Portul strămoșilor
Primul moment în care am trăit, am simțit cu adevărat legătura cu neamul meu și cu străbunii a fost când am îmbrăcat pentru întâia oară portul nostru, straiele populare românești. Momentul acela mi-a dat de pe față un văl al nepăsării, al ignoranței în care am trăit! Apoi, cântările patriotice, colindele, viețile sfinților români au stârnit în inima mea multe semne de întrebare. De ce am fost nepăsătoare până la 20 de ani?
Acum, după trei ani, pot spune un singur lucru: dragostea de neam, patriotismul nu se pot scoate în afara Bisericii Ortodoxe. Ele sunt împreună-lucrătoare.
Ilinca I., 23 ani, Comunicare
Amintiri din Moldova
Îmi amintesc cu drag momentele din viață în care, fiind copil, alături de bunelul meu, cutreieram dealurile frumoase ale Moldovei, livezile pline de roade și de bogăția locului, pășunile pe care cu multă bucurie pășteam oile. Atunci, pentru prima oară am auzit legendele și povestirile despre haiducii locului și despre marele nostru Ștefan.
În România am trăit momente de uimire a sufletului. Am întâlnit oameni dragi, care mi-au marcat destinul. În neamul nostru nu există Moldova, România… ci doar credință, cultură și dar comun. Îmi doresc din tot sufletul să ne deschidem mai mult sufletele unul față de altul și să ne unim țările și să zdrobim granițele. Doamne ajută!
Eduard R., 29 ani, Kinetoterapie
Statuia lui Ștefan cel Mare
În copilărie tata mă ducea la statuia din mijlocul orașului Vaslui, statuia Sfântului Ștefan cel Mare, și îmi povestea din istoria noastră. Eu, copil fiind, îi vorbeam Sfântului Ștefan din statuie să îmi dea sabia sa, să merg și eu la luptă împotriva dușmanilor poporului român. Așa am prins drag de Ștefan cel Mare, iar după câțiva ani am reușit să ajung la mormântul său de la Putna. Consider că prin rugăciunile Sfântului Ștefan am reușit să intru în contact cu istoria noastră mai profund decât la școală și m-am învrednicit să ajung și la Mănăstirea Putna.
Ștefan T., 26 ani, Teologie
Jurământul
Un moment de mare însemnătate sufletească a fost depunerea jurământului militar la începutul studenției, în primul an de facultate. Muzica militară de o înaltă măiestrie a trezit în mine un sentiment puternic de patriotism, făcându-mi cunoștință cu strămoșii mei, care parcă intonau fiecare sunet al cântării. Un fior de gravitate mi-a cuprins inima, simțind cum intram prin transcendență în comuniune cu ei. Apoi, conținutul jurământului a fost ca un legământ pe veșnicie între mine și țară, un gând pe care l-am făgăduit înaintea lui Dumnezeu și a strămoșilor noștri…
Cred că nu voi uita niciodată trăirea acelor emoții, pentru că a fost clipa în care am gustat din frumusețea dragostei de patrie și de neam.
Mădălina I., 22 ani, Medicină militară
Pământul străbunilor
Povestea mea începe odată cu primul an de facultate, cu prima mea vacanță de vară petrecută peste hotare. Acolo am simțit pentru prima dată lipsa patriei-mamă, pentru prima dată m-am gândit la țara mea, la neamul meu, la străbunii mei. Meditam la faptul că sunt atâtea națiuni pe pământul acesta și ce culturi diferite pot exista… Atunci am simțit o dorință nebună de a mă reîntoarce acasă, să rămân definitiv acolo, să mor pe pământul străbunilor mei! Mă gândeam la mormântul bunicului, la locurile copilăriei mele, la pământul apărat de străbunii mei…
O singură dorință mai aveam: „Vreau să mor lângă strămoșii mei!”
David B., 21 ani, Inginerie
Occidentul
Paradoxal, m-am simțit mai legată de neam și de patrie când am crezut că Occidentul îmi va oferi totul, completând goluri, nostalgii și dezamăgiri pe care le consideram legate de patria mea. Mi-am dat seama că destinul meu se leagă de neamul și patria de unde vin. Am greșit de multe ori criticându-mi țara pentru românii fără caracter pe care i-am cunoscut, pentru clădirile uitate, pentru corupție, pentru minciună.
