Este foarte dificil să-ți schimbi viziunea asupra lumii, pentru că am fost educați de această lume afectată de păcat, care ne-a învățat să trăim pentru noi înșine, iar Domnul ne învață să trăim pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Vrem să ni se slujească, vrem să fim iubiți. Păcatul mândriei ne împiedică să fim împreună cu Dumnezeu și să-l iubim pe aproapele. A trăi cu Dumnezeu nu înseamnă să iei, ci să dai. Și cine se dă pe sine spre slujire, acela va dobândi în sufletul său pe Dumnezeul cel nemuritor, Care va mângâia și va alina necazurile noastre și ne va ajuta în lupta pentru viața cea veșnică.
Orice pas spre Dumnezeu este asociat cu lupta, atât lăuntrică, cât și exterioară. A face ceva din ascultare pentru Domnul nu este ușor. Prin ascultare se taie slava deșartă, omul nu se mai mândrește și nu se mai admiră pe sine, el se smerește. Iar unde este smerenie, acolo este și frumusețea lui Dumnezeu.
În orice loc s-ar afla omul, dacă înăuntrul său el trăiește cu Dumnezeu, atunci le va aduce oamenilor pacea și va ajuta chiar și fără cuvinte. Și când va fi nevoie de vreun sfat sau ajutor în rezolvarea problemelor duhovnicești din partea noastră, să nu căutăm răspunsul în cunoștințele pe care le-am dobândit, alegând cuvinte frumoase și înțelepte, ci în liniște și cu smerenie să ne adresăm lui Dumnezeu și să căutăm un răspuns de la El.
Cuvintele spuse din iubire, care ies dintr-o inimă iubitoare, sunt un balsam dătător de viață care tămăduiește rănile sufletului nostru. Cu toții avem nevoie de un cuvânt plin de bunătate și de căldură. Dar trebuie să lupți pentru acest cuvânt, să-l cauți în rugăciune, prin pocăință. Acest cuvânt Domnul ni-L dă pentru ca noi să începem să ne înțelegem, să ne auzim și să ne iubim unul pe celălalt.