Despre teme fundamentale, precum familia, educația, identitatea culturală și spirituală, Romeo Moșoiu vorbește nu din cărți, ci din experiență. O experiență care a unit aspecte complementare ale vieții: a copilărit într-un mic sat de munte și lucrează în Ministerul Educației, a absolvit Teologia și s-a implicat în mișcări civice, a cunoscut mari duhovnici din mănăstiri și se ocupă instituțional de formarea copiilor.
Pentru a-i forma pe alții, mai întâi trebuie să parcurgi tu însuți un proces de formare. Ce v-a ajutat în formarea dumneavoastră ca om?
Prima persoană care a avut un rol important în formarea mea este învățătoarea mea, o învățătoare extraordinară, o persoană foarte caldă și foarte dornică de a transmite ceva și a-i ajuta pe elevi. Am făcut școala, până în clasa a III-a, la bunicii mei, la țară. Era un sat binecuvântat de Dumnezeu, cu o școală situată imediat în apropierea bisericii, ne despărțea doar un gard, pe care de multe ori îl săream și ajungeam în curtea bisericii. Doamna Capanu era o persoană foarte caldă, care ne-a ajutat și ne-a învățat să devenim oameni. Acolo ne-a șlefuit prima dată caracterul, lucru pe care l-am înțeles mai târziu – importanța acestei formări a caracterului încă din copilărie. Domnia sa insista foarte mult să fim oameni. Eu mi-am făcut școala într-o perioadă în care nu aveai acces la foarte multe informații, cum au tinerii din zilele noastre. Era perioada comunistă, în care lucrurile se făceau într-un anumit ritm. Și atunci, doamna învățătoare Capanu a fost cea care m-a ajutat foarte mult să aflu și să înțeleg lucrurile.
Dumnezeu a rânduit ca primul preot pe care l-am întâlnit în satul bunicilor mei să fie unul foarte erudit. Era destul de tânăr. Cu părintele am stabilit încă de la început o legătură foarte importantă. Eu am plecat în clasa a IV-a la oraș și, după câțiva ani de zile, părintele a ajuns preot exact în acel oraș. În vremea aceea, nu aveai acces la cărți, nu exista Mica Biblie, nu existau noțiuni de dogmatică. Și părintele a fost cel care m-a îndrumat, m-a ajutat. De la dânsul am primit prima dată Mica Biblie, am primit apoi cărțile importante, din care m-am pregătit, și cu dânsul m-am pregătit pentru Seminarul Teologic.
După căderea comunismului am avut șansa să cunosc foarte mulți oameni învățați, în special am avut marea bucurie să îi cunosc pe marii duhovnici ai vremii. Am mers în perioada aceea foarte des la Mănăstirea Sihăstria, unde l-am cunoscut foarte bine pe părintele Ioanichie Bălan, am stat foarte mult în jurul lui, pe părintele Cleopa, pe părinții de la Mănăstirea Sihăstria, pe părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim, pe părintele Arsenie Papacioc, pe părintele Teofil Părăian.
Încă din vremea liceului am simțit o mare dorință de implicare. Revoluția m-a prins într-un moment foarte important al existenței mele: eram major, aveam 18 ani, și simțeam că lucrurile se pot schimba. Am ieșit în stradă; era impulsul, pe care îl mai am uneori și acum, de a reacționa imediat la tot ceea ce se întâmplă.
După Revoluție au fost toate evenimentele cunoscute: în ianuarie 1990, apoi în februarie, în martie, culminând cu 13–15 iunie. Am fost unul dintre cei care a participat la Piața Universității. Am participat la tot ce însemna comemorarea eroilor, se organizau în perioada aceea foarte multe activități de către studenți în acest sens – de reconectare cu trecutul anterior comunismului. Studenții erau într-o stare de eliberare și era o emulație deosebită pentru a face lucruri și pentru a face dreptate față de o istorie nedreaptă.
