Poporul român este un popor frumos, un popor nobil. Suntem un popor generos și echilibrat. Și atunci când unii ne-au călcat hotarele, când ne-au îngenunchiat într-un fel sau altul, când ne-au dus prin țări străine, când ne-au deportat în Siberia sau în alte părți, atunci am dat dovadă de și mai mult echilibru, am dat dovadă de maturitate duhovnicească, nu ne-am răzbunat. Am avut cumpătare totdeauna și aceasta face parte din frumusețea acestui popor, din frumusețea noastră, a tuturor. Darurile acestea, pe care le-am primit de la sfinții noștri strămoși, le ducem mai departe și le transmitem din generație în generație.
Fericitul întru adormire părinte Dumitru Stăniloae, profesorul și dascălul Bisericii noastre, adâncul teolog, spunea că noi, creștinii ortodocși, suntem oglinda Preasfintei și Dumnezeieștii Treimi. Hristos Se oglindește întru noi, Preasfânta Treime Se oglindește întru noi. Dar pentru aceasta trebuie să avem în noi ceva din frumusețea Preasfintei și Dumnezeieștii Treimi. Și care este frumusețea Dumnezeului nostru? Va spune cineva: „L-am văzut răstignit! L-am văzut plin de sânge, legat, scuipat, bătut. Aceasta este frumusețea?” Dar noi nu ne oprim la acestea. În ele noi vedem iubirea nemărginită a lui Hristos. Și iubirea ne face pe noi să ne simțim bine. De aceea venim aici, din diferite colțuri ale țării noastre, de departe sau mai de aproape. Și Îi mulțumim Domnului pentru că ne-am putut întâlni și ne-am putut ruga, am putut cânta cu toții: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând.”
Să nu lepădăm niciodată frumusețea viețuirii noastre celei întru Hristos. Cât de frumoasă este familia: tata și mama alături, senini, veseli, spovediți, împărtășiți, cu pruncii lângă ei. Cât de frumoși sunt pruncii, și ei îngrijiți, primeniți în această zi. Cât de frumoasă este casa unde s-a așezat pe masă câte ceva din cele binecuvântate de Dumnezeu. Pentru toate acestea trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu. Pentru că avem biserici, pentru că le avem deschise, pentru că ne putem spovedi, pentru că ne putem împărtăși cu Sfintele și Preacuratele taine. Și aceasta face parte din frumusețea viețuirii noastre.
Îmi spunea cineva: „Învierea îmi aduce aminte de mama, de lumina de pe fața ei. Fața mamei strălucea atunci când venea de la biserică. Dar când venea de la Înviere, strălucea cu totul altfel: radia de lumină și de bucurie.”
Pentru ca lumina să fie și pe chipul nostru, ca să o gustăm, trebuie să avem și noi ceva din ea înlăuntrul nostru. Ce ne cere Domnul nostru să facem pentru a putea fi oglindă a Preasfintei Treimi? Mai întâi, să iertăm din inimă. Cu nimic nu Îl întristăm pe Dumnezeu mai mult decât atunci când ținem ură, dușmănie, când ținem vrajbă asupra cuiva. Este datoria fiecăruia dintre noi să iertăm din tot sufletul, să scoatem din inimă vicleșugul și răutatea.
Să ne îmbrăcăm cu haina iubirii lui Hristos. Și dacă ne vom îmbrăca cu haina iubirii, ne vom îmbrăca și cu haina smereniei. Iar din iubire și din smerenie vom învăța să fim mai aproape de cel de lângă noi, vom învăța să slujim, să dăruim și să ne dăruim. Vom învăța să fim și noi hristoși. Căci fiecare dintre noi, fiind la Cină, împărtășiți cu Trupul și Sângele Lui, luăm putere din puterea lui Hristos.
Avem o credință frumoasă și dreaptă, avem obiceiuri și tradiții frumoase. Avem un pământ sfânt, avem vatra noastră, casa părintească. Să nu le părăsim! Să ne întoarcem și să vă întoarceți la casele dumneavoastră, căci nu-i nimic mai scump ca pământul țării.
Să nu ne lepădăm niciodată de mormintele părinților. Cei care au ieșit din biserica dreptmăritoare au uitat să se mai ducă la mormântul tatei și al mamei. Pentru că nici nu știu cum se aprinde o lumânare, nu știu ce să facă cu ea. Au uitat, sărmanii de ei, pentru că înlăuntrul lor, în sufletul lor nu este lumină, nu este Hristos. Pentru că nu au putut participa la Cină, căci ei au înlăturat și Tainele, și preoția, și Sfânta Împărtășanie – pe toate le-au dat deoparte. Cu ce au rămas? Cu surogate. Au rămas cu ceva ce îndulcește doar privirea și gustul, încântă auzul, însă nu bucură înăuntru.
Iubiții mei, bucurați-vă! Să urmăm îndemnul pe care l-a dat Domnul femeilor mironosițe și să ne bucurăm de credința pe care o avem. Să trăim intens credința noastră, să nu ne fie rușine să fim niște martori ai Învierii lui Hristos acolo unde ne ducem, acolo unde suntem chemați. Și nu numai în perioada pascală. A fi ortodox înseamnă să trăiești permanent bucuria Învierii, înseamnă să ai mereu pe chip bucuria Învierii, să fii senin, să ierți, să știi să depășești ispitele, încercările care vin, mai mari sau mai mici. A fi ortodox înseamnă să fii permanent cu ochii ațintiți asupra Lui, viețuind frumos, având o bună rânduială, trăind în bună comuniune.
Să ne silim spre aceasta și dragostea lui Hristos să încălzească inimile noastre, ale tuturor. Bucuria Lui să fie pe fețele noastre, pacea lui să stăpânească toate casele și niciunul să nu fie trist!
Hristos a înviat!