După încheierea Primului Război Mondial și înfăptuirea Marii Uniri, plutonierul Ștefan Mocanu revine în satul său și își înșiră memoriile despre cei 133 de consăteni care luptaseră pe front. Va fi povestit despre ei, poate cu mai multe detalii, consătenilor, la șezători. Însă ei trebuiau să fie cunoscuți posterității, ca să se știe cu câtă jertfă s-a înfăptuit eliberarea românilor de sub stăpâniri străine și unirea într-un singur stat. Neuitarea celor care au luptat, vii și morți, venise la îndemnul preotului Ioan Ursăcescu, parohul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Chițoc, și a fost așternută pe ultimele 16 pagini albe ale Evangheliei bisericii satului, tipărită în 1903 în zilele regelui Carol I.
Schițele biografice ale ostașilor din Chițoc, prin numeroasele informații despre luptele la care au participat, surprind desfășurarea Primului Război Mondial. Biografiile lor sunt succinte, dar cutremurătoare atât prin numărul confruntărilor militare la care au participat, cât și prin momentele grele prin care au trecut cu toții. Mulți dintre ei au luat parte la „revoluția” sau răscoala din 1907, aproape toți ostașii fiind „de profesiune” plugari. A urmat prima mobilizare, în 1913, pentru războiul din Bulgaria, apoi a doua mobilizare, în 1916.
Ștefan Mocanu era născut la 2 februarie 1891, din părinții Neculai și Elena, „ambii de profesiune plugari fără pământ”. El scrie despre sine astfel:
Absolvent a 5 clase primare pe anul 1904. Încorporat pe anul 1912, toamna. Avansat pe anul 1913, mai 10, caporal. Iunie 1913, mobilizat și plecat Bulgaria; întors din Bulgaria în octombrie 1913, avansat sergent și fost grav bolnav de holeră. La 2 noiembrie 1914, căsătorit cu Anica Ștef. Onuțu. Plecat pe frontieră, la Grozești, în octombrie 1915. La 14 august 1916 mobilizat și trecut în Transilvania. Luat parte la luptele de la Csikszereda [Miercurea Ciuc], Praid, Cséresdomb, Stâneica, Piatra Runcului, Fata Moartă, Răchitașu, Soveja, Putna, Irești, Momâia. Pe anul 1917, iulie, am salvat batalionul II din Regimentul 25 Infanterie, care era înconjurat de inamic la Dealul Războiului. La 6 august 1917, am oprit înaintarea inamicului cu secția de mitralieră, un efectiv de 2 reghimente de armată bavareze germane, cei mai speciali. Avansat plutoner după mai multe fapte vitejești și decorat cu „Bărbăție și credință”, luând parte în Basarabia și, pe 1918, în Bucovina și Polonia, când am fost demobilizat pe 1920, luna februarie, cu certificat de bună purtare, din armată. Copii 2.
Dintre cei 133 de ostași, doar 20 nu avea copii, 15 dintre ei fiind „cavaleri” sau necăsătoriți. 39 dintre cei căsătoriți aveau între 4 și 8 copii, în total rămânând acasă peste 300 de copii, numai cu mamele și bunicii.
Eroii
Din Dobrogea până în Transilvania, Banat și Budapesta, din Muntenia până în Bucovina și Basarabia, unde „i-au învins pe bolșevici”, camarazii săi au simțit pe viu realitatea războiului. Cochileț Mihai a fost „cel mai vrednic la mitralieră tot timpul cât a fost pe front”. Neculai Toma, tot de la secția de mitraliere, la Dealul Seciului „și-a fript mâinile din cauza înfierbântării țevilor armelor”. Pentru curajul lor, unii au ajuns sergenți sau plutonieri.
Matei Dumitru – sergent. Născut pe anul 1890. Încorporat pe anul 1911, în Regimentul 25 Infanterie. Avansat caporal pe 1912 mai 10. Pe 1913 mobilizat și plecat Bulgaria. Pe 1916, mobilizat. Luat parte la luptele din Transilvania, Csikszereda, Praid, Cséresdomb și Oituz, Stâneica, Plaiul Pălămide, Vârful Bradului, Fata Moartă, Varnița, Momâia, Putna, Răchitașul, Slatina, Cașin. Pe 1917, avansat sergent. Luat parte și în Bucovina și Polonia la toate operațiile.
Rusu Gh. Ioan – soldat, 1907. Născut pe anul 1885. Tatăl Ghiorghe Rusu, mama Zoița, clăcași. De profesie plugar […] Pe 1916, mobilizat în Regimentul 65 Infanterie. Luat parte la luptele de la Arabagi, Dobrogea, Turtucaia; la Oituz, Moghioruș, Stâneica, Vârful Bradului și pe Clăbuc, rănit la cap pe ziua de 6 noiembrie. Luat parte și la Nămoloasa și Mărășești, pe anul 1917, în luptele cele strașnice unde am luptat în camașe și ismene.
Răniții
Cum orice câștig se pecetluiește cu o jertfă, ostașii primesc rănile ca pe o diademă a biruinței. Luând parte la luptele din Dobrogea, Ștefan Cochileț „a fost grav rănit la mână și a intrat în spital, de unde a rămas infirm, neputând munci”. Caporalul Manole Vasiliu a fost rănit în Transilvania, la Dealul Seciului. Asta nu l-a împiedicat apoi să ia „parte la ocuparea Bucovinei și Poloniei”.
Mihăilescu Ghiorghi – sergent. Luat parte la luptele de la Arabagi, Dobrogea și Oituz, Stâneica, Vârful Bradului, Moghioruș; la Oituz, fost rănit de o schijă de obuz. Pe 1917, luat parte la Mărășești, Cozmești și Nămoloasa.
