Duminică, 14 mai 2017, la Mănăstirea Putna a avut loc Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților putneni, Mitropolitul Iacob Putneanul și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, trecuți în calendar prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ședința sa de lucru din 6–7 iunie 2016.
Sâmbătă, 13 mai, la ora 13.00, a sosit la Mănăstirea Putna delegația oficială de ierarhi, condusă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. În Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel al mănăstirii, alături de moaștele Sfântului Iacob Putneanul au fost aduse de la Sihăstria Putnei moaștele Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan. Potrivit rânduielii, la ora 18.00 a avut loc ultimul Parastas pentru Sfinții putneni, săvârșit de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul. Programul a continuat cu slujba Privegherii, săvârșită de un sobor condus de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul.
Duminică, 14 mai, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, și ierarhii prezenți, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit Sfânta Liturghie. La finalul ei s-a făcut Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților putneni, prin citirea tomosurilor de canonizare, prezentarea icoanelor, închinarea la sfintele moaște și cântarea troparelor sfinților. În aceeași zi, la ora 16.00 a fost vernisată expoziția „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul. Părintele, ctitorul, cărturarul” în Muzeul mănăstirii, iar începând cu ora 19.00 a avut loc slujba Privegherii în cinstea Sfântului Iacob.
Luni, 15 mai, la Mănăstirea Putna, sub protia Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în prima zi de prăznuire a Sfântului Mitropolit Iacob, iar de la ora 17.00 a avut loc „Pelerinajul Sfinților – În sunetul clopotelor”. Cele două racle au fost purtate în pelerinaj, pe jos, de peste 2.000 de persoane, de la Putna până la Sihăstria Putnei. Aici, de la ora 19.00, a avut loc slujba Privegherii în cinstea Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan.
Manifestările s-au încheiat marți, 16 mai, cu Sfânta Liturghie săvârșită la Mănăstirea Sihăstria Putnei de un sobor avându-l în frunte pe Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Sfinții putneni – rugători smeriți și luptători curajoși pentru credință și neam
Fragmente din cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu prilejul proclamării canonizării Sfinților putneni
Mitropolitul Iacob Putneanul s-a născut la data de 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. A fost crescut în duhul adevăratei evlavii, iar la vârsta de numai 12 ani a intrat în viața monahală. A fost ales egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de ani. În anul 1745 a fost ales episcop de Rădăuți, unde a tipărit un Liturghier slavo-român și a înființat o școală pentru învățarea limbilor slavonă, greacă și română. După doar cinci ani, în 1750, a fost ales în scaunul de mitropolit al Moldovei, la Iași. Între 1750 și 1760 a desfășurat, ca mitropolit, o intensă activitate pastorală și socială, promovând tiparul românesc și veghind la traducerea de cărți folositoare de suflet. A înființat o tipografie, unde în 10 ani a tipărit 15 cărți de slujbă și învățătură în limba română, de mare folos în bisericile și mănăstirile din toate ținuturile locuite de români.
Pentru românii din Transilvania, amenințați să renunțe la credința lor strămoșească, Mitropolitul Moldovei a tipărit cărți spre apărarea dreptei credințe, a hirotonit preoți și a trimis antimise în parohiile din Maramureș și ținutul Clujului, unde nu exista episcop.
Îndurerat pentru neștiința de carte a păstoriților săi, deoarece, după cum spunea, „din creșterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viața curge”, a înființat școli și a tipărit cărți de învățătură și de slujbă, dând la lumină primul Abecedar românesc (Bucvar) din Moldova și a înființat, pentru copiii satului Putna, prima școală elementară rurală din Moldova. A dispus traducerea Vieților sfinților, reușind traducerea primelor 6 din cele 12 volume.
Pe lângă purtarea de grijă față de Mănăstirea Putna și așezămintele ei, Mitropolitul Iacob Putneanul a ajutat și alte mănăstiri și biserici: Mănăstirea Doljești, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava și Catedrala mitropolitană din Iași, Mănăstirea și spitalul Sfântul Spiridon din Iași, precum și alte lăcașuri sfinte.
În vremea domniilor fanariote, a intervenit, împreună cu ceilalți ierarhi ai țării, pentru eliminarea unor forme de asuprire socială (desființarea veciniei în 1749) și a unor biruri împovărătoare (desființarea vădrăritului în 1756), dar mai ales a văcăritului (în 1757), legând cu blestem pe domnii țării să nu revină asupra acestora.
Ca un făcător de pace și ocrotitor al poporului, Mitropolitul Iacob Putneanul a cerut hanului tătarilor, în anul 1758, să înceteze prădarea Moldovei, iar în anul următor a potolit o răscoală a poporului, solicitând domnitorului să îndeplinească unele cerințe ale mulțimii, pentru pacificarea țării. A mustrat adesea pe unii conducători nedrepți ai vremii sale, din pricina cărora, în cele din urmă, a hotărât să renunțe la scaunul mitropolitan, în anul 1760, refuzând să accepte impunerea din nou a dărilor împovărătoare pentru popor.