Am plecat dezamăgită, dar acolo i-am regăsit pe Brâncuși și Enescu și m-am bucurat! Neamul și patria care astăzi se numesc România sunt jertfa și credința lui Ștefan cel Mare și Sfânt sau ale martirilor Brâncoveni. Aici am regăsit oameni de suflet, povești cu tâlc, întâmplări memorabile.
Și da, după un an 2017 nestatornic și plin, mi-am dat seama că țara și neamul meu fac parte din destin! Fie că vreau, fie că nu.
Alina, 26 ani, Litere
Lecția Germaniei
A fost un timp când a trebuit să locuiesc într-un oraș din vestul Germaniei pentru a studia mai aprofundat niște aspecte legate de facultate. Viața departe de țară mi s-a părut la început fascinantă. Priveam cu admirație cum societatea de acolo și-a făcut concepțiile ei de viață, cum și-a construit noi mentalități, noi cadre de gândire. Cu toate acestea, oamenii erau îndepărtați de viață. Simțeau realitatea ca pe ceva banal și anost; nu le mai trezea nicio mirare, nicio bucurie.
Toate acestea pentru că au pierdut din vedere sensul pentru care ea a fost făcută. Bineînțeles, fără Biserică și fără Dumnezeu nu poți înțelege adevăratul sens al vieții.
La scurt timp am descoperit comunitatea de români de acolo, condusă de părintele paroh. Sentimentul de apartenență, de unitate deplină cu acei oameni a fost extraordinar. Atunci mi-am dat seama că adevărata valoare a unui om este recunoscută și apreciată doar de către neamul său, iar relația cu viața și cu Dumnezeu este strict legată de patrie. Nu poți să trăiești viața în Hristos în afara neamului și în afara patriei.
Nicoleta A., 21 ani, studentă
Înmormântarea Regelui
Un moment în care m-am simțit legat de neamul și de patria mea a fost înmormântarea Regelui Mihai. Am văzut în persoana Majestății Sale o concretizare a ființei pur românești – ființă plină de credință în Dumnezeu, de iubire pentru neam și de conștiință morală. Poporul român și-a cunoscut adevăratul păstor, l-a plâns și i-a dat cinstea cuvenită celui care a fost Unsul lui Dumnezeu pentru noi. Regele și-a iubit pământul românesc, având conștiința vieții din el, simțindu-se legat de el până la sfârșitul vieții sale pământești. La înmormântarea Regelui, văzând florile din fața trenului regal, am început să plâng. Am plâns la gândul că turma rămâne fără păstor și că de acum înainte nu vom mai avea conducător politic în fața lui Dumnezeu.
Nădăjduiesc ca noi, tânăra generație, să-l bucurăm pe Regele nostru și să iubim din toată inima ceea ce l-a ținut atât de mult în viață: Dumnezeu și poporul.
T.I., 20 ani, Teologie
Mărturii la Râmeț
Retrăiesc și acum momentul întâlnirii de la Mănăstirea Râmeț din 2010, când am fost organizatorul unei întâlniri cu foștii deținuți politici, împreună cu părintele Moise de la Mănăstirea Oașa. Atunci, în acele zile, stând la masă sau în camere cu oameni deosebiți ca părintele Crăciun de la Cinciș, Marcel Petrișor, domnul Cerecu din București, Demostene Andronescu sau alții și, ascultându-le povestirile, mi se părea că am întâlnit întreaga istorie a României. O istorie vie, adevărată și de un înalt nivel existențial.
Dorel B., 30 ani, Consultant SAP
Anul Nou la Putna
În seara de 1 ianuarie 2018, alături de mulți tineri frumoși, am urcat pe Dealul Crucii de lângă Mănăstirea Putna. Ne-am așezat în forma numărului 100 (o sută de ani de la Unire), fiecare ținând făclii în mână. Inima ne bătea nebunește! Acolo sus, pe deal, am simțit România autentică! Din 250 de tineri am devenit o singură inimă! Pe chipul acestor români adevărați se citea nădejdea în Învierea neamului românesc, a simțirii autentice și a credinței ortodoxe.
În această seară sfântă m-am simțit legată de toți strămoșii mei care cu prețul vieții au apărat Patria și Biserica. Am încredințarea că pe Dealul Crucii am fost însoțiți de cel mai mare român, Ștefan, care ne-a călăuzit pașii alături de ostașii săi.