp de două decenii o școală de miniatură ce reprezintă punctul culminant al miniaturisticii în cultura română.
Din 1608 până la fericita sa mutare la Domnul, în 19 ianuarie 1629, a păstorit Mitropolia Moldovei. S-a mutat la Domnul cu autoritatea și conștiința demnității unui patriarh, fiind cinstit cu acest titlu de călătorii străini veniți în Țara Moldovei.
***
„Păstorule cel adevărat care ai slujit credința și neamul, ctitor prin faptă și cuvânt, al cărților sfinte scriitor și împodobitor, sprijin îndureraților, Sfinte Ierarhe Anastasie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.” (Propunere de tropar pentru Mitropolitul Anastasie Crimca)
***
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!