În perioada studenției, la București, am participat și am organizat foarte multe conferințe, ale Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români sau ale Ligii Studenților, la care aveam invitați mari personalități și mari duhovnici din vremea aceea.
Marii duhovnici ai României, pe care i-am cunoscut, m-au ajutat foarte mult în creșterea mea și spirituală, dar și ca om. De asemenea, un rol important, de mentorat, au avut personalitățile intelectuale care în perioada interbelică au avut un cuvânt greu de spus în societate și care în perioada comunistă au fost deținuți politici. I-am cunoscut atunci. Liga Studenților avea o colaborare foarte bună cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și am cunoscut foarte mulți deținuți politici, mulți dintre ei foarte în vârstă, foarte bolnavi. Mi-au povestit lucruri pe care, cu siguranță, foarte puțini oameni le-au auzit. Unele dintre aceste mărturisiri se regăsesc astăzi în câteva cărți care au apărut despre trecutul acestora sau în reportajele pe care le-au făcut la televiziuni, despre viața lor, despre cât au pătimit și au îndurat în temnițele comuniste. Pe mine m-au încărcat foarte tare aceste întâlniri prin trăirea acestor oameni, prin faptul că ei au rezistat într-o perioadă grea, când au fost opresați, mulți dintre ei schingiuiți, și au ieșit cu răni foarte mari, dar au rezistat până la sfârșit. Oamenii aceștia au avut un impact foarte important asupra existenței mele, modelul lor de caracter, de credință și de dârzenie.
Ce vă ghidează acum în viață?
Cred că dorința de a face bine, dorința de a lăsa ceva în urmă. Un lucru pe care îl consider important este să faci bine. De ceva vreme activez în Cercetășie, am înființat un centru local, „Sfântul Nicolae”, la București, cu specific ortodox. Acolo avem un principiu pe care ni-l asumăm cu toții: în fiecare zi să faci cel puțin câte o faptă bună, în așa fel încât lumea să fie mai bună decât ai primit-o tu.
Care sunt marile provocări ale vremii noastre?
În vine în minte acum încrederea în cel de lângă tine. Nu mai există acea prietenie autentică, în care să te bazezi pe prietenul tău. Să fie o încredere profundă, dacă el îți promite ceva, să își respecte cuvântul dat. Trăim vremuri în care nu se mai pune preț pe lucrurile fundamentale. Trăim într-o lume consumistă, în care totul se plătește și contează foarte mult ce se petrece aici și acum. Nu mai interesează ce se întâmplă peste un an, peste doi. Și marile strategii se construiesc pe termen foarte scurt, nici măcar pe termen mediu sau lung.
Cum ar trebui un creștin să abordeze aceste probleme?
Un creștin se raportează permanent la preceptele creștine, care-ți dau un sens în viață, un cadru și un mod de acțiune care te ajută să faci față provocărilor. Este foarte important pentru un tânăr sau pentru un adult din ziua de astăzi să fie ancorat în biserică. Dacă el își stabilește un program săptămânal și duminica două ore din existența lui merge cu familia, cu prietenii, cu cunoscuții la biserică și este acolo cu toată ființa lui, cu sufletul, atunci are deja un prim pilon pe care se poate baza. Contează foarte mult să trăiești într-o comunitate vie, să aparții unei comunități. Singuri putem doar supraviețui, putem să avem o stare în care te bucuri de ceea ce ai, dar te plictisești foarte repede singur.
Pentru mine este foarte important când merg împreună cu familia, prietenii la biserică. Biserica nu este numai locul în care ne rugăm și răspundem chemării spirituale, ci este și un loc de întâlnire. Un loc în care ne întâlnim cu prietenii, așteptăm să vorbim după ce se termină Sfânta Liturghie, să schimbăm idei. Este un loc în care oamenii sunt într-o adevărată comunitate, bazată pe o comunicare permanentă. Ne sprijinim unii pe alții, căci asta contează. La fel cum este și familia. Atunci când ți-e greu, ai nevoie de sprijin, și trebuie și tu să-l sprijini pe cel care are nevoie de tine.