Au căzut la datorie
În crâncena luptă de lângă Oituz, „ce a ținut 13 zile și 13 nopți”, au căzut pe șoseaua Hârja-Grozești, sub ploaia de obuze și grenade, Gheorghe Boț și Gheorghe Nițoi, care luptaseră și în Dobrogea, la Turtucaia. Enache Dominte a căzut la 6 octombrie 1916, în același timp cu Neculai Purice, care a „murit pe Stâneica și ardea în foc cum ardea pădurea de obuze”. Plecat la Grozești și Oituz, Gheorghe Teslariu trece în Transilvania în noaptea de 14 august, iar în lupte „o schijă de obuz i-a fracturat brațul drept”, murind la spitalul din Piatra Neamț. 55 de ostași au căzut în lupte, fiind inscripționați în piatră pe monumentul dedicat lor, în cimitirul bisericii din Chițoc.
Cotârcea Neculai – caporal, 1907. Născut pe anul 1885. Tatăl Gheorghe, mama Elena, clăcași. De profesie plugar. Carte 3 clase. Încorporat pe anul 1906, toamna, în Regimentul Artileria Călăreață, ca tronpet. Pe anul 1913, mobilizat tot la acest regiment. Pe 1916, mobilizat în Regimentul 24 Artilerie; luat parte la luptele de la Vatra Dornei, Bucovina, Jiu, București și în toate punctele ce au avut operații. Pe anul 1919 a murit acasă. Căsătorit cu Maria Gh. Grui. Copii 6.
Nițoi Costache – soldat. Pe 1916, mobilizat în Regimentul25 Infanterie, luat parte la luptele din Transilvania și la Oituz, Stâneica, Piatra Runcului, Vârful Bradului, Fetișoara, Dealul Războiului și la Ofensiva II. Pe anul 1917, mort de un glonte, lovit în cap la Dealul Seciului. Căsătorit cu Anica Simion Onu. Copii 4.
Prizonierii
O parte dintre ostași au fost capturați. Ștefan Manole a trecut prin mai multe lagăre din Ungaria. Caporalul Toader Cotârcea a luptat la Mărășești, apoi a fost luat prizonier și dus în Asia Mică, unde fiind „schingiuit de turci a venit slab și rănit”.
Ilie Dumitru – soldat, 1902. Născut pe anul 1880. Tatăl Vasile Ilie, mama Safta, clăcași. De profesiune plugar. Pe 1907, luat parte la revoluție. Pe 1913, mobilizat. Pe 1916, mobilizat în Regimentul 25 Infanterie, luat parte la luptele de la Oituz, Soveja, Câmpuri, Putna și Răchitașu Mare, unde a fost prins prizonier după lupte înverșunate de germani și dus în Ungaria, în lagărul Oziea Zanel [Ostffyasszonyfa], unde cu mare suferință, bătuți, mâncau carne de caii morți și sfeclă fiartă. Nu se știe de el nimica. Căsătorit cu Elena Merian Grui. Copii 3.
Iacob Neculai – caporal. Luat parte la luptele de la Oituz și Mănăstirea Cașin, Fetișoara. Avansat caporal din lupte. Pe 1917, în luptele de la Sticlărie a fost prins prizonier și dus la Brașov, în lagăr, pentru munca câmpului, stat 10 luni având mari suferințe, s-a întors pe 1918. Căsătorit cu Frăsina Gh. Rusu. Copii 4.
Tifosul
Constantin Argetoianu scria în memoriile sale că tifosul exantematic „a fost adevăratul nostru vrăjmaș; cu el ne-am războit mai mult decât cu nemții – el ne-a răpus trei sferturi din cei 800.000 de oameni pe care i-am jertfit pentru realizarea unității noastre naționale”. Onuțu Toader s-a îmbolnăvit în anul 1917 și a murit în luna iulie, lăsând acasă 5 copii.
Bogatu Toader – soldat. Născut pe anul 1896. Tatăl Gheorghe și mama Marghioala, clăcaș. De profesie plugar, carte știe 4 clase primare. Încorporat pe anul 1916 în Regimentul25 Infanterie PS Botoșani, unde îmbolnăvindu-se de tifos exantematic a murit după mari suferințe. Cavaler.
Fostul plutonier al Marelui Război își încheie memoriile în ziua de 6 decembrie 1920, „prin grația lui Dumnezeu și voința națională, având suflet cu nădejdea în cer”.
În perioada interbelică, Ștefan Mocanu a fost notar al comunelor Lipovăț și Pușcași, ambele în apropierea Vasluiului. Era recunoscut drept bun gospodar, motiv de prigoană în vremea regimului comunist. Așa se face că în 1961, retras în satul natal, Chițoc, din apropierea Vasluiului, s-a adresat „tovarășului prim-secretar de stat”, făcând plângere pentru că, fiind „supus de bătrânețe și neputincios” la cei 70 de ani, nu se poate întreține în urma trecerii pământului propriu la Întovărășire, sau, mai simplu, colectivizare. În jalbă însuși mărturisește că fusese în războiul din 1913, în Bulgaria, în cel din 1916, în Carpați, „pe unde dușmanul nu a putut trece”, în luptele de la Oituz, Mărăști, Târgu Ocna, Panciu, pentru care a fost decorat cu cinci medalii pentru vitejie, pentru care mareșalul Alexandru Averescu i-a dat 3 hectare de pământ, „pentru că l-am apărat acest pământ și m-am luptat cu armatele bavareze”.
Avea să moară la 87 de ani, la 26 mai 1973, în satul natal; ultima-i dorință i-a fost împlinită: de a fi înmormântat având pe piept cele cinci decorații dobândite în lupte.