În 13–17 august 2017, cu binecuvântarea Preafericitului Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, Preasfințitul Lucas Khouri, Episcop de Saidnaya, Episcop-vicar de Damasc, a participat la hramul Mănăstirii Putna, Adormirea Maicii Domnului. La o întâlnire cu obștea și cu o parte din tinerii aflați pe timpul verii la Putna, Preasfinția Sa a vorbit despre greutățile prin care trece poporul sirian.
În Siria, zilele sunt dificile, se trăiește greu și fanaticii care au pornit războiul vor să-i alunge pe creștini din Siria. Dar noi vom rămâne acolo pentru că acolo este țara noastră, este satul nostru, e orașul nostru. Hristos al nostru este acolo.
O femeie musulmană a vrut să dăruiască ulei la Mănăstirea Saidnaya. Ca să ajungă sus la mănăstire trebuia să urce pe niște scări. Cum purta ea în spate vasul cu ulei, a obosit și a pus vasul pe scări și acel loc s-a umplut de ulei. Uleiul luase forma Maicii Domnului. Femeia s-a speriat când a văzut aceasta și a început să strige: „Maica Domnului! Maica Domnului!” Au mers maicile și au vrut să spele cu săpun și cu alte unelte de curățat locul acela, dar până astăzi se vede pe piatră icoana Maicii Domnului în acel loc.
Suntem în Siria, suntem sirieni, dar de diferite credințe: creștini, musulmani, alaviți… Cum îl doare pe unul pentru țară, îl doare și pe celălalt. De acest război n-a scăpat nimeni, nici creștini, nici musulmani. A ars Mănăstirea Maloula, a Sfintei Tecla. A fost distrusă complet. Au fost distruse multe biserici și geamii, și în Homs, și în Alep. Asta înseamnă războiul. Nu face diferențe între religii.
La începutul războiului, o bombă a lovit Mănăstirea Saidnaya, a aterizat într-o cameră, dar nu a explodat. Și toți au zis că a fost o minune a Maicii Domnului, pentru că dacă ar fi explodat ar fi murit toate orfanele – la mănăstire este un orfelinat cu 30 de fetițe –, care locuiau nu departe de acea cameră.
Mănăstirea este cel mai bun loc unde poate veni cineva. Și am văzut că în România mulți tineri vin la mănăstire. Când un tânăr vine de bunăvoie la mănăstire, întâi se ajută pe sine și apoi ajută mănăstirea. Întotdeauna, în mănăstire dragostea a fost pe primul loc. De aceea, cei mai mulți merg la mănăstire pentru a se ruga și pentru a-și duce viața creștinească în lume în continuare, găsind întărire în mănăstire.