Înainte de ʼ89 era puțină informație și destul de monocoloră. Acum este foarte multă informație și cu destul de multe curente de gândire. Cum credeți că își poate forma un tânăr o gândire critică, care să-l sprijine să ia decizii corecte într-un noian de influențe și propuneri?
Tinerii din ziua de astăzi sunt sub o presiune permanentă. În primul rând, dintre cei care sunt într-o căutare autentică, specifică vârstei, pot cădea pradă unor curente de gândire foarte diverse. Lucrurile acestea au existat și imediat după ʼ89. Ce-mi vine acum în minte este un curent care a bântuit generația noastră după ʼ90: yoga și meditația transcendentală, care au prins destul de mult la tineri. Îmi amintesc o conferință extraordinară, care a avut loc în sala mare de la Casa Studenților, unde erau 1000 și ceva de studenți, „Creștinismul față în față cu yoga”, susținută de Părintele Constantin Galeriu, care a reușit să-i întoarcă pe foarte mulți dintre cei prezenți către dreapta credință. Existau câteva curente în rândul celor care practicau yoga care spuneau că există o yoga creștină, o meditație care te ajută. Cred că au fost două sau trei conferințe din acestea, care au lămurit destul de mult lucrurile și i-au trezit pe mulți tineri.
În vremurile noastre, adolescenții au acces foarte mult la informație, au acces la tot felul de citate care circulă pe Facebook și care pot foarte ușor să le trezească curiozitatea. Eu cred foarte mult că tinerii au nevoie să cunoască, să studieze și să aprofundeze lucrurile. Cel care este într-o căutare permanentă, la un moment dat își va găsi drumul; dacă el este autentic și sincer, va găsi cumva calea. Mai ales dacă, în perioada aceasta a existenței lui, are parte de profesori buni. Contează foarte mult mediul lui apropiat, dacă are profesori buni în școală, dacă au răbdare să-i răspundă la întrebările și neliniștile lui, să-i fie mentor. Dacă familia, de asemenea, are răbdare cu el să-l înțeleagă și să fie acolo, prezentă, pentru el. Mulți adolescenți sunt foarte singuri, abandonați emoțional de familie, abandonați moral de școală și de comunitate.
Un alt lucru foarte important pentru adolescenți este anturajul, mai precis dacă reușesc să nu intre într-un anturaj periculos. Mă refer la viciile care prind în rândul lor și care au efecte foarte mari în viață: fumatul, drogurile, consumul de pornografie, sexualitatea excesivă, promovată printr-o stimulare continuă.
Care este primul lucru pe are trebuie să îl conștientizeze cei care doresc să își întemeieze o familie?
Eu cred că o familie este împlinită în momentul în care cei doi, la început prieteni, își asumă căsătoria, își asumă că vor fi soț și soție până la sfârșitul vieții și, de asemenea, își asumă că vor forma o familie care va avea copii, care va fi împlinită prin nașterea de prunci, că vor locui împreună, vor face lucrurile împreună și la bine, și la greu.
Foarte mulți tineri nu se pregătesc pentru viața de familie și amână întemeierea uneia. Cred că aici este în primul rând influența societății. În rândul tinerilor nu mai este cool, nu mai este la modă să te căsătorești. Vine și dintr-un individualism în care în tot ce se întâmplă la nivel de societate se pune foarte mult accentul pe om ca individ, nu pe el ca membru al unei comunități – începând cu familia, apoi comunitatea locală, apoi comunități profesionale sau din jurul unor preocupări și apoi la nivel social, ca națiune. De asemenea, se pune foarte mult accentul pe corpul fizic. Totul se judecă din perspectiva „eu pot”, „forța mea”, „îmi doresc să fac ce vreau eu”.
