La Iași, Părintele Radu Brânză coordonează Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de la înființarea acestuia, în 2011.
Descrieți-ne Departamentul Pro Vita și alte instituții din cadrul Mitropoliei prin care sunt sprijinite viața și familia.
Departamentul Pro Vita este una dintre cele mai frumoase întâmplări din viața mea. Povestea a început cu aproape șapte ani în urmă, când un călugăr cu metania la Mănăstirea Putna, Arhimandritul Nicodim Petre, vechi și bun prieten din anii tinereții mele și ai studenției cuvioșiei sale, mi-a spus despre intenția Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de a înființa un sector dedicat misiunii, atât de necesare în Biserica noastră. După aproape jumătate de an de întâlniri informale și prietenești a unui grup de șase-șapte persoane, a urmat o seară în care s-a decis înființarea structurii misionare. În acea întâlnire, Părintele Mitropolit m-a delegat a fi responsabilul Departamentului Pro Vita. Așadar, totul a început de la zero.
Acum, activitatea departamentului este structurată pe crezul nostru, Salvarea, Protejarea și Îmbunătățirea calității vieții din prima secundă a existenței, în trei activități de bază: Centrul de Prevenție și Informare, dedicat informării asupra a ceea ce este de fapt avortul; Centrul Praesidio, dedicat femeii însărcinate aflate în dificultate; Programul Sfântul Stelian, dedicat familiilor numeroase, mai precis unui număr de 157 de familii din județele Iași, Botoșani și Neamț care au mai mult de opt copii.
Activitatea noastră se completează cu efortul colegilor noștri de la Sectorul de Învățământ și Sectorul Social Diaconia din cadrul Centrului Eparhial Iași. Dar cel mai important instrument de lucru este rețeaua pro vita creată la nivel de Arhiepiscopie. Avem în toate cele 13 protopopiate un birou pro vita cu un preot calificat pentru acest tip de activitate. Mai mult decât atât, în luna februarie a acestui an s-a decis la nivelul Sinodului Mitropolitan înființarea unui departament pro vita în fiecare centru eparhial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Asta înseamnă că cel puțin în Mitropolia noastră – de fapt, regiunea de nord-est a României – Biserica va avea aceeași viziune și abordare a subiectelor pro vita, ceea ce mi se pare extraordinar.
Ce situații v-au impresionat?
Un mare impact asupra mea a avut întâlnirea pe care am organizat-o pentru mamele din Programul Sfântul Stelian. Am ales un grup de zece mame care, împreună cu zece doamne din parohia mea, au avut pentru o zi un program în care doamnele din parohia mea au fost gazde, iar mamele au fost sărbătoritele. La sfârșitul zilei a avut loc o discuție despre bucurii și greutăți ale vieții. Mă așteptam să asist la un plâns general din partea celor care aveau nouă sau zece copii, iar doamnele din parohia mea să fie cele care le consolează. Uimirea mea a fost că lucrurile au stat exact invers: am văzut aceste femei cu mulți copii fericite și puternice. Este admirabil să vezi pe cineva care zilnic trebuie să pună pe masă oala de 20 de litri cu ciorbă și 15 pâini, dar să spună că bucuria ei este când îi vede pe toți ajungând acasă, fiecare de la rostul lui.
O altă întâmplare a fost de sărbătoarea Sfintei Parascheva din 2017, când voluntarii noștri împărțeau pliante în mulțime. Un domn a luat pliantul, dar l-a aruncat în următoarea secundă. Din spatele lui, un tânăr dintr-un grup a luat pliantul și, citindu-l, l-a dat unei colege, spunându-i: „Acesta este pentru tine!” Ei tocmai vorbeau cu acea tânără care era însărcinată și era deja programată la avort, încercând să o convingă să păstreze copiluțul. Pliantul mototolit era cu informații despre tel verde 0 800 800 116, o linie telefonică inițiată de noi, destinată femeii în criză de sarcină. Fata a citit, a renunțat la avort și acum copilul este botezat. M-a impresionat cum o hârtie călcată în picioare poate salva o viață.
Ce determină cel mai mult o femeie în criză de sarcină să aleagă avortul?
Necunoașterea realității. Îndrăznesc să spun că, în toate cazurile de regret al avortului, femeile spun acest lucru: „Dacă aș fi știut… dacă mi s-ar fi spus…, nu aș fi făcut.”
