În 19 martie 2019, europarlamentarul român Cătălin Ivan a organizat prima ediție a evenimentului „Babies Go to the European Parliament”, la Parlamentul European din Bruxelles. Au participat europarlamentari, femei care au trecut prin criza de sarcină și fie au născut copilul, fie au făcut avort. Organizat după modelul „Babies go to Congress” din SUA, evenimentul caută să arate ce se poate face la nivelul Uniunii Europene pentru a sprijini mamele singure și femeile în criză de sarcină.
Mai jos este o mărturie prezentată la această întâlnire. Citind-o, în minte ne răsună cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!” (Luca 7, 14). Autoarea parcurge drumul de la moarte la viață, la care este chemat tot omul care cade, pentru că Hristos Domnul a venit pentru ca oamenii „viață să aibă și din belșug să aibă” (Ioan 10, 10).
Am 19 ani și mă uit îngrozită la un test de sarcină care arată pozitiv. În pântecele meu o altă viață cuprindea formă și simțeam viu în mine, chiar îmi gâdila un pic burtica… Însă gândesc: „Dacă ar afla ai mei, m-ar omorî din bătaie, m-ar da afară din casă, în plus mi-aș pierde job-ul, nu aș putea să mai merg la facultate și sigur el – tatăl copilului – nu și-ar dori un copil… Oamenii ar râde de mine.” În plus, vorbele mamei mele îmi sparg urechile: „Să nu te culci cu nimeni până la căsătorie; dacă te prind că vii cu burta la gură acasă, te calc în picioare”. Nu vreau să pierd iubirea mamei, a oamenilor. Așa că dau un telefon unei colege și îi spun: „Ajută-mă!” O viață în interiorul meu își cerea dreptul și eu o simțeam, o auzeam. Însă aleg să fiu lașă. Aleg avortul, în ciuda faptului că, pe ultima sută de metri, Dumnezeu îmi scoate în cale, în sala de așteptare, 2 măicuțe – dar eu nu le aud, eu văd numai groaza că mama ar putea să mă calce în picioare, tata să mă bată și toți să mă urască.
Impactul alegerii mele a fost că am ajuns eu să urăsc. Și, odată cu viața pe care am luat-o, am luat și viața mea. Am ajuns un viu-mort – obsedată de muncă și disociată de emoțiile mele, de trăirile mele. Am făcut un pact cu mine să nu iubesc și să nu mă iubesc. Am pus o mască de persoană rece, distantă, de care nu te poți apropia. Căci, dacă las pe cineva să se apropie de mine, sigur mă va răni. Am ales să nu am încredere în nimeni și nici în mine.
Nu au fost ani de liniște, așa cum credeam, au fost ani de gheață, de lipsă de autenticitate, de lipsă de compasiune, de mânie, ură și judecată la adresa celorlalți: „Ei sunt de vină pentru ce trăiesc eu”. Ani de psihoterapie în care nu reușeam să mă eliberez de vinovăție. Ani cu gânduri că azi copilul meu ar fi putut să aibă vârsta „x” și eu aș fi putut să fac asta și asta cu el. Și ajungeam din nou la inutilitate, tristețe și tot ce îmi rămânea era masca mea de femeie puternică pe care nu o poate controla nimeni.
Drumul până la responsabilitate a fost unul anevoios, pentru că mecanismul de fugă a fost unul puternic. Apropierea de Hristos acum 13 ani mi-a arătat că mai există speranță pentru sufletul meu și am început încet-încet să topesc carapacea de gheață, iar orele de terapie și consiliere, discuțiile și îmbrățișările pline de căldură ale duhovnicul meu mi-au oferit perspectiva asupra responsabilității și expresiei de sine, posibilitatea de a fi vulnerabilă și autentică. Acestea au fost o sursă pentru mine în a fi din nou reconectată la ceea ce am pierdut atunci: bucuria de a fi, viață, iertare dincolo de ceea ce a fost.
Știind că am posibilitatea să fiu vulnerabilă și autentică, am creat conștient asta pentru mine și am ales să îmi asum să fiu vulnerabilă și autentică. De aceea, fac astazi prima mea mărturie publică. Am ales în acest an sabatic, în care am tot cercetat care sunt talanții mei și ce vrea Domnul cu mine, să mă implic activ în acțiunile pro-viață. Astfel, am început să creionez două proiecte: unul de educație în școli a copiilor și a tinerilor în scop preventiv, susținând principiile pro-viață, și unul de creare a unei platforme online de consiliere și suport pentru femeile aflate în criză de sarcină.
Eu nu am avut acces atunci la nicio formă de consiliere sau informare. Și sunt convinsă că sunt multe femei care pot fi în situația mea sau în oricare etapă prin care am trecut eu. Internetul acum oferă multă informare, însă e important ca femeile care iau în considerare avortul să știe că alegerea de a da naștere unui copil nu este despre moralitate, ci este despre viață, în ciuda tuturor circumstanțelor. Însă, ca să poți să ajungi la o astfel de alegere, e nevoie ca fiecare femeie, atunci când dă o căutare pe internet despre avort sau tot ceea ce este legat de acesta, să ajungă într-un spațiu în care să se simtă în siguranță, susținută și mângâiată de viață.