Mulți dintre tineri fug de răspundere și li se pare că a întemeia o familie este un lucru foarte greu, se leagă la cap și își îngrădesc anumite drepturi și libertăți, au sentimentul că dacă fac acest lucru viața lor se va schimba, își vor pierde identitatea – deși de multe ori nu nici nu știu cine sunt, fiind timp îndelungat în criză de identitate și personală, și chiar profesională mai târziu.
Nu doresc să-și asume responsabilități, să-și ia angajamente pe termen mediu sau scurt. Foarte mulți tineri, chiar după vârsta de 30 de ani, stau în continuare cu părinții lor. Chiar dacă lucrează, preferă să nu plece de acasă, pentru că se află într-o zonă de confort în care mama are grijă să-i spele, să-i calce, să-i gătească. Și de fiecare dată este un loc unde are ce să mănânce, are unde să doarmă fără un efort sau o contribuție.
Care credeți că este lucrul cel mai folositor pentru un tânăr? Dar cel de care trebuie să se ferească cel mai mult?
Un lucru folositor pentru tinerii din ziua de astăzi este mișcarea, încă de la gimnaziu și chiar de la clasa primară. Să facă mișcare, să facă sport cu pasiune, cu plăcere, cu bucurie. Este o sămânță importantă pentru dezvoltarea lui fizică. De asemenea, dacă tânărul are prieteni cu care interacționează, să se joace cu ei, să vorbească, și acesta este un lucru care îi va ajuta foarte mult mai târziu. Pentru cei care sunt la gimnaziu, dar și pentru cei care sunt la liceu, contează foarte mult să fie într-un mediu sănătos și sigur. Un mediu sigur înseamnă un mediu creativ, cu profesori care să-i stimuleze pozitiv, să le stimuleze dorința de a învăța, să le stimuleze creativitatea, să-i lase să zboare în direcția în care doresc, să le transmită să aibă încredere în ei.
Un lucru la fel de important pentru vârsta aceasta este să nu fie dependenți de tehnologie, să nu fie dependenți de telefon. Văd foarte mulți tineri pe stradă, chiar de la clasele mici, pentru care obiectul cel mai important nu mai este ghiozdanul, geanta, rucsacul cu care merg la școală, ci telefonul mobil, pe care de cele mai multe ori îl țin în mână. Adică sunt conectați în permanență cu acel obiect. Îl țin în mână în ideea că se întâmplă ceva, că primesc un mesaj, că îi sună cineva. Deci au sentimentul că prin telefon, prin tehnologie, sunt în contact cu ceilalți. Dar pentru vârsta adolescenților contează mai mult contactul față către față, contează că se întâlnesc și discută lucruri care pe ei îi interesează. Există tot felul de inițiative în școli, tot felul de centre de excelență pe anumite domenii și consider că este bine ca tinerii să participe la aceste tipuri de activități intelectuale, îi dezvoltă pe latura cognitivă. Dar este egal important pentru tineri să își dezvolte și latura creativă prin muzică și arte. Să învețe să cânte la un instrument, la chitară, de exemplu, sau la pian, pentru că îi ajută foarte mult la dezvoltare din punct de vedere cerebral. De asemenea, îi ajută cititul în format tipărit, nu de pe telefon, stimularea neuronală este mai complexă astfel.
Contează mult să reușească să stea departe de tot ce înseamnă viciu, de găști cu influențe negative, și să facă parte dintr-un grup care să îi ajute să se dezvolte intelectual, în primul rând, și să învețe ceva bun, ceva sănătos.
Un astfel de grup credeți că poate fi organizat, structurat de un adult, de o instituție?