Locuind ultima parte a vieții la Mănăstirea Putna, Sfântul Iacob Putneanul a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovnicește și material. Astfel, mănăstirea a devenit unul dintre stâlpii Ortodoxiei românești în vremurile grele care aveau să vină odată cu ocuparea Bucovinei de către armatele Imperiului Habsburgic în anul 1774 și recunoașterea acestei stări de fapt de către Imperiul Otoman și Imperiul Țarist în anul 1775. Simțindu-și sfârșitul aproape, după Sfintele Paști din anul 1778 a mers la Schitul Sihăstria Putnei și a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Sfântul Cuvios Natan, luând numele de Eftimie. După patru zile, în 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul. A fost înmormântat în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Putna, fiind nou ctitor al ei.
Purtându-și cu hărnicie și cu vrednicie crucea slujirii arhierești, iar cu blândețe și smerenie crucea de a fi prigonit pentru dreptate, jertfindu-se pe sine pentru poporul încredințat lui spre păstorire, Sfântul Iacob Putneanul și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii, luminării poporului prin școală și tipar, apărării celor nedreptățiți și povățuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept „păstorul celor săraci și smeriți, care a dus o viață de sfânt”.
Cuvioșii Sila, Paisie și Natan s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Schitul Sihăstria Putnei, loc de aspră nevoință sau asceză și de liniște în care se retrăgeau monahii iubitori de mai multă rugăciune și nevoință duhovnicească.
Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697, în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni, fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a mers la Schitul Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie. După trecerea acestuia la cele veșnice, starețul Dosoftei, noul părinte duhovnicesc al schitului, a rânduit să fie hirotonit diacon și preot, iar la scurt timp să fie tuns în schima mare. Ca ucenic și ajutor al starețului Dosoftei, ieroschimonahul Sila a purtat grijă timp de peste 30 de ani de toate cele necesare obștii, ostenindu-se, în același timp, la slujbele bisericii și la împlinirea pravilei de chilie. În toamna anului 1753, după ce a trecut la Domnul starețul Dosoftei, Cuviosul Sila a fost numit stareț de către Mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei. Ca părinte duhovnicesc al obștii, a înnoit viața duhovnicească a Schitului Sihăstria Putnei, iar ca bun chivernisitor, cu binecuvântarea Mitropolitului Iacob Putneanul, a zidit o biserică nouă de piatră, cu hramul Buna Vestire, pe care a împodobit-o cu toate cele necesare, precum și o nouă trapeză și chilii. Ajuns cunoscut duhovnic și povățuitor de suflete, Cuviosul Sila a fost prețuit atât de credincioșii simpli, cât și de domnitorii Moldovei – Constantin Cehan Racoviță și Grigorie Calimachi –, precum și de înalți dregători, arhierei și egumeni, pe toți povățuindu-i cu înțelepciune pe calea mântuirii.
La 23 aprilie 1783, după ce se nevoise aproape 70 de ani la Schitul Sihăstria Putnei, Cuviosul ieroschimonah Sila și-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, pe Care L-a iubit și slujit întreaga sa viață.
Cuviosul Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot, și a ajuns egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie de lângă Suceava, de unde a trecut apoi la Mănăstirea Râșca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, viețuind întru adâncă smerenie. El primise de la Dumnezeu darul înainte-vederii, care, adăugându-se altor virtuți ale sale, l-a făcut să fie cinstit de către toți ca un mare părinte duhovnicesc. Împreună cu stareții Sila și Natan, Cuviosul Paisie a fost martor al greutăților din anii de stăpânire străină, dar s-a dovedit un nevoitor plin de râvnă. A trecut cu pace la cele veșnice pe 16 decembrie 1784.
Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. A fost mai întâi viețuitor și eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot. Dornic de mai multă rugăciune și liniște, s-a retras la Schitul Sihăstria Putnei, unde a primit schima mare. Cuviosul Natan a fost un duhovnic foarte înțelept, fiindu-i părinte duhovnicesc și marelui Mitropolit Iacob Putneanul. Viețuitorii din sihăstrie, împreună-nevoitori cu el, dar și credincioșii închinători îl cinsteau ca pe un adevărat părinte și păstrător al bunelor rânduieli ortodoxe. El a lucrat mult la caligrafierea de manuscrise și la alcătuirea pomelnicelor ctitoricești. Cuviosul ieroschimonah Natan s-a mutat la Domnul a doua zi după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos, pe 26 decembrie 1784.
