La Mănăstirea Putna a avut loc, în perioada 24–27 august 2017, a XI-a ediție a simpozionului închinat Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta și Acad. Dan Hăulică, cu tema „Pater et Filius. Continuitate în cultura română și europeană”. În deschiderea colocviului a avut loc slujba de Te Deum, urmată de o slujbă de pomenire a Maicii Benedicta și a Acad. Dan Hăulică.
Preambulul colocviului a fost expoziția „Retrospectivă” a pictorului Paul Gherasim. Criticul de artă Doina Mândru a vorbit despre cele trei teme principale specifice artistului: Logosul, bolta și martiriul. Dintre acestea, tematica Logosului se desprinde ca o preocupare fundamentală, pictorul însuși mărturisind că „în lumina Cuvântului, cuvintele în sărbătoare se îmbracă”.
Simpozionul a fost și prilejul pentru lansarea numărului 10 al „Caietelor de la Putna”, a volumului „Ion Creangă” – prima carte publicată de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, apărută acum în ediție definitivă la editura „Nicodim Caligraful” a Fundației „Credință și creație”, organizatoarea evenimentului – și a CD-ului audio „In memoriam Dan Hăulică 85”, realizat de Radio Trinitas.
Într-una dintre pledoariile pentru tema „Pater et Filius”, Ion Pop a surprins legătura dintre tradiție și planul prezentului, punte temporală construită prin intermediul celor două Persoane, Tatăl și Fiul. Scriitorul Adrian Alui Gheorghe a adus în discuție pericolul disoluției societății și al persoanei în urma relativizării întregii realități contemporane, iar Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a vorbit despre unitatea dragostei dintre părinte și fiul duhovnicesc, după modelul unității dintre Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul.
În comunicarea „Paternitatea duhovnicească între instituție și eveniment”, protosinghelul Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna a accentuat că „nu putem vorbi de cultură, de formare și de desăvârșire fără a vorbi de naștere, de dragostea unui părinte”, iubirea fiind astfel izvorul veșniciei. Relația părinte duhovnicesc-ucenic a fost analizată în ședințele care au urmat și de alți vorbitori: „Părintele Sofian și viețuirea în Duhul lui Hristos” (protosinghel Teofan Popescu), „Cuviosul Serafim de Sarov și ucenicul său Motovilov – model de comuniune între monahi și mireni” (Raluca Naclad).
Ștefan Afloroaei a analizat, în lucrarea „Discipolat și tradiție. Cazul filosofiei românești”, mari figuri ale filosofiei românești din perspectiva relației discipol-maestru, iar profesoara Lucia Cifor a propus „O lectură eminesciană a trecutului cultural românesc” în jurul momentului „Epigonii”. Momentul apărării dascălului Aron Pumnul de către ucenicul său, Eminescu, a fost surprins și de Alexandrina Cernov din Cernăuți în lucrarea „Începuturile istoriografiei literaturii române în Bucovina. Aron Pumnul și continuatorii lui”.
Însemnătatea legăturii dintre tată și fiu și importanța modelului în viața unui tânăr în formare au fost subliniate în mai multe comunicări: „Fiice, fii de preoți în literatura română” (Lucian Vasiliu), „Tată și fiu – întipăriri, ecouri, reîntâlniri” (Matei Lăzărescu), „Cantemir: din tată-n fiu” (Ștefan Lemny).
Ion Pop a analizat excesele avangardiștilor de la începutul secolului al XX-lea, date de dorința de a șterge tot trecutul, sub deviza formulată de Ilarie Voronca: „Lumea trebuie reinventată”.
Nicolae Dergaci din Chișinău a prezentat în câteva cuvinte cartea „Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernăuți” de Sergiu Flondor, un vlăstar al marii familii Flondor, refugiat în România, iar Theodor Codreanu a vorbit despre înțelegerea lui Vintilă Horia asupra lui Mihai Eminescu: „poetul adânc pătruns de setea formelor perfecte”, prilej pentru a considera că modernitatea operei eminesciene a fost descoperită abia în contemporaneitate.
În ultima zi a simpozionului au fost vizitate mai multe locuri din regiunea Cernăuți, pentru a înțelege mai bine trecutul românilor nord-bucovineni și, mai ales, prezentul lor: Cetatea Hotinului, casa lui Aron Pumnul, școala unde a învățat Eminescu, fostul sediu al Mitropoliei Cernăuților – în prezent Universitatea din Cernăuți, partea românească a cimitirului din Cernăuți, cu mormintele multor ierarhi, membri ai Academiei Române și personalități românești de excepție din veacurile XIX–XX. Aceste locuri, unde se află o parte din rădăcinile românilor, sunt ieșite din atenția contemporanilor, lipsindu-ne, astfel, de capacitatea lor formatoare.
Comunicările și discuțiile, ca și observațiile din vizita la Cernăuți, au arătat că actualizarea rădăcinilor este fundamentul unei rodnice dezvoltări. De aceea, este strict necesară continuarea binelui din trecut, ca o temelie firească a binelui din viitor.