Da, cred că da. Există în țară destul de multe inițiative, de la centrele de tineret care îi găzduiesc pe tineri în diverse activități, până la organizații sau asociații în care tinerii fac voluntariat. Pentru ei contează foarte mult să facă voluntariat, chiar din gimnaziu. Făcând voluntariat, prețuiesc efortul și devin conștienți că efortul pe care îl fac pentru ceilalți are un impact imediat. Mergem și ajutăm un bătrân. Mergem și ajutăm niște copii mai mici. Mergem și plantăm un copac. Avem o ieșire în care ne planificăm să facem anumite lucruri. Lucrurile astea au un impact imediat asupra lor, îi ajută mult, mai ales pe cei care sunt la liceu și se pregătesc să meargă la o facultate bună. Ei știu că se pune foarte mult accentul pe ce fel de voluntariat ai făcut, unde ai făcut voluntariat. Au început și universitățile din România să ceară lucrul acesta. Cei care merg la marile universități din afară, sigur trebuie să aducă dovezi că au făcut voluntariat.
Voluntariatul este foarte important pentru că îi stimulează să se implice în comunitate și să vadă problemele reale ale societății. Îi conștientizează în mod direct, prin acțiune și interacțiune imediată să vadă că acolo, „jos”, în lumea reală, sunt oameni care au nevoie de sprijinul lor, sunt copii care au nevoie să fie sprijiniți, sunt adulți, bătrâni care, la fel, au nevoie să fie sprijiniți. Iată, mediul înconjurător are nevoie, este nevoie să plantăm un copac, avem nevoie de păduri, avem nevoie să facem curat. Tinerii vor prețui mult mai mult lucrurile acestea, vor fi mai atenți cu resursele, inclusiv cele financiare, pe care le au. Vor prețui ceea ce au, își vor prețui familia, își vor da seama că sunt privilegiați dintr-un anumit punct de vedere, că părinții lor sunt cei care muncesc din greu ca să le ofere celor necesare și chiar mai mult, să nu le lipsească nimic, să se poată dezvolta, să nu aibă lipsuri. Pe de altă parte, implicându-se în comunitate și mergând în comunitățile mai sărace, intrând în contact cu tineri de vârsta lor sau mai mici, sau poate chiar mai mari, atunci înțeleg prin propria experiență greutățile acestei lumi și înțeleg că dacă ei au în acest moment mai mult decât ceilalți, din ce au pot să îi ajute și ar fi bine să îi ajute și pe ceilalți. De aici începem cu a face câte o faptă bună în fiecare zi.
Depinde binele pe care îl fac de noile tehnologii și de noile instituții din societate?
Se spune că lumea a evoluat, și odată cu evoluția au apărut și instituțiile, societatea s-a dezvoltat și suntem într-o continuă dezvoltare. Așa cum scrie în Scriptură și cum vedem în viața Mântuitorului, dar și a primilor apostoli, credința s-a răspândit pentru că cei care au mers și au propovăduit cuvântul în societate au făcut-o cu dăruire, cu hotărâre și curaj. Ei s-au folosit de tot ceea ce a însemnat mijloace de comunicare din vremea aceea. Același lucru trebuie să-l facem și noi astăzi: să folosim toate mijloacele de comunicare, tehnologia. ONG-urile sunt forme de sprijin, instrumente pe care le putem folosi în a face cât mai mult bine. Avem foarte multe organizații de binefacere. Biserica, de-a lungul secolelor, de la Sfântul Vasile cel Mare încoace, a creat foarte multe instituții. Poate că tinerii din ziua de astăzi nu știu că primele spitale și primele ONG-uri, ca spunem așa, au fost create pe acea vreme. Vasiliadele au fost ceva revoluționar pe vremea aceea, au revoluționat societatea, au revoluționat un imperiu. Pentru că erau foarte mulți oameni care mureau de niște boli, biserica s-a implicat și a făcut asemenea instituții. Prima dată au fost niște instituții care țineau de biserică, dar atunci când societatea s-a dezvoltat, le-a luat de la biserică și le-a transformat în instituții publice. La fel și școlile, care au funcționat secole de-a rândul, inclusiv în România, în tinda bisericii. Ele, ulterior, au fost preluate de la biserică. Așa se întâmplă și cu ce avem în vremurile noastre. Eu cred că este foarte bine ca tinerii și creștinii din zilele noastre să se implice în a crea ONG-uri, să se implice în acțiuni de voluntariat. De altfel, în România avem foarte mulți tineri și foarte multe organizații laice, dar cu un profund caracter creștin, care se implică și fac foarte multe lucruri, ajută mult societatea și pe oamenii care au nevoie de sprijin.