La scurt timp după trecerea la cele veșnice a celor trei Sfinți Cuvioși ieroschimonahi, Schitul Sihăstria Putnei a rămas pustiu din pricina vitregiei vremurilor. După mai bine de 200 de ani, la începutul Postului Mare din anul 1990, un monah putnean, retras pe locul fostului schit, a văzut o lumină cerească deasupra pronaosului vechii biserici ruinate, lumină care a înconjurat biserica, apoi s-a făcut nevăzută. În ziua de 24 aprilie 1990, când s-a început refacerea Schitului Sihăstria Putnei, au fost descoperite mormintele celor trei Cuvioși: Sila, Paisie și Natan, în care se aflau osemintele lor, galbene ca ceara și răspândind bună-mireasmă. În anii următori s-au săvârșit numeroase vindecări minunate la racla cu moaștele Cuvioșilor.
Sfinții rugători din ceruri, din toate timpurile și locurile, dar mai ales sfinții din neamul nostru, ne-au ajutat să trecem prin marea și dureroasa încercare de fidelitate sau credincioșie față de Hristos, și anume prigoana regimului comunist. Însă, după multe suferințe și umiliri, cu ajutorul Preasfintei Treimi, al Maicii Domnului și al tuturor sfinților, majoritatea poporului român a rămas credincioasă lui Hristos. Când, în anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa, cu stăruința și înțelepciunea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, a canonizat mai mulți sfinți, proclamați solemn în 1955, atunci, de fapt, se pregătea tainic poporul român pentru o luptă duhovnicească dureroasă, lupta din anii grei ai persecuției comuniste împotriva credinței în Dumnezeu. În acele vremuri ostile Bisericii și religiei în general foarte mulți ortodocși români au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și înviat cu prețul pierderii libertății, sau chiar a vieții lor. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca fiind și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. În rândurile acestor mărturisitori și apărători ai credinței din timpul regimului comunist, alături de Patriarhul Justinian, se aflau numeroși ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar mai ales cei peste 1.800 de preoți ortodocși români care au fost arestați și anchetați, judecați formal și aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre – Marea Neagră, unde mulți dintre ei au pătimit mult și au murit în condiții de mare suferință.
Această canonizare de noi sfinți în aceste vremuri nu este întâmplătoare, deoarece există în timpul de față noi încercări privind păstrarea credinței ortodoxe și a unității Bisericii. Mai precis, astăzi avem mare nevoie de rugăciunile sfinților, deoarece ne aflăm într-un război spiritual nevăzut care se numește secularizare, adică organizarea vieții omului și a societății ca și când Dumnezeu nu ar exista. Timpul acesta de secularizare ca sărăcire și uscăciune sufletească sau lipsă de iubire smerită și milostivă ne determină să cerem ajutorul mai multor sfinți rugători pentru noi. De ce? Pentru că lupta cu duhurile rele care caută să-l îndepărteze pe om de Hristos nu se poate duce numai prin voință individuală sau printr-o încredere exclusivă a omului în propriile forțe, ci totdeauna biruința duhovnicească se dobândește în primul rând cu ajutorul Duhului Sfânt și al sfinților lui Dumnezeu, învățători și rugători pentru noi.
*
Fragmente din cuvântul Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit la prima pomenire a Sfântului Iacob Putneanul
Cu mulți ani în urmă, Dumnezeu a dat un gând bun Preafericitului Patriarh Teoctist, mult atașat de această mănăstire, să se aplece prin anii ’70 asupra vieții Sfântului Iacob Putneanul și să redacteze o carte pe care a lăsat-o posterității. Dintre cei peste 70 de arhierei câți l-au precedat pe Mitropolitul Teoctist Arăpașu ca Mitropolit al Moldovei, el s-a atașat de Sfântul Iacob Putneanul și a cercetat manuscrisele legate de viața sa și ne-a lăsat o frumoasă carte, care acum a fost continuată și de alte lucrări care au fost tipărite prin grija Mănăstirii Putna, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen. Să-i mulțumim lui Dumnezeu că a oferit această floare frumos împodobită în tărâmul binecuvântat al Moldovei!
*
Fragmente din cuvântul Preasfințitului Părinte Calinic, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, rostit după slujba Privegherii din 13 mai 2017
În teologie se vorbește despre oameni sfinți și despre sfinți. Când vezi pe un om dintr-o comunitate că participă cu regularitate la sfintele slujbe, că are o viață decentă, că trăiește în ritmul și cadența Fericirilor, despre un astfel de om nu poți să spui altceva decât că este un om cu viață sfântă.
Sfințenia este, așa cum spun Părinții filocalici, maximul la care poate ajunge omul în viață. Și aceasta grație Întrupării Fiului lui Dumnezeu, dar și grație lucrării văzute a Bisericii, a Duhului Sfânt, în viața fiecărui credincios, respectiv în viața Bisericii.
O Biserică fără de sfinți este o Biserică fără de ideal. Cum, de altfel, și o Biserică fără de monahi este o Biserică ce nu duce niciunde.