Este oare vreo activitate omenească despre care știm sigur că se va continua și în lumea de dincolo? Desigur, muzica. Vorbim de muzica cea adevărată, bună, numită în vechime de greci armonia – reflexie sonoră a proporțiilor și logicii armoniei universale. După cum există o singură Armonie, cerească sau pământească, tot așa există, în sens profund, doar o singură muzică.
Există însă și surogate muzicale. Astăzi aproape toți înțelegem diferența între alimentele care hrănesc, naturale sau ecologice și cele care, deși par gustoase și plăcute la vedere, sunt nocive. Tot așa și muzica poate fi naturală, armonioasă, care hrănește mintea și sufletul, dar și nocivă, care îmbolnăvește și chiar ucide sufletește.
Cum putem recunoaște muzica adevărată? Cel mai logic, etimologic, adică din logica cuvintelor.
Muzica, din toate timpurile și din toate locurile, este sinonimă cu melodia. O muzică frumoasă e compusă din melodii frumoase. Etimologic, cuvântul melodie provine din două cuvinte grecești asociate: µέλι (miere) și ἀοιδή (cântare), care dau împreună cântare (dulce) ca mierea sau melismatică. Termenul a fost preluat în latină și apare în limba franceză abia în sec. al XII-lea.
Formulele melodice din care este compusă muzica psaltică, bisericească, se numesc melisme, iar compozitorii de muzică psaltică s-au numit melozi și melurgi. Prin urmare, ei sunt, prin definiție, creatori de melodie sau melos. În nicio altă cultură muzicală din orice timp sau loc nu avem această logică a termenilor.
Psalmodia este, deci, compusă din melisme, formule melodice repetitive, care se combină între ele și variază la nesfârșit. Melismele au apărut, cel mai probabil, odată cu compunerea psalmilor de către Sfântul Proroc David, sub inspirația Duhului Sfânt.
Cultura muzicală bisericească nu este inferioară celorlalte culturi muzicale și, tot așa, compozițiile psaltice nu sunt mai prejos decât creațiile marilor compozitori apuseni sau de altundeva și să îndrăznim să o gândim și să o spunem: ba chiar mai presus.
De-a lungul timpului, au existat câteva mănăstiri care au jucat un rol determinant în istoria muzicii bisericești, precum mănăstirile Sfântul Sava de lângă Ierusalim (sec. VI–VIII), Studion din Constantinopol (sec. IX–XII) sau Marea Lavră din Sfântul Munte Athos (sec. XIV–XV).
Acestea au beneficiat de un mare avantaj: cunoașterea limbii grecești. Limba greacă este limba compozițiilor psalmodice; până în secolul al XIX-lea, necunoașterea acestei limbi însemna un grav handicap în învățarea și, apoi, în execuția cântărilor, nemaivorbind de faptul că auditoriul, la rândul său, nu putea înțelege ce se cânta.
De aici putem descoperi, cu uimire, dragostea pentru muzică a poporului român și respectul profund pentru Tradiție. Suntem singura țară ortodoxă care a creat o cultură muzicală de mare amploare într-o limbă necunoscută, ba chiar în două, dacă socotim și slavona. Amplitudinea este demonstrată de numărul manuscriselor muzicale numite antologhioane (circa 20 descoperite până acum), de numărul protopsalților (cinci), de mulțimea locașurilor de cult unde se practica psaltichia, precum și de numărul compozițiilor muzicale (circa 200). Statistic vorbind, doar principatul Moldovei, singur, se situează pe a doua poziție ca importanță, imediat după Imperiul romeic (Bizantin).
O mănăstire nou construită la acea vreme de început a Moldovei a avut un rol esențial care a dus la această stare de fapt. Din izvoarele documentare ale vremii rezultă că marea majoritate a creațiilor psaltice aparțin monahului Eustatie, protopsaltul Putnei, că toate manuscrisele muzicale au fost copiate după cele putnene, că toți protopsalții moldoveni descoperiți până acum provin din Putna.
Ramificațiile Centrului muzical putnean depășesc granițele Moldovei de atunci, urcând în întreg spațiul ortodox nord-slav. Sfântul Teodosie, primul stareț al Schitului Mare (Maniava, Ucraina de astăzi), provenit din Mănăstirea Putna, duce cu el tradiția cântărilor psalmodice putnene, pe care le transcrie în notație kieveană, pe portativ. Ele vor căpăta denumirea de bulgarski raspev datorită limbii în care erau cântate, de redacție medio-bulgară, și vor intra în repertoriul irmologhioanelor rutenești și rusești până astăzi.
Să ne arătăm vrednici de moștenirea muzicală a strămoșilor noștri, prin care ei au exprimat legătura cu Părintele ceresc!