Ați recomanda un model copilului dumneavoastră?
Încă de când erau mici, prin poveștile pe care le-am spus și prin contactul pe care l-au avut cu biserica, s-au raportat la Mântuitorul Iisus Hristos ca la un copil, la fel ca și ei. Îmi amintesc că erau foarte apropiați, când erau mici, când mergeau la biserică, de Maica Domnului cu pruncul în brațe. Am încercat să-i determinăm cumva să se apropie și să înțeleagă credința creștină. Partea vizuală este foarte importantă pentru ei. În camera lor, fiecare dintre ei are icoane. Fiecare se raportează la sfântul lui protector și au fost foarte curioși să le cunoască viața, de ce este important, ce-a făcut Sfântul Andrei, de exemplu, sau Sfântul Petru. Pe băieți îi cheamă Petru și Andrei și ei au descoperit că Sfinții Petru și Andrei au fost și ei frați. Lucrul acesta i-a ajutat și încă îi ajută. La fel și cele două fete ale noastre – Maria Ștefana și Ana Ilinca. Pot spune că, de multe ori, am aflat de la ei lucruri foarte interesante, din perspectiva unui copil, despre cum percep și cum văd ei relația lor cu sfinții.
E greu să le explicați copiilor cum se face binele?
Cei care sunt mai mari fac față în fiecare zi la mai multe provocări în clasă, în școală. De aceea, trebuie să ai foarte multă răbdare cu ei și să discuți cu ei, să le explici de ce nu este bine să facă un lucru. De exemplu, când erau în clasele mici băieții se băteau, nu aveau teamă. Dar nu știau să se oprească, nu știau care este consecința imediată, nu conștientizau răul pe care și-l pot face unul altuia, pentru că se băteau și între ei. Când se supărau, imediat își reglau supărarea. De aici am plecat și a trebuit să lucrăm destul de mult ca să înțeleagă că ceea ce fac ei în momentul acela poate avea consecințe imediate de la faptul că se lovesc, de exemplu îi lasă un semn celuilalt și acest semn îi poate rămâne toată viață sau se pot răni foarte tare, își pot cauza răni pe termen lung. Necesită destul de multă implicare din partea noastră la vârsta acesta, iar odată cu vârsta a trebuit să-i facem conștienți și de influența celorlalți și de lucrurile pe care le copiază foarte ușor de la alții.
A trebuit să facem față la discuția despre tehnologie. Ne luptăm să înțeleagă efectele telefonului, de exemplu, că la vârste mici, cum sunt ei, la clasele I–IV și chiar și în gimnaziu, telefonul nu le face bine. A nu se înțelege că nu au acces la tehnologie. Au acces la tehnologie, știu s-o folosească foarte bine, dar într-un anumit program, pe care îl discutăm și pe care ni-l asumăm împreună. Ei nu sunt conștienți că tehnologia poate crea dependență și trebuie să le arăți asta, ce înseamnă să fii dependent.
