Mănăstirea Putna a găzduit, în 20 și 21 septembrie 2017, Sinaxa monahală mitropolitană a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu tema „Mărturisitorii din închisorile comuniste. Modele de mărturie creștină pentru monahii de astăzi”.
Sinaxa a fost condusă de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de care s-au aflat membrii Sinodului Mitropolitan, Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Damaschin, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, stareții și starețele din Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
După deschiderea lucrărilor, în cadrul căreia Înaltpreasfințitul Teofan a rostit un cuvânt de introducere la tema sinaxei, au fost prezentate mai multe referate pe tema întâlnirii. În a doua zi a lucrărilor, după participarea la Utrenie și Sfânta Liturghie, s-au purtat discuții despre viața monahală din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Experiența suferinței ca mijloc de sporire duhovnicească la mărturisitorii Ortodoxiei
Nu toți cei prigoniți au avut o atitudine curajoasă în închisoare sau chiar în libertate; aceștia, după cum observa cineva, nici nu își doreau să își amintească cele petrecute sau dacă erau, totuși, întrebați, își arătau dezgustul și ranchiuna față de prigonitori. La adevărații mărturisitori, însă, există o adevărată bucurie, o nostalgie a celor petrecute, care se transmite și auditoriului sau cititorului. Harul dumnezeiesc care i-a întărit în acele grele încercări izvorăște din nou în ei și strălucește mai departe asupra celor care le poartă respect și evlavie…
Am putut vedea în scrierile fericiților prigoniți pentru dreptate o înclinație către monahism, trăire mistică, chiar dacă nu erau monahi; aceasta, datorită experienței morții iminente, acceptate pentru Hristos sau aproapele, ani îndelungați, împletită cu rugăciunea plină de nădejde. Iată un exercițiu al minții de real folos pentru monahi.
Arhimandrit Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria
Isihasm după gratii
Practicarea Rugăciunii lui Iisus în temnițe n-a fost doar o lucrare de suprafață sau o îndeletnicire mecanică, ci o descoperire adevărată a adâncurilor ființei omenești, a minții și a inimii, unde s-a dat un război crâncen cu duhul întunericului…
Preocuparea pentru curățirea de patimi și dobândirea trezviei și a pocăinței a modelat pe nesimțite sufletele aflate între zidurile suferinței, unindu-le întru împlinirea aceluiași rost: dobândirea Duhului Sfânt…
Multe au fost darurile pe care le-au primit pătimitorii din temnițe, dar multe au fost și încercările prin care Dumnezeu i-a trecut. Poate că minunea cea mai mare a pătimirii lor rămâne lucrarea tainică a Duhului Sfânt, care a izbutit să preschimbe temnița în rai și să-i facă pe cei mai mulți dintre ei, după eliberare, să le fie dor de închisoare…
Ambele căi – pătimirea în temnițe și viața monahală – sunt chipuri de purtare a Crucii. Sfântul Grigorie Palama spune că ridicarea Crucii lui Hristos înseamnă, în vreme de prigoană, mucenicia, iar în vreme de pace, păzirea poruncilor, prin strădania de a depăși iubirea de sine și de a dobândi iubirea de Dumnezeu și de oameni.
Monahia Evloghia Chirvase, stareța Mănăstirii Diaconești
Mărturisitorii din timpul comunismului. Temelie pentru Biserică și modele pentru monahi
Indiferent dacă au fost închiși pentru credință sau pentru o concepție politică ori socială, prin har au ajuns la viața în Hristos trăită în martiriul pe care l-au primit cu smerenie. Iar simțirea lor mucenicească a strălucit tuturor. În general, lupta acestor mărturisitori ai lui Hristos Cel nevăzut, cu cei care i-au torturat în chip văzut, este chipul încercărilor nevăzute pe care le înfruntă și monahul. Au biruit prin răbdare, jertfire, smerenie, neîndreptățire, nejudecată, iertare.
La acestea, mai ales noi, monahii, trebuie să adăugăm ceea ce ne este esențial, și anume dorul după Dumnezeu, care ne-a și dat putere să părăsim lumea. Trebuie să îndrăznim mai mult, și să ne dorim și mai mult…
Mărturisitorii din temnițele comuniste așa au făcut. Au înțeles că ei suferă pentru ca ceilalți să se poată bucura de adevărata libertate. Ei nu s-au lăsat cuprinși de răul acelor zile; să nu ne lăsăm cuprinși nici noi de răul de azi. Căci răul este același: iubirea de putere, iubirea de materie, iubirea de slavă – iubirea de sine în diferite forme.
Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna
*
Cu prilejul sinaxei a fost publicat volumul „Părintele Teofilact, icoana bunei rânduieli”, care înmănunchează cuvinte ale Părintelui Arhidiacon Teofilact Ciobîcă, viețuitor timp de decenii al Mănăstirii Putna, care a trecut la cele veșnice la 20 aprilie 2010.
„Viața noastră este un dar al lui Dumnezeu, ca prin ea să aducem roadă multă, fapte bineplăcute lui Dumnezeu și oamenilor. Monahul este un om născut din nou, pășind neîncetat pe drumul virtuții, plin de credință și nădejde în Dumnezeu, îmbrăcat în smerenie și ascultare, ostenind statornic în rugăciune și muncă, plin de iubire față de oameni, din care izvorăște slujirea sa jertfelnică.”
„Monahul vrea să-și dovedească ascultarea sa de Dumnezeu prin ascultarea de un duhovnic sau stareț. Ascultarea stă la baza vieții monastice și din ea se naște smerenia, temelia tuturor virtuților.”