Ce a însemnat Marșul pentru viață 2017 față de anii trecuți?
Pe 25 martie, în 287 de localități din România și din Republica Moldova, s-a desfășurat a VII-a ediție a Marșului pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”. În cele 138 de orașe din România, au participat aproximativ 110.000 de oameni, cu aproape 50% mai mulți decât în anul 2016. Numărul de localități în care s-a organizat Marșul pentru viață a crescut cu 26%. În ultimii ani, Marșul pentru viață a crescut de la 40 de localități din România în 2014 la 287 de localități din România și Republica Moldova în 2017. Aceasta s-a întâmplat și printr-un efort comun al multor oameni care înțeleg nevoia de a promova viața în spațiul public și de a sprijini femeile în criză de sarcină, al asociațiilor, al cultelor și al altor instituții.
Ce determină cel mai mult o femeie în criză de sarcină să aleagă avortul? Ce determină cel mai mult o femeie în criză de sarcină să aleagă nașterea copilului?
De curând, o studentă însărcinată a ajuns plângând la o biserică, în speranța că va găsi ușa deschisă și un preot cu care să vorbească. Era însărcinată în 7 săptămâni, se afla într-o situație disperată și nu se putea opri din plâns. A aflat de sarcină într-un mod neașteptat. Când a aflat, tatăl copilului a devenit violent și a început să o preseze să facă avort.
Chiar dacă mama ei era credincioasă și mergea regulat la biserică, aceasta i-a spus fiicei: „Și ce dacă e păcat? Faci avort, apoi te spovedești, primești canon și gata. Dumnezeu te iartă.” Bunica ei, când a aflat, primul lucru pe care l-a făcut a fost să o programeze la avort. Iar tatăl, care era plecat la muncă în străinătate, îi trimitea zilnic mesaje de o duritate greu de imaginat, care se finalizau cu același îndemn: „Fă avort cât mai repede!”
Toți prietenii îi spuneau același lucru. Se simțea încolțită din toate părțile și nu știa unde să fugă, la cine să strige, cum ar putea să scape din strânsoare. Însă gândul că este obligată să facă avort îi provoca o durere sfâșietoare. Plângea, disperată că i s-au închis toate ușile.
Într-un moment în care s-a mai liniștit din plâns, m-a întrebat: „Oare de ce femeile care fac avort sunt apreciate, pentru că știu să scape de «probleme», în timp ce o femeie care vrea să-și nască copilul este atât de umilită ca și cum ar face un mare rău?”
După o perioadă, tatăl copilului, care lucra în Germania, a chemat-o la el spunându-i că s-a răzgândit și e de acord ca ea să nască. S-a dus, bucuroasă că, în sfârșit, cineva dintre cei apropiați o sprijină. Din păcate, tânărul a mințit-o: ajunsă acolo, singură cu el, acesta a presat-o până a făcut avort.
Situația ei nu e deloc singulară. Conform celui mai nou studiu pe această temă, 64% dintre femeile care au făcut avort s-au simțit presate să îl facă.
Așa că răspunsul, și din practică, și din știință, este că lipsa sprijinului și, mai mult, presiunile celor din jur determină o femeie însărcinată să considere că nu mai are nicio soluție în afară de avort. Iar existența sprijinului, mai ales din partea tatălui copilului sau a unui apropiat, determină majoritatea femeilor în criză de sarcină să aleagă nașterea copilului.
Care credeți că sunt pașii concreți pe care societatea românească trebuie să îi facă pentru a scădea numărul avorturilor la cerere?
Primul pas este ca fiecare dintre noi – indiferent de vârstă, nivel de educație, ocupație, statut social sau situație financiară – să conștientizeze că stă în puterea lui să facă ceva pentru femeile în criză de sarcină și pentru copiii nenăscuți și că trebuie să facă acel ceva. Sutele de mii de femei în criză de sarcină din România și cele aflate în străinătate sunt exact cunoștințele noastre! Nu sunt străine de oricine. Și, bineînțeles, tații copiilor la fel. Sunt cunoscuții noștri, chiar membrii familiilor noastre.
Ne lipsește într-o mare măsură curajul de a apăra viața. Într-o clinică de avorturi din SUA, o femeie aștepta să intre la avort. Dar se frământa și se întreba ce să facă – pentru că nicio femeie nu face avort cu sentimentul că are de făcut o extracție dentară; orice femeie știe că este vorba de viața copilului ei. A trecut pe hol o femeie de serviciu cu o găleată și un mop. Când a văzut-o pe femeia care aștepta la avort, și-a dat seama că se frământă, a lăsat găleata și mopul, a îmbrățișat-o și i-a spus: „Dumnezeu vă iubește și pe tine și pe copil și vă va purta de grijă.” Acest gest a fost suficient ca să o determine pe acea femeie să renunțe la avort!
La nivel personal este nevoie să facem activități pentru viață în comunitatea în care trăim. La nivel instituțional, avem nevoie de centre de consiliere și de sprijin pentru femeile în criză de sarcină. Este nevoie să existe măcar un centru de consiliere în fiecare județ. În SUA sunt 2.800 de centre de consiliere, care anual salvează de la avort peste 300.000 de copii și tot atâtea mame și atâția tați de la drama avortului.
De asemenea, este nevoie de măsuri de sprijin pentru femeile însărcinate, care să valorizeze maternitatea și să fie un ajutor real într-o perioadă a vieții cu totul specială și, de multe ori, cu multe dificultăți: perioada de sarcină. Astfel, am propus existența unei indemnizații după a 14-a săptămână de sarcină, care să ajute la acoperirea nevoilor speciale din timpul sarcinii, legiferarea instalațiilor speciale de tip „baby-box” pentru mamele care nu își pot îngriji copiii și nu au tăria să îi încredințeze public spre adopție, legiferarea posibilității, în cazul pierderii sarcinii, de a înmormânta legal copilul, la cererea mamei. Sunt doar câteva propuneri; când noi toți, ca societate, vom dori să sprijinim femeia însărcinată și copilul vom găsi multe mijloace să o facem!
Descrieți-ne organizația „Studenți pentru viață”.
Studenți pentru viață este o organizație studențească pro-viață înființată în 2013 cu scopul de a sprijini tinerele și adolescentele în criză de sarcină, precum și de a oferi programe de formare și informare pentru viață, familie și integrare socială dedicate studenților. Este un loc în care s-au format câteva generații de tineri, între care unii care și-au schimbat total perspectiva asupra vieții, trecând de la o poziție favorabilă avortului la înțelegerea că viața fiecărui copil nenăscut este un dar unic și neprețuit și trebuie protejată. Realitatea demontează rapid prejudecata publică potrivit căreia „avortul te scapă de probleme”. În realitate, avortul adâncește și face mai complexe problemele, mai ales pe termen lung.
Implicându-se în activitățile organizației noastre, tinerii înțeleg să-și dedice timpul, cunoștințele, bunătatea și dragostea lor pentru a înfrumuseța viețile celor vulnerabili. Făcând aceasta, ei descoperă că se înfrumusețează și viețile lor.