Ediția a XX-a a Simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei s-a desfășurat la Mănăstirile Putna și Dragomirna în perioada 30 august – 2 septembrie 2017. Mănăstirea Dragomirna a dorit să-l cinstească astfel pe domnul martir Miron Barnovschi, unul dintre marii ei ctitori. Datorită vieții de sfințenie, domnul și contemporanul său, Mitropolitul Anastasie Crimca, un alt ctitor al Dragomirnei, sunt propuși pentru canonizare.
În deschidere au fost prezentate volumele: „De veghe în casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna”, albumul „Sfânta Mănăstire Putna”, ediția a doua, apărut în limbile română și engleză, și albumul „Tezaurul Mănăstirii Putna. Broderii și țesături”. Profesorul Ștefan S. Gorovei a prezentat ultimele două numere ale revistei Analele Putnei, precum și studiul regretatului istoric al artei Dumitru Nastase, „Prinosul românesc adus Sfântului Munte și valoarea lui simbolică”. Ultima apariție editorială prezentată a fost monografia „Mănăstirea Dragomirna. Amintirile unui loc de memorie”, a istoricului Ștefan S. Gorovei.
Ediția a fost bogată în comunicări, 36 la număr, acoperind domenii variate de interes. Astfel, Daniel Ursprung, de la Universitatea din Viena, a explicat contextul în care sunt tipărite la Nürnberg, începând cu 1488, mai multe ediții cu povești despre Vlad Țepeș – Dracula: Propaganda și popularizarea: povestirile despre Vlad Țepeș în contextul anului 1488. Claudia Rapp, profesor la Universitatea din Viena, membru al Academiei de Științe a Austriei și membru corespondent al Academiei Britanice, a prezentat personalitatea și activitatea unui important personaj din renașterea greacă, Chesarie Dapontes, care a publicat mai multe cărți în limba greacă la tipografii din țările române.
În comunicarea Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Arhiepiscopia de Ohrida, Ștefan S. Gorovei a demontat ipoteza că Mitropolia Moldovei ar fi fost subordonată celei de la Ohrida.
Alte comunicări au tratat despre: frescele exterioare ale bisericii din Arbore, concluzia doamnei Elena Firea sprijinind pictarea exterioară a bisericilor încă din vremea lui Ștefan cel Mare; autenticitatea pisaniei cu stemă de la intrarea în Mănăstirea Putna, argumentată de monahul Alexie Cojocaru; caracteristicile arhitecturii eclesiastice din vremea lui Ștefan cel Mare, prezentată de reputatul arheolog Voica Maria Pușcașu; fratele ctitorului Mănăstirii Coșula, pictat în biserica mănăstirii, analiza doamnei Maria Magdalena Székely contribuind la cunoașterea istoriei acestui locaș; gestul domnului Miron Barnovschi de a dărui țarului rus o parte din moaștele Sfântului Iacob Persul, analizat de doamna Vera Tchentsova de la Paris.
În ultima zi a Colocviului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen a oficiat slujba de reînhumare, în apropiere de biserica de lemn ctitorită de Dragoș I, aflată acum în cimitirul satului Putna, a rămășițelor pământești ale profesorului Dumitru Nastase, trecut la Domnul în 19 aprilie 2013, la Atena.
*
Șerban Papacostea
1928–2018
Istoricul Șerban Papacostea a fost descendent al familiei de origine aromână Gușu Papacostea, întemeietorul primei școli românești din Macedonia. S-a format în preajma unor personalități ca Regina Maria, mareșalul Al. Averescu, Gh. Brătianu, iar în timpul regimului comunist a fost închis la Canal.
Considerat unul dintre cei mai mari istorici români, a abordat teme ca: geneza statelor românești în sec. XIV, poziția internațională a Țărilor Române în sec. XV în funcție de rivalitatea marilor puteri vecine, cu privire specială asupra domniei lui Ștefan cel Mare, istoria bazinului pontic în vremea hegemoniilor venețiană și genoveză.
A fost unul dintre colaboratorii apropiați ai Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”, participând la mai multe ediții ale „Colocviilor Putnei”.
Regele Mihai
Eram în Piața Romană când megafoanele au transmis știrea abdicării Regelui. Când am auzit, am simțit o ruptură interioară. Parcă organismul meu mi-a spus. Regele era ultimul reazem, chiar și doar formal, al rezistenței față de presiunea sovieto-comunistă.
*
Neagu Djuvara
1916–2018
După ce la 12 ani a plecat la Paris, unde a studiat istoria și dreptul, a revenit în țară în 1940, a participat la campania din Basarabia și a fost rănit aproape de Odessa. „Eram cetățean român și părinții mă crescuseră în cultul datoriei pentru țară. În acea vreme nici nu-ți trecea prin minte să emigrezi. Era o chestiune de onoare să nu-ți renegi patria.”
Intră în diplomație și este trimis la Stockholm chiar pe 23 august 1944. A rămas în exil, dar a revenit în România în 1990. „Eu, dacă m-am întors, e totuși dintr-o dragoste profundă pentru această nație cu toate cusururile ei, dar și cu părțile foarte speciale, pe care nu le găsești în Occident – e un fel de omenie specială, de gentilețe a oamenilor care nu te-au cunoscut, dar îți deschid ușa; viața la noi e plăcută și prietenoasă.”
Istoric și autor a 20 de cărți, a fost Președinte de onoare al Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” din Iași.
Basarabia
Păstrez convingerea că, mai curând sau mai târziu, această anomalie – care este tăierea unei provincii în care sunt peste 70% români – va fi înlăturată. Ne aflăm într-o situație nefirească, similară cu aceea a Germaniei de Răsărit, și nu văd de ce am fi împiedicați să realizăm din nou unirea.