Odată am vrut să vedem cât vor să stea la calculator și au zis: „Mult.” „Ce înseamnă mult? Cât timp?” După ceva vreme nu ne mai înțelegeam și s-a lăsat cu supărare destul de mare. Era noapte, nu am mai discutat despre lucrul acesta, am mers să ne odihnim. Iar a doua zi am început să analizăm situația: „Uite ce s-a întâmplat. Cum ai dormit?” Erau destul de tensionați și, desigur, nu s-au odihnit deloc. Încet, încet, discutând cu noi și cu alte persoane apropiate, au început să înțeleagă problema. Cel mai important rol l-a avut o întâmplare de la școală. În clasa lui Petru, la un moment dat, doamna învățătoare a spus: „În clasa noastră, singurul care nu are telefon este Petru. Și uite, pe el l-a ajutat, pentru că a fost atent, a înțeles la oră, în timp ce voi erați atenți la telefon.” Era vorba de un exercițiu pe care copiii nu l-au înțeles, și faptul că Petru nu avea telefon și era atent l-a ajutat foarte mult. Pentru el a fost o dublă recunoaștere, pe de o parte pentru că a fost apreciat pentru ce a făcut, și pe de altă parte pentru că a înțeles că ceea ce îi spunem îl ajută concret. Inclusiv ceilalți colegi au venit și au spus: „Cum reușești tu să nu stai pe telefon?”, ceea ce i-a crescut și lui încrederea.
Care este criteriul după care hotărâți timpul dedicat muncii și cel dedicat familiei?
Și eu, și soția mea suntem două persoane foarte implicate în diverse activități. Ne place să muncim, muncim mult, ne place să dezvoltăm proiecte, să susținem inițiative curajoase, ne place să acționăm, să lăsăm ceva în urma noastră. Este adevărat că lucrul acesta ne ia destul de mult timp. Pe lângă activitățile zilnice, suntem foarte conștienți că trebuie să alocăm un timp special pentru copiii noștri. În casa noastră este o regulă ca seara, nu mai târziu de 18,00 – 18,30, toată lumea să fie acasă și să avem masa de seară împreună. De asemenea, în momentul în care ne pregătim de culcare, să avem timp cu fiecare copil în parte, de la câteva minute până la câteva zeci de minute. Încă stăm cu cea mică să se culce. Atunci ceilalți copii au alte activități, fetele în camera lor, băieții în camera lor. Facem un fel de „foc de seară”, poveștile de la „focul de seară”, stăm ca în jurul unui foc de tabără. Când avem timp, depănăm, discutăm ce a fost important, care au fost lucrurile care i-au ajutat, care au fost cele mai puțin plăcute în timpul zilei. Este un moment în care comunicăm cu ei, ne conectăm cu copiii și ei ne simt foarte apropiați, chiar dacă nu povestesc lucruri extraordinare. Chiar dacă nu au ceva de povestit, stăm împreună și ne pregătim pentru momentul de seară, adică nu spunem: „Gata, acum culcați-vă!” Este o perioadă de trecere: mai citesc, facem împreună o rugăciune, îi îndemnăm să se gândească la un lucru bun pe care l-au făcut în acea zi. Fiind și cercetași, se gândesc la ce fapte bune au făcut sau își doresc să facă în zilele următoare. În general, seara este și momentul în care facem planuri pentru a doua zi, discutăm puțin ce se va întâmpla în ziua următoare, planificăm împreună ca să învețe și ei ce înseamnă un plan și o structurare a activităților și a vieții. Atunci ei știu programul nostru, dar și programul lor. Unii învață dimineața, unii după-amiaza. Au și destule activități extrașcolare și de fiecare dată le discutăm, în fiecare seară. Cred că acel timp de calitate petrecut cu ei seara ne ajută foarte mult. Și noi, ca părinți, ne încărcăm, dar și ei. Simt că suntem acolo, aproape.
Un detaliu important: în vacanțe îi ducem la țară, le place foarte mult acolo și îi ajută mult să se conecteze cu natura, cu animalele de acolo, cu tot ce găsesc în mediul acela.
Ce credeți că ar putea să le ofere tinerilor Statul și Biserica în plus față de ceea ce le oferă acum?
Statul ar trebui să le creeze tinerilor un context în care să se poată manifesta și să poată crește personal, dar și profesional și intelectual. Avem foarte mulți tineri care își construiesc start-up-uri, care se dezvoltă pe latura antreprenorială. Aici statul ar putea să facă mult mai mult, să-i sprijine pe tineri să-și pună în aplicare ideile pe care le au, pentru crearea unor mici afaceri.