Ce o determină să aleagă viața?
Faptul că nu este singură, că cineva îi întinde o mână. Este incredibil cum doar un cuvânt bun sau un mic gest de solidaritate poate salva o viață. Cineva povestea cum o femeie a renunțat la avort doar pentru că a primit din partea unui grup pro-viață un pachet cu scutece pentru copilași. Nu scutecele în sine au impresionat-o, ci faptul că cineva face ceva pentru o femeie într-o astfel de criză.
Care sunt pașii pe care societatea românească trebuie să îi facă pentru a scădea numărul avorturilor la cerere?
Recomand trei lucruri, tare greu de făcut, dar fără de care nu se poate face nimic realist.
Primul este conștientizarea tragediei! Suntem într-un declin demografic devastator. Dacă nu ne redresăm, intrăm pe drumul ireversibil al dispariției noastre ca neam și cultură creștină. Sunt studii serioase din Occident care arată că în 50 de ani a treia religie din Europa va fi ateismul, iar într-o sută de ani, Europa va fi musulmană.
În al doilea rând, să conștientizăm că problema ne privește pe fiecare dintre noi, că toți trebuie să fim pro-viață. Din păcate observăm o atitudine de genul: nu e treaba mea sau nu e vorba de mine/noi. O mare iluzie. TOȚI trebuie să fim pro-viață.
În fine, trebuie repus în valoare modelul de familie numeroasă. Aminteam la început de Programul Sfântul Stelian. Vă dau o veste bună: din cele 157 de familii, majoritatea nu sunt sărace, dar știți care este marea lor problemă? Sunt stigmatizați. Îmi spunea o mamă: „Părinte, noi nu mai mergem să ne luăm ajutorul social pentru că nu ne mai scot din proști.”
Încercăm să promovăm modelul familiei cu mulți copii și prin exemplu propriu: în șapte ani, tinerii cu care am început activitatea s-au căsătorit și avem deja 12 copii… pro-viață. Este minunat să merg la birou și să văd colegii mei care lucrează cu copii de gât, sau îi pun prin cutii de imprimantă sau îi schimbă de scutece pe scaunul de birou. E greu, dar e frumos. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom propune cât de curând Părintelui Mitropolit un proiect pro-viață care să cuprindă și propria noastră grădiniță. De ce așa ceva? Pentru că unul dintre cele mai puternice argumente împotriva copiilor în familiile tinere o reprezintă problema job-ului. Dar știți ce mă uimește? Marile companii pun la dispoziția angajaților toate condițiile pentru a se simți confortabil: spații de petrecut agreabil pauza de prânz, mese de tenis, sală de fitness etc. De ce nu s-ar face o grădiniță? De ce s-ar încuraja un team building care, de foarte multe ori, distruge familiile și nu parenting-ul?
Ce a însemnat Marșul pentru viață 2018 față de anii trecuți?
A însemnat încă un pas în plus. De la prima ediție, încercăm să îmbunătățim calitatea acestei activități. Noi avem o agendă în care, în fiecare an, ne notăm ce a mers bine și ce trebuie îmbunătățit. Anul acesta, pasul în plus a însemnat că am schimbat structura, în sensul că am amenajat o scenă mare pe care am adus voci importante. Am scurtat traseul, iar la sfârșit, pe aceeași scenă, am avut un spectacol adecvat temei și perioadei. A mai însemnat o mediatizare pe eveniment foarte puternică, cu mărturii video de susținere a evenimentului, începând cu Înaltpreasfințitul Teofan, cu oficialități ale instituțiilor de prim rang de pe cuprinsul Arhiepiscopiei – prefecți și primari, universitari, studenți, cazuri pro-viață concrete etc., toate distribuite pe aproape toate canalele media locale și regionale.
Așa cum deja ne-am obișnuit, reacțiile mediatice la nivel național practic au lipsit, singurele referiri fiind foarte distorsionate și tendențioase. Asta arată că universul media este uneori la distanță mare de realitate.
Ce i-ați îndemna pe tinerii care se gândesc dacă merită sau nu să își dedice viața protejării vieții și familiilor prin alegerea de a lucra în centre de consiliere?
Să conștientizeze că, dacă ei sunt, aceasta se datorează altora, care au ales să-i nască: părinților lor. Implicându-se în astfel de activități pro-viață, au șansa să contribuie la salvarea unor tineri la fel de frumoși ca ei.