Ce ar putea să facă Biserica pentru tineri? În România, pe lângă unele biserici există centre de tineret. Cred că Biserica ar trebui să le creeze tinerilor cât mai multe ocazii, să le deschidă ușa și să le creeze un context în care ei să ajute. Tinerii vor să fie implicați, vor să sprijine Biserica, și prin activitățile din centrele de tineret pot simți că au un rol acolo unde sunt.
Statul și Biserica ar trebui să creeze niște lideri. Asta cred că lipsește în momentul acesta pentru tânăra generație, pentru cei care sunt dornici de implicare: să-i ajutăm să se dezvolte, să-i sprijinim în ceea ce fac în așa fel încât să devină cu adevărat lideri. Lideri autentici, care să-și asume lucruri fără să pună pe primul loc interesul lor material și să se implice în a-i ajuta pe ceilalți. Avem nevoie de tineri care să se implice în societate, să se implice în administrație, în politică. Tineri serioși, tineri care să fie conștienți că rolul lor este acela de a-i ajuta pe ceilalți. Să fie conștienți că au o datorie față de părinților lor, față de cei care sunt mai în vârstă decât ei. Vedem că în zilele noastre se creează o prăpastie destul de mare între bătrâni și tineri, care este foarte periculoasă pentru societate. Pentru că și tinerii din ziua de astăzi vor ajunge, la un moment dat, persoane în vârstă, pensionari. Învrăjbirea generațiilor nu face deloc bine societății, nici celor în vârstă, dar nici tinerilor.
Un gând pentru românii din Basarabia și din Nordul Bucovinei.
Să nu uite limba română. Să-și învețe copiii și să-i ajute să învețe limba română. Să fie mai implicați în viața din comunitățile lor și să fie demni și integri.
Un gând pentru românii din România legat de românii din Basarabia și nordul Bucovinei.
Ca unul care am fost în foarte multe localități, atât din Basarabia, cât și din nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, Transcarpatia, Valea Timocului, îi îndemn pe românii din țară să se gândească la faptul că acei români sunt acolo nu pentru că ei și-au dorit, ci pentru că într-un anumit moment al istoriei cineva a venit și a făcut o graniță care a separat frate de frate, care i-a separat pe români de ceilalți români. Îi îndemn să se gândească și că, dacă părinții lor se nășteau sau trăiau într-un anumit moment al istoriei în regiunea Cernăuți, de exemplu, în nordul Bucovinei sau în Basarabia, poate că astăzi și ei erau acolo. Să nu uite că acești români au luptat și luptă în fiecare zi să-și păstreze identitatea, să-și păstreze limba română și obiceiurile, că acolo unde sunt ei nu le este atât de ușor pe cât ne este nouă aici. Și că datoria noastră morală este să-i ajutăm să rămână în continuare români. Cred că fiecare dintre noi trebuie să facă mai mult pentru a-i sprijini pe cei de acolo. În primul rând să-i înțelegem, să nu spunem că nu avem nevoie de ei, că nu ne interesează soarta lor sau, mai grav, că nu-i apreciem pe cei de acolo. Este adevărat că Statul român are o datorie morală față de ei și trebuie să facă mult mai multe lucruri. Dar și noi putem să facem ceva din puținul nostru.
Un cuvânt pentru tineri.
Îi îndemn să fie autentici. În primul rând, să nu se amăgească pe ei: lucrurile pe care le fac să le facă conștient și să se gândească și la consecințe. Să se implice în cât mai multe activități pentru a-i ajuta pe ceilalți, să facă voluntariat și să-și facă prieteni cât mai mulți. Să construiască cât mai multe lucruri. Să se străduiască să facă parte din comunități, pentru că o comunitate este un sistem de suport extraordinar, un sprijin care te însoțește și este alături de tine. Tinerii au nevoie să re-aducă în societatea de astăzi și viitoare ideea de împreună.